Mi-am petrecut două zile în weekend printre rockeri și motoare la Băiuț, în inima Maramureșului, la ,,capătul lumii”.
Fostă zonă minieră, acum declarată ,,zonă defavorizată”, Băiuțul stă încremenit pe un potențial turistic demn de a fi explorat. Interesul pentru Maramureș e în creștere, doar în 2024 fiind înregistrată pentru prima jumătate a anului o creștere de 15,6%. Însă în Băiuț nu prea se întâmplă nimic, ,,e locul cu vreme bugătă”, timpul încă se măsoară în ierni de trecut. O dată pe an, însă, e cotropit de sute de motoare și mii de geci de piele.
Rock N’ Road Friends Club e organizatorul unui eveniment moto ajuns acum la a 13 a ediție. Sunt la prima mea participare de acest fel. Cu siguranță nu-s nici vreo mare rockeriță, nici vreo motociclistă. În cele două zile cât m-am plimbat prin lumea motoarelor, am fost outsider. Pentru mine rockul tolerat e cu balade, melodie sau influențe etno. Când devine zgomot, nu mai e parte din sfera mea de interes. Duc și cântece de haiducie până la un punct, însă eu mă topesc la cele cu povești de iubire. Nici vestimentar nu-s din peisaj. Bocancii mei au mai degrabă flori, decât ținte, iar ultima geacă de piele mi-e turcoaz și are glugă. Nu sunt, totuși, străină de aceste locuri.
Port în ADN esență de Lăpuș, iar inima mea bate în ritmul apelor lui, când potolit, când învolburat. Sunt Alina lu’ Ionielu’ lui Păpuc din Lăpușul Românesc, sat învecinat cu Băiuțul. Bunicul meu a fost 30 de ani opincar, apoi cârciumar alți 20. Copilăria mi-am petrecut-o șterpelind bomboane și zicând poezii oricui era dispus să mă asculte, în picioare pe tejgheaua din bufet. Valea Neagră de la Băiuț era locul în care ieșeam cu familia la serbări câmpenești sau la băi. Știu cum e să ți se bată în geam în toiul nopții și să fie musai de deschis bufetul pentru minerii care ieșeau din șut și aveau sete de ostoit. Tot de la bunicul meu se aprovizionau băiuțenii cu lăzi de bere de Bistrița și Reghin, că era o rara avis în vremurile austere, iar el se descurca cumva și făcea rost.
M-am plimbat două zile printre rockeri cu moderația de mână, cu o sticlă de apă minerală la purtător și un carnețel obosit de notat impresii. Știu că mă integram în peisajul general ca nuca-n perete. Însă nu m-am simțit o secundă ,,în plus”.
Domină pretutindeni o atmosferă relaxantă, în care nimeni nu-ți are treaba, nu-ți poartă grija și fiecare e în doaga lui. Am văzut îmbrățișări camaraderești mai multe decât în gară. Am întâlnit mulți amici veniți din oraș. Am refuzat hectolitri de pălincă pitită în cele mai diverse recipiente: ploscă, oiagă, corn, clasica sticlă de Cola… Am observat outfituri elaborate cu meșe colorate, rochii mulate, bocanci cu ținte, tatuaje complexe. Însă și tricouri purtate de-a doua zi, dușul de miercuri seara și starea de ebrietate de săptămâna trecută.
Terenul de fotbal de la Băiuț a fost împărțit de organizatori pe sectoare, cu delimitări clare, cu bandă de marcaj, într-o organizare desăvârșită.
În ordinea sosirii, cei care au campat au primit o bucățică de teren pe care să-și instaleze tabăra. Pe o parte erau tarabele cu produse alimentare. În partea opusă, standurile cu articole vestimentare, accesorii, cort pentru masaj, salon mobil de tatuaje, utilitare.
Pe deal, panouri luminoase anunțau că ne aflăm la Băiuț, la Rock N’ Road. Un panou din lemn menționa cele 4 țări ale Maramureșului: Țara Lăpușului, Țara Chioarului, Țara Codrului și Țara Maramureșului, precum și km 0 de la ,,Capătul Lumii”. În partea opusă era amplasată scena, iar în mijloc, ca un liant, nesfârșite rânduri de terase care l-ar fi putut umple chiar și pe Setilă.
Pe parcele se înșirau într-un rastel invizibil catralioane de cai putere, motoare scumpe, dar și motociclete mai de duzină. Aproximativ 1400 pe tot parcursul evenimentului. Eu nu mă pricep deloc, rețin maxim culoarea și la mașini, d’apoi la motoare, însă îți sare în ochi când se stă admirativ ciorchine pe lângă câte o motocicletă cât o garsonieră confort sporit.
Joi seara a fost cel mai puțin aglomerat. Pe scenă au urcat Nicu Borca, Sweet Pain și Gili Barbu. Cei mai dragi mi-au fost din oficiu Nicu Borca și prietenii, că-s oarecum aduși de-acasă și mi-s parte din gașcă de vreo 20 de ani.
Sunt subiectivă, evident. Pe muzica din filmul cu Peneș Curcanul au compus versuri special pentru Rock N’ Road, având șanse mari să devină imn: ,,Bum, bum/Toba bate/ Drum bun! Iese fum/Vin motoare-n-aripate/Vin pe drum acum./ Fie zi cu soare sau cerul noros/Noi mergem călare, că-i cel mai frumos./Fie la paradă/, Fie la Băiuț/ Toți în rând, grămadă/Suntem cei mai iuți./Rocku-i la putere/Căștile-s în vânt.//Libertatea-i sfântă/Pace pe pământ!”
Însă preferatul meu, mărturisesc că a fost Gili Barbu. Dar știu că nu doar al meu. Cu vocea lui gâjâită, hanoracul cu mesaj neprietenos, atitudinea miserupistă și chitara lui talentată a umplut scena, așa, singurel și a cucerit inimile fetelor. Poa’ să nici nu cânte nimic, doar să zică la microfon la infinit ,,doi, zece, doi, zece”, că tot mi-aș cumpăra bilet în primul rând. Însă și cântă de rupe. Iar asta se simte cu sufletul.
Fizic, fiecare notă gravă îmi trimitea săgeți undeva în plex. Mai am senzația asta doar la Menestreli, când recită Adrian Beznă și timpul se suspendă undeva între Eu și Tu. Dacă se face vreodată, îmi depun candidatura la președinția fan clubului, ori gânduri din astea n-am avut din liceu, de când eram fan Take That. Vedeți, nu contează vârsta, în fiecare mămăiță zace ascunsă o ,,groupie înrăită” care așteaptă cuminte să iasă la lumină. Dacă o să mă vedeți înghesuindu-mă cu puștoaice sau cu mamele lor pentru un autograf sau o poză, trageți-mă de mână și amintiți-mi că nu acolo e Casa de Pensii.
După hăndrălăii ăștia, pe scenă a urcat un grup din Oradea, ,,Sweet Pain”. La prima vedere, ai putea bănui că sunt ceva olimpici la scrabble, poate la șah, într-o zi de răzvrătire. Însă, în spatele fățicilor astea de cuminți, zace un munte de talent și o rockereală plină de atitudine. Le-aș urmări parcursul în următorii ani, când din niște Dexteri cu farmec vor deveni bărbățani cu lipici. Bravo, copii faini!
Noaptea ne-am petrecut-o într-un peisaj de poveste, în cabana unor prieteni care ne dau cheia de câteva ori pe an. A doua zi am savurat cafeaua pe terasă, estimând cam ce încurcături o fi creat ploaia celor din cort. Băiuțul se află în topul localităților din țară cu cele mai multe zile de precipitații pe an. Mi-am răsfățat colegii de cazare pregătindu-le caș pane cu roșii și vinete, apoi ei s-au retras la încă o partidă de somn repelent împotriva mahmurelii.
Cum n-am băut nimic, n-am avut ce alunga și mi-am propus să fiu turist. Raul, mezinul găștii, s-a oferit să mă însoțească. Prima oprire a fost la borcutul de la Poiana Botizii. Situat cam la 3 km de sat, izvorul captat are proprietăți terapeutice. Amenajat la confluența văilor Botiz și Cizma, izvorul iese ca un gheizer cu apă rece.
E bogat în dioxid de carbon, hidrogen sulfurat, fier, magneziu, sulf și clorură de sodiu. Dacă nu vă deranjează mirosul de vestiar de fotbaliști asudați, gustul e chiar bun. Proprietățile apei o descalifică pentru îmbuteliere, trebuie consumată la sursă. E un izvor pulsatoriu de apă minerală, captat într-un trunchi de copac pietrificat și parcă dă permanent în clocot. În apropiere e o adăpătoare, semn că și animalele consumă licoarea tămăduitoare.
De aici am mers la Lăpușul Românesc, satul copilăriei mele. N-am pornit în turneu de salutat neamuri, că aș fi terminat în câteva zile. Am mers direct la Mănăstirea Ruoaia, edificiu înălțat pe vatra străbună a satului, prima atestare documentară fiind din 1315. Apoi, în 1762 Mănăstirea Lăpuș a fost demolată, ca o reacție a refuzului locuitorilor de a se converti la catolicism.
În 1993 s-au pus bazele lăcașului de cult de azi. Acum, aici e un întreg complex monahal care cuprinde un lac, un paraclis specific stilului maramureșean, altar de vară, două biserici, chilii, 120 de locuri de cazare pentru vizitatori, iar în vale, o casă tradițională amenajată ca muzeu. 10 măicuțe gospodăresc întregul domeniu și par a fi specialiste în peisagistică și horticultură, nu doar având preocupări duhovnicești. Dacă am fi urcat pe Valea Ruoaia încă vreo 3 km, am fi ajuns ,,La Piatra”, unde o placă comemorativă menționează implicarea lui I.C. Brătianu din 1934 în soluționarea unor diferende legate de delimitări teritoriale.
Însă noi am făcut un popas ,,la lacuri”. În anii 90, aici, pe Zâmbrița, era o salbă de 4 lacuri care deserveau lăpușenilor ca zonă de agrement sau pescuit. Acum am trecut pe lângă o baltă cotropită de mătasea broaștei și bălării, apoi un lac amenajat pentru pescuit ,,Balta lui Ceteraș”, conform panoului informativ.
Ne-am întors la Rock N’ Road la timp pentru celebrele ,,concursuri tâmpite cu premii tâmpite”, cum le-au anunțat organizatorii.
Nu înainte de a ne minuna de stabilopozii pe lângă care am trecut în drum spre stadion, pe Valea Tocilii. Invenția inginerului român Mircea Ulubeanu a fost replicată la Băiuț de un alt inginer care a intuit potențialul năstrușnicei steluțe din beton.
Rolul lor e de a stăvili viiturile ce se scurg de pe versanți. Dacă întrebați un localnic ce caută stabilopozii în fundul grădinii, probabil vă vor răspunde șugubăț ca i-au adus copiii souvenir când s-au întors din tabăra de la Năvodari. Dacă tot suntem la capitolul ,,umor băiuțean”, am o poză cu roșii crescute în jardinieră, pe un cerdac. La ce climă au aici, în grădină se cultivă în cel mai fericit caz gogonele.
Pe teren erau în plină desfășurare competiții de skandenberg, tras cu arcul, aruncat mingi de basket într-un coș miniatural, beer pong, concurs de băut bere șezând pe o platformă vibrantă, tras de sfoară ca în ridichea uriașă, echilibristică și câte și mai câte. Scopul lor e de a destinde atmosfera, a descreți frunțile, a zgândări spiritul ludic din orice pletos fioros, a lega și consolida prietenii.
De fapt, toți cei care participă la un astfel de eveniment cred că adoptă o strategie comună. Timp de un weekend se dă ,,pauză” la viața obișnuită și se îmbrățișează cu inima deschisă toată această experiență: muzică bună, libertate absolută, râuri de alcool, oameni faini, toleranță, bun simț, prietenie, distracție, pasiune pentru motoare, apartenență la grup, fairplay, voluntariat, respect pentru semeni și natură…
Csabi Rusiczki, președintele clubului Rock N’ Road Friends mi-a declarat că e un eveniment ,,organizat cu inima, de drag de oameni”. Erau o gașcă de rideri care participau la întâlniri moto în alte județe . Ca orice ardelean înțelept, care știe că ,,e bine să ai lucru’ tău” s-a încăpățânat să creadă că visele pot să devină realitate și să adune la capătul lumii motocicliști de pretutindeni.
Astfel, în 2011 s-a organizat prima ediție. De atunci evenimentul ia amploare în fiecare an, anul trecut 6000 de persoane participând parțial sau la tot evenimentul. Primele 10 ediții au fost realizate doar din cotizații și câțiva sponsori ,,care au avut încredere în niște tatuați îmbrăcați așa”, mi-a spus Csabi aranjându-și cu mândrie vesta ce poartă însemnele clubului.
Majoritatea acțiunilor organizate de Rock N’ Road Friends au o componentă caritabilă. În iunie, de Ziua Copilului, organizează ,,Moto Inocența”, când se pregătesc surprize pentru 4-500 de copii. Acum au primit sprijin de la Consiliului Județean Maramureș, Primăria Comunei Băiuț, Organizația de Management al Destinației Maramureș (Visit Maramureș) și un producător de bere. Secretul succesului unui astfel de eveniment constă în faptul că muncesc în echipă și că participă pe tot parcursul anului la diferite evenimente în Germania, Finlanda, România. Se creează astfel o rețea, o colaborare cu alte cluburi similare, iar vizitele se întorc.
În timpul anului caută trupe tinere pe care să le invite în concert. Caută tinerețe, fără a face rabat la calitate. Însă aduc și nume mari, cum e Bucovina. Aceștia revin pe scena de la Băiuț după o absență de 9 ani. Un element inedit a fost momentul folcloric al celor din Grupul Iza, în premieră printre motocicliști. Uimitoare scenele cu hora, tropotitele și învârtitele motocicliștilor! Ioan Pop, membru al formației: ,,La asemenea manifestare n-am fost niciodată! Atâtea haine de piele n-am văzut numai când am fost fecior!”
Un alt moment emoționant a fost când Focul Viu a cântat ,,Balada străinului”, iar în public s-au aprins 500 de lumânări în memoria lui Nicu Covaci, Marinel Petreuș aflat anul trecut pe scenă alături de elevii săi și toți ceilalți cei plecați într-o lume mai bună. Tot în memoria lui Covaci, parte din The Speakers, Freddy și Sabin ne-au cântat ,,Cocoșii negri”. E piesa de la Phoenix de început de concert. Restul se va ține de acum printre stele. Fie să renască!
Pe scenă au mai concertat Wild Angels, Rockstars not Dead, Adelina Riff Masterpiece, Antpile și Gothic, Piano Bar… Din Republica Moldova a venit cu motocicleta Pavel, reprezentant al unui club, purtând cu el un puiet de stejar provenit din codrii lui Ștefan cel Mare, din celălalt capăt de pământ românesc. În semn de înfrățire, într-un gest simbolic, au plantat stejarul la Băiuț, fiecare club desemnându-și un reprezentant pentru această acțiune. Fie ca la umbra lui să crească generații de rideri veniți an de an la Rock N’ Road Friends Weekend!
Am fost întrebată ce fac, ținând în mână un caiețel școlăresc. Când am răspuns că îmi iau notițe pentru un articol, sprâncenele s-au ridicat a mirare și mi s-a spus: ,,E ciudat să faci cronici la beții generale”. Într-o oarecare măsură are dreptate, au curs râuri de alcool. Însă eu cred că RNR e despre oameni, dincolo de motoare și muzică rock.
Fără să mă cunoască, doar pentru că aveam mașina parcată lângă ei, am fost invitată la masă de niște sigheteni. Numai a nemâncată nu arăt, așa că musai să fie oameni de omenie, care împart și cu alții din ce au, cum le stă cel mai bine moroșenilor. Așa am aflat că vin de mulți ani la Băiuț.
Despre festival mi-au spus ,,că e o nebunie frumoasă”. Bunicu’ de la Sighet, cum îl știe toată lumea, stă în șa din 1970. A glumit că ,,e la întâlnirea moto de ieri și stă până la anu’.” Pasiunea pentru motoare e un microb care se transmite, dovadă fiind faptul că Mihaela, fiica, îl însoțea.
,,Eu sunt prezent de 10 ani, însă anul acesta e prima dată când vin cu soția și fiul meu. Sunt aici datorită prieteniei pe care o am cu cei de la Rock’ N Road și cu toți ceilalți băieți de la celelalte cluburi. Suntem toți prieteni. E dificil să descriu sentimentul pe care îl trăiesc, când mă întrebi direct, însă totul e despre oameni. Eu particip la întâlniri moto nu doar în Europa, ci în întreaga lume. Aici ești mai liber, e confortabil, bine organizat, toți sunt prietenoși și știu să spună ,,mulțumesc”, nu le pasă de unde vii, ce motocicletă ai. E vorba despre prietenie și familie. Asta e: ne-am construit o familie. Brothers from other mothers. Frați din alte mame”. Dierk 44 de ani, Germania
,,Pentru mine e a 9 a oară când particip la RNR. Prima dată am auzit despre eveniment de la un prieten, în timp ce mă aflam cu soția într-un tur al României. Toată lumea mă întreba de ce vin în România, că e plină de hoți, corupție, țigani. Le-am răspuns că toți sunt plecați în vest, țara a rămas curată și plină de oameni faini. Pentru asta vin. Îmi place și natura, peisajele sunt foarte diferite și n-aș putea să aleg doar unul, însă mă întorc mai ales pentru oameni.” Karechen, 57 de ani, Hamburg
,,Au trecut aproape 10 ani de când m-am alăturat acțiunilor clubului Rock’N Road. Se spune că timpul schimbă multe, însă nu și caracterul, sufletul sau valorile morale ale unui om. An de an, pe acești oameni i-am redescoperit din ce în ce mai buni, mai implicați în societate și gata oricând să facă bine, oriunde e nevoie.
Este a 13-a ediție Rock’ N Road Weekend și pot să spun că e cea mai frumoasă. Sunt mama unei adolescente de 17 ani, căreia eu îi spun Șefa :)). A participat alături de mine la multe evenimente și acțiuni organizate de club, de când era mică. Pot spune că asta e o amprentă în educația ei, deoarece pasiunea, libertatea, empatia, corectitudinea, muzica de calitate sunt doar câteva valori pe care orice părinte și le-ar dori pentru copilul său și pe care fiecare membru din Rock’n Road le manifestă într-un mod frumos și înălțător. Rock on!” Oana – 36 ani
M-am plimbat două zile printre motoare cu frustrarea unei bubuline care și-a dorit toată viața să se dea o tură cu motocicleta. Odată, am rămas la căsuța de la țară fără muștar și un prieten m-a dus cu motorul lui până în sat să luăm altul, că nu era regulamentar să mâncăm micii fără. Era o motoretă de teren, pe un drum de țară neasfaltat. Mi s-au zdruncinat toate, ovarele-mi erau colier, nu a fost nimic ca-n fantezia mea.
Sunt convinsă că trebuie să fie mai mult de atât. Am zis tuturor că mi-aș dori, dar nu mi s-a arătat încă. Nici nu visez la ceva complicat. Doar o deplasare din punctul A în punctul B. Nu plimbări lungi, nu haine de piele și catarame, nu curele. Ultima pe care am purtat-o era prin clasa a X a și avea scop utilitar, știu că aș arăta ca un parizer tradițional îndesată în outfituri de rockeri. Sunt faine la alții, nu pe mine. Aș putea umple un papirus cu toți aceia care mi-au promis ,,că mă dau o tură”. O fi o lege nescrisă printre rideri, care spune că nu e politicos să refuzi o domniță. E ca atunci când urci pe munte și ți se spune negreșit ,,nu mai aveți mult, încă un pic” când te văd cu ochii ieșiți din orbite și respirația întretăiată de efort.
După articolul acesta care n-a fost nici comandat, nici plătit, s-ar putea organiza și, din 250 de membri, câți are clubul, măcar o dată pe sezon, cineva, care trage paiul scurt, s-o ducă la piață pe tanti care scrie cu penița muiată poate nu în talent, dar cu siguranță în umor.