As dori sa va povestesc foarte pe scurt despre o minunatie de pensiune descoperita intamplator, la ceas tarziu de seara, intr-o toamna frumoasa, in zona Sibiului. Eram pe drumul catre Bucuresti si doream sa ne oprim sa mai vedem Sibiul, dar nu ne cautasem cazare, fiind convinsi ca vom gasi. Numai ca nu am luat in calcul faptul ca era sambata, zi de week-end. Ne gandeam ca in Sibiel vom gasi ceva, dar nu prea am avut noroc. Sant destul de multe pensiuni acolo, dar ori erau ocupate, ori era pur si simplu inchis. Au fost cateva la care nu ne-am oprit, pentru ca nu ne-a placut cum aratau pe exterior si nu ne-au prezentat incredere.
Cautam deja de peste jumatate de ora si sincer, rabdarea ni se cam epuizase. Eram obositi, era intuneric, strazile erau prost luminate (in unele zone nu era lumina deloc) si pline de gropi. Erau drumuri de pamant cu pietris pe ele, chiar ne intrebam cum se descurca, in perioadele ploioase, oamenii care locuiesc acolo. Si… cand credeam ca nu mai avem nici o sansa de a gasi ceva si faceam cale intoarsa pentru a intra din nou pe drumul principal catre Sibiu, de undeva din intunericul profund al serii ne-a iesit in cale o pensiune pe care initial nu o vazusem. Pe poarta scria „Pensiunea Mioritica” – interesanta denumire, ne-am gandit – si era un numar de telefon. Am sunat cu oarecare retinere si am avut placuta surpriza sa ni se spuna ca da, mai au o camera libera.
V-am spus, era tarziu, cred ca deja trecuse de ora 9 seara si nu am vazut nimic din imprejurimi. Singurele ganduri erau catre putina mancare, un dus si apoi odihna. A doua zi dimineata am avut imensa surpriza sa constatam ca ne cazasem intr-o locatie absolut superba.
Pensiunea este amplasata la marginea localitatii Sibiel, pe malul raului cu acelasi nume, la poalele Muntelui Cindel astfel incat dimineata te trezeste murmurul apei curgatoare care te saluta de bun-venit. Camerele sant amenajate in stil rustic, cu paturi din lemn masiv ce parca vor sa ne aminteasca de casele bunicilor si strabunicilor nostri si decorate cu motive etnografice tesute sau cusute manual.
Insa curtea pensiunii este aceea care farmeca in totalitate. Este foarte multa verdeata si aranjamente florale naturale, locuri de relaxare amenajate din blocuri de piatra si totul este lucrat de catre proprietar, dl Sorin, cu multa rabdare, inspiratie si migala. Peste tot in curte (si chiar pe un intreg perete din bucatarie am vazut multe potcoave, de diferite marimi) se regasesc obiecte vechi care erau folosite in gospodariile taranesti: roti din lemn si juguri in care erau inhamati caii la carute, diverse componente ale razboaielor de tesut, roata de tors, fuse cu care se torcea lana, precum si multe unelte agricole – pluguri, secere, coase.
Intr-una dintre camere este amenajat un mic Muzeu al comunismului – dupa cum l-a denumit proprietarul, unde sant bancute vechi de scoala pe care sant ziare vechi (Scanteia, Romania Libera, Flacara), calimara si toc de scris, insigne de pionieri si diverse medalii socialiste sau comuniste. Pe unul din pereti era un mic raft unde se afla o colectie a cuvantarilor „multiubitului nostru conducator” tov. Nicolae Ceausescu la diversele congrese ale partidului. Trebuie sa recunosc faptul ca am rasfoit cateva ziare, intru aducere-aminte a vremurilor trecute. Iar costumele de soim al patriei si pionier, cu cravatele si snururile care faceau parte din costumatia festiva obligatorie erau si ele foarte frumos asezate intr-un colt al camerei, parca pentru a-mi aminti cu cata grija si mandrie imi purtam snurul rosu, care sincer nu-mi mai amintesc ce semnificatie avea, eram comandant de… ceva!
Ne-am plimbat cu multa placere prin curte, am intrat si in alte camere (decat cea in care am fost cazati) ca sa vedem cum sant decorate (deh, curiozitatea!) si in tot timpul acesta ne-am simtit ca atunci cand eram copii, parca ne intorsesem in timp si eram in curtile bunicilor nostri. Mi s-au perindat atunci prin amintire imagini cu bunicul in caruta lui cu roti de fier care hurducaia pe strazile satului drag al copilariei mele, apoi bunica mea ce trebaluia toata ziua prin curte si gradina iar seara tesea la razboi. Amintiri dragi despre oameni iubiti au revenit acolo, in acel colt de paradis.
Cu mare placere va recomand aceasta frumoasa pensiune, cu foarte pasionatii ei proprietari, pentru cazul in care santeti prin zona si cautati un loc de innoptat. Iar daca ajungeti pe acolo, sa nu plecati fara sa vizitati Muzeul Icoanelor pe sticla unde veti putea admira peste 700 de icoane realizate de artisti populari din toate zonele tarii si Biserica Sfanta Treime, care a fost zidita in a doua jumatate a sec XVIII. Daca dispuneti de mai mult timp, puteti face si o excursie in Lunca Sibielului, un loc de o frumusete magica sau la Cetatea Salgo, aflata pe cel mai inalt varf montan din zona la numai 2 km de sat, a carei poveste inca este invaluita in mister, legendele spun ca acolo si-a ascuns Decebal comorile de frica lui Traian.
Decorul natural foarte frumos, cu muntii acoperiti de paduri si strabatuti de mici cursuri de apa, casele cu arhitectura saseasca, gospodariile ingrijite si oamenii ospitalieri ne-au patruns si au ramas in suflet.
