La o aruncătură de băț de Cluj, în județul Alba, Rimetea si Colțești, două sate învecinate te poartă, parcă, în altă lume. Un masiv muntos îți împrumută ceva din tihna sa, iar ruinele unei cetăți medievale te fac martor a 700 de ani de istorie. Odată descoperite aceste locuri, se creează dependență. Să nu ziceți că nu v-am avertizat!
Cu doar trei kilometri între ele, cele două sate sunt înconjurate de cadre naturale de poveste și dețin elemente de patrimoniu.
Prima atestare documentară a satului Colțești datează din 1332. Cei 500 de locuitori sunt de etnie maghiară. Colțești e brăzdat de albiile râurilor Havas și Szilas.
Pe strada ce duce spre cetate, mai stă în picioare un conac care aparținea ramurii nobiliare a familiei Thoroczkay-Rudnyánszky. În trecut mai existau două conace, aparținând baronilor și grofilor familiei Thoroczkay, însă nu au rezistat în timp. Biserica din sat adăpostește steme nobiliare.
În weekendul nostru petrecut în această zonă, o zi am dedicat-o Cheilor Siloșului și Cetății Colțești.
Cheile Siloșului
Îmbarcați în mașini, cu ,,ghinioniști” care au tras paiul scurt fiind desemnați șoferi, am pornit din satul Colțești pe traseul spre Cheile Siloșului. Am parcat într-o zonă semi amenajată și ne-am continuat traseul pe jos.
Ne-a atras atenția un camping. Exista o zonă pentru corturi, căsuțe din lemn, facilități pentru gătit, foișoare care îmbie la povești spuse la foc de tabără… Mi-a plăcut mult și poate ne vom caza și acolo cândva.
Cheile Siloșului reprezintă o rezervație naturală geologică, situată în estul Masivului Bedeleu, în satul Colțești. Am urmat traseul marcat cu bandă albastră pe lângă pârâul Siloș, afluent al Aiudului.
Traseul șerpuiește pe un drum forestier, apoi prin păduri de foioase. E accesibil și celor care nu au o condiție fizică extraordinară, dar n-ar strica să aveți cu voi niște bețe telescopice. Din loc în loc, ne-au ieșit în cale abrupturi stâncoase, arbori doborâți de furtuni, dar și brândușe de toamnă și ciuperci comestibile. Urcușul a fost de la altitudinea de 810 m, până la 1102, după cum se precizează pe panourile informative care ne-au ieșit în cale.
Punctul terminus atins de noi a fost o cascadă naturală cu debit destul de redus. Presupun că primăvara, când captează șuvoaiele de pe versanți, e mai spectaculoasă. Noi ne-am odihnit preț de două vorbe și-o poză de grup, apoi am făcut cale-ntoarsă.
Cetatea Coltesti
Cei mai înfometați s-au îmbarcat direct în mașini cu direcția ceaunul fermecat din curtea pensiunii din Rimetea care ne-a găzduit pe toți. Trei ne-am luat inima-n dinți și ne-am ținut de planul inițial de a ajunge la ruinele Cetății Colțești (sau Cetatea Trascăului).
Pentru Tavi era prima întâlnire cu frumoasa cetate cocoțată pe Colții Trascăului. Emilia mă mai însoțise și în anii trecuți, dar pentru ea un pedometru dat peste cap, e doar o provocare de zi cu zi. 
Ne-am cruțat vreo 15 minute din traseu și am atacat o potecă mai abruptă, care mi-a scos inima din piept. Câteva minute bune nu m-am putut opri din gâfâit și am bănuit că afecțiunea mea pulmonară nu mi-a spus încă adio. Însă efortul ne-a fost răsplătit cu prisosință. Peisajele care se deschid nu au nevoie de filtre pentru a impresiona.
La poale e satul Colțești. În față stă tolănită Piatra Secuiului. Pare diferită de la oră la oră, în funcție de cum o încălzesc razele de soare. În zare se pot ghici Cheile Aiudului. La vest e Dealul Băieșilor și o parte din depresiunea Trascăului. În zare se întrevede Rimetea cu Piatra Secuiului și Muntele Ardașcheia. Cetatea Colțești e înscrisă pe Lista Monumentelor Istorice ale județului Alba.
Denumirea în maghiară e Torockóvár și a fost construită în jurul anilor 1300 de vice-voievodul Thorotzkay din Trascău, ca cetate locuibilă și de refugiu. Este unica cetate din Transilvania care a reușit să țină piept marii invazii tătare din 1241. Cei peste 700 de ani de existență și-au lăsat amprenta. Doar un donjon, turnurile laterale și câteva fragmente de zid de incintă mai stau în picioare.
Pe turnul din partea de nord se află următoarea inscripție: “Cetatea familiei Thorotzkay. Construită de Thorotzkay Illés, vice-voievodul Ardealului, la finele secolului al XIII-lea. Arsă de trupele generalului Tiege în 1703. Acest panou s-a executat în anul 1832”.
În anul 1470, cetatea a fost confiscată de regele Matei Corvin și dată voievodului Transilvaniei. În 1510 a revenit nobililor de Trascău (Thorotzkay), iar în 1514 a fost devastată de țăranii conduși de Gheorghe Doja.
Familia nobililor de Trascău (Thorotzkay) s-a opus anexării Transilvaniei Imperiului Austro-Ungar, în ceea ce istoria numește revolta curuților. Nesupunerea a avut consecințe ireversibile: familia nobililor de Trascău (Thorotzkay) a fost înlăturată de pe scena istoriei, odată cu cetatea lor, distrusă în anul 1703 de către trupele imperiale austriece.
Ruinele de azi au un farmec aparte. O dovadă în acest sens e numărul mare de turiști care se încumetă să se cațăre pe vârful dealului, la înălțimea de 705 m. Parcă ar fi fost expulzate chiar din pântecele abruptului stâncos.
Ruinele cetății de odinioară par a se contopi cu relieful carstic specific Apusenilor. Elementele vegetale o cotropesc încetul cu încetul, într-o încercare de a și-o adjudeca. Dacă noi, oamenii, n-am reușit să-i redăm strălucirea prin ample lucrări de restaurare, natura își face treaba cu prisosință.
În jurul ruinelor s-au țesut multe legende. Una dintre ele vorbește despre un tunel subteran, care ar fi făcut legătura între Cetatea Colțești, cetatea geamănă Trascău, ridicată de dealul Rîmeți, la o distanță de patru kilometri și catedrala romano-catolică din Rimetea.
Informația nu ar fi în totalitate neverosimilă, căile secrete de scăpare fiind ceva întâlnit în perioada medievală. Singurul care ar fi putut elucida misterul ar fi fost aghiotantul contelui Thoroczkay, numit Vilmosz Imre. Însă acesta a jurat să ducă secretul cu el în mormânt.
În una dintre invaziile tătare, contele și-ar fi ascuns în tunel fiica, Eniko. Apoi a încercat să țină piept cotropitorilor. Fata n-a mai primit vești de la tatăl său și a ieșit din pasajul secret fix în cetatea ocupată de dușmani. S-ar fi aruncat de pe stânci, ca să nu fie luată prizonieră. De atunci, fantoma sa apără ruinele și pedepsește cu moartea pe toți cei care încearcă să dezlege misterul tunelului sau să găsească bogățiile ascunse ale familiei nobiliare.
Pentru mine e o mare bucurie și un privilegiu să vizitez în fiecare vară ruinele cetății. Mă aflu aici pentru a cincea oară și sunt convinsă că nu va fi ultima. Iubesc astfel de locuri, cu povești, peisaje fabuloase și mistere venite din alte timpuri. Pt informatii suplimentare aici.
Întreaga depresiune a Trascăului oferă turiștilor nenumărate variante de a-și petrece timpul liber, de a străbate trasee turistice dificile sau accesibile, de a vedea vestigii istorice, de a practica sporturi extreme sau de a-și încărca bateriile prin conectare la natură.
Prețuiesc weekendurile de aici, alături de oameni dragi sufletului meu.
Pentru noi nu e o desfășurare de forțe, nu mergem cu o agendă cu obiective de bifat. Ne permitem să ne răsfățăm, să ne dăm timp, să ne ascultăm unii pe alții, să gătim, să râdem hohotit, să ne tihnească zilele petrecute în Rimetea și în îmrejurimi.
Urmareste mereu pagina noastra de Facebook pentru a fi la curent cu toate noutatile care se intampla in lumea calatoriilor! Sa calatorim mai mult, mai ieftin, mai bine!
