test

Impresii din Colmar

Apropierea Baselului de Germania şi Franţa ne-a dat ocazia să vizităm obiective la care nici nu visam acasă (vezi articolele precedente). Astfel, eu şi grupul din care făceam parte am trecut în palmares Moulhouse şi Colmar, dar alţii mai organizaţi au reuşit să ajungă şi în Olten (Elveţia) şi Schopfheim (Germania).

Taizé, o experienţă de suflet

Am petrecut doar câteva ore în oraşul Colmar, în Ajunul Anului Nou. Nu se făcea să ajungem la un pas de el şi să-l ratăm. Aşadar, timpul pe care organizatorii ni l-au lăsat liber ca să ne punem bigudiurile regulamentare pentru Revelion, noi l-am rezervat întâlnirii cu Moş Crăciun.

Din Mulhouse am mers două staţii cu trenul, iar de la gară am luat-o la pas până în centrul istoric al orăşelului francez Colmar. Are 67.000 de locuitori, e situat în estul Franţei, prefectura departamentului Haut-Rhin, în regiunea Alsacia. La 64 de kilometri de Strasbourg, în regiunea Munţilor Vosges, în apropiere de oraşul Basel din Elveţia, Colmar e cel mai bine conservat orăşel medieval din zona istorică Alsacia Lorena.

Originea sa e strâns legată de  Louis Pius, care în anul 823, a denumit acest teritoriu Columbarium (coteţul porumbeilor) şi l-a dat în administrarea abaţiei de Munster. Dintr-un sătuc cum era la început, ajunge în secolul al XIII lea un orăşel în care îşi găsesc locul diferite ordine religioase: franciscani, dominicani, augustinieni.

În 1648, Colmar revine Franţei, conform prevederilor Tratatului de la Westphalia, cel care marchează sfârşitul Războiului de 30 de ani. Anul 1870 aduce o nouă alipire Germaniei, odată cu întreaga regiune Alsacia. Redevine francez în anul 1870. Din 1940-1945 se află sub ocupaţie nazistă. Apoi, ajunge francez. Complicat, nu-i aşa?

Pentru mine, turistul de ocazie, vizita a fost ca o întoarcere în timp, când îţi recapeţi inocenţa care te făcea să crezi în generosul bătrânel. Nu există vitrină sau gemuleţ din care să nu-ţi zâmbească Moş Crăciun şi ai lui. Nici nu ştiam la ce să mă uit mai întâi.

Crăciunul nostru din copilărie era cu bradul împodobit cu bomboane perene, portocale şi banane învelite în ziar şi coapte pe dulap, sau turtă dulce făcută în casă. Adulţii de azi, copiii din perioada comunistă, cred că nici nu-şi puteau imagina o atmosferă de sărbătoare ca aici. Nu exista un colţişor fără podoabe sau ghirlande. Moş Crăciun îţi ieşea în cale de pe după burlane, hornuri sau balcoane. Fiecare magazin sau restaurant avea toate vitrinele decorate, ca într-o gigantică expoziţie dedicată Bunului Moş.

Probabil aşa arată cel mai mare coşmar a lui Grinch si visul cel mai frumos al fiecărui puşti cu fursecuri şi lăptic în mână. Partea acesta a oraşului, brăzdată de canalele râului Launch aparţinea breslaşilor: măcelarii, tăbăcarii, sau negustorii de peşte. Acum poartă denumirea de “mica Veneţie” (la Petite Venise) şi pare desprinsă din poveşti.

De altfel, arhitectura oraşului Colmar şi a vecinului său Riquewihr au fost sursă de inspiraţie pentru filmul animat japonez multipremiat “Castelul umblător al lui Howl”.

Din anul 1947, Colmar este gazda ,,Festivalul vinului alsacian” (Foire aux vins d’Alsace), cel mai mare eveniment comercial şi important festival din Alsacia.

Colmar e locul de origine al sculptorului Frédéric Auguste Bartholdi, nimeni altul decât creatorul Statuii Libertătii din New York. Atunci când s-au marcat 100 de ani de la amplasarea ei în America, oraşul Colmar s-a îmbogăţit cu o replică a Statuii Libertăţii din New York, cu o înălţime de 12 metri. 

Aş reveni oricând cu plăcere în orice anotimp în acest orăşel, însă pentru mine Colmar e pe vecie legat de Moş Crăciun. Dacă am reproduce aşezarea la o scară mai mică, şi-ar găsi perfect locul într-un glob de Crăciun. Era plin de turişti.

Numitorul comun al tuturor era zâmbetul larg, copilăresc şi licuricii din priviri. Ei bine, unii îi dobândeau în urma vizitelor la tavernele, restaurantele şi tarabele de sezon. Am găsit un magazin în care erau bomboane de orice colorit, fructe confiate, alune glazurate în te miri ce, turtă dulce în cele mai diverse forme.

Ceea ce era şocant era modul în care erau expuse: la vrac, în saci imenşi, iar dacă n-ar fi fost preţul destul de piperat pentru suta de grame, cred că aş mai fi luat câteva kilograme. Bine că nu am un job într-un astfel de mediu. La cât de gurmandă sunt, cred că aş fi ridicată cu macaraua.

O parte dintre cei care mă însoţeau se prăbuşiseră într-un bistro cochet. Eu am preferat să colind străduţele, să-mi lipesc nasul de fiecare vitrină. Sub ochii mei s-au închis ultimele magazine.

Era aproape Revelionul, oamenii aveau planuri. Am prins şi noi la mustaţă ultimul tren de întoarcere şi ne-am pregătit în grabă de evenimentul organizat de comunitate pentru noi.

La ora 23 am fost la biserică, la o scurtă rugăciune în mai multe limbi străine, artificiile de la miezul nopţii au fost firave şi discrete, iar petrecerea în sine a avut loc într-o sală de sport. A fost ca la o serată în clasa a VI a. Am fost serviţi cu dulciuri, mâncare gătită de familiile gazdă, sucuri, ceaiuri, dar nici măcar o picătură de alcool. Eu nu sunt consumator, dar parcă nu se face să treci în Noul An fără o sticlă de şampanie la purtător.

Fiecare ţară participantă a avut la dispoziţie vreo 10-15 minute în care să se prezinte. Unii veniseră cu prezentări power point, alţii cu joculeţe de grădiniţă sau dansuri puerile. Ne-am făcut şi noi datoria, am ridicat sala de sport la o braşoveancă şi ne-am retras cât de repede posibil. Pe drumul de întoarcere ne-a prins o ploaie care a sfidat orice promisiune făcută de gecile waterproof. Acasă ne puteam stoarce tot, de la căciuli la şireturile de la bocanci.

Gazdele noastre erau încă la petrecerea sălbatică, aşa că ne-am făcut şi noi de cap, mutând termostatul la 21 de grade şi vârându-ne cât mai confortabil în sacii de dormit. Dimineaţa aveam prevăzut un mic dejun în familie, împachetarea şi plecarea la punctul de întâlnire pentru autocare. Bineînţeles că nu se uscase mare lucru, am înghesuit hainele semiude în pungi şi-n genţi, iar acasă aveau un iz de mâţe ude, pe care doar puterea detegenţilor le-a alungat.  

Drumul spre casă urma să fie lung, dar şi poveştile noastre se cereau zise. Următoarea noastră pauză avea să fie în miez de noapte la Zurich, aveam timp de depănat amintiri. Am fost chemaţi la microfonul din autocar şi ni s-a cerut să explicăm ce a însemnat pentru fiecare experienţa Taizé.

Am constatat că persoane care erau invizibile la dus, acum aveau glas şi se simţeau în largul lor împărtăşindu-şi experienţele. Două colege făcuseră în Basel parte din corul internaţional, cu reprezentanţi din toate ţările participante. În ţară îşi propuneau să se alăture unui cor pentru amatori. Am sintetizat nişte răspunsuri la întrebarea ce înseamnă experienţa Taizé:

,,Prima dată când am fost în urmă cu ani, a fost ceva nou pentru mine. De atunci, merg aproape în fiecare vară.  Merg pentru spiritul de acolo, pentru cântecele care sunt waw, pentru  lumea adunată din toate colțurile lumii. Îţi faci o grămadă de prieteni şi îţi umpli sufletul de lumină”. (Cătălina, asistentă medicală)

,,Taizé este mult mai mult decât un loc frumos unde viețuiește o comunitate monastică creștină, este o stare de spirit, un timp parcă dinafara timpului unde mii și mii de tineri vin anual pentru a se întâlni unii cu alții si cu Hristos. Prin hărnicia și misiunea smerită a fraților din comunitate în Taizé, valorile și învățăturile Mântuitorului sunt aduse în inima si viața celui care alege să petreacă în simplitate o săptămână de comuniune cu toți tinerii participanți si cu Dumnezeu. Dacă ajungi macar o dată în Taizé, vei rămâne pentru totdeauna atins de dorul de a reveni, a retrăi, a fi simplu, discret, cu inima largă și plină de dragoste.” (Marian Pop, profesor de religie, coordonator grupuri Taizé)

Photo E.Fromm – Colmar Tourisme   


Urmareste mereu pagina noastra de Facebook pentru a fi la curent cu toate noutatile care se intampla in lumea calatoriilor! Sa calatorim mai mult, mai ieftin, mai bine!

 

Despre autor

Alina Coman
Eu sunt Alina, om cald, optimist și pozitiv. Îmi cultiv în permanență o naivitate prin care văd lumea mai mult bună decât rea, iar viața mai mult veselă decât tristă. Sunt profesor de limba engleză, mamă a doi copii minunați și voluntară ca vocație. Fostul meu soț spunea despre mine că sunt “turistul nebun”, care trebuie păzit și supravegheat. Din cauza simțului meu de anti-orientare, tind să-i dau dreptate. În materie de călătorii, nu am pretenții prea mari. Simplul fapt că pornesc la drum spre oriunde, îmi aduce pe buze un mare zâmbet. Prin intermediul acestui blog mi-am regăsit pasiunea din studenție pentru scris, când, o bună perioadă de timp, mi-am făcut banii de buzunar în calitate de colaborator al unui ziar orădean.

Descoperă și alte destinații

85,800FansLike
2,070FollowersFollow

Alătură-te comunitătii noastre!

Iți place să călătorești și consideri că locurile prin care ai trecut merită văzute și de altii? Alătura-te comunității noastre și trimite-ne impresiile tale despre lume!

Comments

LASA UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here

*