Hello, Asia, nice to meet you!
Recunosc ca am avut emotii cand am pus prima data piciorul pe pamantul Asiei. Am avut strania senzatie ca mi se intampla ceva special, ca mi se deschide o lume noua, total diferita de cea pe care o stiam pana acum. Si nu m-am inselat deloc. Dimpotriva, timpul mi-a demonstrat ca in inima mea s-a cuibarit o dragoste vesnica!
Malaezia mi-a suras prietenos, inca din avion, cand m-a vrajit cu verdele ei imbietor si apele ce conturau un peisaj mirific. Monarhie constitutional federala, adica o alaturare de 13 state si 3 teritorii federale adunate sub diriguirea unui rege, o tara multi-etnica si multi-culturala cu peste 30 de milioane de locuitori, declarata stat independent in 1957, Malayesia este a 3-a tara ca economie din Asia de sud si cam a 29-a in economia lumii. Aveam mai tarziu sa aflu ca este un stat cu adevarat dezvoltat, dar si contradictoriu.
Marea metropola Kuala Lumpur, una dintre principalele porti ale Asiei, ne-a intampinat in miezul zilei cu un soare stralucitor, cu o caldura de 32 de grade si o umiditate pe masura. Formalitatile de intrare in tara prin aeroportul international KLIA s-au desfasurat rapid, fara prea multa bataie de cap si fara gramezi de lume. Dupa completarea unui formular simplu si fara a plati nimic, am primit viza de intrare in 10 minute. Am plecat apoi spre peronul trenului KLIA Express, care ne-a dus rapid, curat si elegant spre centrul orasului, pentru suma de 30 RM, adica ringgit malayesian, a carui paritate noi am socotit-o cam 1 la 1 cu leul nostru, desi nu era tocmai exact, dar asa aveam o orientare mai rapida. Dar cine mai sta acum sa faca socoteli exacte? Etapa calculelor s-a incheiat de mult!
De cum am coborat din tren, ne-au invaluit mirosuri, culori, zgomote si miscari necunoscute. Parca intregul meu univers brownian s-a resetat intr-o clipa! Desi statia de tren era moderna si climatizata, iesirea abrupta in strada ne-a lasat prada catorva momente in care am parcurs stari variind de la panica, dezorientare,mirare, nedumerire , pana la frica si capitulare.Am strans ochii tare, tare, gandindu-ma intr-o fractiune de secunda ca acesta este un moment de ”acum ori niciodata” si intrebandu-ma “cine sunt eu, de fapt?” Am deschis apoi ochii si bucuria de a fi in acel loc mi-a invadat instantaneu sufletul, dandu-mi certitudinea ca sunt, cu adevarat, un cetatean al planetei! Mi se deschidea cunoasterii o lume minunata, despre a carei dimensiuni spirituale, culturale, religioase, economice, entice si gastronomice habar nu aveam!
Din statia supermoderna si criogenata aproape, am coborat direct in bazarul Mica Indie, Masjid Jamek Bazar. Nauciti de bucatile de carne ce sfaraiau pe gratare, de toate carpele Pamantului insirate care pe tarabe, care pe jos, care pe sus, de zdranganelele stralucitoare, de bananele coapte si dulciurile cu mirosuri imbietoare, de sucurile colorate in recipienti uriasi de sticla, evident ca nu am mai urmarit indicatoarele spre hotel si ne-am trezit dupa vreo doua ore de hoinareala cu umerii amortiti de la rucsaci si in postura de a nu avea habar pe unde mai suntem. Dupa ce, in sfarsit, am inchis gurile incremenite, inca de la marea debarcare, in pozitia de deschis, am organizat un mic brainstorming, recapituland informatiile despre locatia hotelului, hotarand ca e musai sa il gasim, nu inainte insa de a schimba niste bani in moneda lor, pt ca, deh, altfel stai de vorba cand ai un ban in buzunar, nu?
Dupa cateva minute de orientare in teren. Am descoperit si hotelul. Star Point Hotel era o cladire draguta de 8 etaje, nu prea mare, ingrijita si prietenos flancata de cateva mininarketuri de cartier si de o multime de dughene si magazinute ce miroseau de departe a vanatoare de chilipiruri pana tarziu in noapte. Stasnic, mi-am zis, frecandu-mi mainile deja de bucurie!
Cu o consideratie exagerata, un portar mustacios cu turban si uniforma alba cu fireturi, mirosind de la o posta a indian, s-a repezit sa ne deschida usa hotelului si sa ne ia bagajele, simtind déjà ca il gadila ceva in palma. Numai ca fata i-a cazut imediat dupa ce, la o privire mai atenta, a constatat ca in ceea ce ne priveste, ce-i in gusa e si in capusa, pardon, in rucsac si ca nu ne urmeaza nici un valizoi aducator de bacsis. Intai a fost asa de trist ca m-am gandit ca va plange, apoi si-a compus o fata severa si dojenitoare…aha, deci din astia imi sunteti!!! I-am adresat totusi cel mai stralucitor zambet al meu din dotare, cu desueta promitatoare privire de ”stai putin, nu ne-am zis chiar totul!” si s-a mai inseninat putin, conducandu-ma galant spre receptie, unde in cateva minute eram fericitii posesori ai cartelei de la camera.Dupa un hol modest, dar foarte curat, cu personal politicos si bun vorbitor de engleza, am avut placuta surpriza a unei camera imaculate, cu o marime pe care nu o mai vazusem de pe la all inclusivurile vecinilor bulgari si a unei bai placut mirositoare, pe care am invadat-o imediat!
Refresati si usurati ca cea mai grea etapa a calatoriei s-a finalizat cu bine, am plecat in recunoastere serioasa pe langa barlog. Am constat ca ne aflam intr-un loc foarte placut si safe, daca era sa ne luam dupa faptul ca la doi pasi de noi era o sectie de politie, pe unde misunau o multime de vajnici aparatori ai legii, mustaciosi si tantosi in uniformele lor. Eram chiar protejati si de divinitate, intrucat la doi pasi era o ditamai moscheia, plina de lume, binecuvantati de o zona cu multa mancare stradala, care arata apetisant si inconjurati de o multime de oameni care isi vedeau de treburile lor, zambindu-ne destul de prietenos. Nu stiam prea multe despre bucatatia locala si nici nu am cercetat prea mult conditiile de igiena de pe acolo, dintr-o intelepciune dobandita in Maroc, unde daca era sa te uiti cum se gatea sau cum se spalau farfuriile in piata Jma El Fna, am fi fost morti de foame. Asa ca am atacat fara ezitare un peste copt in frunza de banana, insotit de un orez delicios si niste sosuri dementiale, urmate de niste fructe si niste sucuri colorate si reci. Minunate gusturi…nu la fel de minunate mirosuri, intrucat mirosul de curry nu e chiar preferatul nostru, dar asta e, nu avem ce face! Am luat-o apoi usor la pas, tinandu-ne de mana, localizand statia de metrou, luandu-ne puncte de reper, scotocind lejer prin cateva locuri, stabilind planul de bataie pt maine dimineata si gandindu-ne ce fericiti suntem ca la 50 de ani am avut posibilitatea de a fi in acel loc minunat si interesant.
Destabilizati de fusul orar si doborati de oboseala, noapte fiind dejà, ne-am intors la hotel si ne-am prabusit intr-un somn adanc. Si maine e o zi, nu-i asa??
Impresii de la Petronas Towers Impresii din Lake Gardens Kuala Lumpur
Cu chiu, cu vai, ne-am ridicat din pat. Am mai scuturat putin borcanul de cafea solubila si ne-am mai revenit. Astazi, ultima zi in Kuala Lumpur! Finala cu Asia este pe cale sa inceapa! Asa ca am inceput in forta. In fiecare dimineata, vecinii nostri indieni si asiatici se fataiau fara jena in pijamale si camasoaie de noapte la micul dejun, uitandu-se la noi, cei imbracati, ca la niste elefanti in dulapul cu portelanuri. Astazi am sarit si noi din pat direct in papuci si am plecat fara jena pe terasa, la cafea si-un dampf de curry. Surpriza, surpriza… Chelnerii spilcuiti si mustaciosi ne-au primit zambitori, iar ceilalti participanti la breakfast au fost multumiti, probabil ca pijamalele noastre erau ceva mai jerpelite decat ale lor si ne-au ignorat total. Asa ca, in bataia razelor blande ale soarelui de Asia, ne-am intins lenes si am golit tot ce am gasit la indemanana. Sucuri ciudate si mancaruri colorate si mirositoare, omlete si cafele, ceaiuri si clatite, toate au disparut ca prin minune! Primul game era castigat!
Dupa party in pijama, era timpul sa trecem la lucruri serioase, mai aveam o multime de lucruri de vazut si shoping de efectuat. Lumea de acasa are oarece asteptari de la noi, nu?
Ne-am gandit sa ii facem intai o vizita prietenului nostru guraliv din minaret, asa ca am oprit intai la Jamek Mosque, o frumusete de moschee construita de Sultanul de Selangor in 1909, aflata la doi pasi de noi, la confluenta a doua rauri. O cladire frumoasa, cu o curte superba, cu cativa palmieri pe post de umbrele pentru soare si un gard pe masura. Am prins un tur organizat pentru turisti si ne-am plimbat in voie prin locurile permise, ascultand povesti din Coran si gandindu-ma ca probabil si musulmanii se roaga pentru aceleasi lucruri ca si noi! Muezinul cred ca se odihnea la ora aceea sau se ascundea de noi, nu stiu exact! Si iarasi un game pe tabela turistului!
Am plecat agale spre Piata Independentei sau Markeda Square. Este un loc simbolic pentru Malaysia , locul unde a fost inaltat pentru prima data steagul unionist, la 31 august 1957. Initial, aici a fost , de fapt, terenul de crichet al Clubului Selangor, iar acum au loc paradele nationale. Am fost impresionati de acest loc, un spatiu larg, acoperit de imensul cer albastru al Asiei si flancat de cladiri remarcabile prin frumusetea si semnificatia lor.
Sultan Abdul Samad Building, o constructie de inspiratie mogula, troneaza pe o latura a pietei. Faimosul Royal Selangor Club Complex continua incantarea ochiului,locul unde protipendada englezeasca huzurea bine ,mersi ! inca de prin 1884. Urmat indeaproape de Muzeul National de Istorie, plin de vestigii pretioase.Kuala Lumpur City Gallery spune povestea minunatului oras in miniaturi iar locul de pozat e asaltat de hoardele de turisti, de ma mir cum literele alea mai suporta! In nordul pietei, troneaza maiestuoasa Catedrala Anglicana Sfanta Maria iar catargul, inalt de 95 de metri, sustine steagul ce flutura mandru deasupra tuturor. O incantare acest loc, pasnic si plin de istorie si frumuseti zamislite de mana omului.
Agale, agale, tinandu-ne de mana, ne invartim printre oameni si edificii, printre fantani frumos curgatoare si soare stralucitor, respirand ritmul Asiei, ritm ce pare a fi total diferit de al nostru, al europenilor. Nimeni nu se grabeste, nimeni nu vorbeste agitat, nimeni nu alearga. Ce viata, ce viata! Si cred ca deja avem si primul set adjudecat!
Plimbarea a continuat prin parcul din fata Primariei, absolut superb, cu fantani arteziene amenajate in ulcioare si vase specifice culturii malay, orhideee obrznice catarandu-se fara rusine peste tot, ascunzand lumii privirile indragostitilor, bancute rustice ce te imbie la odihna in arsita amiezii, pasarele neastamparare, cersetoare de o firmitura, doua, acolo! Simplu si idilic, ca o oaza de liniste intr-o metropola zumzaitoare! Cateva game-uri frumusele s-au mai contabilizat astfel pe tabela vizitatorilor!
Inainte de a pleca spre achizitionarea zdranganicilor si magnetilor cuveniti celor ce ne ajuta de acasa, trecem prin primul food court ce-l intalnim in cale.
Bucătăria malay este un amestec complex de arome şi ingrediente locale, de culori şi gusturi. Orez, tăieţei (din diverse ingrediente de la orez până la fasole) carne de pui, vită, peşte şi fructe de mare, oaie şi miel, legume şi fructe,sos de soia şi de peşte, pastă de creveti, lapte de cocos, ghimbir, lemon gras, piper de toate culorile şi mult, mult chili.
Am infulecat urgent o farfurie de taitei prajiti cu satay, adica niste frigarui mititele de nu stiu ce animal, ca n-am cercetat, banane caramelizate si alte chestii dulci cu lapte de cocos, absolut dementiale! Am tras si vreo doua stacane de sucuri colorate, eu-roz de fete, el- verde si albastriu de baieti, si sa pornim la shoping!
Cel mai bun loc de a gasi suveniruri si nimicuri traditionale este Central Market. Plus ca este si langa o piata de fructe , unde poti gasi minunate forme si gusturi asiatice.Eu as fi renuntat bucuroasa la cotrobairea printre standurile colorate cu carpe, magneti, clopotei si alte dracii in favoarea fructelor, dar nu mai puteam amana. Asa ca am purces la umplerea pungilor, pungutelor, sacoselor cu tot felul de nimicuri absolut nefolositoare dar atat de dragute si asteptate acasa!! Nici nu stiu cand s-a facut intuneric si cand s-au golit cardurile. Rand pe rand, bietele bucatele de plastic au cedat si au intrat in stop cardio-respirator, sunand astfel retragerea si pregatindu-ne pentru mingea de meci…. despartirea de Turnurile Petronas!
Am ajuns in fata lor si ne-am ridicat privirile incet, incet, sa cuprindem, pentru ultima oara, fiecare centimetru al acestor colosi.Majestuosi si sclipitori, impozanti dar telurici,, dragutii de giganti sfidau intunericul, inaltandu-se semeti spre cer. Atat de mari, atat de frumosi, atat de prietenosi! Din nou, am mai taiat o bucatica din inima mea si am lasat-o intr-un colt al lumii… asa ca daca va uitati cu atentie in varful turnului din dreapta, sus, o veti vedea cu siguranta! Mai multe despre turnuri aici.
Am plecat. In noaptea blanda, printre sute de taxiuri si motorete zbarnaitoare, printre arome naucitoare si oameni politicosi, printre zgarie nori cu fatade de oglinda, ne-am strecurat tacuti catre hotel. Timpul a trecut ca intr-un vis iar frumusetile acestor locuri ne-au fermecat. Ca in oricare loc unde ne-a placut, ne-am promis in sinea noastra ca vom reveni, dar cine stie pe unde ne vor purta pasii de acum incolo?
Astfel, noi, turistii fara prea multi bani, nu prea tineri, nu prea upgradati, urmasi ai razesilor lui Stefan, am castigat prima finala cu Asia. Nu ne-am pierdut, nu ne-am imbolnavit, nu am fost jefuiti, nu ni s-a intamplat nimic rau. Dimpotriva, asa cum va spuneam la inceput, in inimile noastre s-a cuibarit o dragoste vesnica!
