Sunt în același après-ski în care am terminat ultima poveste de la Kitzsteinhorn și desenez, ca și atunci, forme cu degetul pe geamul aburit. ParaSol, la 2450 de metri altitudine. Aceleași cântece de legănat halba de bere…. “Bucle în timp” imi spun și zâmbesc amuzat: asta a fost gluma de ieri din Zell am See când cameramanii făceau “time laps”….
Oricum, retrăiesc senzația de moleșeală plăcută care mă cuprinde coborând de la obrajii în flăcări spre tibiile dureroase. A fost greu azi. Și, într-un fel foarte important, a fost frustrant. De când am aflat că voi merge la Zell am See/ Kaprun abia am așteptat reîntâlnirea cu cea mai frumoasă pârtie pe care am coborât eu vreodată: Black Mamba. Însă, pe o ninsoare care te împiedică să vezi la mai mult de doi metri în față și pe zăpadă proaspătă până deasupra clăparului, a fost greu să găsim drumul chiar și pe 11 albastru care duce spre startul negrei dorite…. Am fost atât de lenți, încât am renunțat la ideea de a coborî pe pârtia cu nume de șarpe. Chiar nu avea sens…. Așa că am urcat pe pârtiile de sus, cele cu teleschi. Măcar sunt drepte și nu trebuie să cauți prin ceață continuarea.
Pe de altă parte am redescoperit o valență a schiului pe care o pierdusem de o vreme. Mă hrănesc de fiecare dată când schiez cu acel indescriptibil fior, cu senzația inegalabilă de plutire. Mă umplu de adrenalină coborând în viteză pârtiile abrupte. Uitasem, însă, cum te simți când cucerești o bucată de munte. Acel sentiment de dominare pe care-l caută copiii când ies, chiar și pentru zece metri, de pe pârtia amenajată. Senzația de mulțumire pe care o aveam după ce reușeam o coborâre pe Valea Bâlii sau pe Valea Doamnei (aceeași senzație o aveam și când ajungeam în Șaua Doamnei, dar mai ales în Șaua Caprei după un urcuș istovitor). Nu, nu am cucerit niciun vârf, nicio șa, niciun versant virgin de pe Kitzsteinhorn. În schimb, simpla parcurgere a pârtiei într-un ritm mulțumitor, în zăpadă proaspătă de 30 de centimetri și cu vizibilitate apropiată de zero, reprezintă o victorie. O victorie pe care o savurez acum cu Radu la o bere nefiltrată. A fost greu. A fost destul. Doar Adi a mai rămas să mai facă două ture, dar el are niște ani ( mulți) mai puțin și are pătrățele pe abdomen.
De fapt și pe vreme bună Kitzsteinhorn se adresează căutătorilor de senzații. Pe de-o parte, schiul pe ghețar este o experiență în sine….Nu vii aici neapărat pentru calitatea pârtiilor (deși nu poți formula reproșuri în această privință). Peisajul care îți taie răsuflarea, o privire către cel mai înalt vârf al Austriei, GrossGlockner (3.798m), pârtiile aflate exclusiv în gol alpin, plus faptul că ești tot timpul conștient că schiezi în zona pragului celor 3.000 de metri sunt suficiente motive pentru ca toți cei care vin la Zell am See/Kaprun să schieze, cel puțin o zi, pe ghețar. Pentru schiul de pârtie, vorbim despre 41 de kilometri de zăpadă bătută, de la 3.029 la 1.978 de metri altitudine. Dacă ajungi aici dimineața, cu primele gondole, și apuci să schiezi pe urma lăsată de mașina de bătut zăpada pe pârtiile aproape goale, experiența este de nedescris… Și mai este, bineînțeles, Black Mamba. S-a deschis în sezonul 2013-2014, am avut parte de ea în decembrie 2013 și trei zile doar acolo am schiat. Nu este un zid înspăimântător precum Harakiri de pe Zillertal, este sinuoasă și periculoasă precum șarpele al cărui nume îl poartă. Black Mamba este o succesiune de ziduri relativ scurte, cu înclinații de până la 63%, legate între ele de porțiuni mai puțin abrubpte dar cu înclinații laterale surprinzătoare și cu multe părți ascunse. La viteză mare e senzațională!
Dacă, însă, căutați senzațiile tari în afara pârtiei, atunci ați nimerit bine cu adevărat. Kitsteinhorn, muntele pe care se schia în 1904, când aici funcționa o bază a vânătorilor de munte austrieci, și care, în 1965 devenea primul ghețar-domeniu de schi din Austria, se adresează acum, preponderent, noii generații. Freeride XXL cuprinde rute de freeride marcate. Acestea, împreună cu un sistem extins de informații, fac din Kitsteinhorn una dintre cele mai populare destinații de freeriding din Alpi. Există o “Freeride Info Base”, la Alpincenter, practic un panou de informare pentru freerideri, precum și puncte de informare la intrarea pe fiecare dintre rute, care oferă informații de siguranță, inclusiv riscul de avalanșă, starea vremii și a zăpezii și tot ce ai nevoie pentru a-ți putea asuma riscuri calculate cât mai mici.
De asemenea, pentru freestyleri, trei dintre cele cinci snowpark-uri din zonă se găsesc pe Kitsteinhorn, inclusiv imensa super-pipe, cea mai mare din Austria. Poți face aici orice îți imaginezi în materie de trick-uri. Dar pe vreme ceva mai bună decât cea de care am avut parte acum. Cu o zi înainte am schiat pe soare, sub un incredibil cer albastru, la Zell am See, pe Schmittenhohe. Schi de pârtie.
Coborâri lungi, de la 2.000 de metri altitudine, la 750 de metri, 77 de kilometri de pârtii, cele mai multe negre și roșii, deservite de 26 de cabine, gondole, telescaune sau teleschiuri, unele dintre ele proiectate de departamentul de design Porsche, zăpadă suficientă asigurată de tunuri de zăpadă atunci când cea naturală nu ajunge, suprafețe rapide cu profil interesant, schimbări de direcție, ruperi de pantă, tot ce ai nevoie pentru a-ți asigura plăcerea absolută. O chestie tare e clipul video personal la schi pe care îl poți face la Hochmaisbahn și pe care îl poți descărca apoi ca să ai cu ce să te lauzi (în cazul în care ai cu ce să te lauzi, bineînțeles!). Tot aici a fost amenajată și o “fun slope”, o pârtie cu mici sărituri, hopuri și altele, destinată copiilor și adolescenților. Un alt lucru interesant este că aici funcționează prima gondolă din Austria pusă în mișcare de energia solară. Și vor urma și altele… De altfel, cei din Zell am See/ Kaprun sunt campioni la ecologie, toate schi-lifturile de aici funcționând cu energie electrică provenită din hidrocentrale. Nu sunt uitați nici freeriderii, nici freestylerii: multe pante potrivite pentru freeride usor accesibile, dar și un snowpark excelent, Rome park, cu half-pipe, țevi, box-uri, kicker-e și tot ce trebuie pentru distracție maximă… Noi am fost în prima parte a zilei în zona însorită, la SonnKogel. Pârtii scurte și aglomerate. Roșii, altfel frumoase.
Am descoperit apoi o neagră ( 6) pe care am stat cu Adi până când Radu și-a schimbat clăparii care-l supărau. Suficient de rapidă, cu suprafața nedegradată, ne-am dat tare. Dar pârtiile adevărate le-am descoperit doar cu puțin timp înainte să coborâm. Vorbesc înâi și întâi de 14 negru, Trasspiste. În Austria, orice pârtie are un nume propriu și nu e notată doar cu o cifră, e de luat serios în considerare. Trass nu face excepție. Lungă și abruptă te face să gâfâi serios când ajungi, după minute bune, la poarta de sosire (da, are și așa ceva). Doar o “ ruptură” la mijlocul pârtiei o schimbare bruscă de direcție stânga-dreapta, mă face să mă îndoiesc că aici se organizează competiții. Mai este și 13 negru, o idee mai scurtă, dar mai blândă și, deci, mai aglomerată. E frumoasă și aceasta, aveți un fel de dovadă în filmulețul de mai jos.
Eu doar am purtat o camera pe un băț. Radu a făcut restul…. Oricum, promit ca data viitoare când ajung la Zell am See/Kaprun să scriu o poveste întreagă doar despre Black Mamba. Dacă muntele se va opune din nou, o să retrăiesc senzațiile de care am avut parte în decembrie 2013…
