În Cariati, Calabria, am descoperit o fărâmă de Italia autentică, un fost sat pescăresc încă necucerit de turismul de masă. Peisaje fabuloase, oameni calzi, prețuri decente, bucătărie excepțională, podgorii întinse, o gelaterie premiată pe plan mondial, o cetate medievală, companie dorită și un festival de vinuri locale… ingrediente care mi-au adus o vacanță de vis.
Răsfățul meu pe vara lui 2023 a fost o binemeritată vacanță în Italia, Calabria, localitatea Cariati. Alături de mine au fost nașa/prietena mea de-o viață stabilită de vreo 20 de ani în Irlanda și fiica mea adolescentă. Daria e la vârsta la care vacanța cu mama nu e tocmai un vis, însă e genetic infestată cu virusul călătoriilor, ar merge oricând, oriunde, cu oricine. Sincer, nici nu mai conta care era destinația. Cu o asemenea companie, m-aș fi pornit și spre capătul lumii.
Am luat avion din Cluj și am zburat la Roma. Așa am mai câștigat o jumătate de zi de plimbat în orașul pe care-l îndrăgesc atât de mult, însă în care n-am mai fost de 8 ani. De pe aeroportul Fiumicino am urcat în primul tren cu un bilet de 14 euro, apoi un metrou.
Într-o oră eram la punctul nostru de întâlnire din centrul istoric al Romei, ,,Treptele Spaniole”, denumite astfel pentru că în apropiere se găsește Ambasada Spaniei. Este unul dintre cele mai aglomerate puncte turistice din inima orașului cocoțat pe șapte coline.
137 de trepte fac legătura dintre Biserica Trinita dei Monti și ,,Fontana della Barcaccia”, ,,Fântâna Bărcii Urâte”. Monumentul reprezintă o barcă eșuată în urma unor inundații. Apa provine din același apeduct Acqua Vergine care alimentează și Fontana di Trevi și este unul dintre multele puncte în care turiștii își pot umple în Roma sticlele cu apă potabilă. Unii susțin că aici e cea mai dulce apă din întreaga metropolă.
Scările sunt aglomerate permanent, se fac mii de fotografii în fiecare secundă. Polițiștii nu dădeau voie să se staționeze, ridicau oamenii care încercau să se odihnească pe celebrele scări.
În apropiere se poate vizita Casa Memorială Keats-Shelley. În partea opusă, Ceainăria Babington’s e un pion pe piața de ceaiuri englezești încă din 1893. Am urcat spaniolele scări până la Biserica Trinita dei Monti.
Până la intrare am fost am fost încolțită de vreo 3 cerșetori… români. De altfel, în Lisabona mi s-a întâmplat la fel. Toți cerșetorii erau de-ai noștri. Unuia chiar i-am stârnit compasiunea când i-am răspuns românește că n-a nimerit-o bine cu insistențele, sunt doar o mamă singură care călătorește cu un buget destul de șubrezel. Interiorul bisericii e impresionant, de afară n-aș fi zis că e atât de încăpătoare. E un monument arhitectural care adăpostește valoroase opere de artă.
Străzile adiacente Scărilor Spaniole găzduiesc magazine de branduri exclusiviste sau localuri ticsite de turiști. Pentru a degusta un tiramisu la el acasă, turiștii aveau de stat în caniculă minim 2 ore în fața unui local faimos.
Oricât de mult mi-ar plăcea dulciurile, n-o să am niciodată o astfel de răbdare. Ne-am pierdut pe străduțe fermecătoare, prin piațete istorice, am admirat clădiri vechi aduse la viața mileniului III, am trecut pe lângă terase cochete, vestigii, monumente, statui, biserici impresionante.
Am îndrăznit să intru într-o marochinărie în a cărei vitrină îmi făcuse cu ochiul o poșetă în forma unei camere foto. Avea și obiectiv, era colorată, ciudățică, fix pe gustul meu. Prețul de 550 de euro mi-a fost frâna pentru încă o achiziție nenecesară și confirmarea că am gusturi dubioase, dar prețioase. Toropiți de căldura de peste zi, am luat cina la un restaurant fermecător și am așteptat relaxați să se facă 22, ora de plecare pentru autocarul ce avea să ne ducă în Cariati.
Am călătorit șapte ore în condiții excelente, am dormit aproape tot drumul. La cinci dimineața băteam la poarta casei ce avea să ne găzduiască pentru o săptămână. Casa are o vedere superbă spre cetatea de pe deal, e situată la doar 100 de metri de plajă, iar peste an e locuită de o mătușă fabuloasă de 86 de ani, plină de vitalitate, descinzând parcă din romanele Elenei Ferrante. Ora matinală ne-a adus uimirea primului răsărit calabrian și prima plimbare pe plajă.
Localitatea Cariati face parte din provincia Cosenza, regiunea Calabria, Italia. E un sat fermecător, situat pe malul mării. Nu a fost invadat încă de turismul de masă. E o variantă de luat în calcul dacă sunteți adepții unui turism sustenabil, o imersiune în cultura locală. Cel mai apropiat aeroport e în orașul Crotone, la 60 de kilometri, ceea ce nu-l face prea accesibil pentru cei comozi.
În timpul anului, aici trăiesc aproape 8700 de persoane. Însă, în plin sezon estival, pe străzi mișună până la 50.000. În mare parte, nu e vorba de turiști, ci de localnici plecați în lumea largă din rațiuni economice, care se întorc acasă împreună cu prietenii lor sau familia extinsă. Mulți dintre ei au aici reședințe de vacanță.
O banală plimbare pe străzile satului vă va atrage atenția asupra unor clădiri rămase nelocuite sau scoase la vânzare de mai mulți ani. Nu e o un sat bogat. Pescuitul industrial a distrus viața tihnită din satul pescăresc de acum 50 de ani. Corupția se pare că e o problemă încă nesoluționată. Locuitorii și-au deschis mici afaceri de familie, câteva ,,Bed and Breakfast”, însă nu puțini sunt cei care trăiesc din ajutorul social.
Atitudinea lor nu pare să le trădeze situația materială precară. N-am văzut încrâncenarea, tristețea și fantasticul talent ce ne slujește atunci când în România ne plângem de milă, împroșcând cu venin tot ce ne iese în cale, de la casiera de la ghișeu, instalatorul, sistemul, politicianul, destinul, medicul, președintele… Ne zâmbeau oamenii pe stradă, salutau chiar dacă nu ne cunoșteam și eram priviți senin când eram serviți.
Îmi plăceau la nebunie ,,adunările” de localnici la un joc de cărți, table sau doar o poveste. Eu văzusem doar în filme și pe alocuri în Grecia aceste ,,agape ale localnicilor”. Unele erau segregate. Pe o parte a străzii erau domnii, iar vis a vis bunicuțe cu nepoți, mame, vecine. Uneori puteai privi direct în casă. Pe ușile larg deschise ale bucătăriei se desfășurau scene casnice cu gospodine nădușite lângă focul aragazului; femei ce întindeau rufele pe sfoară; bunicuțe ce supravegheau totul din balcoane pline cu ghivece cu flori, rozmarin sau busuioc.
Cariati are două zone emblematice: zona de plajă și partea de sus, de pe deal, dominată de o cetate fortificată bizantină. Peisajele ce se deschid în toate părțile sunt fascinante. Pe străduțele înguste sunt amenajate terase, piatețele devin teatru de desfășurare pentru diverse evenimente culturale. Seara, toată lumea iese la plimbare sau pur și simplu la o poveste în fața casei, pe scăunele sau băncuțe.
Am avut plăcerea să asist în cadrul festivalului local al ,,Peștelui albastru” la un spectacol de teatru ,,Bolari: amintiri ale ionianului” jucat de Carlo Gallo, o incursiune în poveștile calabreze transmise de la generație la generație. Într-o seară a avut loc premiera unui fim documentar despre pescuitul sustenabil, în opoziție cu cel industrial. Piazza Madonnia de pe faleza Cristoforo Colombo a devenit cinematograf în aer liber.
Am văzut pe chipurile spectatorilor că le sunt familiare personajele de pe ecran. Se vorbea despre mare nu ca o întindere vastă de apă, ci ca ,,sufletul și inima bătândă a comunităților de pe coastă.” În cetate erau concerte live, seară de karaoke, zeci de terase care te îmbiau cu produse apetisante, câteva cluburi în care duduia muzică actuală sau retro.
Dacă sunteți fanii plajelor amenajate cu șezlonguri și cocktailuri colorate, Cariati nu e pentru voi. Însă, dacă iubiți marea, cearșaful întins pe nisip, cu oameni de-ai locului alături veniți la plajă și cu umbreluțe, bunicuțe și cu bebeluși, sunteți fix unde trebuie.
Nu vă imaginați că e prea aglomerat, mare parte din timp e puțină lume pe plajă. Prețurile sunt de asemenea prietenoase: o apă minerală la jumătate de litru pe plajă era un euro, o cafea 3, o saltea gonflabilă 10, o bere/granita/Aperol/Prossecco 5 euro, un meniu al zilei cu două feluri de mâncare și o băutură 15 euro, două șezlonguri și o umbrelă 25 euro/zi…
Noi am avut norocul să avem gazdă un localnic care ne răsfăța cu preparate gătite în casă. Ca și cum n-ar fi fost suficient, a mai deținut 28 de ani un restaurant italian în Dublin. Așadar, am fost răsfățate cu delicii demne de master chefi, povești minunate despre oameni și locuri de poveste.
Italia, cu siguranță, oferă experiențe gastronomice fenomenale. Sunt o gurmandă, nu prea zic NU la orice fel de mâncare. Măcar o dată, o încerc. Nu-mi plac cele care se uită la mine, prefer să n-am în farfurie măruntaie, animale pufoase, ochi sau broccoli… Am avut ocazia să mă înfrupt cu felurite mâncăruri gătite în casă sau la diverse restaurante. N-a fost una care să nu-mi fie pe plac. Totuși, preferata mea a fost înghețata artizanală.
Getaleriile din Italia sunt faimoase în întreaga lume. În Cariati am găsit Gelateria Fortino, o afacere de familie cu zeci de ani de tradiție. Fortino funcționează în trei locații, pline aproape în orice moment al zilei.
Două gelaterii sunt în Cariati, iar una în satul învecinat, Cirò Marina. Pe malul mării sau în partea veche a orașului, în centrul cetății medievale, în Piazza Marconi, gelateriile Fortino își răsfață clienții cu produse răcoritoare ale căror materii prime provin din lanțul scurt de aprovizionare, de la kilometrul 0.
În fiecare an își îmbogățesc portofoliul cu produse noi și premii internaționale. În 2021 a fost declarată câștigătoare a Travellers’ Choice Awards, premiu de populariate desemnat de vizitatori. Se clasează în 10% dintre cele mai bune unități din lume.
În 2023, Gelateriei Fortino din Cariati i s-a acordat premiul „Polvere di Stelle” pentru ,,cea mai bună granita de lămâie siciliană” atribuit de Federația Italiană a Producătorilor de Gelaterie cu ocazia Expoziției Internaționale de înghețată, patiserie, panificație și cafea artizanale care se desfășoară la Rimini.
Evenimentul de talie mondială se află la cea de-a 44 a ediție. Vă spun doar atât: cu 2,5 euro cât costa o porție medie cu trei cupe, cea mai mare provocare era să mă decid asupra aromelor. De două ori pe zi ne ,,împiedicam” de câte o înghețată. Însă n-am reușit să biruim și să încercăm toate aromele. Sunt sigură că ne-au rămas câteva nedescoperite încă și că vor mai inventa altele noi. Îmi propun ca vara viitoare să bifez ce n-am apucat acum.
Calabria e împărțită în 5 regiuni: Reggio Calabria, Vibo-Valentia, Cosenza, Catanzaro și Crotone. Cariati e ultimul sat din Cosenza. Cirò Marina, satul învecinat, e considerat a fi primul din regiunea Crotone. Aici se desfășoară în luna august ,,Cirò Wine Festival”, un eveniment istoric dedicat valorificării vinului local.
Producătorii și-au unit acum 50 de ani forțele înființând un consorțiu ,,pentru protejarea și punerea în valoare a vinurilor Cirò”. Astfel, turiștii și actorii din piața de desfacere a vinului sunt invitați la degustări pe podgoriile regiunii. Vizitatorii se pot familiariza cu etapele procesului tehnologic de obținere a vinului, licoare magică, sursă de tinerețe fără bătrânețe, dacă e consumat cu măsură.
Pot petrece câteva zile pe la diverse crame, participând degustări sau chiar pot culege struguri alături de muncitorii sezonieri. Factorii de mediu, terroir-ul, iscusința vinificatorilor și îndelungata tradiție sunt garanția calității vinurilor locale. E locul ideal pentru practicarea oenoturismului. Încă din perioada romană există dovezi ale producerii vinurilor. Apoi, sub ocupația grecească din secolele VII-VI i. Hr., soiurile autohtone s-au îmbogățit cu altele cum ar fi: Greco Bianco, Gaglioppo sau Magliocco.
Eu am avut norocul să particip la ultima seară de festival. În piața centrală numită ,,Madonna di Mare”, zeci de producători invitau la degustări. Un bilet pentru vin a fost 15 euro, iar unul pentru preparatele culinare locale, 10 euro.
Astfel, la intrare am primit un săculeț textil de prins la gât ca un colier, ștanțat cu sigla evenimentului și un pahar din sticlă. Astfel dotat, erai invitat să te rătăcești printre miile de vinuri expuse și să soliciți orice îți face cu ochiul. Eu sunt consumator ocazional de alcool, nu sunt ,,antrenată” pentru o cursă lungă, însă n-aș putea spune că m-am oprit din degustat după a treia tarabă.
Nuuuu, am ținut-o așa mult și bine. Ba o poză, ba o poveste, un dans lângă scena pe care artiști locali încălzeau atmosfera, ba admirat de ținute de vară elegante și cool, ba o gustărică, ba o înghețată. A fost un eveniment de excepție, pentru prima dată în viață participam la o degustare de o asemenea amploare. Uimitor a fost pentru mine că nu m-am întors acasă pe mai multe cărări. Poate că, totuși, sunt o fiară rezistentă la alcool și habar n-aveam…
Zilele petrecute la mare alături de prietena mea de-o viață și fiica mea au trecut uimitor de repede, într-un loc fascinant, în care se pare că timpul stă pe loc. În Cariati, timpul mai are răbdare cu oamenii. Desenează chipuri zâmbitoare, le pune în ochi licurici de văzut viața mai simplu, mai mult bună, decât rea, mai mult veselă, decât tristă, mai mult frumoasă, decât urâtă. Noi n-am venit cu o agendă de bifat.
Am fost puse pe relaxare, pe veselie, tihnă și încărcat de baterii. Sunt multe obiective culturale de vizitat în regiune. O mașină închiriată ar face posibilă explorarea unei zone extinse din Calabria. Aici e o părticică mai aparte de Italia.
Ce ți-ai putea dori mai mult decât plaje întinse și neaglomerate, mare caldă și ireal de frumoasă, oameni prietenoși, vizite la podgorii locale, bucătărie delicioasă, nesfârșite livezi de măslini sau citrice, sătucuri de pescari sau orașe apropiate ce găzduiesc obiective turistice unice?
Am călătorit din nou noaptea cu autocarul până la Roma. Am văzut o capitală ce se dezmorțea leneș la orele dimineții. Am savurat o cafea și un croissant, iar la orele amiezii niște prieteni ne-au dus cu mașina la aeroport. Așa mi s-a încheiat o vacanță de vis: cu recunoștință pentru cei ce au făcut-o posibilă și cu promisiunea unei reîntoarceri. Ti amo, Italia!
