Stereotipurile depre Elvetia sunt presarate cu munti inzapeziti, vaci mov, pajisti inverzite, ciocolata, ceasuri si yodelling-uri cântate de Heidi. Noi am descoperit o frantură de Elveție citadina, cu oameni zâmbitori, clădiri monumentale, magazine luxoase, biserici seculare, muzee spectaculoase, targuri de Craciun…
Drumul din Basel spre casă (vezi articolele anterioare) prevedea o pauză de câteva ore în Zürich, după miezul nopţii. Înfriguraţi, obosiţi şi pe o ploaie măruntă şi deasă, ne-am trezit debarcaţi din autocar. Ni s-a dat un punct de întâlnire, o oră de întoarcere şi… liber la plimbare. Grupul a rămas însă compact, de parcă ne-am fi putut ţine unii altora de cald, dacă ţineam aproape.
Zürich e capitala culturală a Elveţiei, cea de facto e Berna. Cu peste 1 milion de locuitori, e oraşul european cu cel mai ridicat nivel de trai, dar şi cel mai aglomerat centru urban din Elveţia. La Zürich e centrul financiar al lumii, capitala bancară a Europei, un gigant comercial, cultural şi industrial; e cunoscut şi cu titulatura de ,,zu reich”, un ingenios joc de cuvinte tradus prin ,,prea bogat”. PIB ul Elveţiei pe cap de locuitor îi conferă titlul de cea mai bogată ţară din lume. Într-un clasament mondial în ceea ce priveşte calitatea vieţii, Zürich ocupă locul II, iar Geneva locul VIII. Elveţia, conform statisticilor, se situează pe locul 19 mondial ca produs intern brut. După paritatea puterii de cumpărare, acestei bogate ţări îi revine locul 36 în lume. Salariul minim pe economie e de 3000 de franci. La export stă pe locul 20, iar la import pe locul 18 mondial. Moneda unică în toate cantoanele e din anul 1850, francul elveţian. Aşadar, cu bugetul pe care îl deţineam, eram o intrusă în această lume cu bani fără număr. Mă simţeam ca la prima zi la sală, când nu aveam nimic în comun cu ceea ce era în jurul meu. Bine, la fel de ,,alien” am rămas şi la expirarea abonamentului.
Ghidurile de călătorie prezintă oraşul Zürich ca pe un paradis al cumpărăturilor. Cred că a fost pentru prima dată când n-am avut niciun regret că erau închise toate magazinele. Bahnhofstrasse e numele principalei artere cu reprezentanţe ale brandurilor. Oricum n-aş fi cumpărat nimic, poate doar mi-aş fi clătit ochii cu produse la preţuri exorbitante. Totul mi s-a părut scump în Elveţia. Am economisit banii pe care i-am luat cu mine, acasă aş fi cheltuit mai mult. Mare a fost surpriza soţului meu când a descoperit că la întoarcere aveam franci de-o rată! Oricum, eu am rămas cu sechele, fiind printre ,,norocoşii” posesori ai unui credit în franci elveţieni. Dacă cineva vrea să vadă cum arată pe viu erupţia unei urticarii, e suficient să-mi şoptească repetat cele mai îngrozitoare cuvinte de pe pământ: rată, bancă, franci elveţieni, risc valutar, credit, hazard moral, scadenţă, Isărescu, Manole…
Oraşul Zürich e situat la 408 m deasupra nivelului mării şi e brăzdat de apele râului Limmat, peste care se arcuiesc poduri istorice. Râul izvorăşte din Lacul Zürich (Zürichsee), considerat a fi cel mai limpede din Elveţia.
Am trecut pe lângă gara centrală, monument architectural de excepţie, dat în folosinţă în anul 1884. Lângă gară se află Muzeul de Istorie, o clădire impozantă, străjuită de un turn de 60 de metri. Centrul istoric al oraşului e apropiat de canalul Schanzengraben. O reţea de străzi labirintice se întinde de-a lungul albiei Limmat-ului, aducând turiştilor un crâmpei din farmecul burgului de odinioară.
În incursiunea noastră prin centrul istoric, am trecut pe lângă Biserica Sf Petru, catedrala pe a cărei turlă e amplasat ceasul cu cel mai mare cadran din Europa. Diametrul său are 8,7 metri. Datează din anul 1706 şi aceasta e prima Biserică Reformată construită în Zürich.
Am trecut pe lângă o statuie reprezentându-l pe Johann Heinrich Pestalozzi (1746-1827), pedagog şi reformator elveţian a căror principii sunt aplicate în pedagogie până în zilele noastre. Teoria sa ,,învăţare prin cap, mână şi inimă” e un principiu aplicat şi azi în şcoală, upgradat la mai actualul ,,learning by doing”. Datorită activităţii sale, în anul 1830 de poate spune că rata de analfabetizare în Elveţia era aproape de 0. Bine ne-ar prinde un Pestalozzi din acesta şi mult de lucru i-am putea da!
Cea mai mare universitate din Elveția este Universitatea din Zurich, cu 25000 de studenţi.
Marea Catedrală gotică din Zürich, Grossmünster se remarcă din depărtare, având două turnuri identice, imagine emblematică a oraşului. Acestea au fost ridicate în secolul al XV lea, dar fiind de lemn, au fost mistuite de un incendiu în anul 1781. Într-o criptă ascunsă în biserică se găseşte statuia regelui Carol cel Mare, din 1470. Artistul elveţian Augusto Giacometti a contribuit la aspectul actual al catedralei, prin vitraliile impresionante adăugate în 1935 şi 1950.
Viaţa culturală a oraşului a fost una vibrantă încă din cele mai vechi timpuri. În februarie 1916, în celebrul Cabaret Voltaire elveţian, ia naştere mişcarea Dadaistă. Aici se întâlneşte românul nostru Tristan Tzara şi Hugo Ball şi devin prieteni buni. Cei doi nihilişti devin ,,Gică-Contra” a orice, nişte haiteri de-ai zilelor noastre. Mişcarea Dada a rămas ca o mişcare artistică din care s-a cristalizat suprarealismul, a avut o influenţă în pop-art, punk şi a contribuit fundamental la arta conceptuală. Oraşul a fost sursă de inspiraţie şi casă pentru scriitori celebri cum ar fi James Joyce, Thomas Mann, Thornton Wilder, sau Hermann Hesse. Schauspielhaus e singurul teatru de limbă germană din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, putea găzdui până la 750 de spectatori şi se poate vizita aici.
Sprungli e numele unei cofetării celebre încă din anii ‘50 din Zürich. Şi-a făcut renumele datorită unei specialităţi Luxemburgerli, un fel de biscuiţi a căror reţetă provine din oraşul care a dat şi numele produsului. După miezul nopţii, când s-a petrecut vizita noastră nu am avut cum să-i degustăm, dar să-i credem pe cuvânt, din moment ce zilnic vând nu mai puţin de 650 de kilograme. Am mai citit că aici ar exista un restaurant pentru vegetarieni, Hiltl, deschis în anul 1898, care încă se bucură de o reputaţie excelentă. Nici din lăptucile lor nu am avut şansa să rumeg. Fondue, raclette sau rösti sunt mâncăruri tradiţionale. Dacă doriţi să duceţi celor de acasă ceva tradiţional, încercaţi brânzeturile Gruyère sau Emmental, produse în văile Gruyères și Emmental. Cel mai mare Food Festival în aer liber din întreaga Europă e găzduit tot de Zürich.
Elveţiei îi datorăm înfiinţarea Crucii Roşii, organizaţie care acum sedii şi voluntari în întreaga lume. Al doilea birou al ONU ca mărime se găseşte tot în această ţară. Elveţia este membru fondator al Asociaţiei Europene a Liberului Schimb. Nu e membră a Uniunii Europene sau a Spaţiului Economic European, dar face parte din spaţiul Schengen. A aderat la Naţiunile Unite în anul 2002. Elveţia este o republică federală formată din 26 de cantoane autonome.
Zürich Card este biletul ideal pentru iubitorii de cultură și exploratori urbani, care ar dori să transforme o scurtă ședere într-o călătorie de descoperire la un minim de costuri. Pentru un card valabil 24 de ore veti plăti 24 de euro, iar pentru unul de 72 de ore, 48 de euro. Mai multe informaţii aici
O caracteristică de bază a Elveţiei e neutralitatea ei. Ultima conflagraţie în care a fost implicată datează din 1815. Însă, în caz de război nuclear, ţara are buncăre care pot adăposti întreaga populaţie, 8,4 milioane de locuitori. Pun pariu, însă, că nu sunt pline de murături, ca adăposturile noastre. Autostrăzile se pot transforma în piste de aterizare sau decolare prin înlăturarea panourilor de separare a sensurilor de mers. E-he! Ai noştri le-au luat-o înainte, că nu le-au montat deloc… Şi nici n-am citit că ar avea vreun scut antirachetă…
Un articol despre Elveţia nu ar fi complet dacă nu aş face nişte referiri fabuloasa natură. Relieful este dominat de Alpii Elveţieni şi de depresiunile acestora. E raiul iubitorilor sporturilor de iarnă, indiferent de nivelul de pregătire. Staţiunile alpine au programe şi oferte pentru toate vârstele şi buzunarele. În incursiunea mea elveţiană nu mi-a fost dat prilejul să văd pajişti cu vaci mov sau pe Heidi-fetiţa munţilor yodeling, vizita noastră a fost mai mult una citadină. Dar, cine ştie, dacă nu vom reveni, continuându-ne astfel explorarea?
Budapesta a fost ultimul pit stop, inainte de debarcarea de acasă. Mai vizitasem frumoasa capitală a Ungariei de câteva ori, aşa că m-am răsfăţat cu un bob gulaş în pâine, o plimbare pe malul Dunării pe lângă Clădirea Parlamentului şi cu o raită prin magazine. Erau reduceri pretutindeni, am spart 100 de euro în mai puţin de o oră, pe daruri pentru cei de acasă. Devenea suspect chiar să mă întorc cu atâţia euroi, mi-aş fi stricat reputaţia de cheltuitoare.
Amintirile şi experienţele călătoriei au un loc special în inima mea. Am avut alături oameni minunaţi, care mi-au făcut experienţa de neuitat. M-am întors acasă obosită, dar cu tolba plină de poveşti şi inima plină de lumină. Până la următoarea aventură, să călătoriți cu bine, prieteni dragi!
