Sederea noastra in capitala Nepalului se cam apropia de sfarsit si inca mai aveam locuri de vazut. Terminasem de vizitat orasele regale din Valea Kathmandu, unul mai frumos decat celalalt, toate aflandu-se pe lista site-urilor UNESCO si simtisem putin din spiritul Tibetului de alta data in preajma Stupei Boudhanath – si ea tot monument UNESCO. Dar mai erau, pentru ca in Valea Kathmandu sunt sapte astfel de monumente ale artei si istoriei umanitatii. In afara acestora patru, mai erau un templu budist – Stupa Swayambhunath si doua temple hinduse – Pashupatinath si Changu Narayan.
Stiam sigur ca la Pashupatinath nu dorim sa mergem – este locul unde au loc ritualurile de incinerare si, pe langa plansul si durerea celor ce isi conduc pe ultimul drum rudele decedate, mirosurile din aer nu sunt dintre cele mai placute. Iar ca noi sa mergem si sa privim ca la un spectacol la durerea oamenilor nu mi se pare ceva placut sau interesant.
Asa ca in dimineata urmatoarei zile am pornit catre Stupa Swayambhunath – sau, dupa cum ii spun turistii, Templul Maimutelor – un foarte vechi sit religios, venerat atat de budisti cat si de hindusi. Adevarul este ca nici o secunda nu ne-am pus problema sa nu mergem acolo, pentru ca o vedeam in fiecare dimineata pe fereastra camerei de hotel, stralucind in soare, cocotata undeva pe un varf de deal. Erau doar 3 km de la hotel, deci cu aproximatie 45 de minute intr-un mers lejer pe jos, asa ca am ales si de aceasta data sa facem o plimbare pe stradutele neasfaltate si prafuite, dar pline de viata si culoare, ale Kathmandu-ului si sa mai tragem cu ochiul la viata de zi cu zi a oamenilor. Si, pentru ca mergeam pe teritoriul macacilor si mai ales pentru ca atunci cand mergi intr-o vizita nu-i frumos sa te duci cu mana goala, am cumparat un manunchi de banane pe care sa-l impartim maimutelelor de pe acolo. Ce s-a ales de intentia noastra veti vedea ceva mai tarziu!
Denumirea stupei vine de la “swayambhu” ce inseamna “auto-creat” si ne duce direct la legenda despre originea ei, care spune ca a aparut cu mai bine de 2000 de ani in urma, dintr-o floare de lotus care a inflorit in mijlocul unui lac care era pe locul unde acum se afla Valea Kathmandu. Floarea radia de jur imprejur, in mod misterios, o lumina stralucitoare. Sfinti, intelepti si divinitati au venit de peste tot pentru a venera aceasta lumina pentru puterea ei de a acorda iluminarea. Un razboinic pe nume Manjushree, care medita pe un munte sacru din China, a avut o viziune a acestei lumini orbitoare si a traversat muntii pentru a se inchina si el florii de lotus. Profund impresionat de puterea luminii radiante, s-a gandit cum ar putea sa faca totul mai accesibil pelerinilor. Cu o sabie, a taiat un defileu in muntii din jurul lacului, acesta a secat iar floarea de lotus s-a transformat intr-un deal iar lumina a devenit acest monument grandios si impresionant. Este cea mai veche stupa din aceasta parte a lumii si, probabil, cel mai bun loc pentru a observa armonia religioasa din Nepal, caci atat pentru budisti cat si pentru hindusi este un loc la fel de sacru si de incarcat de spiritualitate.
Intrarea principala are 365 de trepte de piatra care trebuiesc urcate pentru a ajunge la complexul de temple – o stupa mare, alba, inconjurata de multe altare mici si manastiri. Se poate ajunge si intr-un mod mai simplu: pentru persoanele care din cauza varstei sau a problemelor medicale nu pot face acest efort exista varianta de a merge cu un taxi care urca prin vestul stupei, de unde nu mai sunt decat cativa pasi pentru a ajunge la partea de sus. Noi am ales sa urcam treptele, ca orice pelerin, pentru ca am dorit sa simtim farmecul si atmosfera speciala a locului. Jos, la baza, sunt o multime de roti de rugaciune care sunt invartite continuu de catre credinciosi iar steaguri de rugaciune sunt agatate peste tot, purtand in cele patru zari rugaciunile, dorintele si sperantele oamenilor.
La baza scarilor sunt trei statui masive, pictate, ale lui Buddha, ridicate acolo inca din sec 17, pe timpul domniei unuia din regii Malla, atunci cand au fost construite si scarile. Am inteles ca aici vin in fiecare dimineata, foarte devreme, multe femei care se roaga si fac matanii. Putin mai sus, dupa ce am urcat o parte din trepte, am intalnit un alt grup de statui pictate si la fel de mari, singura diferenta fiind ca acestea sunt mai noi, din sec 20. Desi este putin solicitant drumul catre stupa, nu am simtit oboseala, pentru ca scarile urca printre copaci, ca printr-o padure si esti protejat de caldura si de razele soarelui. In afara de asta, am intalnit de-a lungul treptelor tot felul de mici altare si multe statui ale diverselor zeitati budiste, precum si numeroase pietre inscriptionate cu mantra “om mani padme hum”. Vanzatorii de suveniruri din zona confectioneaza chiar acolo, pe loc, mici variante ale acestor pietre si, ca turist, poti privi cum este prelucrata piatra: cum este taiata, decupata, slefuita, apoi se daltuieste mesajul si i se aplica o vopsea, pentru a se distinge scrisul de culoarea pietrei.
Sus, pe platforma din varful dealului, sunt acele altare mici si temple, unele dintre ele foarte vechi, din sec 5-7, iar din mijlocul lor domina mareata si impunatoarea stupa Swayambunath: un dom alb, imens la baza din care porneste ca un turn o structura cubica stralucitoare pe ale carei patru fete sunt pictati ochii omniprezenti ai lui Buddha, privind in toate cele patru puncte cardinale.
Ei bine, iar aici, in acest loc sacru, loc de pelerinj, de rugaciune si reculegere sunt atot-stapanitoare sute de maimute, care zburda de colo-colo, se fugaresc, se ascund, se catara peste tot, prin copaci, pe temple. Sa le privesti este un adevarat spectacol plin de amuzament, pentru ca parca ar intelege ca sunt admirate, ca sunt in centrul atentiei turistilor si fac tot soiul de prostioare si giumbuslucuri.
Noi le cumparasem un manunchi de banane, dupa cum v-am spus mai devreme, cu intentia de a le imparti mai multora. Dar nu am fost inspirati sa ascundem punga in rucsac, o aveam intr-o mana. Ei bine, am fost pur si simplu atacati de una dintre ele, care a venit ca o hoata, nu am auzit-o, nu am simtit-o si ne-a smuls punga din mana, dupa care a fugit tanand-o strans la piept, ca pe o comoara, s-a asezat pe o piatra, a sfasiat punga si a mancat toate bananele! Degeaba au venit alte maimutele pe langa ea, degeaba au venit puiuti care se uitau rugatori sperand sa primeasca si ei ceva, cat de mic! A fost neinduplecata, a pastrat totul pentru ea. La un moment dat, sotul meu a reusit sa impinga o coaja de banana pe care ea o aruncase, catre alte maimutele. Eheee…. privirea pe care i-a aruncat-o l-a facut sa se indeparteze urgent de ea! A fost momentul ei de glorie pe care ni l-a oferit, spre deliciul nostru.
Din fericire, stupa a supravietuit cutremurului din aprilie 2015, desi multe dintre cladirile, manastirile si templele din jurul domului principal au fost deteriorate ori chiar s-au prabusit. Am avut, astfel, sansa ca de acolo, de sus, sa vedem intreaga Valea Kathmandu cum se intinde in fata ochilor nostri. In plus, pot spune ca l-am intalnit pe Buddha, pentru ca se zice ca stupa reprezinta mintea lui Buddha iar a vizita o stupa este ca si cum l-ai intalni pe el in persoana. Iar asta iti ofera pace, libertate si bucurie.
Citeste si episoadele anterioare
Nepal, o altă lume. Introducere
Nepal, o altă lume – Kathmandu
Nepal, o altă lume – Boudhanath Stupa
Nepal, o altă lume – Bhaktapur
Foarte frumos scris articolul. Si informativ! Nepalul este o destinatie pe cinste intr-adevar!
Multumim pentru aprecieri!
Multumesc! Da, Nepal este o tara fabuloasa, care are foarte multe de oferit din punct de vedere turistic. Iar oamenii sunt minunati – simpli, calzi, deschisi si oricand dispusi sa ajute.