În timpul sejurului din Grecia (citește aici despre vacanța grecească cu buget redus), am ales ca excursie opţională oraşul Edessa. Pentru un adult şi un copil (11 ani), am achitat 35 de euro. Edessa se află în partea nordică a Greciei, are aproximativ 18.000 de locuitori şi e capitala unităţii administrative Pella.
Edessa
Numele poate fi tradus ca “oraşul apei”, de la cascadele formate pe râul Edesseos. Orașul Edessa a fost unul din cele mai importante centre antice grecești, datorită resurselor sale naturale și amplasării strategice. În ciuda perioadelor de cucerire, oraşul și-a pastrat tradițiile și frumuseţea naturală unică, fiind și azi unul dintre cele mai frumoase orașe din Grecia.
Cascade, centrul istoric, siturile arheologice, biserica Adormirea Maicii Domnului, ruinele bisericilor creștine timpurii si a celor bizantine din Oraşul de Jos, Logos sau Moscheea Yeni (singura moschee rămasă în picioare) sunt doar câteva atracții care stârnesc interes în rândul turiștilor. Cascadele sunt amenajate într-un parc fermecător.
Odată erau şapte, dar, în timp, au fost reorganizate, iar acum turiştii pot admira două căderi gemene mai mici şi una mai mare. Un lift de sticlă coboară din vârful de stâncă până în vale.
Lângă cascade era deshisă o expoziţie de reptile, pentru vizitarea căreia se plătea un bilet de doi euro. Pentru că eram un grup, ni s-a aplicat o reducere de 50%. Cu toate că ştiam că mi se va face părul măciucă, i-am trecut pragul. Logica mă liniştea, şoptindu-mi că târâtoarele nu îşi pot părăsi terariile, însă în minte mi se derulau scene de groază din filme ca Anaconda cu Jennifer Lopez, sau Dune cu giganţii şerpi de sub dunele de nisp. Am ieşit după vreo 15 minute, destul de uşurată că s-a încheiat supliciul.
Ne-am regrupat şi am pornit disciplinaţi spre cascade. Ele s-au format în secolul al XIV lea, în urma unui mare cutremur. Cea mai spectaculoasă se numeşte Karanos, după numele primului rege al Macedoniei. E fermecătoare, parcă o carafă invizibilă de lapte se revarsă de la nu mai puţin de 70 de m. Stropii răcoritori au fost apreciaţi de toţi cei care ne luptam cu temperatura de 35 de grade a unei zile greceşti de vară. Mi-am dat seama că pentru o fotografie reuşită, cei mai liniştiţi oameni par dispuşi să-şi asume riscuri.
Lângă mine, o domnişoară sexy a sfidat orice reguli de siguranţă pentru nişte selfie-uri chiar în buza prăpastiei. M-am oferit să-i curm chinul şi să o fotografiez chiar eu, bine înfiptă lângă o balustradă de protecţie, dar am fost refuzată. Probabil că un selfie valorează pe reţelele de socializare mai mult decât un instantaneu surprins de altcineva.
În spatele cascadei, în pântecele muntelui, se cască o peşteră superbă, cu mai multe încăperi, care poate fi vizitată achitând doi euro. E uimitor să vezi efectul apei asupra stâncilor. Tavanul era plin de stalactite, iar stâncile păreau a fi plastilină sub forţa apei.
Dacă maiestuoşii munţi pot fi astfel sfredeliţi, cum să cerem caselor de pe pământ să ţină piept uraganelor? Poate că, apropiindu-ne iar de natură şi păzind ce a mai rămas de salvat, am putea emite pretenţia să fim ocrotiţi la rândul nostru.
Ne-am mai plimbat prin parcul împânzit de arbori seculari, poduri şi podeţe, spaţii de relaxare. Nu am ajuns la vestigiile istorice care sunt bine conservate, poate cu altă ocazie. Din partea de sus a colinei, am admirat oraşul aşternut pe câmpie. Am dat târcoale bazarului şi am făcut mici cumpărături, până s-a făcut ora de plecare.
Loutra Pozar
Staţiunea Loutra Pozar se află la 33 de kilometri de oraşul Edessa. Drumul l-am parcurs şerpuind printre livezi de măslini, caişi, piersici, rodii şi culturi de kiwi. Am aflat cu această ocazie că în fiecare fruct de rodie se adăpostesc 365 de bobiţe, câte zile sunt cuprinse într-un an. Nu le-am numărat niciodată, o să-i dau crezare ghidei noastre. Numele staţiunii s-ar putea traduce ca “apele de sub foc”. E vorba de o staţiune balneoclimaterică dezvoltată în jurul apelor termale.
Între noi fie vorba, staţiunea Pozar şi-ar putea găsi uşor câteva surori în România, la Băile Felix sau Herculane. Cadrul natural e fermecător. La poalele muntelui, un râu cu ape reci captează, din loc în loc, izvoare termale.
Pe albia sa e amenajat un mic bazin cu apă fierbinte. Astfel, beneficiarii apelor terapeutice pendulează între fierbinţeala din bazin şi răceala râului. Efectul e de duş scoţian. Când te plimbi în apa a cărei adâncime rareori îţi depăşeşte glezna, simţi când şi când, curenţi calzi.
Efectele terapeutice ale apelor de la Pozar au fost remarcate din vremuri străvechi. Soldaţii greci au observat cât de repede se întremau caii răniţi în lupte, după ce se îmbăiau în izvoarele termale. Le-au urmat exemplul, iar de aici, totul e istorie. Pentru o baie de două ore în bazinul mai mare, am achitat 5 euro/persoană, iar pentru fratele său mai mic, o parte a grupului a achitat 3 euro/persoană.
Sinceră să fiu, nu am fost foarte impresionată, era o piscină oarecare. Mi-am petrecut anii studenţiei cazată alături de vreo 300 de studenţi în staţiunea Băile Felix, aşa că în materie de ape termale şi ştranduri, suntem cam pretenţioşi.
Muntele la poalele căruia ne aflam, Voras, m-a cucerit. Staţiunea e funcţională pe toată durata anului, iubitorii de sporturi de iarnă chiar o îndrăgesc. Infrastructura pentru sporturile de iarnă oferă o reţea de 14 pârtii, iar piscul Kaimaktsalan, cu ai săi 2524 m, ocupă locul trei în toată Grecia. Prin pădure sunt amenajate scări de lemn care duc turiştii la nu mai puţin de 16 peşteri preistorice, ascunse în defileu. Cele două cascade de pe cursul râului prăvălit din pântecul muntelui, sunt spectaculoase.
Pădurea ce străjuieşte staţiunea se numeşte Pădurea Întunecată. Numele provine de la densitatea coroanei arborilor, ce face dificilă pătrunderea razelor soarelui. Legenda spune că însuşi Alexandru cel Mare şi-a făurit din lemnul acestor copaci celebra “sarissa”, o suliţă de 6 metri pe care a folosit-o în bătălii.
Ghida ne-a spus că în acestă regiune creşte în mediu natural chiparosul. Acesta e un conifer asemănător cu tuia noastră cu o durată de viaţă de 1000 de ani. Şi dacă mai adaug faptul că la terme a fost cândva medic chiar Hipocrate, cred că veţi adăuga pe lista de obiective turistice şi staţiunea Loutra Pozar.
În centrul micuţei staţiuni era amenajat un bazar cu produse tradiţionale, fructe proaspete sau confiate. Încă din autocar, ni s-a recomandat să achiziţionăm o tinctură magică, pe bază de păstură de albine. Nu m-am îndurat să dau 15 euro pe câţiva mililitri miraculoşi, chiar dacă producătorul/vânzător avea un zâmbet fermecător şi ştia să-şi vândă marfa.
Aici am văzut pentru prima dată un fruct obţinut prin altoirea mărului cu para. Avea formă de măr, dar textură de pară. Nu mai ţin minte denumirea, dar fructele au fost delicioase.
Tot atunci am mâncat pentru prima dată alune în crustă de piper. Gustul pişcăcios şi miezul sărat au fost o combinaţie inedită. De altfel, grecii glazurează alunele şi migdalele cam în orice: miere, susan, fistic, caramel…
Ghida ne-a explicat că la căsătorie se dăruiesc cuplului astfel de migdale. Pentru că şi viaţa în doi e şi dulce şi amară. Grecoaicele locuiesc împreună cu familia până la căsătorie. Tot atunci, tatăl miresei oferă mirilor o locuinţă. Odată cu marea criză, grecii nu-şi mai permit spaţii generoase de locuit, iar soluţia a fost să extindă sau să etajeze casa părintească. Astfel că, în cochetele vile pot trăi două sau chiar trei generaţii. Chiar şi afacerile sunt de obicei de familie. Scenele cu gălăgioase familii tradiţionale de greci, în care bunica mustăcioasă vinde uleiul de măsline produs din cultura proprie, cu fructele culese de nepoţi şi branduite de copii, nu sunt ficţiune.
În Grecia, multe magazine sau pensiuni sunt administrate de familii, poate chiar de generaţii întregi. Avem şi noi câteva modele de succes, dar parcă sunt mai dese ştirile cu fraţi care-şi dau unul altuia în cap, pentru că n-au respectat mejdele hotarului moştenit.
M-am îndrăgostit de greci şi de felul lor de a fi. Cred că şi semăn puţin cu ei. Am nasul uşor coroiat, sunt brunetă, gălăgioasă, iar când îmi place ceva, vin tăvălug, cu sufletul deschis. Pentru unii pot fi obositoare, pentru alţii pot părea prea entuziastă. Faptul că sunt foarte vie l-a fermecat pe soţul meu acum 100 de ani când s-a îndrăgostit de mine. Dar şi dacă ar fi ca mâine să mă părăsească, ar face-o tot pentru că sunt prea vie. Recunosc că nu e tocmai uşor de trăit alături de mine, dar măcar nu e plictisitor.
După vizita la Edessa şi Pozar am fost duşi cu toţii la masă, la un restaurant. Întotdeauna restaurantul trebuie să fie ales de organizatori, pretextul fiind că acolo sunt cele mai bune produse şi preţuri. În cazul nostru nu a fost vorba nici de una, nici de alta. Pentru nişte vinete la cuptor cu roşii şi feta, am plătit aproape 10 euro, aceeaşi masă fiind cam 5 în Paralia Katerini. Poate n-am fost inspirate noi în alegerea făcută. E drept că ghida lăuda întruna friptura de miel, dar nu pot mânca animale pufoase şi drăgălaşe. În aceste excursii, eşti un mic şoricel în labirintul stabilit de organizatori. Accept conştientă manipularea, uneori e mai comod decât să-mi bat capul cu bugete, trasee şi căutare de informaţii.
Daca sunteti in Paralia sau imprejurimi puteti face si o excursie la meteora. mai multe informatii in articol
