Dupa 15 de ani de schiat prin Romania, Austria si Italia, in 2015 am decis sa fac o pauza de schi. Dar prin ianuarie obisnuinta din subconstientul meu a inceput sa transmita semnale si sa creeze intrebari: Eu unde schiez iarna asta?! Pentru ca aveam concediile deja planificate pentru anul respectiv, imi puteam permite o tura de maxim trei zile. Dupa cateva cautari nereusite, am gasit solutia magica: Bansko. Speram ca am gasit ceva la o agentie din Bucuresti, dar cand le-am telefonat m-am lamurit ca de fapt era ceva de genul: daca vor fi clienti, sa vedem…. Eram dezamagit iar dorul de partii nu-mi dadea pace. Cand citeam despre transport, autocare/autobuze catre Bansko, mi-a aparut o o mica fereastra pe monitor: BlaBlaCar. Habar nu aveam ce este si evident ca mi-a starnit curiozitatea. Atunci am aflat ca este un serviciu de partajare a masinii: cei care calatoresc cu masina personala spre o anumita destinatie ofera locurile goale celor care doresc, bineinteles contracost. 100% din curiozitate si cu nici o speranta am cautat Bucuresti-Bansko. Surpriza a fost maxima! Unul dintre anunturi era: Ofer un loc in masina de miercuri pana sambata Bucuresti – Bansko si retur…. Asta inseamna sa ai o stea norocoasa! Asa am ajuns in februarie 2015 in Bansko.
Bansko se afla pe partea nord-estica a Muntilor Pirin, aproape de granitele macedonene si grecesti. Este principala statiune bulgara pentru practicarea sporturilor de iarna iar in sezon este plina de greci, rusi si, evident, romani. Cu 3 ani inainte urcasem pe Musala, cel mai inalt varf din Balcani care este situat in Masivul Rila – 2925 m. Iar in Pirin stiam ca se afla alte doua varfuri de peste 2900m: Vihren – 2914 si Kutelo – 2908m . De altfel, Muntii Rila si Pirin sunt despartiti printr-o vale si sunt aproape unul de celalalt. Deci sanse mari de zapada si partii bune.
Avand transportul asigurat, am cautat cazare. Surpriza a fost ca Bansko ofera o multime de locuri de cazare in hoteluri foarte bune, majoritatea noi, cu preturi incepand de la 20 euro/noapte/single, cu mic dejun inclus! Asa ca, impreuna cu noii mei parteneri, am ajuns in Bansko dupa un drum de 6-7 ore din Bucuresti. Statiunea se afla la 950 metri altitudine, intr-un spatiu deschis, cu muntii amplasati in partea sudica. Partiile acopera doi versanti, principala zona de schi fiind situata intre 1600 m si 2600 m, dar de sus din varf se poate cobora pe schiuri pana in statiune. Sunt aproximativ 60 km de partii potrivite tuturor gradelor de dificultate: 34 km sunt rosii (nivel mediu), 22 km sunt pentru incepatori si 4 km sunt partii negre, mai dificile. Ar mai fi 6 km de pârtii amenajate prin pădure si 7 km iluminate seara, dar pe acelea nu am fost, o zonă chiar era închisă.
Punctul cel mai inalt de unde se incepe schiatul este pe Muntele Todorka – la 2600 m altitudine, locul de unde începe, dealtfel, cea mai lungă coborâre, sunt 16 km de schi neintrerupt până jos, în stațiune. Bineinteles că acesta era traseul ultimei mele ture, de la ora 16, cu care inchideam ziua de schi. M-a amuzat strategia lor de marketing: cele două pârtii mai dificile le-au numit Tomba, după celebrul schior italian despre care ei spun că este adeseori oaspetele orașului Bansko. Nici nu are prea mare importanță dacă este așa sau nu. Acei patru kilometri mi-au plăcut cel mai mult! Pentru mine, două zile au fost suficiente ca să testez tot domeniul și să îmi sting dorul de zăpadă și schiat.
Skipassul pe o zi costă 30 euro – ca in Poiana Brasov si mai ieftin decat la Sinaia, dar cu dublu kilometri de pârtii. Sezonul începe in decembrie și se termină pe la jumătatea lunii aprilie și chiar dacă nu ninge și nu este zăpadă naturală se schiază fără probleme pentru că sunt tunuri de zăpadă artificială peste tot. Trebuie neapărat să știți că Bansko este o stațiune aglomerată, mai ales in perioadele de vacanță ale elevilor. Iar la prima telegondolă timpii de așteptare pot fi mari. Dar aglomeratia de acolo poate fi pacalita usor, urcand cu masina pana la parcarea cu plată aflata la 1500 m altitudine și de acolo mergeți la cea de a doua telegondolă.
De pe Vf Todorka admiram in stanga Varful Vihren, al treilea din Balcani dupa Musala (pe care urcasem) si Mytikas (2917m, Muntii Olimp, Grecia). Si atunci, in acele zile, i-am pus gand rau. In vara aceluiasi an aveam 2 zile libere în care nu eram hotarat ce sa fac. In Piatra Craiului ploua, in Vihren era soare. Sambata m-am hotarat: din nou Bansko, sa vedem cum este vara. Fara nici o rezervare, folosindu-ma de acelasi BlaBlaCar plus autobuze locale, ajung luni dimineata in Bansko. Vremea era superba, iar muntii imi faceau cu ochiul: hai, cucereste-ne! Am profitat de telegondola care functioneaza si vara (23 lei dus intors, iar ziua de intoarcere poate fi pana la sfarsitul verii!) si am ajuns la 1600 metri. De aici, intr-o ora am urcat la cabana Vihren situata la 1975 m, trecand si pe langa cabana Banderitsa care este ceva mai jos, la 1825 m. Cazarea a fost cam spartana: in camera comuna de 15 paturi ( toti erau bulgari), toatelete undeva in exterior, se putea face si dus tot afara, cu statul la coada aferent, bineinteles, pentru ca era plina cabana. Pretul pentru cazare: 6 euro/ noapte. Mancarea este variata si destul de ieftina, berea de asemenea, preturile mi s-au parut normale tinand cont ca, totusi, era o simpla cabana de munte situata la aproape 2000 m altitudine.
Cum era devreme, doar ora 12, am decis sa urc pe Vihren in aceeasi zi. Am mai urcat pe munti in viata mea, dar urcusul ala m-a terminat. Poate pentru ca diferenta de nivel a fost destul de mare, in ziua aceea am pornit de la 1600 m si am ajuns la 2914. Poate si din cauza altitudinii, oxigenul fiind mai rarefiat la peste 2500 metri. Traseul de 4 ore eu l-am facut in 5 si am avut noroc ca am intalnit un cuplu cu doi copii – o fetita de 5 ani care urca singurica si cel de al doilea, care avea 1 an, era carat in rucsac de catre tata. Cand i-am vazut m-am mobilizat, mi-.am spus ca nu pot sa renunt asa de aproape de obiectivul meu. Despre coborare ce sa mai povestesc: pornisem pe soare, prognoza meteo indica o zi insorita dar in mod neasteptat s-a pornit o furtuna de vara cu grindina inclusa, care m-a facut ciuciulete pana la cabana. Fericit, cu obiectivul atins, mi-am refacut fortele cu mancarea calda de la cabana si berea binemeritata.
Colegii de camera au fost foarte entuziasmati de prezenta mea in Bulgaria, eram singurul roman din 110 locuri cate are cabana si era plina. Rupt de oboseala, am adormit gandindu-ma ca pot sa plec linistit acasa. Dar dimineata, trei tineri bulgari ma intreaba: Nu urci cu noi pe Koncheto? Saua Koncheto, in traducere “saua calutului”, fusese inca unul din motivele pentru care revenisem in Bansko.
Aceasta sa spectaculoasa care se afla la 2800 m uneste doua varfuri de 2908 si 2850 metri, Kutelo si Suhodol In cele mai inguste zone, creasta are o latime de numai 40 cm si roci abrupte pe ambele parti. Potrivit unor povesti de munte, creasta si-a primit acest nume inainte de instalarea cablurilor metalice de sprijin in 1963, cand turistii fara experienta, care nu aveau echipamentul corespunzator, efectiv incalecau saua si se tarau pe ea de la un capat la celalalt. Am pornit cu ei intr-un alt urcus de vreo 4 ore, iar la sfarsitul lui am stiut de ce Bansko a fost destinatia de munte a anului 2016 – am avut parte de una dintre cele mai frumoase privelisti pe care muntele mi-a oferit-o si am inteles inca o data cat de mici suntem noi, oamenii, in fata naturii. Las pozele sa va povesteasca mai departe!
In rest, in Bulgaria preturile sunt ca si la noi, iti permiti sa te cazezi si sa mananci fara probleme. Transportul e bine pus la punct. Si alfabetul chirilic nu e asa greu cum pare. In definitiv, si noi l-am folosit pana in secolul 19… Iar in Bansko limba romana e cam la ea acasa, inclusiv in multe restaurante, unde puteti chiar plati in lei. Recomand Bansko iarna pentru cei din sudul tarii, iar vara pentru toti iubitorii de munte si drumetii.
