“Ce ştii despre Maroc? Probabil că ştii că este o ţară arabă din Africa de Nord, cu o coastă la Oceanul Atlantic. Probabil că-ţi sunt cunoscute măcar din auzite oraşele Casablanca, Marrakech şi Tanger.
Îmagini din piețele lor colorate pline de materiale vopsite în culori vii sau fotografii cu deșertul și cămilele locului ți-au trecut cu siguranță prin fața ochilor. Mai știai probabil că marocanii vorbesc arabă și franceză și sunt musulmani. Ce nu știai însă despre Maroc?” Acesta era preambulul articolului despre care va scriam in cele de mai sus si am decis sa le postez asa tocmai pentru a da o continuare.
Am intrat in Maroc pe mare, cu ferryul din Algeciras Spania. O calatorie de aproximativ o ora pana in Ceuta. Localitatea desi aflata pe continentul African apartine Spaniei. Aici am fost preulati de Ahmed, ghidul marocan si in 30 de minute am ajuns la granita cu Marocul. Prima impresie la vederea vamii a fost aceea ca ne intoarcem in timp. Mii de oameni agitati, cozi interminabile in terminalul de masini. Imi imaginam ca vom petrece ore bune. Desigur…m-am inselat. Ahmed ne-a repetat ca fotografiatul in zona de vama este strict interzis. Nu trebuia sa ne explice de ce… Din fericire, totul era atat de organizat incat in 15 minute eram in Maroc. Excursia, incluzand ferry ul costase 70 euro. Cetatenii romani au nevoie de pasaport cu valabilitate de minim 6 luni pentru a intra in Maroc. Nu este nevoie de viza.
Prima oprire a fost Tetuan, al doilea port ca marime al tarii, oras fondat in secolul III de berberi si care se traduce prin “ochii”. Explicatia este data de faptul ca orasul avea expunere spre Mediterana, de aici oavnd in raza orizontului Spania si Gibraltarul. Punctul de atractie al orasului este Mdina sau orasul vechi. Majoritatea oraselor arabe au o mdina care in zilele noastre sunt piete in care gasesti de la fructe si legume la haine si artizanat. O aglomeratie de nedescris, stradute inguste si intortochiate, tarabe cu orice iti puteai imagina. Peste tot se negociaza si am fost instruiti in acest sens. Arabii considera jugnire din partea cumparatorului daca acesta ofera un pret, vanzatorul este de acord dar turistul nu mai cumpara.
O alta informatie simpatica era aceea ca daca dupa o negociere vanzatorul este zambitor inseamna ca negocierea a fost foarte buna pentru el. Aici am intrat intr-o casa in care negustorii produceau si vindeau covoare de toate culorile si dimensiunile. Esti servit cu ceai (ei nu consuma alcool) iar in timpul in care savurezi licoarea vanzatorii iti astern la picioare zeci de covoare. Esti invitat ca in timpul prezentarii sa arati care iti place fara sa intrebi pretul. Oricum ai intreba, raspunsul care il primesti este: “very good price”. La final raman doar covoarele care ti-au placut. Incepe nebunia negocierii si de multe ori iti vine sa dai pretul cerut doar ca sa pleci. O alta regula nescrisa este aceea conform careia oferi 20% din pretul solicitat si te ridici sa pleci. Daca esti urmat si vanzatorul negociaza cu tine inca, ai mari sanse sa obtii produsul la o suma apropiata de cei 20% propusi. Oricum, daca nu cumperi, nu se supara nimeni. Cel putin vizibil 🙂
Am fost invitati pentru pranz intr-un restaurant traditional unde am servit mancaruri traditionale: legume, cus cus si pui, plus o supa nedefinita ca si textura si gust. Bauturile nu erau incluse si era distractiv sa vezi ca preturile la acelsi produs difereau in functie de tara de origine a turistului. Drumul din Tetuan spre Tanger (aproximativ 60 km) este unul spectaculos, presarat cu “palate” care contrasteaza cu casele gata sa se darame.
Am fost placut surprins de calitatea autostrazii si de curatenia de pe intregul traseu. Eram curios sa aflu mai multe despre tara, oameni si am profitat de faptul ca Ahmed statea in autocar vis a vis de scaunul meu. Astfel am aflat ca haina purtata de marocani se numeste djellaba si este ca o roba cu gluga care se ia peste hainele obisnuite. Este tesuta in diverse culori si in functie de material difera ca pret de la cateva zeci de dolari pana la cateva mii. Pantofii traditionali se numesc babouche, sunt facuti din piele de diverse culori, cu diverse modele, atat pentru barbati cat si pentru femei. Pretul lor este de aproximativ 15 dolari.
Tanger, vechiul port in care Mediterana se intalneste cu Atlanticul a fost considerat un oras cu statut “international” cum spun localnicii, acesta devenind destinatie pentru diplomati, spioni, scriitori sau oameni de afaceri. Mult mai dezvoltat decat Tetuan datorita investitiilor masive si a portului. Aici gasesti de la cele mai diverse restaurante si cafenele, la hoteluri de 5 stele, portul pentru iahturi, etc… Am vizitat si aici centru vechi al orasului, Ahmed fiind ajutat de un ghid local care ne-a dat impresia ca stie fiecare straduta si istoria ei.
Daca in Tetuan beneficiasem de show-ul covoarelor, aici am avut parte de o prezentare a produselor naturale, “cele mai bune din lume”. Prezentare includea ierburi, plante, produse din plante, creme, uleiuri…Fiind organizat ca o farmacie negocierea era putin mai complicata dar posibila. Aici am aflat ca Marocul este ultimul loc din lume in care se mai gaseste copacul numit Argan din ale carui fructe se extrage uleiul binecunoscut, denumit de catre bastinasi ‘aurul Marocului”. Mai precis, uleiul se obtine din presarea la rece a semintelor aflate in interiorul samburelui. Pentru cei care nu stiu, uleiul de argan este intrebuintat la ingrijirea tenului, unghiilor, parului. Oricum, dupa o jumatate de ora de “cumperi una primesti trei…” am cedat si am iesit in dorinta de a ma aseza la o terasa si a ma bucura de privelistea din port. Gresit…la iesire o mini gasca de vanzatori erau in bloc starturi cu diverse produse. Ma cuprinsese un sentiment de furie, in primul rand pentru ca eram constient ca ei imi vor umbrii imaginea Marocului, iar apoi pentru ca nu stiam ce sa fac ca sa scap de ei.
Eram deja obosit si putin trist, asteptam sa ma urc in autocar, apoi pe ferry si sa revin in civilizatia europeana. Aceasta este fata Marocului si cand spun asta nu ma refer sub nicio forma la turismul de statiune unde odata intrat in resort stai la plaja si te bucuri de facilitatile hotelului. In genul de excursie despre care am scris cred ca se vede totul altfel. Intr-un resort pe plaja nu simti nimic din tara respectiva. Totul este standardizat si de cele mai multe ori – o spun din proprie experienta – daca ai fi parasutat in resort nu ai sti in ce tara te gasesti.
Una peste alta nu regret nicio clipa alegerea facuta dar nu cred ca am sa o repet foarte curand. Desigur, vorbim si aici despre gusturi. Cunoasc oameni carora acest gen de excursie le place la nebunie. Cred insa ca micul grup in care am fost doar doi romani a fost extrem de “afectat” de insistenta vanzatorilor de pe strazi dar si de calatoria intensa. La final, Ahmed era cam suparat. Mentionase la coborarea din autocar ca cine doreste este binevenit sa multumeasca cu un mic bacsis lui si soferului. Nu i-a “multumit” nimeni…