Dupa aceasta destul de lunga introducere in istoria Corsicii (gasiti articolul aici), probabil ca va spuneti: Bine, bine, dar ce putem vizita acolo, ce avem de vazut, unde sa mergem? Ok, haideti sa pornim la drum, sa descoperim impreuna o parte a Insulei Frumusetii. Si poate, la sfarsitul acestei calatorii virtuale curiozitatea dumneavoastra va fi starnita suficient incat sa va planificati o vacanta in acele locuri minunate! As fi atat de bucuroasa!
Am stat o saptamana in Corsica, un timp insuficient pentru a vedea toata insula. Doream sa vizitam orasele importante, cateva din porturile frumoase, din vechile sate medievale, doream sa ne bucuram si de plaja, doream sa mergem si prin munti, vroiam sa ne bucuram din plin de tot ceea ce are de oferit. A fost dificil de ales, dar in final am fost multumiti de traseul pe care l-am hotarat: am aterizat pe Aeroportul Bastia-Poretta, am dormit o noapte in satul Lucciana, de acolo am plecat cu trenul pana in Corti pe care l-am vizitat pana spre seara, apoi tot cu trenul ne-am dus la Ajaccio unde am ramas pentru toata perioada, am inchiriat masina si am plecat prin zona de sud a Corsicii.
Aeroportul Bastia-Poretta – primul contact cu pamantul corsican. Foarte linistit in acea sambata dupa-amiaza, desi este al doilea aeroport, ca marime, al insulei. Aglomerat doar in zona companiilor rent-a-car. O scurta trecere pe la biroul turistic de unde am luat cateva pliante informative si harti, apoi la drum catre hotel. Erau doar 6 km, autobuze care sa conecteze aeroportul cu localitatile din jur nu sunt (este doar un shuttle care asigura transferul catre Bastia) dar, teoretic, ar fi trebuit sa gasim taxi. Ei bine, nu era niciunul. Atunci am inteles aglomeratia de la inchirieri auto! Am avut, astfel, asigurata o drumetie de o ora tocmai buna pentru a ne introduce in atmosfera relaxata a insulei.
Lucciana, satul in care ne-am cazat in prima noapte, l-am ales nu din motive turistice – pentru ca nu-i nimic de vizitat, ci logistice – ne interesa ca a doua zi dimineata sa fim in apropierea garii din Casamozza, pentru a pleca spre Corti cu faimosul U Trinighellu – “micul tren”, in corsicana. Nu este doar un mijloc de transport, este el insusi o atractie turistica si o modalitate originala de a descoperi uluitoarele peisaje corsicane si colturi salbatice inaccesibile cu masina. Micutul acesta traverseaza muntii, se strecoara prin chei inguste, prin numeroase tunele sapate in stanca, urca pante vertiginoase si ajunge pana la plajele cu nisip alb din Ile Rousse. Calea ferata corsicana a fost inaugurata in 1888, are 230 km lungime, traverseaza 51 de poduri si viaducte – inclusiv un viaduct inalt de 94 m proiectat si construit de Gustave Eiffel – si 32 de tunele.
Si ne-a dus, pentru 7,10 euro/pers, in Corti – capitala istorica a insulei, unul dintre orasele corsicane care si-a lasat amprenta asupra sufletului nostru. Pozitia sa in inima insulei, pe un promontoriu stancos inconjurat de munti, intre chei adanci si vai inalte, a facut-o bastionul statului corsican – intre 1755-1769 a fost capitala Corsicii independente. De aici, din Palazzu Naziunale a condus Pasquale Paoli guvernul Corsicii eliberate. Un orasel surprinzator de frumos, de autentic, cu strazi vechi, inguste, pavate cu piatra, cu scari si podete, cu case inalte lipite intre ele. Un peisaj ca dintr-un film! In partea cea mai inalta a stancii este cetatea, transformata in muzeu – Museu di a Corsica – Muzeul de Antropologie, una dintre mandriile orasului, unde sunt colectii permanente referitoare la istoria insulei si diverse expozitii pe tot parcursul anului.
In centrul orasului este statuia Generalului Gaffori ridicata in fata cladirii in care a locuit odinioara. Generalul este un alt erou local – a fost seful guvernului corsican vreme de 20 de ani, inaintea lui Pasquale Paoli si conducatorul razvratitilor impotriva dominatiei genoveze. De altfel, a fost asasinat de genovezi iar zidurile casei sale poarta in ele si azi urmele gloantelor de la asediul din 1750. Lupte amare, visuri de independenta. Rani vechi, cicatrici nevindecate de sute de ani.
Corti gazduieste singura universitate din insula care, evident, poarta numele “babbu di un patria”, a parintelui tarii, cel care a fondat-o in 1765 – Pasquale Paoli, un om al iluminismului cu ambitii mari pentru tinerii corsicani: dorea sa ofere tuturor posibilitatea unei dezvoltari depline si armonioase, libertate prin cunoastere si exercitiul gandirii. Din pacate, evenimentele istorice au determinat inchiderea ei dupa numai patru ani. Parea un fapt ireversibil, definitiv. Dar, in urma unei masive mobilizari populare, universitatea a fost redeschisa doua secole mai tarziu, in 1981. Poate fi considerata inca o victorie a corsicanilor in lupta lor pentru autonomie si independenta.
Si pentru ca suntem intr-un oras de o mare importanta istorica pentru insula, nu se putea sa nu intalnim urmele unei alte familii emblematice pentru Corsica. In Place d’Armes, centrul istoric al orasului Corti, in imediata apropiere a cetatii si a Palatului National, ne-a atras atentia o casa veche si foarte fotografiata: Casa Arrighi di Cassanova. Charles Bonaparte si Laetizia Ramolino, parintii Imparatului Napoleon I, au locuit acolo. Este casa in care s-a nascut Joseph, fratele mai mare al imparatului, viitorul rege al orasului Napoli si apoi al Spaniei. Se spune ca Napoleon ar fi fost conceput aici…. Cand parintii lui s-au mutat in Ajaccio, au vandut casa familiei de Casanova. Tot aici a fost și locul de nastere al unui alt erou dintr-o altă epocă, cea napoleoniena: Jean Thomas Arrighi de Casanova, duce de Padova, general in campania egipteana a lui Napoleon si Guvernator al Corsicii in 1815. O pagina din istoria insulei este aceasta casa! Din păcate, deși se afla pe lista monumentelor istorice, este aproape o ruina, nu a fost restaurată și nu-i nimic de vizitat in interior.
Un oras vechi de secole, intre munti, paduri, rauri si lacuri, departe de plajele cu nisip alb si apele lor turcoaz, comoara bine ascunsa a Insulei Frumusetii parca degaja o atmosfera festiva, colorata, relaxata, de buna dispozitie si melancolie in acelasi timp, de iti vine sa tot stai, sa te plimbi, sa mai sezi la o inghetata, la o bere, la o vorba, la un cantec.
Am plecat catre Ajaccio tot cu trenul – 5,80 euro/pers., ar fi trebuit pe la 17.30, dar a avut ceva intarziere. Aici trebuie sa va precizez ca in Corsica este o singura linie de cale ferata pentru ambele sensuri de mers, ea se dubleaza doar in zona garilor, deci trenurile trebuie sa se astepte unul pe celalalt, de aceea apar intarzierile, mai ales spre sfarsitul zilei. Hotelul la care ne-am cazat – Residence les Calanques – este situat la 8 km de capitala, pe malul marii si ne-a oferit privelisti minunate asupra Golfului Ajaccio si a Insulelor Sanguinaires. A fost locul ideal pentru drumurile noastre prin insula si de asemenea ne-a oferit liniste, relaxare, mare si plaja la alegere intr-unul din golfuletele din jur.
Marea, strazi vechi, Napoleon, atmosfera mediteraneeana…. Aiacciu in corsicana, Ajaccio – asa cum il stim cu totii. “Orasul imperial” i se mai spune. Sau “Orasul coralilor” pentru ca in secolul 18 veniturile locuitorilor si ale orasului erau asigurate de coralul rosu mediteraneean: din 4000 de locuitori, 1500 erau pescari de corali. Capitala insulei Corsica este un oras incantator, plin de istorie, de cultura, de viata, de energie, de culoare, de lumina, de oameni… de trafic. Cartierul genovez, cel mai vechi al orasului, este format din doar cateva strazi, dar este zona cea mai frumoasa si plina de farmec, cu mici cafenele, magazine si restaurante, alei umbroase, case inalte lipite intre ele – totul iti creeaza senzatia ca te afli intr-un vechi oras italian, nicidecum pe o insula ce apartine Frantei.
A fost fondat la sfarsitul secolului 14 de catre genovezi, care au hotarat ca vechiul oras episcopal Adjacium sa fie abandonat pentru ca era prea expus incursiunilor barbare. Cetatea impunatoare construita atunci pe Peninsula Punta della Liscia este si astazi aproape neschimbata. Despartita de oras prin santuri impresionante, inca apartine armatei si din pacate nu se poate vizita.
In apropierea ei se gaseste Portul Tino Rossi destinat micilor ambarcatiuni pescaresti si numit astfel în onoarea unui cantaret si actor de succes născut în Ajaccio, un alt fiu iubit al orasului, o personalitate de care corsicanii sunt foarte mandri. Mai mergem putin si ajungem in Portul U Borgu unde ancoreaza ferryboat-urile si navele de croaziera care aduc turisti dinspre Marsilia, Toulon sau Nisa.
Napoleon Bonaparte s-a nascut in Ajaccio, in august 1769. Incredibilul destin an acestui mic corsican, devenit general si apoi Napoleon I, Imparatul francezilor, a marcat pentru totdeauna orasul, care ii datoreaza nu numai reputatia, ci si statutul de capitala a insulei. Amintirile abunda, desigur, pe strazile din Ajaccio. Locul nasterii lui a devenit Muzeul National Maison Bonaparte si este un loc ce nu trebuie ratat.
In timpul plimbarii, in mod inevitabil, ii vezi statuile: in Piata Maresal Foch l-am intalnit pe Napoleon ca Prim-consul, strajuit de patru lei; in Piata de Gaulle era inconjurat de cei patru frati iar in Piata Austerlitz este ridicat un impunator memorial in amintirea victoriilor lui.
Ne continuam circuitul napoleonian la Muzeul Fesch, creat de Cardinalul Fesch, unchiul lui Napoleon. Mare iubitor de arta, acesta a lasat orasului una dintre cele mai valoroase colectii de pictura veche din Franta. Napoleon era pasionat de arta razboiului, cardinalul era pasionat de pictura. Doi oameni care nu aveau prea multe in comun. Si totusi, lui Napoleon Bonaparte ii datoram pasiunea cardinalului si colectia impresionanta pe care o putem vizita. Pentru ca el l-a trimis in Italia pe unchiul sau pentru a stabilit contacte comerciale, iar acesta s-a indragostit de pictura italiana si a inceput sa cumpere tablouri. Asa a reusit sa adune mai mult de 16.000 de tablouri! Un om hotarat, nu?! Cladirea a fost construita dupa planurile cardinalului, ca si institut de studii artistice. In prezent, muzeul are aproximativ 20 de incaperi in care iubitorii de arta pot admira o exceptionala colectie de pictura italiana de secole 14-19, a doua ca marime,valoare si importanta din Franta, dupa Louvru. Botticelli, Tizian, Caravaggio, Veronesse, Rembrandt, Poussin si printre operele lor – celebrul portret al lui Napoleon I in costumul de incoronare.
In aceeasi curte este Capela Imperiala – sanctuarul familiei Bonaparte, care adaposteste ramasitele parintilor lui Napoleon, ale cardinalului si ale altor desecndenti. Fiul rebel al orasului si al Corsicii, cel care plecase sa cucereasca lumea si a devenit cel mai mare geniu militar francez, nu-i aici. A murit in exil si a fost inmormantat pe Insula Sf Elena in 1821. Pentru ca insula era posesiune engleza, a durat aproape 20 de ani pentru ca guvernul britanic sa aprobe deshumarea imparatului. Corpul neinsufletit a fost trimis in Franta cu vaporul si a fost ingropat cu onoruri militare, asa cum merita un lider de o asemenea anvergura. Dar, intr-un mormant temporar, pentru ca se dorea construirea unui monument funerar impresionant, la fel cum fusese personalitatea celui ce devenise primul imparat al Frantei. Au mai trecut 20 de ani si abia din 1861 se odihneste in Les Invalides. Ultima lui dorinta a fost sa fie inmormantat pe malurile Senei… Ce om, ce viata, ce destin!
In aripa de nord a Muzeului Fesch se afla Biblioteca Municipala creata de catre Lucien Bonaparte, fratele lui Napoleon. Totul a inceput de 12.000 de volume confiscate de la nobilime si comunitatile religioase, iar acum sunt peste 40.000 de lucrari din secolele 15-19, cea mai mare parte din ele fiind donate de catre cardinal si Roland Bonaparte, nepotul celui care a initiat proiectul. Cateva comori rare se gasesc in mica biblioteca: prima carte de egiptologie ce dateaza din 1610; scrisori ale unor membri ai familiei imperiale, inclusiv noua semnate de Napoleon; 15 volume in care este prezentata in detaliu campania imparatului in Egipt sau “Turnul de 300 metri” – doua volume cu semnatura olografa a lui Gustave Eiffel, in care sunt planurile “Doamnei de Fier” din Paris.
Da, Ajaccio inseamna Napoleon si familia Bonaparte si este, cu siguranta, “orasul imperial” – cel mai napoleonian loc din lume, pentru ca totul vorbeste despre mostenirea pe care au lasat-o. Nici nu trebuie sa iti stabilesti neaparat un itinerariu pentru ca totul iti iese in cale, istoria este scrisa pe fiecare zid, pe fiecare piatra, pe fiecare strada. Este suficient sa te pierzi prin orasul vechi, pe aleile si strazile lui inguste, sa-ti umpli sufletul de energia orasului, sa te lasi ispitit de gastronomia traditionala in Piata Foch, sa faci o pauza de masa la soare, sa savurezi o cafea sau o bere si sa-i privesti pe oameni. Un oras impodobit cu o mie de culori pentru a lumina sufletele!
