Din Rupea până în Braşov am mers cu viteza melcului, cu multe pauze. M-am rugat de bătrânica mea maşină să reziste încă un pic, încă un pic. Trei ore jumate ne-au luat să parcurgem 60 de kilometri.
Soţul meu a avut repetate ocazii să-şi exerseze veleităţile de mecanic auto. Şi oarecum a reuşit să o ţină în viaţă până în poarta service-ului. Oamenii se apucau să închidă, era vineri după-amiaza, dar au acceptat să ne ajute.
Verdictul a fost zdrobitor: în cel mai fericit caz o reparau în două săptămâni, iar întoarcerea noastră acasă era sortită transportului în comun. Cu multă amabilitate, şeful service-ului ne-a condus cu maşina sa până la hotel, probabil impresionat de jalea mea. Plângeam ca atunci când a crescut brusc francul elveţian sau ca atunci când lui Tudor i se termină timpul de calculator înainte să-şi depăşească nivelul dorit.
Aveam ceva timp până la cină când urma să întregim grupul, dar n-am mai fost în stare să merg de-a Braşovul. Un duş prelungit mi-a spălat lacrimile amare pricinuite de trista veste că maşina îmi era pe moarte. Îmi vâjâia capul de calcule, cumpăneam dacă o punem pe o platformă şi o transportăm acasă, dacă o dăm în Braşov la fier vechi sau dacă o reparăm cu o sumă ce sigur i-ar fi dublat valoarea. Până la urmă, am ales varianta cea mai păguboasă din punct de vedere financiar, dar nu banii aduc fericirea, nu-i aşa?
Seara am petrecut-o la una dintre terasele hotelului, cu oameni deştepţi, de la care am avut ce învăţa. Pe palierul nostru era cazat un grup de copii veniţi din Piteşti să-şi sărbătorească banchetul. Bănuiam după ţinute că ar fi în clasa a VIII a, ulterior aflând că era vorba de a IV a.
Mă gândesc la fiică-mea care a absolvit anul trecut a IV a şi s-a ales cu o pizza, un suc şi nişte melodii puse un un părinte-voluntar DJ. Am răbdat creaturile ce bântuiau coridoarele ore întregi. Am auzit uşi trântindu-se de sute de ori, urlete, câteva înjurături, Carla’s Dreams cu Acele şi Smiley pe repeat la catralioane de decibeli.
Mi-am propus eu odată, demult, să nu fiu niciodată “baba cu permanent” din bazin care strigă la copiii ce o stropesc, cea din autobuz care se chiaună că-i curent, sau turistul ce se plânge de gălăgie.
Studentă fiind, am stat cazată patru ani la hotel în Felix, alături de încă vreo 200 de studenţi si am deranjat cu chefurile si voia noastră bună mii de pensionari. În numele karmei care se întoarce, trebuia să mă abţin şi să privesc cu toleranţă vecinii nedoriţi. Făcusem 400 de kilometri ca să scap un weekend de plozii mei şi dădusem aici peste nişte fiare dezlănţuite.
Nu-mi imaginez unde erau profesorii însoţitori, personalul hotelului, sau de ce nu încercau măcar să restabilească ordinea. A doua zi, după micul dejun am întrebat la recepţie ,,Când pleacă bestiile?” Doamna mi-a răspuns fără să clipească sau să ceară informaţii suplimentare ,,în cursul zilei de azi”.
Apoi mi-am făcut treaba pentru care mă aflam în Braşov. Am fost cât se poate de eficienţi, astfel că, până la cina festivă, aveam o fereastră de vreo 4 ore în care să dăm o raită prin Braşov. Am luat un taxi, iar prima oprire a fost la Biserica Neagră.
Biserica Neagră
Portalul Google Panoramio a declarat Biserica Neagră ca fiind cea mai fotografiată clădire din România. Deţine o serie de recorduri. Vorbim despre cel mai mare lăcaş de cult în stil gotic din sud-estul Europei, clădirea simbolică pentru Braşov. Are o lungime de 90 de metri, înălţimea de 37, iar turnul crucii, nu mai puţin de 65 de metri. Poate adăposti concomitent 5000 de persoane.
Construcţia edificiului se întinde pe o perioadă de aproape 100 de ani, din 1377, până în 1477. Denumirea iniţială a fost Biserica Sfânta Maria, dar în anul 1689, asupra oraşului se abate un incendiu devastator, care o transformă parţial în ruină. Denumirea ,,Biserica Neagră” se impune după acest moment tragic, din cauza funinginii depuse pe pereţi. Cel mai mare clopot din România şi unul dintre cele mai mari din Europa se găseşte aici, e din bronz şi cântăreşte 6.300 de kg. A fost realizat în 1858 de către meşterul Johann Andraschowsky din Cluj.
Biserica deţine cea mai mare colecţie de covoare orientale din sud-estul Europei, datând din secolele XV-XVI. Adăposteşte Orga mecanică Buchholtz, cea mai mare, unică şi funcţională orgă din sud-estul Europei. A fost construită între 1836-1839 de către Carl August Buchholz din Berlin. Are 3993 tuburi şi 76 de registre. Acestea sunt doar o parte din informaţiile pe care le puteţi afla achitând un bilet de 10 lei şi vizitând acest impresionant lăcaş de cult.
Strada Sforii
La doi paşi de Biserica Neagră, am dat de Strada Sforii. Este cea de a treia cea mai îngustă stradă a Europei (după Spreuerhofstraße din Germania care are o lățime cuprinsă între 31 și 50 cm și Parliament Street din Anglia cu o lățime aproximativă de 122 cm). Leagă străzile Cerbului și Poarta Șchei, e atestată documentar din secolul al XVII lea, când era un simplu coridor, pentru a uşura munca pompierilor, iar dimensiunile sale sunt liliputane: lăţimea între 111 şi 135 cm şi lungimea 80 m.
Lăsată în paragină înainte de ’89, se bucură în anul 1998 de atenţia unui sportiv cu o carieră în America, Dan Oprea. Prin eforturile sale, un proiect de 8000 de euro încearcă să-i redea frumuseţea medievală.
Adevărata transformare se petrece însă în 2003, când e schimbat pavajul, faţada clădirilor şi intră în circuitul turistic. Chiar Ghidul de Turism Michelin îi conferă o stea, învestind-o astfel cu potenţial turistic. Strada Sforii era încă din perioada medievală adăpostul îndrăgostiţilor, locul secret de întâlnire pentru cuplurile neacceptate social. Se spune şi astăzi că cei ce se sărută acolo, sunt sortiţi să rămână împreună pe vecie.
Piaţa Sfatului
Cunoşteam atât de bine felul în care arată piaţa din transmisiunile tv cu Cerbul de Aur! Şi totuşi grandoarea ei m-a luat prin surprindere. În Braşov mai fusesem o singură dată, acum vreo 20 de ani, dar nu aminteam piaţa atât de mare. Reprezintă cel mai fierbinte punct din oraş, înregistrează zilnic mii de turişti.
Noi ne-am bucurat de vreme bună, cu lumea ieşită la terase sau lenevind la soare. Era atmosferă de vacanţă, din loc în loc animatori stradali descreţeau frunţile turiştilor. Clădirile din jurul pieţei sunt bine puse în valoare. Am constatat că la acest aspect mai e de lucru în oraş, nu toate clădirile istorice sunt reabilitate.
Mi se pare că Oradea e cu un pas înaintea Braşovului din acest punct de vedere, iar soluţia găsită de autorităţile bihorene de accesare masivă a fondurilor europene, ar putea fi soluţia salvatoare şi pentru Braşov. Mi-am luat răgaz să văd cu ochii minţii forfoteala târgurilor medievale, comerţul breslaşilor de odinioară, procesele vrăjitoarelor sau stâlpul infamiei, sutele de concerte, paşii atâtor vedete internaţionale… Multe ar avea zidurile de mărturisit de ar putea. Şi chiar pot, Braşovul oferind istoricilor şi antropologilor nenumărate subiecte de cercetare.
Apoi am rătăcit pe străduţele din centru, în drumul nostru spre ,,Aleea După Ziduri”. În această zonă a oraşului era în plină desfăşurare un raliu. Maşini de concurs, echipamente complicate, scrâşnet de frâne, organizatori stresaţi… sub ochii noştri era o întreagă desfăşurare de forţe.
Eram încă sensibilă şi invidioasă pe orice maşină în stare de funcţionare, cu gândul la a mea, răstignită pe elevatoare reci şi cu măruntaiele sfredelite de mecanici necunoscuţi. Pe un fotoliu gonflabil, stătea relaxat de vorbă Dani Oţil, jumătatea bărboasă din Neaţa cu Răzvan şi Dani. În fiecare vineri când aveam ore doar de la 10, îmi beam virtual cafeaua cu băieţii.
În vacanţe, televizorul merge dimineaţa tot la emisiunea matinală. Fusese reperat şi de alţi turişti care stăteau la rând să se fotografieze cu el. Raţiunea îmi spunea să le atrag atenţia că omul e într-o competiţie, ar trebui lăsat să se concentreze, să nu fie deranjat, dar m-am trezit priponită în coadă, lângă ceilalţi fani isterici. Omul are prea mult bun simţ să ne bată obrazul, a stat la poze cu entuziasmul meu când merg la epilare inghinală. Scuze, Dani!
Aleea După ziduri
Braşovul e aşezat într-o zonă strategică, înconjurat de munţi, de unde derivă şi imensul potenţial turistic. Indiferent de anotimp, e locul ideal pentru sport sau mişcare. Poiana Braşov e la doar 12 kilometri, iubitorii de munte o cunosc foarte bine. În partea opusă Tâmpei, am dat de dealul Warthe, unde se află şi Aleea După Ziduri. Apare în foarte multe dintre pliantele de promovare.
Paralel cu dealul şi vechile ziduri de apărare ale cetăţii, şerpuieşte de-a lungul pârâului Graft, o alee plină de farmec, unică în ţară. Trece pe lângă clădiri istorice, cum ar fi Turnul Alb sau Turnul Negru, obiective cu rol important în apărarea Cetăţii. Odinioară aici era Bastionul Fierarilor, Bastionul Graft, vechile Ţarcuri ale Măcelarilor şi Curelarilor. O arcada uriaşă din piatră ce se îndinde peste pârâu, pare a fi locul preferat pentru fotografiile turiştilor.
Ne-am relaxat apoi la una dintre terasele din centru, lângă care o şcoală de dans pentru amatori făcea demonstraţii de tango. Din loc în loc, erau mini-spectacole cu artişti stradali. Am înţeles că de vreo trei ani încoace, aceasta e atmosfera din oraş. Parcă eram în vacanţă, într-un oraş turistic de afară. Mi-a plăcut la nebunie Braşovul şi atâta cât mi s-a dezvăluit în scurta noastră şedere, m-a stârnit pentru o revenire.
Ne-am întors la hotel tot cu un taxi şi ne-am pregătit pentru cina festivă. Am căutat mijloace de transport spre Baia Mare. La două firme nu mai erau locuri disponibile, legătura cu trenul era foarte proastă. Am fost plină de speranţă când am găsit pe bla bla car un student ce mergea la Baia Mare, dispus să ne ia. Întoarcerea lui depindea de un examen, altfel trebuia să-şi amâne călătoria cu o zi. M-am rugat pentru cinci-ul lui de parcă ar fi fost examenul meu, dar loaza nu s-a pregătit şi nu l-a obţinut… Aşa că am mers cu un microbuz până în Cluj, apoi cu altul până în Baia Mare.
În gând am plâns tot drumul după maşina mea părăsită în Braşov. Nu va mai spun ca înainte cu 30 de minute de plecare s-a iscat o ploaie torenţială care a transformat autogara într-o băltoacă. Apa mi-a depăşit pur şi simplu adidaşii, am băltit aşa până pe Mesteacăn, când ar fi dat semne că a secat marea din papucii mei. Am călătorit de la două după-amiaza până la 11 seara. Am dat atâţia bani pe bilete, reparaţii şi alte cheltuieli neprevăzute, că am fi putut petrece un weekend romantic în orice oraş european. Poate anul viitor, dacă mai prindem cifra 16…
Cele trei zile de zig zag prin Transilvania, m-au făcut să descopăr locuri minunate, iar Sighisoara si Cetatea Rupea nu sunt decat cateva dintre acestea. Am cunoscut oameni cu viziune şi cu dorinţa de a întoarce binele comunităţii din care fac parte. Cu toate peripeţiile prin care am trecut, aş lua-o oricând de la capăt.
Urmareste mereu pagina noastra de Facebook pentru a fi la curent cu toate noutatile care se intampla in lumea calatoriilor! Sa calatorim mai mult, mai ieftin, mai bine!
