De Rusalii am răspuns invitației finilor mei de a participa în satul Vărai la ,,Danț la șură”. Fina mea a fiică a Văraiului, nepoata cantorului Ion Cioară din Valea Chioarului, fratele Lișchii de la Cioroi din Vărai.
Părinții mei se trag din țara Lăpușului, eu sunt Alina lu’ Ionelu’ lui Păpuc din Lăpușul Românesc. Bunicul meu patern a fost opincar mai bine de 25 de ani, apoi alți 20 a avut bufet. În primele mele amintiri din copilărie mă văd în picioare pe tejghea, dând spectacol oricui mă băga în seamă sau furând bomboane cu cacao din niște recipiente din sticlă ca niște borcane puse pe orizontală.
Cred că-mi bolborosește în sânge nostalgia vremurilor în care ,,oamenii aveau vreme bugătă”, în care semenii se întrebau ,,cum mai ești” și chiar așteptau răspuns, nu era doar de complezență. De-a lungul timpului am participat la diferite cursuri, am făcut parte din diverse comisii de examinare și constat cu bucurie că încă sunt oameni care nu l-au uitat la mai bine de 20 de ani de când eu am bunic doar în gând.
În Vărai am ajuns rareori, e un sat din comuna Valea Chioarului, Maramureș, pe drumul ce merge spre Cluj. La un moment dat, traseul e deturnat de la drumul principal și duce într-o zonă pitorească, unde domnește verdele. Șerpuirea curbelor, alternanța deal vale și șipotul Bârsăului potolesc parcă tumultul cotidian și ești îmbiat la tihnă.
Deasupra satului veghează biserica ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, o biserică din lemn, datând din secolul al XIX lea, iar unul dintre cele două clopote are 400 de ani. Am ajuns târziu, am ratat slujba și alaiul, am prins doar ,,danțul la șură”, ținut în ograda diacului. Întreaga comunitate, oaspeți din oraș sau din alte sate au luau parte la marele eveniment.
“Tizeşii” au “alcăzit” ceatarâşi responsabili cu muzica și voia bună. Gospodinele din sat și-au adus contribuția aducând bucate gătite acasă sau ajutând la organizare. La un moment dat, a avut loc o paradă a coșărcilor, în care, printre strâgături, s-au prins cele mai mari găzdoaie din sat. Imaginați-vă un șirag de oale de lut în care stăteau tolănite cele mai gustoase sarmale.
Membrii comunității au contribuit după puteri, prin produse proprii sau sponsorizări. De anul trecut, în Vărai există o asociație care are ca scop mai binele comunitar. S-au jucat cu toponimia satului Vărai și a rezultat ,,Asociația Văd Rai”. Ar fi rămas doar la stadiul declarativ, dacă prin proiectele și acțiunile lor nu ar fi ajuns la ,,Fă rai în Vărai”. Cred că aceasta e chintesența rostului nostru în lume. ,,Fă rai din ce ai” a trebui să fie un motto universal și dacă l-am urma cu toții, lumea ar fi mai bună.
Gazda mare s-a ocupat ca nimănui să nu-i lipsească nimic și să înțelegem ce înseamnă cu adevărat Rai la Vărai.
În bătătură s-a prins mintenaș lumea în joc. Pe margine, pe bănci, pe baloți de paie sau pe țoluri întinse pe iarbă, se țeseau povești. În spațiile special decorate cu șterguri și blide pentru fotografii, zâmbeau neamuri care nu s-au văzut demult, prieteni vechi ce ți-au ieșit întâmplător în cale, fini sau cumetri. În șură, pe mese întinse, erai îmbiat să-ți potolești foamea cu bucate tradiționale. Sau, tolănit la umbră, puteai răsfoi paginile revistei locale, numită ,,Drag de Vărai” ,,o colecție de gânduri frumoase și emoții”, după cum se prezintă în subtitlu, ajunsă la cel de-al doilea număr.
Te-ai putut prinde în dans sau ai putut admira dansatorii de pe margine. E impresionant costumul popular din zona Chioarului. Predominant în non culorile alb negru, este elegant, rafinat, dezbărat de orice zorzoane inutile, aproape minimalist.
Jocul codrenesc e când molcom, când rapid, o înlănțuire de roate, balansări blânde și învârtituri în care poalele femeilor se umflă ca inima la bucurie. De parcă n-ar fi fost suficient festinul culinar de la danț, am fost invitați la masă la și la cumetrii mei, ,,Violeta și Dorin a lui Ionelu’ lui Toduc” și la ,,Mirela Petruș a lu’ Morica de la Cioroi, nepoata lui Lișca”.
Eu sunt o gurmandă, mie nu trebuie să-mi fie neapărat foame ca să pot mânca. Însă a fost o provocare să degust măcar câte ceva din cele mai alese bucate. M-am felicitat în gând că mi-am luat niște nădragi largi, am nădăjduit să nu pușc nici de data asta și mi-am promis mincinos să încep încă o dietă. De luni, bineînțeles.
Danțul la șură nu cred că e legat neapărat de joc, etalare de nelcoșag, mâncare și costume tradiționale. E vorba de întoarcere la tradiție și autentic, de respect față de trecut și de cei plecați, de credință, de o promisiune față de cei ce au să vină. Dar, mai presus de toate, e vorba de apartenență la comunitate.
Într-o lume în care omul e tot mai însingurat și înstrăinat, ,,împreună” ar putea fi panaceu universal pentru toate durerile noastre. Acolo unde fiecare are inima deschisă și vrea binele aproapelui, se face rai! Așa că rai la Vărai nu este doar o vorbă în vânt!
