Am fost în octombrie cu un grup de prieteni la degustare de vin în Camăr și Carstelec, două sate învecinate din Sălaj.
În drumul spre casă n-am vrut să trecem pe lângă Castelul Degenfeld, fără să ne oprim. Castelul din comuna bihoreană Balc era considerat în trecut unul dintre cele mai importante obiective turistice din Provincia Istorică Crișana.
Situat în comuna Balc, județul Bihor, a fost construit în 1484 de către episcopul orădean Pruisz Janos. Apoi, în 1896 este reconstruit în stil romantic de către contesa Emma Degenfeld Schombuy.
În anul 1920, devine proprietatea unui bancher, cumnatul prințului Ghica. Ca orice castel care se respectă, e înconjurat de povești cu fantome bântuitoare. Se pare că Natalia Romanov, soția prințului Ghica și-a aprins o țigară în timp ce-și curăța mănușile din piele de căprioară cu benzină și a sfârșit în flăcări.
Tragic final pentru prințesă, poate niște cunoștințe minime de chimie i-ar fi prins mai bine decât cele legate de brodat și bune maniere. Atât i-a plăcut viața la castel, încât s-a decis să nu-l părăsească nici după moarte, devenind o fantomă de viță nobilă.
În anul 1944, castelul și proprietățile adiacente trec la Ministerului Industriei Forestiere, iar în 1958 devine proprietatea Ministerului Sănătății. Funcționează, pe rând, ca sanatoriu de boli nervoase, apoi cămin pentru bătrâni până în 1978. În 1996 a fost achiziționat de Petrom.
În 2012 e achiziționat de o firmă din Moinești, apoi una din Bacău. Mai recent, în 27 mai 2022, la Bistrița, firma Odas Global Consulting depune o ofertă de peste 4 milioane de euro pentru achiziționarea castelului. Clauzele contractuale prevedeau ca în termen de 30 de zile să se achite 40% din preț, apoi restul în 12 rate, informație publicată în data de 23 octombrie 2022 in presa centrala. În cel mai pur stil românesc, tranzacția nu a mai avut loc.
Castelul e înconjurat de un parc dendrologic ce se întinde pe mai bine de 15 hectare. Zona e îngrădită, pe poartă e un lacăt ruginit, însă din stradă se se întrezăresc vechile alei, o fântână arteziană dezafectată, silueta unei statui.
Totul e năpădit de bălării. Am citit că din anul 1967 acest parc dendrologic e ,,ocrotit de lege”. Poate că legea nu permite nici toaletarea arborilor și arbuștilor, ori greblarea frunzelor depuse toamnă după toamnă… În mijlocul acestei imagini deplorabile se poate admira ceea ce cândva a fost clădirea principală a Castelului Degenfeld. Acum e în paragină, cu geamuri sparte, vandalizat.
Am întrebat un localnic de când e castelul în această stare demnă de compătimit. Mi s-a răspuns că de mulți ani, de când nu ai există ștrand. Așadar, aici funcționa cândva un ștrand cu apă termală, un parc, exista o herghelie, o posibilă atracție turistică pentru întreaga zonă.
M-am plimbat pe lângă ruinele castelului cu o mare tristețe în suflet. Când există fonduri europene pentru astfel de obiective, când exemple de bune practici au fost multiplicate în mai multe locuri din țară, când comunități întregi au fost resuscitate în jurul unor astfel de edificii…
Sunt sigură că soarta castelului e legată de ceva ițe încâlcite, îmbârligături românești, retrocedări, lipsă de fonduri, cumpărători dubioși, corupție, interese meschine. Nu știu în amănunt povestea și nici nu mai vreau explicații. Nu mai am putere să mă mai revolt. Atâția ani de speranțe spulberate și de dezamăgiri pe plan politic și social mi-au atrofiat spiritul justițiar.
Mi s-au năruit speranțele. Mi-e silă de toată clasa politică. Aceeași Mărie, cu altă pălărie. Și mi-e tare ciudă. Recunosc, m-a învins sistemul și pe mine, nu doar pe un fost președinte în care am îndrăznit să cred.
Eu, cetățeanul onest și credul, eu, care văd partea plină a paharului chiar și atunci când alții văd doar cioburi, nu mai pot să cred. Nu mai sper că va fi cândva mai bine. Asta, pentru că la butoane avem proști, corupți, incompetenți, prefăcuți, impostori, slugi supuse unor interese pecuniare, plagiatori, trădători, ,,yes” men-i, oportuniști, traseiști, securiști, mincinoși nehaliți, amante de paie, plozi răzgâiați… Iar dacă se infiltrează cumva oameni fără zurgălăi în coadă, liane otrăvitoare îi încolăcesc și-i anihilează.
Poate ați sesizat că nu nutresc vreo mare simpatie pentru politicieni. Îmi rezerv dreptul să-i urăsc pe toți, deopotrivă. Iar dacă am ajuns așa, e în totalitate vina lor. Eram fleața perfectă, votantul disciplinat, cetățeanul ce credea că se poate, dispus să voteze binele mai mare, nu răul mai mic. M-au pierdut. Mi-e milă de România mea, mi-e milă de noi, oamenii simpli, cei ce suntem victime ale unor jocuri murdare. Și mi-e milă de mine că nu mai pot să văd nicio luminiță la capătul tunelului…
Turist în țara mea: la degustare de vin prin Sălaj
