Monaco – cine nu a auzit de micul stat fara taxe, unde luxul este ceva natural si face parte din normalitatea vietii cotidiene. Era un vis ascuns al meu – sa ajung acolo, sa vad locurile unde traiesc bogatii lumii, sa ma plimb pe bulevarde ce poarta nume de printi si printese, in tara care a furat-o cinematografiei pe frumoasa Grace Kelly.
Si, dupa cum spunea Paulo Coelho “cand iti doresti ceva cu adevarat, tot universul conspira pentru indeplinirea visului tau” s-a adeverit si de aceasta data! Am inceput anul 2016 in, probabil, cea mai sofisticata zona a Europei – Principatul Monaco, un loc ce nu are doar o istorie senzationala, ci si un farmec subtil dublat de o eleganta desavarsita. Mai mic decat Central Park din New York (are doar 195 ha, adica ceva mai putin de 2 km patrati), Monaco este un magnet pentru cei in cautare de stralucire, vizitatorii ajungand aici pentru viata de noapte, pentru distractie, pentru luxul din hotelurile si restaurantele exclusiviste.
Puțină istorie
Numele de Monaco apare inca din cele mai vechi timpuri, pentru ca “le Rocher de Monaco” – Stanca Monaco si portul ei natural au fost locuri de refugiu pentru populatia primitiva ce se ascundea acolo, fugind din calea navigatorilor ce veneau din Orient. Se spune ca denumirea vine inca din sec 6 i.Ch. de la Hercule Monoikos care ar fi trecut pe acolo – este un mit, o legenda pe care nu o putem verifica. Ce este cert este faptul ca primul si cel mai mare port al principatului se numeste Port Hercule. O fi, totusi, ceva adevarat!
Avand o importanta pozitie strategica, aceasta abrupta stanca din Mediterana a fost ravnita de multi si pentru ea s-au dat lupte aprige, fiind stapanita pe rand de liguri, de romani, de barbarii care devasteaza regiunea, dar care in final au fost zdrobiti de sarazini. Din sec 12, cand Republica Genova a avut dominatia maritima a zonei, mica stanca Monaco a fost cucerita de genovezi, dar nu a avut liniste, pentru ca a devenit obiect de disputa intre cele doua parti care isi doreau puterea absoluta in republica: partizanii imparatului si tabara Papei.
La sfarsitul sec 13, Francois Grimaldi (numit si Francesco cel Dusmanos), care facea parte din randurile fidelilor Papei, pune la cale o inselaciune: se deghizeaza in calugar franciscan, reuseste sa patrunda in fortareata de la Monaco pacalindu-i pe conducatorii de atunci pe care ii si omoara, apoi, impreuna cu soldatii pe care i-a introdus ulterior, ia in stapanire teritoriul, revendicand conducerea acestuia. Acela a fost momentul in care familia Grimaldi a sosit la le Rocher, iar de atunci – si sunt peste 700 de ani, cu scurte intreruperi, au condus principatul, fiind astfel cea mai longeviva dinastie din Europa. La sfarsitul sec 15 regele Frantei si Ducele de Savoia i-au recunoscut independenta, iar ulterior au fost sub protectia Spaniei si a Frantei. In perioada de apogeu, suprafata pe care o ocupa Monaco era mai mare, de la Menton pana la Antibes, iar locuitorii nu plateau taxe catre Franta pentru lamaile si maslinele pe care le cultivau. In 1861, insa, printul domnitor Charles al III-lea de Monaco cedeaza Frantei drepturile asupra localitatilor Menton si Roquebrune in schimbul dobandirii independentei totale si definitive a principatului, care astfel a fost plasat sub unica sa autoritate. A urmat o perioada foarte dificila din punct de vedere financiar pentru tara, dar printul are inspirata idee de a deschide un cazinou – casele de jocuri fiind interzise in Franta, la acel moment – care a fost numit, in onoarea lui, Monte Carlo (Muntele lui Charles).
In aceeasi perioada se infiinteaza Societatea Bailor de Mare, dupa modelul german, iar zona cunoaste o dezvoltare spectaculoasa, pentru ca pe langa cazinou s-au construit opera si hoteluri de lux. Au aparut apoi Institutul Oceanografic, un Centru de studii marine, o Gradina Exotica cu o mare varietate de plante suculente, exotice, care provin din regiuni indepartate unde este o clima uscata, toate acestea pentru a valorifica potentialul zonei si pentru a utiliza cu eficienta resursele destul de limitate, dealtfel. Legaturile de cale ferata de-a lungul coastei au contribuit la atragerea oamenilor cu bani, iar proiectul s-a dovedit atat de profitabil incat Carol si-a scutit supusii de plata taxelor pe pamanturi, pe case, pe venituri. Astfel a prosperat Monaco si, o data cu el, familia Grimaldi.
Transport local
Monaco este, dincolo de atractiile sale interne, un loc aureolat de reputatia de destinatie exclusivista, un paradis al luxului pe care, de fapt, oricine il poate vizita si explora in limitele unui buget mediu. Sa ajungi pe Riviera Franceza si sa nu vizitezi celebrul stat pitic este – asa cum am citit undeva – “ca si cum te-ai duce pe litoral si nu ai baga macar un deget in apa marii”! Noi am avut zbor Bucuresti-Nisa, acolo ne-am cazat si am avut norocul ca una dintre garile orasului – Gara Saint Augustine – sa fie cam la 5 minute de hotel, asa ca am ales sa ajungem in principat cu trenul. Mai era si varianta de a merge cu autobuze, doar ca aveam de schimbat undeva prin centrul Nisei si, cum era 1 ianuarie, nu eram foarte siguri de orarul de circulatie si am preferat sa evitam situatiile incerte. Ne-am propus, insa, ca la intoarcere sa luam unul din autobuzele care fac legatura intre principat si Coasta de Azur, pentru ca Les trois Corniches – soselele care sunt construite la diferite inaltimi ale coastei, de-a lungul Marii Mediterane, sunt foarte spectaculoase si sunt vestite pentru privelistile pe care le ofera asupra coastei, a marii, a vilelor si a hotelurilor luxoase din localitatile pe care le traverseaza.
Drumul dureaza 30-40 minute iar trenurile sunt foarte dese, in functie de cat de dimineata doriti sa va porniti la drum, intre 10-20-30 minute, iar o calatorie costa 4,80 euro/persoana/sens. Se pot cumpara bilete de la ghiseu sau de la un automat care functioneaza cu card/cash, dar in ultima varianta trebuie sa va precizez ca nu se accepta bancnote, numai monede. Si inca un amanunt important: dupa ce ati cumparat biletul, trebuie sa-l validati pe peron, inainte de urcarea in tren. Mai multe informatii despre rute, orar sau tarife puteti obtine aici: http://www.sncf.com.
Gara din Monaco este subterana, are tuneluri lungi, iesiri multe, scari rulante sau lifturi, dar sunt indicatoare peste tot, este foarte bine semnalizata si ne-am orientat usor. Am iesit intr-o zona care se numeste Place d’Armes, am facut cativa pasi si am ajuns pe strada Princesse Caroline, apoi pe bulevardul Albert I….. Da, ajunsesem pe taramul printeselor si al printilor! Iar in fata ochilor aveam deja Port Hercule, unde erau ancorate multe ambarcatiuni de diverse marimi, unele cu forme futuriste, dar elegante si, mai mult ca sigur, scumpe si pana la iahturi de lux, parea un rai al iahturilor, daca o exista asa ceva.
Prin oraș
Am pornit pe strazi fara nici o tinta precisa, fiind destul de devreme cand am ajuns, iar faptul ca era dupa noaptea de revelion a fost un avantaj pentru noi, deoarece era liniste, erau foarte putini trecatori, masini mai deloc, majoritatea erau frumos parcate, aliniate ca la show-room. Strazile sunt inguste, in panta, strabatand practic stanca la diferite nivele si sunt legate intre ele prin scari, lifturi publice sau tuneluri. Din cauza suprafetei mici, totul este construit pe verticala, au aparut chiar si zgarie-nori de 20-30 de etaje in Fontvieille, un cartier nou, despre care ei spun ca este “castigat de la mare” pentru ca s-au folosit tehnologii moderne pentru a se recupera din ape terenul pe care a fost ridicata aceasta cea mai noua zona a principatului. Cu cincizeci de ani in urma, acolo era doar o intindere ingusta de nisip care se pierdea in mare, dar pentru a se combate lipsa de teren pe care sa se poata construi, in anul 1966 a inceput lupta cu marea, careia i-au fost furate 17 ha. Spre deosebire de celelalte cartiere construite pe teren existent, Fontvieille este singurul ridicat astfel. Datorita viziunii lui, a strategiei de transformare si dezvoltare a peisajului urban al principatului, a proiectelor de infrastructura si pentru ca a crescut suprafata statului, printului Rainier al III-lea i s-a spus “printul constructor”.
Totul, acolo, este perfect: strazile sunt de o curatenie desavarsita – am citit undeva ca in fiecare dimineata la ora 4 sunt spalate cu detergent…. nu stiu daca este adevarat, dar, sincer, aceasta este impresia pe care o lasa in momentul in care nu se zareste nici o urma de praf, nici cel mai mic gunoias, vitrinele magazinelor sunt impecabile, geamurile stralucesc, toate cladirile – fie ca sunt locuinte, magazine, sedii de banci sau de firme – sunt ireprosabile, ca si cum ar fi fost recent construite. Totul arata de parca este nou-nout si asezat in perfecta ordine de o mana nevazuta. Te simti pe o alta planeta, si nu neaparat datorita bogatiei sau a luxului din principat- care oricum este discret, nu-i nimic opulent, ci strict din punct de vedere al civilizatiei. Evident ca in plimbarea noastra am intalnit si oameni la acea ora matinala si mi-a placut enorm faptul ca, desi ieseau din resedinte de milioane de euro, nimic din aspectul sau din atitudinea lor nu era ostentativ, ci emana eleganta si rafinament.
Eram nerabdatoare sa vad cat mai multe, sa merg pe strazi, sa ma plimb printre oameni, sa incerc sa inteleg de ce atat de multi dintre bogatii si faimosii planetei ravnesc la titulatura de “rezident in Monaco”. Si de ce, intr-un Top 10 al locurilor unde toata lumea ar vrea sa traiasca – stiu, este un clasament iar clasamentele nu sunt neaparat obiective – pe primul loc era…. ati ghicit: Monaco!
Citeste si partea a doua a Ghidului de Monaco
