Am ajuns in Cascais la sfarsitul ultimei zile petrecute in Sintra. A fost o oprire destul de scurta, de numai doua-trei ore, dar am dorit sa vedem si Costa do Estoril cu celebrele statiuni regale Cascais si Estoril.
Cascais a fost un simplu sat de pescari dar care a avut norocul sa fie ales de catre regele Luis I, in anul 1870, ca resedinta de vara pentru familia regala. A fost perioada in care micul oras s-a ridicat din anonimat si s-a transformat intr-o statiune populara in randul familiilor nobiliare, care erau atrase de climatul bland si de vecinatatea oceanului. Astazi este un orasel cosmopolit, colorat, rafinat, cu strazi elegante si vile luxoase.
Estorilul si-a capatat aura aristocratica in timpul celui de al doilea razboi mondial, cand familii regale din intreaga Europa s-au refugiat aici: Carol al II-lea al Romaniei; Umberto al II-lea – ultimul rege al Italiei; Juan Carlos al Spaniei a stat in exil pana in 1975; Juan de Borbon – pretendent la tronul Spaniei; Miklos Horthy – regent al Ungariei. Mircea Eliade a locuit si el aici in perioada interbelica. Orasul are un cazino vestit – spun ei ca ar fi cel mai mare din Europa, terenuri de golf si multa verdeata.
Dupa ce am coborat din autobuzul care ne-a adus din Sintra in centrul Cascais-ului am simtit deja atractia oceanului, asa ca ne-am lasat dusi catre el, ne-am plimbat pe plaja si am stat cateva minute undeva sus, pe o esplanada, admirand yahturile care erau ancorate in port. Apoi am luat-o pur si simplu la plimbare, fara nici un tel, pe stradutele cochete, admirand casele mici dar vesele si elegante, impodobite cu azulejos si curtile pline de verdeata si flori.
Dupa aceasta plimbare relaxanta, am hotarat ca este cazul sa pornim catre ceea ce citisem ca era obiectivul cel mai vizitat din Cascais – Boca do Inferno (Gura Iadului), o stramtoare in roca unde valurile tuna atunci cand sant agitate. Acolo, apele Oceanului Atlantic par ca „musca” din tarmul stancos, oferind privitorilor un spectacol fascinant, atat vizual cat si auditiv, intr-un cadrul natural salbatic, captivant si usor infricosator, in acelasi timp. In ziua in care am fost noi, valurile nu erau mari, apele oceanului erau blande, mai degraba pareau ca mangaie stancile si le soptesc vorbe de iertare pentru zilele cand sant agitate si le biciuiesc cu putere. Cu toate acestea, sunetele care urcau dinspre „gura” intunecata erau destul de puternice.
Am plecat inapoi catre oras urmand Bulevardul Regele Umberto al II-lea al Italiei, un drum frumos, paralel cu oceanul, am trecut pe langa Farul Santa Marta si am ajuns la Parcul Maresal Carmona.
Este un parc mare, frumos, cu vegetatie bogata si unde exista o mica gradina zoologica atipica: aici animalutele domestice sant lasate libere pe aleile parcului, asa ca am putut admira in voie paunii, care isi etalau impresionanta lor coada, ratustele care pluteau pe mici lacuri amenajate pentru ele si chiar cocosei si gainute care se plimbau fara nici o teama si ciuguleau iarba printre picioarele noastre.
Pe malul oceanului si in apropierea parcului este Muzeul Castro Guimaraes, pe care nu l-am vizitat deoarece se inchisese la ora 17.00. Este o casa cu o arhitectura sobra, impunatoare si care pare mai veche decat anul in care a fost construita – 1902. A apartinut contelui de Castro Guimaraes, un mare mosier, bancher si bibliofil care a lasat-o mostenire orasului Cascais, impreuna cu tot ceea ce se afla in ea. A devenit oficial muzeu si biblioteca publica in anul 1931 si adaposteste peste 25.000 de carti rare, diverse obiecte de arta decorativa , picturi si imagini ale figurilor importante ale Portugaliei sfarsitului de secol 19 si inceput de secol 20.
Am plecat tarziu din Cascais pentru ca micul oras ne-a cucerit cu aerul lui aristocrat si am zabovit mai mult decat ne gandisem initial. De aceea, Estorilul nu l-am zarit decat din mersul trenului, pentru ca cele doua celebre statiuni sant practic una in continuarea celeilalte.
Sau, poate, fara sa o facem intentionat, am lasat locuri nevizitate pentru a avea un motiv de intoarcere. Asta pentru ca, in mod clar, in Portugalia sant foarte multe alte destinatii care pot fi explorate. Este o tara minunata de unde m-am intors cu multe amintiri placute si unde as reveni oricand cu mare placere.
