Bradul de Craciun, cel cu cetina tot verde a devenit de-a lungul veacurilor unul dintre reperele cele mai importante ale sarbatorilor de iarna. Din cele mai vechi timpuri, nu numai bradul ci si alti pomi au fost considerati simboluri ale vietii, ale dainuirii. Se pregateau si se impodobeau in perioada solstitului de iarna, cand ziua incepea sa se mareasca si oamenii se bucurau sa vada mai multa lumina.
Obiceiul este foarte vechi, vine de pe vremurile faraonice ale egiptenilor. In ziua solstitiului de iarna, acestia isi impodobeau casa cu frunze de palmier. Mai tarziu, obiceiul a fost imprumutat si modificat de catre romani, care au inlocuit frunzele de palmier cu crengi de brad, pentru ca ei credeau in magia copacilor care erau in permanenta verzi. Pentru ei, bradul reprezenta viata si era semnul ca soarele si primavara vor veni curand.
O legenda crestina spune ca in noaptea Nasterii Mantuitorului, toate creaturile vii, animalele si plantele au venit la Betleem cu daruri. Micul brad nu avea, insa, nici un cadou si era atat de obosit incat nu a putut tine piept copacilor mai mari care l-au tot impins in spate pana ce a fost ascuns vederii. Unui inger din apropiere i s-a facut mila de el si a rugat un manunchi de stele sa vina si sa se aseze pe ramurile delicate ale bradutului. Cand pruncul Iisus l-a vazut atat de frumos luminat, a zambit si l-a binecuvantat. Din acel moment, in perioada Craciunului brazii au fost impodobiti cu lumini pentru a fi pe placul copiilor.
Conform unor izvoare germane, obiceiul bradului de Craciun isi are originea prin secolul 7 cand Sf Bonifaciu a plecat spre Germania pentru a duce cuvantul lui Dumnezeu. Suparat de gestul unor pagani care venerau un stejar, Sf Boniface – cel care a convertit germanii la crestinism, a taiat copacul de la radacina. In locul lui a crescut un bradut frumos si delicat. Uimit, sfantul l-a considerat un semn al credintei in puterea lui Dumnezeu si a identificat forma lui triunghiulara cu Sfanta Treime: Tatal, Fiul si Duhul Sfant. De atunci, oamenii au inceput sa venereze bradul si sa-l considere Arborele lui Dumnezeu si un simbol al crestinismului.
Martin Luther are si el legatura cu bradul de Craciun, mai precis cu impodobirea acestuia. Legenda spune ca acest calugar si reformator al bisericii se intorcea acasa intr-o seara de iarna si a vazut stelele stralucind printre ramurile brazilor. Impresionat de priveliste, a taiat un bradut din padure si l-a decorat acasa cu lumanari, care reprezentau stelele pe care le vazuse. Obiceiul s-a raspandit in Germania si apoi in toata lumea.
Primul moment in care bradul a devenit centrul atentiei de sarbatori este marcat in secolul 15 in Livonia – Estonia si Letonia de astazi. Se spune ca prin anii 1440 spre 1500 membrii Gratiei Capetelor Negre duceau un pom in Piata Sfatului din Reval (Tallinn de azi) si dansau in jurul lui. La sfarsitul anilor 1500 unul din cronicarii vremurilor scria despre traditia impodobirii unui pom in piata, unde tinerii cantau si dansau in jurul lui dupa care ii dadeau foc.
In Marea Britanie, pomul a fost adus de germani, dar la inceput localnicii nu au fost prea incantati sa isi decoreze casele cu brazi. Dar cand Regina Victoria si Printul Albert au aparut alaturi de copiii lor intr-o revista, stand in picioare in jurul unui brad de Craciun, totul s-a schimbat. Era in 1846. Regina Victoria era foarte iubita de popor iar traditia bradului a devenit imediat o moda in Marea Britanie.
Despre originea bradului de Craciun circula multe legende, care mai de care mai frumoase prin mesajul plin de speranta si bucurie pe care-l transmit. Iar bradul de Craciun a devenit un simbol al iubirii, al placerii de a petrece sarbatorile in mijlocul oamenilor dragi, al increderii si optimismului. Este impodobit cu nerabdare, cu bucurie, cu zambete si voiosie nu doar de copii, ci si de adulti. Iar in jurul lui se deapana povesti si astfel ne aminteste tuturor sa fim copii!
Craciun fericit! Sa fim buni si increzatori, marinimosi si veseli, optimisti si zambitori!
