Scurta vizita la fiordul Geiranger

Norvegia este una dintre destinatile care atrage anual milioane de turisti in special pentru peisaje si vizite in fiorduri. Fiind acolo, nu aveam cum sa ratez o vizita intr-unul dintre cele mai cunoscute fiorduri: Geiranger. Adevarul este ca nici gazdele mele, mutate in Norvegia de mai bine de un an si jumatate nu ajunsese sa il vada astfel decizia s-a luat unanim iar planificare a fost scurta.

Fiordul Geiranger este de fapt un brat de 15 km al fiordului Storf fiind pe lista World Heritage a UNESCO, recunoscut ca unul dintre cele mai populare fiorduri norvegiene (multi spun ca este cel mai frumos). Ruta de Aur (Golden Route) de care auzisem, un drum de aproximativ 100 Km pe drumul naţional 63, o ruta spectaculoasă si pentru norvegieni, cu peisaje care îţi taie răsuflarea. este formată din Troll’s Ladder (Drumul trolilor), Eagle Road (Drumul vulturilor) şi Geiranger Road (drumul de la Geiranger către Dalsnibba). Din nefericire doar Eagle Road este deschis tot timpul anului, fiind singura cale de acces iarna spre Geiranger. Celelalte două, drumul trolilor şi drumul spre Dalsnibba, sunt deschise doar vara, de la 1 iunie. Asta nu impiedica peste o jumatate de milion de turisti sa ajunga in zona in fiecare an. Evident, marea majoritate – daca nu chiar toti – vara…

Dupa ce a fost consultat orarul ferry-urilor s-a decis ca “excursia” va incepe la orele 5 ale diminetii. In Norvegia, daca locuiesti in zona de coasta esti dependent de vapor (ferry). Exista desiguri si poduri dar nu peste tot astfel ca localnicii sunt mereu conectati la orarul si informatiile legate de ferry. In prima faza ai impresia ca e chiar o obsesie, o exagerare dar in scurt timp intelegi ca nu preau au alte solutii.

Dupa o alta noapte nedormita (nu din pricina vreunei petreceri ci a noptii polare) nu ne-a fost greu sa ne aruncam in masina in speranta ca vom putea dormi putin. Oricum era noapte…noapte si asa avea sa fie pana pe la ora 9 si jumatate. Primul ferry era pe deja binecunoscuta ruta de Aalesund. Dupa, un drum de 2 ore jumatate prin munti, pe un drum normal si nu autostrada am ajuns in micul port in care se facea imbarcarea pentru cel de al doilea ferry. Am ajuns cu cateva minute intarziere asa ca am fost nevoiti sa asteptam mai bine de 45 de minute imbarcarea. Traseul scurt  si tipul ambarcatiunii nu iti permitea sa iesi din masina.

Ajunsi pe celalalt mal am inceput urcarea. Un drum foarte greu datorat zapezii si soselei pline de gheata ne-a facut sa tremuram la fiecare noua panta si la fiecare curba. Odata ajunsi in varf ne-am bucurat timid de panorama si am decis sa coboram pana la baza muntelui. Sincer sa fiu, traiam o senzatie de dezamagire dat fiind faptul ca inainte vazusem diverse situri care iti prezentau locul atat de frumos incat nu iti venea sa crezi ca asa ceva este real, ca un astfel de loc chiar exista. Ca sa nu credeti ca vorbesc tampanii, va sugerez sa aruncati o privire peste cateva fotografii aici.

Drumul greu abia acum incepea: gheata era ca o pojghita lipita de carosabil si orice frana transforma masina intr-o sanie. De sus e frumos, recunosc dar asa cum spuneam, iarna nu e nimic care sa te dea pe spate. Pozele pe care le vazusem inainte pe diverse situri sunt de zeci de ori mai spectaculoase decat realitatea. E posibil ca si frigul care iti intra in oase imediat ce te dadeai jos din masina sa aiba o contributie majora la aceasta…”perspectiva”. Pana la urma, analizand lucrurile nu era nimic altceva decat “drum, munte, apa = peisaj …” insa era unul bacovian…

La baza fiordului unde se presupunea a fi o statiune, am gasit o mica localitate cu 2 hoteluri. Totul era…pustiu. Nici tipenie de om. Am inaintat timid pe ponton si mi-am imaginat cum ar fi aici vara. Mi-am spus ca mult mai bine iar prietenii mei mi-au confirmat asta. Bine, au facut-o mai degraba ca o scuza cred. Ei nu aveau de unde sa stie cum e vara cu adevarat pentru ca erau si ei pentru prima data aici. E clar, vara vorbim despre  vaporase de agrement cu care se face turul fiordului sau chiar vase mai mari, de croaziera care vin pana la mal pentru a da turistilor posibilitatea de a se fotografia.

Tot vara versantii abrupti ofera imagini senzationale datorita cascadelor create ba de izvoare, ba de topirea zapezii de pe varful muntelui. De altfel, am inteles ca zona e frecventata vara de multi turisti pentru drumetii pe poteci inguste care traverseaza zona dintr-o parte in alta.

Culmea e ca in toata aceasta “pustietate” am gasit un supermarket. Am fost intampinati de singura vanzatoare, oarecum socata ca ne vede, care ne-a spus (in engleza desigur caci in Norvegia toata lumea vorbeste perfect limba engleza) ca daca avem de gand sa petrecem mai mult de 5 minute inauntru nu ne permite accesul. Motivul? Era ora 12.30 si voia sa inchida, doar era 31 decembrie.  Ne-am descurcat cu ultimele cumparaturi in cele 5 minute acordate. Am aflat si baia care permitea accesul doar daca introduceai o moneda de 5 coroane (aproximativ 3,5 lei). Toate bune si frumoase…doua poze, inca un ochi aruncat in larg si cam asta e tot. Concluzia e simpla: iarna nu ai ce sa vezi sau sa faci in zona. Chiar mai mult decat atat, as spune ca e pacat sa iti distrugi imaginea paradisiaca vazuta in nenumarate fotografii cu reralitatea cenusie a peisajului de iarna.

Incepeau emotiile drumului. Nu a fost unul usor dar nu au existat nici probleme. Am asteptat din nou la ferry, de aceasta data pentru ca eram singura masina care dorea sa traverseze. Dupa o ora de asteptare am fost imbarcati desi nu aparusera decat inca doua masini.

Una peste alta, desi a fost un drum lung si obositor, a meritat. Cu siguranta este un loc pe care nu il vezi de prea multe ori in viata. Oricum, povestile despre cum arata acest fiord vara m-au facut sa iau decizia ca intr-o vara sa revin. Asta cu atat mai mult cu cat deja exista un zbor low cost Bucuresti – Oslo. Pentru informatii despre ferry, excursii si circuite, plus alte lucruri care va pot fi utile, click aici.