Pe când îmi luasem gândul de la mers în vacanta la mare în această vară din cauza restricţiilor impuse de pandemie, am cerut asa, de curiozitate o oferta de la agenţia de turism Paradis vacanţe de vis si am primit un raspuns de nerefuzat: cinci nopţi într-unul dintre apartamentele Miramare – pe malul mării în zona Mamaia Nord.
Dacă arunci un ochi la programele de ştiri, observi că la mare se umblă cu covidu’-n coadă. Eu sunt ,,norocoasa” posesoare a unei boli cronice pulmonare care afectează 5 persoane la suta de mii şi care mă califică la ,,co-morbidităţi”. ,,Aleasă” cum sunt, port cu mine o borsetă burduşită cu pilule şi pufuri, a căror menire e să-mi menţină funcţia respiratorie la parametri aproape normali.
Soră-mea e medic, mi-a interzis să particip la orice fel de manifestări cu multă lume. Copiilor mei le-a dat un ,,buget” de vacanţă şi recomandarea fermă de a-şi ţine mama departe de orice bazar, telegondolă, parc de distracţii…
Atât le-a trebuit… ,,Cerberii” au avut grijă de mine. Însă nici eu nu sunt inconştientă. Ştiu că virusul e cu noi, va fi mult şi bine, vom convieţui oarecum, ne vom imuniza în grup, cei care au fost răpuşi o mierleau oricum… Dar parcă nu m-aş îmbolnăvi chiar acum.
Port în geantă dezinfectant, merg la supermarket cu mască, nu mă simt cipată sau scanată dacă mi se ia temperatura, nu merg în zone aglomerate unde mi se suflă-n ceafă, nu mă simt lezată sau purtătoare de ,,botniţă” dacă în jurul meu toţi se protejează.
O proiecţie cu mine într-o izoletă constănţeană, cu brancardieri cocoşaţi de povară, departe de copiii mei, nu mi se părea deloc atrăgătoare. Aşa că, de data asta, contrar naturii mele, nu am vizitat mare lucru. Vacanţa a fost de relaxare şi odihnă, aproape ,,pensionărească”.
Am ajuns cu trenul, la cuşetă. Acum se vând doar patru locuri în cuşetele de 6. Ca să rămân singură cu cei doi copii ai mei, am achitat şi cel de-al patrulea loc. Dus întors, pentru toţi, Baia Mare – Constanţa am plătit cam 650 lei. Condiţii ok, la capitolul ,,curăţenie” s-ar mai putea lucra. Însă am rezolvat oarecum acest aspect cu şerveţele umede şi spirt.
În gară în Constanţa, la şapte dimineaţa, am fost asaltaţi de taximetrişti. Doi dintre ei chiar au început să se certe, cine a fost primul şi de ce se bagă peste ,,clienţii” lui. Am vrut să-i împac pe toţi, aşa că i-am refuzat la grămadă şi m-am dus la staţia de microbuze din apropiere. Ne primeam apartamentul abia după-amiaza. De acasă am pregătit o geantă doar cu lucruri de plajă. Am încercat să las bagajele la cazare, dar nu aveau loc amenajat. Am găsit înţelegere la hotelul de 5 stele din vecinătate, unde mi le-au primit chiar dacă nu eram oaspeţii lor.
Am achitat 60 de lei pentru două şezlonguri, ne-am echipat de plajă, iar apoi am dat start distracţiei. Marea era foarte curată şi caldă. Lume pe plajă: puţină. Am pus-o pe seama faptului e e foarte dimineaţă însă nici mai târziu nu s-a aglomerat.
Mamaia Nord e o zonă destul de exclusivistă pentru o vacanta la mare. Să spunem că dacă n-ar fi fost o super ofertă, bugetul nostru ne-ar fi recomandat alte staţiuni mai ,,accesibile”.
O pizza pornea la terasă de la 50 de lei. La ,,magazinul alimentar” de lângă noi, o cutie de lapte era 12 lei, iar o apă minerală la doi litri 8. Am ştiut că trebuie să mă orientez altfel şi am găsit varianta care mi se potrivea cel mai bine.
Prânzul ni l-am comandat cu food panda, l-am primit la scară şi a fost ok de fiecare dată. La cinci minute de cazare am identificat un Kaufland amenajat într-un cort uriaş. Un întreg magazin sub un coviltir uriaş, cu preţuri obişnuite.
Apartamentul care ne-a găzduit a fost spaţios, cu un living generos, bucătărie, dormitor şi o terasă uriaşă pe două laturi. De pe terasa vedeam un colţ de mare, dar şi limanul Siutghiol.
În apartament aveam bucătărie, aşa că micul dejun şi cina le-am rezolvat acolo. N-am gătit, sunt anti-gospodină şi acasă, însă mi-am promis în secret că nu pot copiii goli frigiderul cât îl pot eu umple. Parcă îmi citiseră gândurile şi luaseră pariul în serios.
Pofta de mâncare a copiilor mei, acasă doi sclifosiţi şi strâmbători din nas, aici părea de nestăvilit. Parcă li se şi ,,rafinaseră” gusturile. Nu mai balotau pizza banală, tochitură dobrogeană sau o şaorma. Acum le făcea cu ochiul ,,hamburger cu vită Angus în chiflă cu cerneală de sepie” sau sushi. Nişte sofisticării scumpe, dar oricum mult mai ok decât preţurile de la terase.
Cum stăteam noi răşchiraţi pe şezlonguri, până să ne primim camera, numai ce-l aud pe Tudor: ,,Mama, într-un fel, acum suntem homeleşi. VIP, but still homeless”. Soră-sa a venit cu infantila remarcă ,,Mama, la ăştia bogaţi şi marea parcă e mai curată”.
Ne-am bălăcit mult, apa era foarte caldă. Ne-am plimbat, am cules scoici, am făcut poze, am urmărit stelele căzătoare, am făcut recensământul la castelele de nisip de pe plajă, am făcut puţin sport, o dată am stat la răsărit, iar în fiecare seară la apus. Cam aşa s-ar putea rezuma întreaga noastră activitate. A, am asistat la lupta lui Tudor cu un caiet de teme care pare a fi fără sfârşit. Cred că încă două vacanţe i-ar mai trebui să-i vină de hac…
Alimentat de izvoare subterane de apă dulce, Siutghiol e ,,cel mai apropiat lac dulce din lume faţă de o mare sau un ocean”. Pe luciul său se pot practica sporturi acvatice cum ar fi skiul nautic, kitingul sau wind surfingul. Se poate vizita insula Ovidiu, se pot închiria skijet-rui, hidrobiciclete, bărci…
Fundul lacului e o comoară pentru pasionaţii de scufundări. Epavele unor hidroavioane din timpul Celui De-al Doilea Război Mondial au fost descoperite în mâl, dar mai există relicve de cercetat. Conform normelor ,,Apelor române”, în apropierea luciului de apă ar trebui păstrată o anumită distanţă pentru turişti, eventual o zonă de promenadă sau piste de biciclete, însă construcţiile noi călăresc malurile.
Limanul Siutghiol ne-a oferit cele mai spectaculoase apusuri. Copiilor le-a plăcut să se joace de-a fotografii. Am pozat în năstruşnice poziţii, am ţinut soarele în palme sau l-am tratat ca pe o minge. Ne-am plimbat pe pontoanele amenajate şi ne-am lăsat învăluiţi de lumina caldă. Am rămas uimiţi de atâta frumuseţe. Fiecare seară am fost angrenaţi într-un fascinant exerciţiu de admiraţie.
Pe litoral e plin de şantiere, însă nu pot spune că am fost deranjaţi de zgomot. Păreau încremenite. Poate în sezonul turistic nu se lucrează sau poate muncitorii erau plecaţi în vacanţă. Se construieşte mult, cât mai aproape de plajă sau în buza lacului.
Am încercat să ies la jogging, în numele bubulinelor de acasă, alături de care fac sport de trei ori pe săptămână. Tributară formării mele adolescentine, alergatul pe plajă se leagă în mintea mea obligatoriu de ,,Baywatch”. Am ajuns la concluzia că nu există nicio asemănare între bubulina de mine şi celebrele modele ce-mi bântuiau amintirile. M-am limitat la plimbări lungi, exerciţii de sretching, volley şi zbenguială în apă alături de copii.
Seara aveam în program un apus, o plimbare pe malul mării şi o lecţie de astronomie din partea Dariei. Are o aplicaţie pe telefon care identifică constelaţii şi dă detalii despre fiecare stea.
De la bun început am avut înţelegerea să mergem la un răsărit. În orice zi, la alegere. În prima au fost prea obosiţi. A doua m-au înduplecat cu smiorcăiala lor, chiar dacă alarma sunase. Tudor a inventat scuza: ,,Mama, eu nu trebuie să merg la răsărit, ştiu cum e. Ca apusul, numai că invers. Iar eu am fost la multe apusuri, chiar ieri ne-ai dus la unul.”
Aşa că mi-am schimbat tactica şi am decurs la o mârşăvie. Tudor avea o zi liberă de la teme, deşi abia a ajuns la mijlocul caietului. Dariei i-am dat mână liberă să-şi comande la prânz orice, indiferent de preţ.
Pe plajă am mai găsit câţiva turişti matinali. Pentru Tudor a fost o premieră, pe Daria o mai târâsem de vreo două ori în Grecia. Credeam că vor fi fascinaţi de spectacolul naturii la crepuscul, de perfecta îngemănare dintre mare şi cer, de îngânarea dintre noapte şi zi. Au moţăit pe şezlong, au stat la poze ca şi cum i-ar durea burta.
În pozele pe care mi le-au făcut mi-au tăiat ba mâinile, ba picioarele, ba puseseră degetul pe cameră. Ei au refuzat să pozeze, că au personalitatea, demnitatea şi dreptul lor la propria imagine. Din trei în trei minute auzeam pe două voci refrenul: ,,Da, mama, e spectaculos! Acum putem merge să ne culcăm?” Tudor chiar s-a proclamat definitiv şi irevocabil ,,a sunset guy”.
Abia în ultima zi, odată camera predată, am dat o tură prin zona de promenadă pe lângă Cazinoul din Constanţa. Am găsit un taximetrist de omenie căruia i-am încredinţat bagajele până s-a făcut ora de plecare la tren.
M-am bucurat că emblematicul edificiu inaugurat în 1910 e în sfârşit în renovare. De atâţia ani murea sub ochii noştri, pasat între diferite autorităţi, stindard pentru felurite strategii şi lupte politice! Ne-am plimbat pe faleză, am admirat pescăruşii, monumentele ce ne ieşeau în cale, oamenii cu ochi senini, de vacanţă, muzica ambientală.
Am vrut să dăm o tură cu roata panoramică, însă tocmai în faţa noastră s-a dat startul pauzei de prânz. La ,,Acvariu” era un anunţ conform căruia e permis accesul a maxim 30 de persoane. Când numărătoarea mea mi-a dat 36, am făcut stânga-mprejur.
O cursă cu autobuzul turistic dura prea mult, trebuia să ajungem la gară. Aşa că ne-am plimbat, am luat prânzul la o terasă din apropierea mării şi ne-am luat la revedere până la alt sezon estival.
În cele cinci zile petrecute alături de copiii mei la mare nu am bifat cine ştie ce obiective turistice. Însă au fost prilej de relaxare şi de reconectare. Şi-au dat seama că mama e mai mult cool decât dictator. Eu m-am reîndrăgostit de ei minut cu minut. Vara părul lor se deschide la culoare, prinde nuanţa fânului. În ochi le apar irizaţii verzi.
Tudor are pe năsuc şapte pistrui titulari, dar în vacanţă mai primeşte câţiva în vizită. E lipicios, cald şi încă nevinovat. Acum e în perioada în care trebuie să fie haios. Inventează glume, iar unele chiar îi ies. De exemplu, despre călătoria cu trenul a zis că a fost ,,inTRAINsting”.
Daria mea era o preadolescentă sclifosită cu câteva zile înainte de plecare. Însă la mare am descoperit o adolescentă alarmant de frumoasă, fresh, chic, deşteaptă foc şi cu multă personalitate.
Ştiu că îmi sunt numărate vacanţele în care vor accepta să mă însoţească şi am fost recunoscătoare pentru fiecare clipă şi hohot de râs. Tudor mi-a şoptit că nu-şi imaginase ,,că nu va muri de dorul lui tata”, rămas acasă cu treabă. Mie mi-a spus că, în continuare ,,fac cele mai bune îmbrăţişări”. Privindu-i cât de minunaţi sunt, ştiu că măcar un lucru ne-a ieşit perfect! Sunt cea mai fericită mamă de pe pământ!
Urmareste mereu pagina noastra de Facebook pentru a fi la curent cu toate noutatile care se intampla in lumea calatoriilor! Sa calatorim mai mult, mai ieftin, mai bine!
