Cand eram copila, aveam frecvent un vis… Se facea ca stateam pe malul unei ape curgatoare mari, privind la lina-i curgere, inconjurata de multi oameni imbracati in haine ciudate. In jurul meu erau intotdeauna matasuri de culoarea focului, care fluturau in vant.
Visul acesta mi-a urmarit atat de mult copilaria, incat biata mama, femeie din popor, fara multa carte dar cu picioarele pe pamant, vazand ca mereu caut prin carti rauri mari si semnificatii pentru carpe colorate, m-a dus intai sa ma descante la o baba iar apoi m-a luat de o aripa, mi-a dat vreo doua la fund si mi-a interzis sa ma apropii de vreo apa.
Dupa niste ani, am vazut o poza cu o femeie privind pierduta curgerea Gangelui, cu sariul fluturand in vant. Si mi-am dat seama ca semnificatia visului meu era simpla….pur si simplu trebuia sa ajung in India.
De cand ma stiu fac planuri de plecare in India. Am citit de-a lungul timpului tot ce am putut gasi despre acesta tara: despre clima, despre religii, despre oameni, despre moarte, despre zei, despre Gange. Dar nu am fost nicicum pregatita pentru realitatea pe care am gasit-o acolo si cred ca nimeni nu este, de fapt.
Intr-un final, plecat-am sapte din Vaslui, cu tot cu sergent, adica eu. Doi am plecat pe bune, unul din curiozitate, doi fara sa stie, iar doi din orgoliu. Nu va luati de calitatea pozei pentru ca asta conteaza mai putin 🙂
Odata ajunsi, doi s-au indragostit pe viata, unul a incercat sa inteleaga si a ramas nedumerit, unul a fost curios pana la un moment dat dar a fost depasit de situatie, iar ceilalti trei si-au blestemat zilele ca au ajuns pe acolo.
Un singur lucru ne-a adus pe toti intr-o rezonanta desavarsita: Taj Mahal!
Simbol al Indiei spirituale, tribut al povestilor ei neverosimile, punct de echilibru ale hoardelor de turisti din toata lumea dar si a indienilor romantici, Taj Mahalul este locul unde o poveste de iubire a fost scrisa in piatra, cu arabescuri delicate si pietre semipretioase. Este locul in care te opresti o clipa sa te gandesti careia dintre iubirile din viata ta i-ai ridicat Taj Mahalul din sufletul tau, locul in care daca inca nu ai iubit cu adevarat, vei spera ca te asteapta o iubire speciala, pitita pe undeva, in lumea mare!
Taj este “mica” minune din marmura alba dedicata iubirii prin legenda. Unii zic ca e doar un mormant opulent, altii zic ca e doar o gaselnita de marketing. Indiferent insa de modul in care este catalogata, va spun cu mana pe inima ca este unul dintre acele locuri de pe fata pamantului in care trebuie sa mergi pentru o clipa de bucurie simpla si pentru o intalnire cu tine insuti!
Ca sa mergi la Taj Majhal, trebuie sa ajungi mai intai in Agra, cam la 200 de kilometri de Delhi, capitala Indiei. Agra, denumita si Orasul imparatilor a cunoscut vremuri glorioase in secolul 16, cand pe vremea domniei clanului Akbar a fost declarata capitala.
Cea mai stralucita perioada a Agrei a fost sub domnia lui Shah Jahan, nepotul lui Akbar. Atunci a fost construit si Taj Mahalul.
Legenda e simpla. Marele si desteptul Shan Jahan a cunoscut-o pe Arjumand Bano Begum, o printesa persana musulmana, care i-a devenit a treia sotie sub numele de Mumtaz Mahal sau Coroana Palatului. Timp de 19 ani, aceasta i-a fost sotie, prietena, consilier politic si insotitor in toate bataliile pe care le-a dus monarhul. I-a daruit 14 copii, murind la nasterea ultimului, in 1631, in timpul campaniei militare din Burhanpur.
Trupul ei a fost adus la Agra si inmormantat temporar sub o cupola, pana la indeplinirea uneia dintre cele 4 dorinte pe care le-a avut pe patul de moarte. Ea l-a rugat pe multiubitul sot sa ii construiasca un mormant frumos, sa isi iubeasca fii, sa se recasatoreasca si sa ii viziteze mormantul la fiecare aniversare.
Tinandu-se de promisiune, imparatul indurerat a jurat sa construiasca cel mai frumos mausoleu de pe fata pamantului, lucru care i-a si reusit, de altfel.
A inceput lucrarea in anul 1632, sub indrumarea si planurile arhitectului iranian Ustad Ahmad Lahori si se pare ca 20000 de mesteri, lucratori, artisti si alti meseriasi au pus umarul la treaba timp de 22 de ani. Se povesteste ca materialele au fost aduse din toata Asia cu o armata de 1000 de elefanti.
Asezat pe malul raului Yamuna, intr-o gradina superba strabatuta de canale in care se oglindeste orgolios, rasarind printre varfurile cedrilor de pe aleile ce strabat gradina si stralucind cu fiecare picatura de apa din fantanile arteziene de bronz imprastiate peste tot, Taj Mahalul troneaza semet pe o baza octogonala de 45 de metri, intr-o simetrie si o armonie perfecta si simpla.
Ridicat ca o constructie dantelata din marmura alba de Makrana, din indepartatul Rajasthan, inaltatat pe 3 nivele, modelul Tajului este dezarmant de simplu: inaltimea este egala cu latimea octogonului de baza iar inaltimea fatadei este egala cu inaltimea domului de deasupra. Din orice parte a cladirii te uiti, vei vedea acelasi lucru, datorita formei octogonale. Platforma constructiei este strajuita de 4 minarete, in fiecare colt cate unul, toate usor inclinate spre exterior, pentru ca in cazul unui cutremur acestea sa nu se darame peste constructia principala.
Ansamblul este completat de o moschee superba, iar pentru a se mentine perfecta simetrie, in coltul opus al complexului funerar a fost ridicata o constructie identica moscheei, dar care are menirea de casa de odihna .
Intrarea se face prin 3 porti impunatoare, din piatra rosie, perfect aliniate cu centrul monumentului.
Odata intrati pe poarta principala, construita dupa modelul valului pe care indiencele il poarta in noaptea nuntii, te vei afla intr-o lume ireala.
Eu am avut senzatia ca Taj Mahalul nici macar nu exista fizic, ci este doar o proiectie hologramica a dorintelor si a mintii mele. Invaluit usor intr-o ceata fina, cu reflexiile rozalii ale rasaritului amplificate de miile de pietre pretioase, Tajul parca plutea pe platforma lui de marmura alba.
Aproape hipnotica, m-am apropiat in transa, nemaivorbind, nemairespirand, nemaitinand cont de lumea inconjuratoare. Cu fiecare pas, minunata constructie se compunea sub privirea mea , devenind mai reala si mai aproape de perfectiune. Habar nu am cum am traversat gradina, cu privirile lipite de minunat. Aveam ciudata senzatie ca persoana mea a iesit din trupul vremelnic si actiona de sine statatoare. Si parca ma privea si parca ma chema la o regasire tainica, acolo printre pietre stalucitoare, marmura alba, moarte si iubire vesnica.
Am reintrat in propiul trup destul de abrupt, impinsa fara prea multa delicatete de multimea de la usa de intrare .
M-am trezit intr-o lume a arabescurilor fine si a pietrelor semipretioase. Fiecare coltisor al interiorului, structurat in 16 camere dispuse pe 3 nivele, este ornamentat altfel. Flori delicate de lotus cu petale colorate din nestemate, flori din cine stie ce colturi ale Indiei, mladite serpuitoare si modele mogule complicate tes o vraja aparte asupra bietului vizitator.
Te uiti peste tot, te rasucesti de zeci de ori sa vezi mai mult, te intorci si te zbati coplesit mai apoi de inscripriile din Coran de pe peretii uriasi. Siruri intregi de litere curgatoare, care par a se pravali asupra ta, ca sa iti intre bine in cap invatatura profetului. Litere mestesugit daltuite in piatra, cu o tehnica anume, inventata pentru ca toate literele sa para la fel de mari de jos, asa cum le descopera privirea absolut prostita.Inscriptiile spun si ca locatia si forma monumentului sunt o reprezentare stilizata a tronului lui Allah in gradina Paradisului, in ziua Judecatii de Apoi.
De parca nu ar fi fost destul hatisul ireal de flori, litere si simboluri, te trezesti fara sa vrei in incaperea principala, acolo unde troneaza impunator si totusi atat de delicat, cenotaful multiubitei Mumtaz Mahal.
Cu fata spre Mecca, imparateasa priveste cu un zambet in coltul gurii, leganata de fumul parfumat al mirodeniilor ce ard vesnic in superbe candelabre atarnate de tavan, hoardele de nebuni ce se inghesuie sa faca poze. Alaturi de ea, cenotaful imparatului pare neinsemnat. Shah Jahan ar fi poftit a-si face si el un mormant de aceeasi anvergura, dar un fel de anti Taj Mahal, din marmura neagra, pe celalat mal al raului. S-ar fi privit unul pe altul despartiti doar de susurul apei in care reflexia imaginilor celor doua monumente s-ar fi tinut delicat de mana. Numai ca soarta si fiul cel mare l-au condamnat ca in ultimii 9 ani sa stea in arest la castelul din Agra si sa priveasca doar spre mormantul dragei lui.
Adevaratele morminte, cu trupurile indragostitilor, se afla intr-o incapere aflata sub camera devastata de privirile vizitatorilor, din respect pentru viata lor vesnica si de frica hotilor. Evident, de-a lungul timpului, o mare parte din pietrele pretioase-malachit, rubine, safire, in total 43 de tipuri de pietre, au fost scoase din dantalariile de piatra, frumusetea monumentului ramanand insa nestirbita. Probabil povestile tesute in jurul acestuia, au invaluit Taj Mahalul intr-o stralucire care nu va fi niciodata estompata de furturile marunte!
M-as fi plimbat la nesfarsit prin incaperile impunatoare si terasele de marmura din jurul cladirii principale, dar timpul nu imi dadea permisiunea uitarii de sine.
Asa ca usor, usor, mi-am retras privirile si simturile de printre arabescurile incaperilor interioare si am iesit in gradina. In Islam gradina are o semnificatie aparte. Potrivit Coranului, Paradisul este o gradina minunata, iar gradina de pe pamant se vrea a fi o reflectare a Paradisului. Apa este si ea o parte a Paradisului. Pe o suprafata de 300m pe 300m gradina este strabatuta de un canal cu fantani din bronz, strajuit de alei de cedri, prin care topaie nestingherite veverite indiene. Uriase flori de lotus inmiresmeaza apa care reflecta imaginea dantelariei in piatra. Ici si colo bancute, sub copaci frumos mirositori, te indeamna la o clipa de hodina sau de meditatie. O atingere usoara pe mana partenerului la fel de uluit ca si mine, imi confirma ca suntem cu adevarat acolo si ca inca un vis al nostru e aievea.
Ne-am ridicat incetisor si am pornit spre iesire, cu privirile agatate de minunatul Taj Mahal. Mai mic, si mai mic si tot mai mic… pana cand a ramas, asa cum zice si poetul, “o lacrima pe obrazul timpului”!
