Drumul spre mare de astă vară, m-a făcut din nou turist în ţara mea. Mausoleul de la Marasesti si Cetatea Carsium sunt doua obiective turistice demne de toata lauda. Credeti ca ne putem mandri cu ele? Urmati-ma in poveste!
Am trecut pe lângă oraşul Mărăşeşti şi automat şi pe lângă faimosul Mausoleu. Apoi, pe la Cetatea Carsium de la Hârşova. Nu se făcea să trecem prin apropierea Mausolelul Eroilor din Primul Război Mondial fără să ne aducem omagiile. Ne-am nimerit înaintea programului de vizitare, dar, chiar şi de la distanţă este impresionant.
Impozantul Mausoleu a fost construit între 1923-1938 după planurile arhitecţilor George Cristinel şi Constantin Pomponiu, pe locul în care s-au dat luptele de la Mărăşeşti, între albiile râurilor Siret şi Putna. Dimensiunile grandioase îl înscriu în rândul celor mai impresionante monumente comemorative din Europa. Realizat din beton armat, placat cu blocuri de andezit, în formă de piramidă în trepte, are o amprentă la sol de 1600 mp.
Forma circulară, înălţimea de 30 m, iar diametrul de 40 m, duce cu gândul la un dom antic. Are chiar şi o cupolă numită ,,Cupola gloriei”, flancată de patru vulturi de granit de Deva, decorată cu fresce realizate de pictorul Eduard Săulescu şi sculpturi ale artiştilor Ion Jalea şi Cornel Medrea.
Iniţiativa pentru construirea măreţului edificiu a aparţinut Congresului Societăţii Ortodoxe Naţionale a Femeilor din România, societate formată din elita feminină a vremii: Alexandrina Gr. Cantacuzino, Anastasia Gr. Filipescu, Eliza Mavrocordat, Zoe Gr. Râmniceanu… Propunerea a fost înaintată în 1919 regelui Ferdinand şi guvernului condus de Ion I. C. Brătianu şi a primit aviz favorabil. Inaugurarea Monumentului a avut loc în prezenţa regelui Carol al II lea în 18 septembrie 1938.
Inscripţia de pe frontonul Mausoleului de la Maraşesti „ÎNTRU SLAVA EROILOR NEAMULUI” este încadrată de numele localităţilor unde s-au dat marile bătălii: Jiu – Olt – Sibiu – Coşna – Cireşoaia – Robăneşti – Neajlov – Dragoslave – Predeal – C. Lung – Panciu – Răzoare – Braşov – Porumbacu – Mărăşeşti – Mărăşti – Oituz – Doaga – Muncel – Arabagi – Barcut – Amzacea – Prunaru – Cerna – Caşin – Valea Uzului – Sticlărie. O placă de marmură are inscripţionat mesajul: „Mausoleul Mărăşeşti – panteon al eroilor neamului ridicat pe locul memorabilei bătălii de la 6 august 1917, cinsteşte memoria celor căzuţi la datorie, prezentând posterităţii pilda nepieritoare de vitejie şi spirit de sacrificiu în lupta pentru apărarea gliei strămoşeşti.”
Revista ,,Time” consemna că: ,,Apărarea frontului de la Mărăşeşti a fost cea mai strălucită faptă de arme săvârşită vreodată de români.” Timp de 29 de zile de foc ale anului 1917, armatele române au luptat împotriva celor germane. Pierderile au fost devastatoare pentru toţi cei implicaţi: armata română a înregistrat 27.410 morţi şi dispăruţi; armata aliată rusă 25.650 de victime, iar armata germană 60-65.000 de victime. Astăzi, îşi duc aici somnul de veci 5073 de soldaţi şi ofiţeri în 154 de cripte individuale şi 9 cripte comune poziţionate pe 18 culoare. 3000 de ostaşi sunt neidentificaţi, 1974 identificaţi, 97 de ofiţeri şi doi preoţi. Sloganul de luptă al Generalului Eremia Grigorescu, comandantul Armatei I Române ,,Pe aici nu se trece!” a rămas înscris în istorie.
Se spune că însuşi Hitler, în cel De-al Doilea Război Mondial, pe când americanii bombardau Valea Prahovei, i-ar fi cerut mareşalului Antonescu să trimită la Mărăşeşti două subunităţi de antiaeriană cu scopul clar de a apăra monumentul.
Nu am zăbovit prea mult, am lăsat impresionantul Mausoleu de la Marasesti pentru o vizită mai amănunţită pentru altă dată şi am pornit întins spre mare. Următoarea pauză a fost în Hârşova. Deja ne frecam mâinile: Mausoleul de la Mărăşeşti şi Cetatea Carsium într-o singură zi era un ţel demn de nişte turişti în ţara lor, nu-i aşa?
Hârşova
Am luat-o spre mare pe la Podul Giurgeni – Vadu Oii, ca să trecem prin Hârşova, pe la ruinele Cetăţii Carsium. Aici, la Cetatea Carsium, s-au conservat într-un singur strat de pământ, urme ale civilizaţiei pe durata a şapte mii de ani: din neolitic, până în epoca romană şi perioada ulterioară. Ai fi tentat să crezi că un oraş care beneficiază de cursul Dunării şi de o istorie atât de bogată, ar putea trăi binişor din turism şi servicii.
Adevărul e că am dat de un orăşel sărăcăcios, declarat zonă defavorizată, în care am făcut slalom pe străzi lăturalnice în încercarea de a ajunge la faimoasa cetate antică, Cetatea Carsium. Pe malul drept al Dunării, pe Dealul Cetăţii din aproierea falezei, se întinde unul dintre cele mai bogate centre arheologice din Dobrogea.
Vă spun că imaginea e dezolantă: perimetrul e neîngrădit şi aproape nesemnalizat. La trei metri de zidurile cetăţii păşteau nestingheriţi doi căluţi. Îmi veneau în minte imagini cinematografice din ,,Pisica albă, pisica neagră” a lui Emir Kusturica şi cu ochii minţii vedeam un porc mâncând un trabant. Pe ceea ce ar fi trebuit să fie sit arheologic, zac grămezi de moloz, gunoaie, peturi goale… În aproiere sunt case pestriţe şi adăposturi provizorii construite împotriva oricăror reguli de urbanism.
Si totuşi, aici sunt ruinele celei mai vechi aşezări omeneşti atestate în Sud-Estul Europei, zona e declarată rezervaţie geologică şi paleontologică pe o suprafaţă de 5,3 ha. Pe ruinele cetăţii Carsium ridicată de împăratul Traian în 103 d. Hr s-au identificat straturi de construcţie ale unei cetăţi bizantine care datează din secolele X-XV.
Urmele acesteia din urmă sunt vizibile la suprafaţă. Mă rog, ce a mai rămas din ele, după ce ani în şir s-au excavat haotic pentru a fi cercetate, s-au distrus din neştiinţă şi nepăsare, ori s-au furat pentru materie primă în construcţii. Cealaltă cetate romană se pare că se află sub betoanele Hârşovei de azi. Parcă-mi vine să mă bucur, cumva. Mai bine păzite decât sub pământ, unde ar putea fi? Poate vor veni vremuri în care li se va acorda atenţia şi respectul meritat, iar până la acel moment poate vor fi lăsate în tihnă.
Arheologul Nicolae Constantin declara pentru „Cuget liber”:
„O moştenire fabuloasă, grea, dar şi complicată. În puţinele morminte antice săpate până acum au fost aduse la zi dovezi uimitoare ale civilizaţiei locului. Unele obiecte din aur, care pot fi întâlnite astăzi în sala Tezaurului Istoric de la Muzeul Naţional de Istorie a României, au o poveste demnă de scenariu de film. Acestea au făcut parte din expoziţii naţionale şi internaţionale de prestigiu, iar somnul de veci al celor care au clădit cetatea şi oraşul Carsium-numele antic al Hârşovei, a rămas prins între betonul caselor de astăzi şi asfaltul uliţelor. Nimic nu poate fi mai greu pentru istoria noastră trecută şi prezentă… Totul stă încremenit aşa, de mai bine de o sută de ani. Din acest motiv, cei care vin la Hârşova şi caută vechea cetate rămân oarecum dezamăgiţi. Pe malul Dunării se găsesc doar resturi de ziduri şi un turn de aproape opt-nouă metri înălţime. Reprezintă ultima fază a cetăţii, cea medieval-târzie, datată în epoca otomană. Pe faleza Dunării, sub stâncile înalte de aproape 30 de metri, se deschide, spectaculos, un zid de aproape 40 de metri, în spatele căruia se aflau birourile vamale ale portului medieval din secolele XIII, până în secolul al XIX-lea.”
Am rămas dezamăgită de factorul uman şi isprăvile sale. Mă revolt când văd atâta potenţial nevalorificat. Alţii au atât de puţin şi reuşesc să împacheteze totul atractiv… Locul este fabulos. Dunărea curge formând cotloane spectaculoase. Dealul Cetăţii se termină brusc cu o faleză înaltă de unde se poate admira întregul oraş şi portul dunărean. Apa a săpat peşteri şi grote care se cer protejate şi explorate. Natura şi-a făcut şi de astă dată treaba. De am reuşi să ne-o facem şi noi pe a noastră… asta e altă poveste… 
Si iata cum, Mausoleul de la Mărăşeşti şi Cetatea Carsium ne-au arătat doua feţe ale turismului din ţara noastră: una care râde şi una care plânge.
