Si iata-ma ajuns si in tara controversata. Ideea nu-mi apartinea in totalitate desi de multe ori m-a biciuit gandul de a merge macar o singura data acolo, sa trag pe nas din aerul lor sfant. De mic copil mi-au placut zborurile , am avut fascinatie pentru pasari (care ulterior a capatat o conotatie complet peiorativa) si tot ce insemna sfidarea gravitatiei. Desigur, ajuns pe Henri Coarda, am fost satisfacut doar cu prima parte, sfidarea. Pentru ca toate lucrurile sa mearga bine, am fost controlat (eu din tot grupul) in mod “ceva mai temeinic” (aproape asemeni unui tuseu rectal) prin prisma prejudecatilor si preconceptiilor ca, daca arat ca un terorist dubios, am barba si piuie metalele infipte in diverse parti ale corpului meu prin poarta de control, inseamna ca sunt de neincredere. Aceeasi manevra scaldata in bunavoia scepticismului oligofren al unei tari paranoice mi-a fost aplicata si in Tel Aviv, unde, un nene de pe acolo m-a acostat in terminal cu intrebari riguroase despre cum mama dracului am ajuns eu acolo, cu ce grup am venit si mai ales de ce . Sfidandu-l din accentul britanic pronuntat i-am comunicat sa ma lase in plata Domnului sau a lui Yahve sau in orice o mai crede el numai sa plec dracu ca am treaba si nu bombardez pe nimeni.
Am remarcat ca astia din Israel nu prea stiu de gluma. Cred ca e o conspiratie cu toti comediantii evrei care sunt foarte haiosi.
Si… am pornit la drum. In prima faza ghidul mi s-a parut ca are un usor retard pentru ca vreo ora si jumatate vorbea la microfonul din autocarul cu care ne plimbam de la o locatie la alta ca si cand ar fi fumat foarte foarte multa iarba , iar formulele lui de adresare erau “dragii mei “ sau “scumpii mei” , lucru ce mi-a amintit de monumentala replica “ce-i cu atata vrajba intre voi?”.
Traseul foarte fain. Am calatorit din Nord pana in Sud, urcand intai spre Marea Galilei ,de unde sunt toate povestile cu inmultirea pestilor, Muntele Fericirilor , Capernaum si asa mai departe. Nu le stiti? Puneti mana pe o Biblie. Sau pe Sfantu’ Google. Dar pe bune, locurile, tari rau de tot. Am mers pe valea Iordanului, cu oarecare panica fiindca , stiti si voi, pe malul celalalt e buba. Am fost cazati in majoritatea timpului la asezamantul romanesc din Ierihon, despre care am aflat si eu atunci ca e cel mai fucking vechi oras din lume. Hard to believe, dar sincer, la cum arata peisajul, parca tinzi sa crezi asta. Peisajul….oh damn, e absolut bestial. Pentru ca evreii astia nu-s batuti in cap de loc si la nivel de estetica au stiut cum sa tina totul in acelasi ton. Au si lege pentru constructiile noi: totu-i facut din piatra si compusi din piatra sau materiale din zona asta .Si n-au voie sa le vopseasca roz cum faci ghiolbanii din Romania si nu-i impiedica nimeni. La ei poti sa faci si parnaie daca o dai prost la estetica. Asta daca nu iti trage vreun palestinian sau iordanian vreun plumb in carcasa.
Al naibii de scump totul, puterea e la dolar si nu la euro si nu prea fac diferente pe acolo, asa ca mai degraba le-ai da pe o esarfa in dolari sau in shekel, moneda lor magnifica. Am ajuns in doua locatii pe Iordan, prima o statiune special amenajata unde lumea venea sa se boteze simbolic in apa raului in care a fost botezat Iisus, cu mentiunea unor camasi de botez (atentie!) care costau intre 5 si 20 de dolari si care transformau toate femeile stranse in pelerinaj in niste concurente la binecunoscutele concursuri de tricouri ude. Marcat profund de spiritualitatea acestui spatiu amenajat, am fost dus mai departe, mai sus , catre locul real unde s-ar fi botezat stiti voi cine. Acolo a fost mai “simpatico” fiindca era zona minata in lateralele drumului si Iordanul era de vreo 3 metri latime, pe partea celalalta fiind Palestina power . Ca bonus erau si niste soldati care erau cu basca pus ape masa, la umbra unor curmali si a unui mic foisor, cu pustile langa basca, probabil sa evite durerea obiectului mai devreme mentionat.
Traseul a mai cuprins si niste Nazaret, niste Betleem si evident si Ierusalim.Astea pe langa stat la plaja la Marea Moarta la barul situat la cea mai joasa altitudine din lume: -417m. Not bad. Si vizite prin desert si stanca, arid pana in maduva, la niste manastiri infipte efectiv in peisaj, in blocurile muntoase la care se ajunge cu multa vointa si o masina de care sa nu-ti mai para rau ulterior. Absolut fabulos peisajul, felul in care oamenii de acolo , calugari si pustnicii care or mai fi prin grote, se gospodaresc, supravietuiesc. A, da, aveau parcate niste ATV-uri la intrarea in fortareata manastirii.
Ierusalim e un oras fain, cu multe nebunii de vazut. Ansamblul central cu Sfantul Mormant e chiar impresionant, indifferent cat de sceptic si agnostic apolitic si mai stiu eu ce ai fi, te sparge macar prin prezenta si arhitectura. E imens si impune o stare, n-a fost gandit rau deloc. Mai departe in ansamblu sunt o gramada de locatii parca dintr-o gravura de-a lui Escher, care transmit o energie proprie. Am aflat si ca ansamblu cu nucleul crestinismului mondial, Sfantul Mormant al lui Iisus, este in administrarea unor arabi. Not bad.
Blackberry-ul a fost prietenul meu de nadedje in aceasta calatorie lunga si plina de alternari de stare, de care m-am bucurat din plin, el servindu-ma cu wireless pe unde a putut si desigur cu vreo 500 de fotografii de jurnal de bord care imi incanta simturile si acum. De referinta au fost momentele cu beduinii cu taxi magar, ascetii din stanci care fabricau o bautura foarte racoritoare si chiar usor acidulata folosind doar mirodenii si o presa cu gheata si …sigur, cateva snapshot-uri cu nucleele energetice ale acestui pelerinaj in care oamenii au uitat complet cine sunt si au behait afirmativ la povesti.
Calatoriile deschid mintea si sufletul, imbogatesc visele si chiar le alapteaza. Sa calatorim mult si bine si sa pastram luciditatea in proportia reala, ca sa nu riscam sa cadem in halucinatie ori in scepticism.
F misto