Bucuresti, inceput de martie si de primavara, o zi calduta de duminica, in care soarele bland invaluia totul. Imi incoltise in minte, de ceva timp, o idee: sa colind muzeele mici si casele memoriale din Bucuresti, sa le aflu povestea ascunsa dincolo de ziduri si de exponate, povestea celor care au locuit si au creat acolo unde acum, pentru noi, sunt locuri de vizitat dar care, pentru ei, erau “acasa”.
Am ales pur si simplu la intamplare, doar pentru ca mi-a placut cum suna: Muzeul Storck. Google, cautare adresa: str Vasile Alecsandri nr. 16, in apropiere de Piata Victoriei. Nu am vrut sa aflu prea multe amanunte, imi doream sa fiu surprinsa. Am citit doar ca a fost casa unor artisti: el – sculptor, ea – pictorita. Deci, nu avea cum altfel, trebuia sa fie un loc frumos. In afara de asta, in anul 2004 cladirea fusese declarata monument istoric, inseamna ca era ceva deosebit la ea.
Si intr-adevar, acel “ceva” ni s-a aratat ochilor de cum am zarit-o, pentru ca iesea in evidenta dintre toate celelalte case, cu arhitectura ei de factura germanica si fatada zugravita in rosu pompeian. Nu mai ramanea decat sa-i aflam istoria. Costul unui bilet este absolut derizoriu: 5 lei/pers, iar pentru turul ghidat am mai platit 6 lei. Am avut placerea ca ghid sa ne fie un om al artelor frumoase, pictorul Dinu Mihai Falcoianu, care ne-a facut o prezentare foarte frumoasa si detaliata a vietii si creatiei artistice a intregii familii Storck si a povestii din spatele lucrarilor expuse.
Casa familiei Storck a fost construita la inceputul secolului 20, intre anii 1911-1913 chiar dupa planurile celor doi artisti, care si-au proiectat spatii de lucru individuale, separate de zona pentru locuit. Fatada principala, cea de la strada, este decorata cu motive ornamentale realizate de Frederic, iar in interior, de cum pasesti, te intampina picturile murale ale stapanei casei.
In aceasta casa, un loc rupt dintr-un alt timp, devenita astazi “Muzeul de Arta Frederic si Cecilia Cutescu Storck” se pastreaza istoria unei intregi dinastii de artisti. Intemeietorul ei a fost Karl Storck, un german care a venit in Bucuresti in anul 1849 pentru a lucra ca si bijutier, apoi a lucrat in modelarea de stucaturi. Observand lipsa elementelor decorative din oras si constatand ca exista o cerere mare pentru sculptura figurativa, a hotarat sa se duca sa o studieze la Viena si Munchen, apoi se intoarce in Bucuresti si se dedica acestei arte. Multe cladiri importante, nu numai din capitala ci si din alte localitati, au fost infrumusetate datorita talentului sau. Este creatorul primei sculpturi publice din tara noastra in care este reprezentat Spatarul Mihail Cantacuzino, realizata din marmura de Carrara si amplasata in curtea Spitalului Coltea. Nu-i asa ca si dvs., ca si mine, ati trecut de multe ori pe trotuarul din fata spitalului si, desi ati vazut-o, nu i-ati acordat prea mare importanta?
Apoi, statuile a doua frumoase doamne: Domnita Balasa, infatisata intr-o frumoasa si eleganta rochie de epoca, pentru realizarea careia sculptorul s-a sfatuit cu Bogdan Petriceicu Hasdeu, se gaseste in curtea bisericii cu acelasi nume; si Ana Davila, imbracata in costum popular – primul monument din istoria Bucurestiului inchinat unei femei – care se afla acum in incinta Institului Pedagogic.
Ar fi multe de spus despre activitatea lui: a participat la decorarea Palatului Sutu, a realizat scara de onoare, balustradele si coloanele de la Ateneul Roman, a lucrat pentru multe biserici. Dar, cel mai important, a fondat in 1864, impreuna cu Theodor Aman si Gheorghe Tattarescu, Academia de Belle Arte din Bucuresti, fiind primul profesor de sculptura din tara si “parintele” multor generatii de sculptori romani, un deschizator de drumuri in aceasta arta pe care ne-a daruit-o. In semn de recunoastere si de apreciere a contributiei pe care a avut-o in arta romaneasca, in anul 1887 i s-a acordat, prin decret regal, cetatenia romana.
Lui i se datoreaza si infiintarea primei fabrici de teracota din tara, el fiind cel care a proiectat si realizat placile cu care a fost decorata casa lui Theodor Aman, care in prezent este muzeu. Si aici, in casa fiului sau, sobele sunt imbracate in frumoase placi decorative de teracota realizate in acea fabrica.
Batranul Storck a avut doi fii: Carol si Frederic carora le-a transmis talentul artistic si dragostea pentru sculptura. Carol a studiat la Florenta si la Philadelphia, unde s-a si stabilit pentru o scurta perioada de timp, incepand sa lucreze cu artistii americani. Dar a revenit in tara definitiv atunci cand tatal sau l-a chemat in ajutor, pentru ca avea multe comenzi de lucrat si nu se descurca singur. Munca celor doi s-a impletit adeseori, multe dintre sculpturile create de Karl fiind transpuse in marmura de catre fiul sau. Dintre creatiile lui, mai cunoscute sunt cateva alegorii care decoreaza Palatul de Justitie din Bucuresti si sculptura monumentala in bronz a lui Carol Davila de la Facultatea de Medicina din capitala. Insa, cel mai mult s-a axat pe sculptura funerara – care era o sursa constanta de venituri – multe dintre monumentele realizate fiind in Cimitirul Bellu.
Cel de al doilea fiu, Frederic – proprietarul casei devenita muzeu – a studiat sculptura la Bucuresti si Munchen. A lucrat multe portrete, unele dintre ele fiind expuse in muzeu si pot sa va spun ca sunt redate cu multa maiestrie si fidelitate chipurile astfel ca, privindu-le, aveam senzatia ca acele busturi se vor insufleti dintr-odata si ne vor vorbi. Dintre personalitatile pe care le-a reprezentat ar fi de amintit: Regele Carol I, Regina Elisabeta, Mihai Eminescu, Al. Macedonski, I.H. Radulescu, Al. Obregia, Schiller, Goethe. Multe dintre lucrarile lui se gasesc in colectii private si in muzee nu doar din tara noastra, ci din intreaga Europa.
Intre atatia artisti-barbati si-a facut aparitia o femeie – pictorita Cecilia Cutescu-Storck, care s-a casatorit cu Frederic in anul 1909. Provenind dintr-o familie de clasa medie – tatal ei a fost functionar de posta – a studiat pictura, ca bursier al statului roman, la Academiile de Arta din Munchen si Paris, apoi la Ecole des Beaux Arts. A avut numeroase expozitii peste tot prin Europa: la Paris, Atena, Bruxelles, Amsterdam, Haga, Venetia, Barcelona. Varsovia. A fost prima femeie profesor universitar intr-o academie de arte din Europa si prima femeie-pictor din Romania care a realizat pictura murala. O personalitate cu o puternica influenta in viata culturala din perioada interbelica, a fost decorata de statul francez cu titlul de Cavaler al Legiunii de onoare, a primit din partea Spaniei titlul de Cavaler al Ordinului Meritul civil iar in tara, in anul 1957, i s-a acordat, ca o incununare a intregii activitati, distinctia de Maestru emerit al artei. Numeroase dintre tablourile pictate de ea se gasesc in muzee si colectii particulare, dar nu pictura de sevalet i-a fost aproape de suflet, ci pictura murala. care a ocupat un loc special intre realizarile pictoritei, ea fiind aceea care a dezvoltat acest gen artistic in Romania.
Fresca de pe plafonul din Sala Troniului – Palatul Regal Bucuresti
Prima pictura murala realizata de Cecilia Cutescu-Storck a fost in propria resedinta, unde a pictat plafonul si peretii holului mare de la intrarea in casa si unul dintre peretii atelierului ei de pictura. Importante cladiri publice din Bucuresti sunt decorate cu lucrarile murale ale artistei: in Magna Aula Academiei de Studii Economice este marea fresca “Istoria Negotului Romanesc”; pe plafonul Salii Tronului de la Palatul Regal este pictata “Apologia Artelor Romanesti”; in holul de onoare al Bancii Romane pentru Dezvoltare se gaseste “Industria, Comertul si Agricultura”.
Pasiunea pentru arta a fost transmisa mai departe celor doua fiice: Gabriela, care a fost arhitecta si Cecilia, care a fost ceramista, cateva dintre lucrarile ei pot fi vazute in casa. Filonul artistic a fost preluat de catre urmasii Ceciliei: Alvaro este pictor si s-a stabilit la Paris: Alexandru este arhitect si locuieste in Norvegia, Ultimul descendent al marilor artisti este fiul lui Alexandru, care se numeste Timon si a studiat designul.
Aceasta este istoria familiei ale carei lucrari sunt expuse in muzeu si pe care le-am zarit inca de la prima privire a casei. De cum am pasit pragul, in micul hol de la intrare ne-a intampinat simbolic “ingerul” casei, o sculptura in marmura alba a tatalui familiei de artisti, Karl Storck. De aici, am urcat cateva trepte strajuite de doua sculpturi numite “Pocainta”, lucrate in marmura si bronz de catre Frederic si am intrat in fascinantul univers al casei imaginata, construita, pictata si decorata de catre cei doi soti. In holul central al casei peretii si tavanul sunt decorati cu picturi murale care redau viziunea Ceciliei asupra paradisului: pasari, flori stilizate, personaje feminine care par ca danseaza pe pereti creand o lume fantastica. “Gradina Raiului” se numeste compozitia de pe plafon si “Pace si Armonie” este cea de pe pereti.
Din acest hol in partea stanga se trece intr-un salon luminos, cu vitralii frumoase la ferestre, cu peretii impodobiti cu pastelurile Ceciliei reprezentand nuduri de tiganci tinere si de jur imprejurul camerei cu portretele in bronz realizate de Frederic. Iar in partea dreapta se intra in atelierul de pictura al stapanei casei. Nu sunt usi, spatiul este deschis, este o arcada sustinuta de o coloana de marmura verde adusa de la Ravenna, o replica a unui element de arhitectura din celebra piata venetiana San Marco. Pe peretele din fundalul atelierului ne-a atras privirile o alta pictura murala – “Dragostea pamanteasca si dragostea spirituala”, care incadreaza o lucrare in piatra a lui Frederic – copia usii de la inrarea in Biserica Coltea din Bucuresti. La origini, acolo fusese o fantana interioara decorativa, dar acum nu este functionala. Aici, in fostul atelier, sunt expuse lucrari ale celor doi soti – picturi in ulei si statuete – in care se reprezinta cu preponderenta, nudul feminin.
Atelierul se sculptura al lui Frederic este foarte spatios si luminos, dar mult mai sobru, chiar auster. O incapere simpla, zugravita in alb, lipsita de orice ornamentatie. Aici sunt expuse lucrari de grafica ale Ceciliei si sculpturi ale celor trei artisti Storck: portrete, mici statuete de vitrina, plachete. Punctul central de atractie este o macheta impresionanta a bisericii de la Curtea de Arges. A fost lucrata din lemn de tei si de mesteacan aurit de catre Karl Storck, in anul 1867, cand a participat cu ea la o expozitie de la Paris. Este pur si simplu splendida, toate detaliile sunt foarte minutios lucrate si se observa arta si indemanarea fostului bijutier. Am avut ocazia, astfel, sa vedem cum arata manastirea inaintea restaurarii radicale si nu foarte inspirate realizata de un arhitect francez in 1875 (urmare a doua incendii).
Familia Storck a avut o casa si la Balcic, una dintre primele cladiri aparute dupa resedinta regala, pe un teren din apropiere. Era ca un mic palat, unicat la acel moment pe coasta Marii Negre, datorita impletirii elementelor arhitectonice orientale cu o loggie ampla in stil venetian. A avut perioada ei de glorie, fiind multi ani vedeta micului oras de la malul marii. Dar, din pacate, din ziua cedarii Cadrilaterului, toti romanii care aveau proprietati acolo le-au pierdut. Asa a ajuns resedinta de la Balcic a familie Storck in proprietatea statului bulgar. Peisajul acelor locuri cu marea zbuciumata, cu barcile pescarilor, cu minaretele geamiilor, cu tarmul stancos al Marii Negre l-am admirat in cateva din tablourile pictate de artista in perioada fericita petrecuta impreuna cu familia la Balcic.
Casa are si o mica curte interioara, unde am fost invitati sa ramanem cat dorim, sa ne odihnim, sa ne relaxam pe o bancuta, la umbra unui salcam japonez de vreo 100 de ani. Aici, printre maslini si tufe de trandafiri sunt cateva statui si fragmente de coloane recuperate de Cecilia de la resedinta de pe malul marii, in incercarea de a pastra ceva din acel colt drag.
Povestea familiei Storck este impresionanta, iar Bucurestiul poarta in el pentru totdeauna amprenta acestei familii de artisti. In mersul nostru grabit prin viata trecem, de multe ori, pe langa locuri cu mare incarcatura si carora le acordam foarte putina importanta. Haideti sa incepem sa le descoperim!
