Zilele trecute, “rasfoiam” internetul cautand locuri potrivite gusturilor mele pentru o scurta vacanta la sfarsitul anului, cand un titlu mi-a atras privirile: “Un oligarh rus a cumparat Vila Santo Sospir”. Era un scurt articol din “Nice Matin” de la sfarsitul lunii iulie a anului trecut, care nu oferea prea multe amanunte despre tranzactie, dar dadea glas ingrijorarii primarului din Saint-Jean-Cap-Ferrat, care spera ca vila va ramane deschisa publicului, in conditii specifice, asa cum isi dorise proprietara de la care a pornit povestea acestei case.
O casa pe care am vizitat-o intr-o scurta escapada pe Coasta de Azur – si daca ar fi sa-l cred pe Eric Marteau, ghidul si administratorul locului, am fost primii romani care au ajuns acolo. O casa cu o istorie interesanta, o casa care poarta intre zidurile ei povesti de viata, un loc pe care nu-l poti uita odata ce i-ai trecut pragul, pentru ca este special si diferit de ceea ce vedem de obicei in calatoriile noastre. Nu-i un palat, nu-i un castel sau un conac, este in intregime o piesa de arta care ofera o incursiune in imaginatia si viziunea unui artist genial si multitalentat – Jean Cocteau. Este, dupa cum o numesc francezii – “vila tatuata”, o casa ca un mini-muzeu de arta as spune eu, a carei vizitare a fost ocazia perfecta de a ne face o parere despre acele timpuri extraordinare din punct de vedere artistic si de a-l descoperi pe Cocteau in toata complexitatea artei si vietii lui.
Casa a fost construita la scurt timp dupa al doilea razboi mondial si a fost cumparata in 1946 de familia Weisweiller – Alec si Francine: el – un milionar american, bancher si industrias, iar ea o fata dintr-o familie bogata de bijutieri, ambii cu radacini evreiesti. A fost darul pe care Alec Weisweiller l-a facut sotiei sale, careia ii promisese ca, daca vor scapa cu viata din teribilul razboi, ii va cumpara casa visurilor ei, acolo unde va dori ea. In timpul unei sederi la Hotelul Negresco din Nisa, Francine a aratat catre Marea Mediterana si catre Saint-Jean si a spus: “vreau sa traiesc acolo”. La vremea respectiva era una dintre putinele case cu vedere spre mare, se afla chiar la capatul peninsulei, in apropierea farului, intr-un loc elegant, linistit, cu o panorama spectaculoasa a imprejurimilor. Sfantul Sospir a fost un calugar care a locuit in zona cu multe sute de ani inainte, prin secolul VI, de la el localitatea s-a numit pentru un timp Cape Saint Sospir si de aici s-a inspirat Francine cand si-a denumit locuinta “Vila Santo Sospir”.
Pana aici nimic deosebit si probabil ca ar fi ramas doar casa de vacanta a unor oameni cu bani care isi imparteau timpul intre Paris si Riviera Franceza, daca in viata lor nu ar fi intrat Jean Cocteau, “copilul teribil” al vremurilor, emblema unei epoci de febrile cautari artistice, un om care a trait intr-o continua efervescenta creatoare, care a surprins mereu prin originalitatea, prin nonconformismul si prin provocarile sale, care a dus o viata deopotriva pasionanta si pasionala, cu dependente si iubiri neobisnuite pe care si le-a asumat in totalitate. A fost poet, romancier, dramaturg, primul scriitor francez care a devenit regizor si a realizat filme, a fost un esesit prestigios, a desenat, a pictat. A fost fascinat de cinematografie si a contribuit la introducerea suprarealismlui in filmele franceze, influentand genul “new wave”. Creatiile lui cinematografice sunt filme-poem, dificile si bizare. Este omul care i-a construit cariera actorului Jean Marais, pe care l-a distribuit in toate filmele pe care le-a realizat. A fost membru al Academiei Franceze, al Academiei Regale din Belgia, al Academiei Germane si al celei Americane, comandor al Legiunii de Onoare si presedinte de onoare al Festivalului de Film de la Cannes. A fost un talent artistic polivalent, a cochetat cu toate artele iar muntele de manuscrise pe care l-a lasat mostenire posteritatii inca nu a fost integral clasificat si publicat. Franta il omagiaza periodic prin reeditarea operelor sale, prin organizarea de expozitii unde sunt prezentate o parte din manuscrise sau prin retrospective ale filmelor. Unele dintre piesele lui Jean Cocteau au fost traduse si puse in scena si de catre teatrele noastre si va recomand “Vocea umana” si “Parintii teribili”, ale caror subiecte sunt extrem de actuale desi au fost scrise prin anii ’30.
Familia Weisweiller l-a intalnit pe Cocteau in 1949, in perioada in care se turna filmul “Copiii teribili”, realizat dupa romanul cu acelasi nume scris de el, film in care nepoata lor juca rolul principal. Intre el si Francine s-a legat o prietenie stransa, ea – usor plictisita de stilul de viata burghez, era dornica de a cunoaste si de a intra in cercurile artistice sofisticate ale vremurilor. Dupa terminarea filmului, l-a invitat pentru o saptamana la casa ei de vacanta de pe Riviera Franceza. Era in primavara anului 1950. Iar acea saptamana s-a transformat in 11 ani, pentru ca Vila Santo Sospir a devenit “acasa” pentru Cocteau in toata aceasta perioada.
Insa, dupa cateva zile de odihna si relaxare artistul a inceput sa se plictiseasca! Si cum peretii casei erau albi, ca niste panze pregatite pe sevalet si care asteptau sa fie pictate, a cerut stapanei casei permisiunea de a face un desen in carbune pe peretele de deasupra semineului. Asa a aparut primul desen: Apollo, zeul Soarelui, incadrat de doi pescari care isi poarta pe umeri plasele de pescuit. Mai departe a urmat sfatului lui Henri Matisse care i-a spus ca, daca decoreaza un perete dintr-o incapere, trebuie sa-i faca si pe ceilalti. A desenat toata camera de zi, apoi usile, dar usile au condus catre alte incaperi, care pareau goale si lipsite de viata, deci a trebuit sa le decoreze si pe ele. A continuat asa, timp de sase luni, in toata casa. Fiecare perete a fost desenat cu figuri inspirate din mitologia greaca, tavanele au fost acoperite cu motive geometrice in culori delicate, pastelate. Mobila nici nu a fost mutata din loc, pur si simplu a desenat in jurul ei sau, in unele cazuri, peste ea, facand-o parte din desen. Totul a fost lucrat fara schite, intai in carbune, direct pe perete, fara nici un model prealabil, dupa care a aplicat culori lucrate cu pigmenti naturali. Spunea el ca nu trebuie sa imbraci peretii in intregime in culori, ci trebuie sa lucrezi ca si cum ai desena, pe piele, tatuaje. “Santo Sospir este une villa tatouee!”, au fost chiar cuvintele prin care isi prezenta opera.
In sala de mese este singurul perete din casa care a ramas “netatuat”, dar este decorat cu o superba tapiserie care reprezinta o scena biblica. Jean Cocteau a imaginat-o, a proiectat-o, a comandat-o la un atelier care executa tapiserii si i-a daruit-o Francinei. Aceasta incapere este diferita de celelalte, seamana oarecum cu terasa: are peretii si tavanul din impletitura de rattan, iar mobilierul este din rachita si lemn cu incrustatii de sidef.
Pentru zona de exterior a creat doua mozaicuri: pe prag sunt doua profiluri umane asezate fata in fata si un sarpe, iar pe peretele din stanga este capul lui Orfeu, si ele tot legaturi cu mitologia greaca. Sarpele este un simbol al innoirii, al intineririi si chiar al nemuririi, iar Orfeu a fost muzician si poet, iar prin puterea artei lui a stapanit si a domolit furtuna.
Din 1995 casa a fost declarata monument istoric. Dupa moartea Francinei, in 2003, a revenit fiicei sale Carole care venea in vizita din cand in cand si locuia in aceeasi camera pe care o folosea inca din timpul copilariei.
Imi plac filmele, imi place arta, chiar vazusem piesa de teatru “Vocea umana” prin 2012, dar habar nu aveam ce personalitate complexa, uriasa a fost Jean Cocteau, pana ce nu am pasit in aceasta casa si nu am simtit atmosfera acelor ani. Este un loc ce nu are varsta, unde timpul nu curge, este la fel astazi precum era atunci.
Informatii practice
- nu exista transport public in acea zona de sud a peninsulei, deci singurele variante de a ajunge sunt: cu masina – daca ati inchiriat – sau pur si simplu pe jos, intr-o plimbare de aproximativ 30 minute pe stradutele cochete ale satului, admirand proprietatile luxoase ce apar de o parte si de alta a drumului; nu stiu daca exista varianta de taxi, noi am plecat pe jos de la Vila Ephrussi si pur si simplu nu am intalnit nici unul
- este o locuinta privata, nu veti intalni nici un indicator catre ea, trebuie doar sa stiti adresa: Avenue Jean Cocteau nr. 14 si sa va lasati ghidati de frumusetea locului si de instinct: catre sud, catre far, catre mare
- se poate vizita numai cu programare prealabila – pentru aceasta trimiteti mail aici: visits@santosospir.com; vizita este privata, intr-un grup restrans – au fost, cred, zece persoane cand am vizitat noi, iar detaliile se ofera atat in franceza cat si in engleza
- turul dureaza o ora si costa 15 euro/pers – garantat merita fiecare cent!
Daca sunteti in zona, va recomand cu drag alte doua locuri interesante: Vila Ephrussi de Rotschild, din Saint Jean Cap Ferrat si Vila Kerylos din Beaulieu sur Mer. Puteti incerca un tur al celor trei, intr-o singura zi – sunt speciale si complet diferite una de cealalta. Fiecare este construita si decorata intr-un alt stil, reflectand alte vremuri, alte istorii, alt aer, dar toate au in comun distinctia si eleganta.
