În zilele noastre încă se află zone terestre care par bântuite de un blestem, locuri din care oamenii dispar fără urmă în teritorii populate de ființe stranii sau lovite de destine dramatice. Între ele, se află câteva insule ale căror enigme sunt vii și astăzi
Între Kazahstan și Uzbekistan, se întinde Marea Aral sau Marea Ostroavelor, care odată adăpostea peste 1.500 de insule, înghiţite ulterior de apă în urma furtunilor puternice. Cea mai mare dintre cele încă existente învăluită într-o ceață deasă și stranie, dar şi cea mai enigmatică este Barsa Kelmes. Insula nu mai este locuită de foarte mult timp…
În limba kazahă numele ei se traduce prin “tărâmul fără întoarcere” deoarece se pare ca toți cei care s-au aventurat în inima ei au dispărut.
Sate întregi au fost înghițite de această pâclă care, ca o umbră a morții, pare să-și pândească victimele. Locuitorii de pe celălalte insule sunt convinşi că acolo se află o poartă între lumi, o poartă a timpului. Se spune că prin această poartă apar adesea în plan real, ființe enigmatice care astăzi nu mai există, păsări cu aripi mari, cu dinți și cioc ascuțit, monştri ai apelor, creaturi rămase din era mezozoică. Aici, ceasurile nu mai funcționează, orele transformându-se în zile.
Localnicii spun că toţi curioşii care au explorat zona Mării Ostroavelor au fost, pur şi simplu, înghiţiţi de natură.
În timpul marilor cuceriri ale imperiului mongol, populația din calea hoardelor salbatice se retrăgea pe această insulă. Când reveneau în locurile de baștină, constatau că erau mai bătrâni cu ani și nu cu luni de zile.
Datorită faptului că temperaturile pe timpul iernii erau mai ridicate, în anii 50 insula a început să fie locuită. La sfârșitul iernii, populația care se retrăsese pe insulă nu a mai revenit pe continent. Rudele acestora au pornit în căutarea lor dar cum acestea nu s-au mai întors de pe insulă, au fost alertate autoritățile. O echipă formată din specialişti a rămas la ţărm, iar alta, alcătuită din militari şi din ofiţeri KGB, a pornit în interiorul insulei, în căutarea celor dispăruţi. Această echipă nu a mai revenit la bază.
Atunci a fost trimis un avion pentru a supraveghea zona, dar când a intrat în ceața groasă, instrumente de bord au început să se mişte haotic, iar motoarele avionului s-au oprit. Piloții au aterizat forțat pe insulă. Înainte de pierderea comunicațiilor cei doi piloți au reușit să descrie obiecte ovale care zburau prin ceață, și care supravegheau de la distanță avionul.
În disperare de cauză s-a luat decizia de a trimite un tanc închis ermetic, pe blindajul căruia s-au pus mai multe aparate de măsurat. Tanchistul a fost instruit să nu iasă din vehicul şi să menţină permanent legătura radio cu trupele rămase la ţărm. Mai mult, tancul a fost legat cu un cablu metalic pentru a împiedica dispariţia acestuia. Tancul a înaintat, iar tanchistul raporta ceea ce vedea până când transmisia s-a întrerupt. Cei de la ţărm au tras tancul şi au constatat că acesta era acoperit cu un strat gros care semăna cu gheaţa. Când l-au deschis, au constatat că ofiţerul cu care ţinuseră legătura dispăruse. Mostrele de gheață au fost trimise la Moscova pentru a fi cercetat iar aici s-a ajuns la concluzia că particulele sunt de origine necunoscută! Vadim Cernobrov, cercetător rus, vorbește despre faptul că pe insulă ar fi amplasată o bază a extratereştrilor, pâcla fiind un scut de protecție a acesteia. Concluzia experţilor militari a fost că orice tip de intervenţie în zonă implică un risc maxim.
Celebrul cercetător Jacques-Yves Cousteau, care încercase să exploreze fauna din străfundurile Mării Aral, în momentul revenirii în Franţa, a afirmat a uimit: ”Am fost la capătul lumii şi poate chiar mai departe. Cele câteva ore petrecute pe fundul mării m-au îmbătrânit cu ani buni”. Dincolo de metafora propriu-zisă, Cousteau a recunoscut că, deşi se bărbierise în dimineaţa în care a efectuat scufundarea, a doua zi barba sa arăta de parcă nu şi-ar fi ras-o de o săptămână…
În prezent, insula este nelocuită iar autorităţile au interzis accesul curioşilor. Două fregate menite să asigure controlul asupra zonei patrulează constant la 15 km de insulă.
