Nu stiu cum s-a facut dar pana acum, singura tara nordica in care ajunsesem a fost Islanda. Si Islanda mi-a placut. Anul trecut prin primavara s-a ivit ocazia sa ajung in Copenhaga. E drept, o vizita scurta dar…o vizita. Si aducandu-mi aminte cu atata drag de Islanda, ma gandeam ca Copenhaga imi va placea la fel de mult.
Danemarca are cateva caracteristici care o disting de vecinii săi din nordul Europei. Știati ca Danemarca are 406 insule si 7314 km de coasta? Ca ocupă locul 133 pe lista cluburilor pe lista tarilor lumii în ceea ce privește dimensiunea? Dar ca cel mai înalt punct din tara se află la numai 170 de metri deasupra nivelului marii?
Zborul SAS (Scandinavia Air) a fost prima deceptie. Imi imaginam ca aceasta companie detinuta de cele trei tari scandinave (Suedia, Danemarca, Norvegia) are un standard minim. O fi avand dar eu nu l-am gasit. Plusurile au fost date de faptul ca a fost zbor direct si ca aeronava de 88 de locuri era noua. In rest, pentru un zbor de 2 ore si 40 de minute primesti apa sau cafea. Restul e pe bani iar pretul biletului de avion nu este pret de low cost credeti-ma. Insotitoarele de bord au minim 60 de ani, varsta inaintata fiind cred, criteriu de baza pentru angajare. De altfel, pe acest zbor eram convins ca una dintre insotitoare nu va ajunge in viata la destinatie. Avea peste 100 de ani cred eu, prietena mea contrazicandu-ma insa si sustinand ca nu are mai mult de 70…Probabil ca ea avea dreptate din moment ce am vazut insotitoarea zambind din toate incheieturile dupa aterizarea in Copenhaga.
Aeroportul Copenhaga mi-a parut unul dintre cele mai complicate din cate am vazut eu vreodata. Si credeti-ma ca am vazut destule. Cel putin partea de sosiri unde ai nevoie de minute bune de concentrare pentru a intelege unde esti si incotro trebuie sa mergi. Am vazut prima casa de schimb valutar si am zarit cursul, undeva in jurul a 7 coroane pentru un euro. Mi-am spus ca e mai bine sa trec de partea “interna” a aeroportului si sa schimb banii mai aproape de iesire. Zis si facut. Culmea e ca la iesire nu prea mai gaseam case de schimb. In cele din urma gasesc una, cu acelasi curs. In fata mea o persoana. Tipul de la ghiseu, agentul de schimb, un “mare danez” se misca bland si gingas, completand o hartie de mana de pe cardul clientului, apoi scriind datele de pe hartie in computer, apoi zambind sagalnic, apoi completand inca o hartie de mana, apoi ridicand-se agale, revenind dupa o vreme….V-am plicitisit? Ei bine, ganditi-va ca toata aceasta “miscare” a durat o jumatate de ora. La inceput l-am privit cu simpatie, admirand calmul si linistea de care dadea dovada. Dupa primele 5 minute insa in care am realizat ca acest calm si liniste insemnau de fapt nepasare, doar mana prietenei mele inclestate pe bratul meu m-a oprit din zborul peste tejghea inspre gatul lui. Am urmat eu, s-a uitat la mine si a zambit. Stiti cum arata un zambet tamp? OK. Daca nu, mai bine sa nu stiti. Probabil ca pedeapsa, mi-a fost incasat un comision de aproape 10%. Mai apoi am vazut si in oras la casele de schimb generozitatea serviciului: comisioane intre 10 si 12.5%.
Din aeroport, cea mai buna conexiune spre oras este trenul. Un bilet costa aproximativ 5 euro. Dus intors: 10 euro ca de, esti in Copenhaga. Sfatul meu e sa nu va bagati degetele in masinile de emitere de bilete ci sa le cumparati de la ghiseu. Eu procedez asa de cele mai multe ori datorita faptului ca la ghiseu pot sa pun intrebari si sa imi rezolv orice nelamurire, plus sa cer un sfat avizat. La masina, ati inteles ca nu pot face asta.
Durata calatoriei 15-20 minute iar gara centrala este in mijlocul orasului. Hotelul ales era situat langa gara iar zona era super ok. Spun asta pentru ca inainte de a pleca am citit tot felul de articole despre oras in care se scria ca zona garii este una rau famata. Eu nu am vazut nimic rau. Dupa experienta casei de schimb, ma asteptam ca la receptie sa am o noua aventura. Dar ce sa vezi: surpriza!!!! Tot procesul de check in a durat fix 30 de secunde! Nu imi venea sa cred. Apoi, ca o revelatie, am inteles de ce se intamplase asta. Pentru ca doamna de la receptie nu era daneza 😉
Camera frumoasa, mica dar cocheta, renovata foarte recent. Rezervarea a fost facuta printr-o agentie de turism si a costat 70 euro pentru doua persoane cu mic dejun pe noapte. Am lasat lucrurile in camera si am iesit in oras. Nimic impresionant. Since. Nici macar luminile de sarbatori montate in oras. Totul mi-a parut tern, monoton, adormit, lipsit de viata. Zona pietonala, desi populata, avea la ora 19 absolut toate magazinele inchise desi mai bine de jumatate dintre cei aflati pe strada erau turisti. Erau deschise doar fast foodurile si barurile. Am remarcat ca erau foarte putine restaurante. Mai tarziu am primit si explicatia: danezii nu prea merg la resaurante iar turistii prefera fast foodurile de lant. Ma rog, in conditiile in care scandinavii nu au o bucatarie traditionala, probabil ca asa este. Oricum, locurile care aratau ca restaurante locale serveau pizza sau cartofi prajiti si hamburger. Pe strada, repet: pe strada, mai gaseai “China box” adica niste carucioare in care se servea in cutiute mancare chinezeasca. Preturi. Sunteti pregatiti? 1 Big Mac si un Mac Fish = 32 euro. Nuuuu, nu lipseste virgula intre 3 si 2…
Toata seara am colindat centrul, parcul Tivoli in care am refuzat sa intru pentru ca nu arata asa cum imi imaginam eu. Chiar daca era luminat putin mai mult decat restul orasului, imi parea anost. Am hotarat sa mai dau o seansa orasului a doua zi de dimineata. Si…i-am mai dat insa impresia a ramas neschimbata: mohorat, tern, plictisitor.
Dupa amiaza am luat trenul spre aeroport pentru zborul spre Norvegia, Aalesund. Acelasi aeroport intortochiat si fete de oameni plictisiti, parca fara vlaga. Colac peste pupaza, a fost anuntata o intarziere a zborului precizandu-se de doua ori ca nu se stie ora la care este zborul reprogramat. Lumea cu copii, pisici si caini statea pe barile de langa poarta de imbarcare asteptand ca cineva sa dea o informatie. Nimic insa. Doar nu era stres. Un pahar de apa? O cafea? Un sorry? No way…. Dupa o ora s-a anuntat ca vom pleca cu alta aeronava si dupa alte 30 de minute s-a anuntat ca se pleaca si de la alta poarta. Desigur…in celalat capat al aeroportului. In fine, in cele din urma am fost imbarcati si desigur nu m-a mirat sa vad ca cea mai tanara insotitoare de bord avea vreo… 85 de ani. Ma intreb ce varsta or avea pilotii SAS….
Bun, concluzionand: mie unul nu mi-a placut Copenhaga. Stiu ca multora le place. Probabil e nevoie de mai mult timp in care sa descoperi adevaratele frumuseti ale orasului sau sa mananci la unul dintre faimoasele restaurante cotate ca fiind cele mai bune din lume (ghidul Michelin a acordat faimoasele sale stele la nici mai mult nici mai putin de 15 restaurante din capitala Danemarcei). Si totusi, stiind ca Noma, restaurantul catalogat de patru ori ca cel mai bun restaurant din lume de catre British Restaurant Magazine (2010, 2011, 2012 si 2014) a fost inchis o vreme pentru ca 63 din cei 435 de consumatori din perioada 12 – 16 februarie 2013 au suferit toxinfectii alimentare…. ma mai gandesc inca daca am sa ii calc vreodata pragul…
din aproximativ 2000 de restaurante cate are Copenhaga greu de presupus ca n-ai gasit macar cateva sute deschise si macar cateva zeci pe gustul tau .
data viitoare incearca :
http://www.visitdenmark.com/en-us/copenhagen/places-eat/noma-worlds-best-restaurant-2010-2011-2013
poate se ridica pana la nivelul tau .
Ma trimiti in gura lupului? 🙂 Din cate stiu eu, nu de multa vreme din Noma au iesit vreo 300 de oameni cu intoxicatie alimentara desi este de cativa ani in top 3 mondial. S-ar putea sa stiu gresit dar nu cred. Probabil nu am ajuns eu unde trebuie pentru a avea restaurante pe alese. Poate data viitoare 🙂
Am ras pe burta de insotitoarele de bord…ai si tu dreptate…de la o anumita varsta si eu cred ca e mai bine sa stea acasa ;). Mi-a trecut elanul de Copenhaga dupa articolul tau…si un Big Mac 32 de euro? Doamne fereste !!! ma intreb la restaurant cat o costa o cina sau un pranz :)))
A, ce bine am ras in ce priveste insotitoarele de bord si tipul de la ghiseul de schimb!!!Bine ca am mers cu masina, desi 7000km in 2 saptamani a fost cam prea mult. Si inca o data aceeasi dezamagire. Un oras tern, fara stralucire, fara nimic deosebit(poate un localnic care urina pe statuile din fata Universitatii si cativa “lautari” romani care cautau un loc bun pentru spectacolul dat de ei). Si zona garii centrale nu mi-a placut deloc. Mi-a facut impresia unei suburbii, oameni dubiosi, mizerii pe strazi, constructii parca aruncate de un arhitect la intamplare, restaurante prea putine iar cele existente cu preturi prea mari. Iar Parcul Tivoli m-a dezamagit si mai mult. Multa faima, pretul de intrare piperat si in rest cam atat. Compenseaza zonele Nyhavn si Kastellet,plimbarea cu ambarcatiunile pe canale si experienta orasului liber Christiania!
:))te-a marcat rau varsta celor de la SAS! E normal sa preferi zambetul unei fete de douaj’ de ani de la Wizz si nu rictusul unei femei aflate in pragul pensiei.
E normal sa preferi orice mai putin mumiile, nu-i asa? Locul mumiilor e la muzeu 😉