Impresii din Kamchatka. Marea Okhotsk

La ora de plecare stabilită de cu seară, pe o ploiță mititică pe care încercam să nu o iau în serios, cu Sașa, ghida Irina, Tanya de la Moscova bucătărista, Alexei ghidușul, toți în papuci de casă începuserăm a încărca bagajele, cambuza, corturi, lăzi, containere, rucsaci în Kamazul glorios. Noi în bocanci…

Pompa de combustibil fara masurare... — Pompa de combustibil fara contor…

Ne-am instalat deja și gata, la drum spre lacul cu pricina, prima parte serioasă a expediției noastre și unde urma să ajungem după cca 12 ceasuri de taiga, tundra, stepă, plajă și înapoi parcurse urcând pe lângă râul Ozernoy la deal. Am purces, prin păduri pe drum de asfalt prima dată, după care macadam, după care plajă, fără drum, chestia aia de pământ cu tranșee care nu prea semăna a drum, uuuf, ore nesfărsite, mai prin ploaie, mai prin neploaie… Am văzut niște radare ce se invârteau misterios, apărând marginea imperiului, am văzut câmpii cu ierburi până în gât și fără vaci, probabil urșii nu cunosc meniul ăsta încă, câmpii nesfârșite fără nicio urmă de activitate omenească. Ajunsesem în sfârșit la Marea Okhotsk, la fel de mare ca toate mările – adică nesfârșită – dar de data asta numai gri și liniștită, cu plaja din nisip negru-gri-sare și piper din nou.

Nici vorba de nisip fin după asemănarea celui din scoici de la Marea Neagră sau colorat ca la Adriatica la Montenegro și Croația în toate culorile curcubeului sau calcaros/ șistos din Patagonia sau cum vreți voi de la alte mări. Acesta era aproape negru, ca și cel de la Pacific de pe coasta cealaltă. Am ajuns pe plaja nu prea lată, o limba de nisip lungă de vreo 60 km ce despărțea marea de un rău pe o așa lungime impresionantă, inițial am crezut că râul este o lagună recifală, până n-am gustat apa nu m-am lămurit, era dulce, deci râu. Se pare că limba aceea de nisip a fost depusă în ere geologice de măria sa marea Okhotsk prin cicluri mareice de unde azi un grăunte mâine altul și tot așa…Nu era mai lată în cel mai bun caz de 100 m, uneori 15-20.

Pe plajă din km în km erau maghernițe (am vrut să zic cabane, mai pretențios) de pescari, rulote, chestii de mușama menite să- i protejeze de veșnicele intemperii, instrumente specifice, năvoade intinse în larg, unii și în larg și pe râu să abată peștii cât mai productiv, macarale să ridice captura și mașini cu bene de transportat miile de tone de somoni de măcelărit pe altarul banului și al nostru al consumatorilor care nu punem întrebări la tejghea dacă peștele a fost capturat legal și într-un program de conservare a speciei….

Vazuram trolii vechi de odinioara acționate cu motoare cu aburi, cazane ruginite în construcție nituita risipite în iarba mare, de unde am tras concluzia ca zac acolo de la începutul sec 20…pe când se pare că noul stat sovietic a presat populațiile indigene și noua industrie a somonului ușor de prins să crească capturile pâna la nivelul de azi adică cca 100.000 tone anual. Autoritatea lor de reglementare a pescuitului susține că este permis a se pescui odată la doua zile, lasând somonul o zi sa urce liniștit pe râuri în sus spre a se inmulți. Țărmul mai era presărat cu epave de barje, incremenite în nisip de-o parte și de alta a limbii de nisip, și pe mare și pe râu… Am trecut de gura râului de vărsare în mare cu un ferry, pe o limbă similară pe care ne-am mai dus 30-40 km. Aștepând ferry-ul am explorat un pic plaja, văzând urme de urs ce duceau la cea mai rămas dintr-o balenă eșuată, plin de oase de mari dimensiuni, fanoane îngropate pe jumătate în nisip, groapă sapată de urși în incercarea de a hali tot ce mai conține proteină din resturile acelea… Nimic nu se pierde în natură. Scami și Attila au încercat să se apropie de niște pescari ce goleau un năvod super plin scos din râu și s-au ales cu amenințări și scandal. Se pare ca fotografiatul i-a deranjat serios pe ăia care deducem, ca aveau ceva motive să nu fie deconspirați sau arătați pe undeva…

Am luat-o pe malul opus și nu peste mult am ajuns la o noua trecere… Am așteptat noul ferry 4 ore. Nu am înțeles și nici nu am încercat sa înțeleg de ce a trebuit să stăm 4 ore când ferry-ul era pe partea opusă, cu captain cu tot, să vine ora exactă să ne poată lua. Ni s-a atras atenția să nu încercăm să înțelegem Rusia cu mintea că nu o să reușim… Eventual cu sufletul… Am trecut în sfârșit râul, din nou kilometri hâțânați până la o noua trecere, din fericire apa nu era adâncă așa că am trecut cu Kamazul… Incepusem să ma sătur de Kamaz și hurducături mai ales ca stând cu Lala pe locurile din spate din 5 în 5 minute îmi veneau rucsacii în cap. Până la un popas când am găsit soluția cum să-i așez de s-au împănat și nu mi-au mai sărit în cap așa de des. Mi-a sărit nițel țandăra că ghidul Alexei dormea impasibil în papucii lui de casă și faptul că îmi picau bagajele în cap, era problema mea cu care el nu avea nicio legătură. Mi-am zis în barbă că ar fi bine să nu îmi sară țandăra pt ca sunt în vacanță și nu o să mă enervez dintr-atâta.

Vazusem cu mare entuziam primul urs cu un somon în gură de cel puțin patru kile care o luase la fuga din drum la vederea camionului nostru… Incepea să devină interesant…. Pe seara am trecut printr-un oraș fantoma, foarte puțina mișcare, la capătul lumii, ceva chestii pescărești pe ici pe colo, oraș sumbru, intunecat, blocuri gri și vesnicele maghernițe all over, case minimaliste, străzi pe unde cu siguranță mai trecea câte un urs… Avea insă iluminat public cu led.

Ne-am oprit la un magazinel pt aprovizionare bere și chestii, unde am aplicat din nou stilul de conversație stabilit: noi pe românește, madam cea scrobită și îngrijită de după tejghea pe rusește. A funcționat perfect și de data asta.

Am ajuns cu oarecare dificultate (Sașa în papuci nu găsise drumul) la locul de tabără, ne-am pus corturile pe aceiași ploiță slabă, pe malul unui pârâiaș ce avea apa la 30 de grade, mai să ne scăldăm. Am măncat în cortul cel mare de tabără de bază, chiftele de somon cu ceva legume preparate de Tanya și am dormit excelent deși eram deja în plin ținut al urșilor… M-am consolat cu ideea ca suntem 18 și am aproximativ 5,8 % șanse să mă ia pe mine ursul în caz ca va trece de la dieta cu somon la cea cu turiști, dacă Irina care avea pocnitorile și sprayul nu se trezea la timp.