Hollywood si Insula Comino, Malta. Mda…. Doua locuri care nu prea par a avea ceva in comun. Dar….. am descoperit ca au. A, si sa nu va imaginati, cumva, ca staruri din Cetatea filmului ar avea proprietati sau ca isi petrec vacantele aici, departe de ochii avizi de picanterii ai paparazzilor! Nicidecum! Pe liliputana insula de o frumusete salbatica au fost filmate scene din cateva filme de top. Si va spun doar despre “Troia”, cel din 2004, cu Brad Pitt, “Contele de Monte Cristo” (2002), mini-seria “Elena din Troia” (2003) sau mai putin-apreciatul “Nauftagiati” (in original “Sweept Away”) in care a jucat Madonna. O aveam, oricum, pe lista de “must visit” pentru ca este ultima si cea mai mica insula locuita a arhipelagului maltez asa ca, intr-o dimineata insorita, calda si luminoasa am plecat sa o descoperim.
Am mers tot cu autobuzul, pentru ca fiind patru linii care leaga Mellieha de Cirkewa (rutele 41, 42, 221, 222) a fost foarte usor pentru noi sa ne deplasam. De aceasta data, avand ca destinatie Comino, am coborat la penultima statie care se numeste Marfa. Din fata Hotelului Riviera pleaca, din jumatate in jumatate de ora, vaporasele firmei United Comino Ferries pline de turisti nerabdatori sa faca baie in apele de un turcoaz ireal ale vestitei Lagune Albastre. Pretul unei calatorii dus-intors este 10 euro si dureaza cam 25 minute la dus si 35 de minute la retur, pentru ca traseul de intoarcere include o scurta vizita inj jurul insulei, pe langa pesterile sapate in stanca de apele Mediteranei.
Aici gasiti toate informatiile necesare si puteti cumpara online biletele, cu o reducere de 10%: http://www.cominoferries.com/schedule.html.
Comino este, va spuneam, cea mai mica dintre insulele locuite ale arhipelagului – are doar 3,5 km patrati si numai patru rezidenti permanenti, iar un preot si un politist mai vin, ocazional, de pe insula Gozo, in special in timpul verii cand sunt turisti. Nu este trafic – pentru ca nu sunt masini, nu este zgomot, nu este poluare. Este cu adevarat un loc unde sa te refugiezi de toata agitatia vietii moderne unde, pentru un timp, poti apasa imaginarul buton de deconectare de la tot ce te inconjoara zilnic si sa ramai doar cu muzica marii.
Insula al carei nume provine de la chimen, planta care demult crestea aici din belsug, a fost locuita inca din perioada romana, dar vulnerabilitatea ei in fata raidurilor piratilor si pamantul arid, sarac si neproductiv a facut ca, in cele din urma, sa fie parasita. Cavalerii Ioaniti au facut cateva incercari pentru a incuraja popularea insulei, la inceputul sec 17 construindu-se un turn de observatie – Turnul Sf. Marii, unde a fost postata o garnizoana care avea rolul de a apara insulele malteze de atacurile turcilor. Tot ei au folosit insula ca si teren de vanatoare, aici traind liberi mistreti salbatici si iepuri de camp. Bineinteles ca doar cavalerii aveau voie sa vaneze aici, asa ca cine incalca interdictia si era prins risca o pedeapsa aspra: trei ani de sclavie pe galere. Mai tarziu, Ioanitii au ajutat sa se stabileasca in zona cateva familii de fermieri care cultivau bumbac si produceau miere, dar populatia insulei a scazut destul de repede din cauza conditiilor grele de viata.
In secolele 16 si 17 insula a fost locul de exil al cavalerilor care se razvrateau sau aveau un comportament neadecvat si trebuiau sa isi “revizuiasca” atitudinea, iar mai tarziu, in sec 18, cand s-a eliberat de sub ocupatia franceza, insula a functionat ca inchisoare pentru soldatii francezi si maltezii care au facut spionaj in favoarea Frantei. La inceputul sec 20 britanicii au construit o cazarma care a fost folosita ca si spital de carantina, unde erau tratati soldatii englezi bolnavi de holera, spital care a fost folosit si in timpul celui de al doilea razboi mondial, dupa care a fost abandonat – abandonat este si in prezent.
Mica insula este, practic, un pustiu stancos cu o zona de coasta punctata cu pesteri adanci, cu multe golfulete si cateva plaje cu nisip si celebra, magnetica Blue Lagoon care ne-a intampinat cu o apa de culoare azurie si limpede precum cristalul. Aceasta laguna este cartea de vizita a mezinei malteze, locul unde aproape toti turistii care ajung aici se lasa mangaiati de apele putin adanci ale Mediteranei. Zona de plaja era plina de sezlonguri si umbrelute si, cu toate ca era devreme – pana in ora 10, cu greu am gasit un locsor, undeva pe o stanca, unde ne-am bucurat de soare, de priveliste si de putina liniste, pentru ca dupa ora 12 au inceput sa soseasca vaporase cu turist in excursiile organizate, iar galagia lor enervanta ne-a gonit de acolo. Locul este perfect pentru snorkeling, veti vedea o multime de tipuri de pestisori care inoata veseli si nestingeriti de prezenta turistilor, adancimea apei este de vreo 10 m si este extrem de limpede.
Daca doriti o scurta incursiune nonconformista, puteti inota 100 m pana la Insula Cominotto – o bucata de stanca complet nelocuita, cu o mica plaja cu nisip si pietricele, ideala pentru cei ce doresc liniste si intimitate. Sunt si barcute care, contra a 5 euro, asigura acest scurt drum. Dar, cred eu, este mai interesant si placut sa te lasi condus de pestisori!
Goniti fiind de afluxul de turisti, am hotarat sa plecam in explorare, intr-un scurt tur al insulei, pe acele drumuri prafuite dar unde nu se aud claxoane, motoare de masini si soferi nervosi. Am pornit catre nord si, dupa vreo 30 minute de mers prin praf si vant – foarte vantoasa mica insula! – am dat de o oaza: Golful St Nicholas, unde se afla unicul hotel de aici cu un nume foarte….. original “Comino Hotel”. Exista doua plaje mici cu nisip dar accesibile in mod exclusiv oaspetilor hotelului, facilitati pentru sporturi nautice, piscine si terenuri de tenis. Insa, foarte important, pentru cei care, ca si noi, se cred exploratori si pleaca hai-hui prin soarele destul de puternic chiar si in septembrie, in hotel este aer conditionat si in holul mare de la receptie sunt canapele si un mic bar de unde oricine poate servi un suc, o bere, o inghetata sau un sandvis in timp ce isi reincarca bateriile.
Mergand pe un drum ce tine linia coastei, in sus, dupa vreo 10 minute am ajuns in Golful Santa Maria, unde sunt bungalow-rile ce apartin tot de Hotel Comino. Pentru cei mai aventurosi sau care, pur si simplu, doresc sa fie cat mai aproape de natura, in zona este amenajat un camping fara taxe, cu toate utilitatile necesare si, mai ales, cu acces catre o plaja cu nisip, linistita si aproape pustie.
Din golf, printr-un tunel, se ajunge intr-un mic paradis al scufundatorilor, un loc perfect pentru snorkeling si scuba diving: o insiruire de zece grote sapate in stanca, mai mici sau mai mari, dar cu o viata marina foarte dezvoltata si cu numeroase si fascinante nuante de albastru – scafandrii le cunosc sub numele de Santa Maria Caves. Noi am admirat de sus, de pe stanci, culoarea schimbatoare a valurilor si, la plecare, le-am vazut de pe vaporas, pentru ca ne-a dus pana aproape de ele – acesta fiind bonusul oferit turistilor de catre compania de ferry.
Va spuneam ca pe insula vine si un preot. Ei bine, desi nu are decat cativa rezidenti, aici este o capela mica, alba si simpla, de rit romano-catolic, dedicata intoarcerii Maicii Domnului din Egipt. Nu se cunosc prea multe despre istoria ei, ce se stie cu siguranta este ca cea mai veche inregistrare a unui lacas de cult existent aici dateaza inca din sec 12 si se afla pe o harta de navigatie din acea perioada, expusa la Muzeul Maritim National din Londra. Ulterior, prin sec 17-18, s-a construit aceasta capela, care de-a lungul istoriei zbuciumate a insulei a fost profanata si a trebuit resfintita de cateva ori. In prezent, sambata seara si duminica dimineata se oficiaza slujbe pentru cei cativa locuitori, pentru stafful hotelului si pentru turisti.
Noi am continuat turul insulei mergand tot de-a lungul coastei, avand in permanenta in fata ochilor imaginea valurile care se spargeau de stancile abrupte si albastrul nesfarsit al marii pe de o parte, iar de cealalta parte pustietatea, ariditatea acestei bucati de pamant din mijlocul Mediteranei. Si am ajuns, astfel, dupa cateva ore de hoinareala, la celebrul Chateau d’If din “Contele de Monte Cristo” – de fapt, este Turnul Sfintei Marii care a fost construit de Cavalerii Ioaniti in sec 17 in incercarea de a preveni atacurile piratilor. Insa cel mai important rol l-a avut in timpul luptelor impotriva ocupatiei franceze, cand de aici a fost bombardata Valletta. In prezent este deschis accesului turistilor, care pot urca in el pentru a se bucura de minunata priveliste asupra insulelor si marii. Dar, atentie, orarul este doar pana la 15.30, in zilele de miercuri, vineri si in week-end, in sezonul de vara intre aprilie si octombrie. Din pacate, noi l-am gasit inchis. Tare mult mi-ar fi placut sa urc!
Micut acest Comino, arid si aproape pustiu. Dar atat de bine este sa te plimbi de capul tau, fara semafoare, fara masini. Doar omul si natura. Daca ajungeti in vacanta in Malta, sa nu uitati ca exista si aceasta stanca ratacita in Marea Mediterana si care are foarte multe de oferit.
Citeste si:
Turist in Malta – Valletta, dragoste la prima vedere.
Turist in Malta: Melita – Insula de miere
Acolo unde nobilii inca locuiesc – Casa Rocca Piccola, Valletta
Turist in Malta: Insula Gozo
Turist in Malta: Templele megalitice din Gozo
