Iran – nu credeam sa ajung sa-l vizitez. Speram si atat. La fel cum sper ca intr-o zi sa ajung in Yemen sa vad centrul vechi din Sana’a cu acele blocuri-turn construite din caramizi de lut si minunea care aproape pare a fi de pe alta planeta, insula Socotra. La fel cum, pe aceeasi lista de dorinte ce par irealizabile in contextul politic actual, am pus alte locuri in care as dori sa pot ajunge: Siria, Irak, Afganistan sau Pakistan. Toate fac parte din seducatoarea – pentru mine – lume orientala, plina de mister, de vraja, de povestile Seherezadei sau aventurile lui Ali Baba, de covoare fermecate si de djini, de iubiri tainice ascunse in spatele valurilor purtate de femei, lumi atat de diferite de cea in care am crescut si traiesc.
Au trecut doua saptamani de cand ne-am intors si privesc fotografiile cu aceeasi incantare, uimire si bucurie cu care am vazut locurile, iar sufletul inca imi este plin de tot ceea ce am trait acolo. Este o tara fascinanta, o tara care te surprinde si iti depaseste asteptarile – de la vechile urme ale civilizatiei persane, la Persepolis – vechea capitala a imperiului, la incredibil de frumos decorate moschei sau palate, la delicioasele mancaruri sau inghetate si ajungand la ceea ce te cucereste definitiv: oamenii – cei mai prietenosi si timizi in acelasi timp, cei mai ospitalieri, cei mai dornici de a te cunoaste, de a-ti vorbi sau de a te ajuta. Nu am plecat in Iran cu idei preconcepute, dar chiar daca as fi avut sunt sigura ca mi s-ar fi spulberat inca din prima seara, de la prima plimbare pe strazile Esfahanului, cand eram salutati sau ni se zambea sau ni se ura “welcome to my country” si “enjoy your trip” de peste tot din jur – de la oameni pe langa care treceam pe trotuar, de la vanzatori din magazine, de la tinerii de pe scutere. Eram intr-o uimire totala iar atitudinea lor m-a facut sa ma intreb: eu cand am urat “bun venit” vreunui turist strain intalnit in tara mea? Spre rusinea mea, nu mi-am amintit vreun moment…..
Din pacate, imaginea Iranului a fost covarsitor negativa in ultimele decenii – de la Revolutia din 1979 care a dus la inlaturarea de la putere a sahului, la criza ostaticilor americani (care a fost sursa de inspiratie pentru “Argo”, filmul de Oscar al lui Ben Afleck), apoi la razboiul de 8 ani cu Irakul – razboi care a consolidat puterea mullahilor si a deschis drumul liderilor religiosi spre puterea absoluta. Mai tarziu, George Bush a pus tara pe o “axa a raului”, alaturi de Irak si Coreea de Nord, iar organizatia Human Rights Watch a condamnat public guvernul pentru suprimarea libertatii de exprimare. Din exterior, Iranul era vazut ca un loc barbar si infricosator. Asta si pentru ca, dupa ce a devenit Republica Islamica, si-a creat reputatia de a fi inchisa, anti-occidentala si anti-turistica, a fost o perioada de zel revolutionar in care s-a pus accent pe istoria islamica a Iranului, iar cum o multime de locuri de interes turistic erau din perioada veche, pre-islamica nu au dorit sa incurajeze turismul. Presedintii care au venit la conducere dupa terminarea razboiului cu Irakul au inceput sa promoveze tara ca destinatie de calatorie, dar a fost dificil pentru mult timp, nu numai din cauza imaginii negative ci si a embargoului, a sanctiunilor economice si a procedurii greoaie de acordare a vizei. In urma acordului international negociat in 2015 de Iran cu marile puteri occidentale, presedintele Rouhani a promis sa limiteze activitatile nucleare in schimbul ridicarii sanctiunilor economice care izolau tara de restul lumii. De atunci, s-a permis operatorilor straini din domeniul turismului – agentii si hoteluri – sa isi deschida afaceri in Iran. O tara care era odata sceptica fata de vizitatorii straini, o tara privita uneori doar prin prisma regimului opresiv care a fost la putere isi asteapta turistii.
Da, este un stat conservator in care trebuie sa respecti un anumit cod vestimentar si nu este permis consumul de alcool. Dar Iranul modern este o fuziune a istoriei si culturii tuturor civilizatiilor care au existat pe acele pamanturi si asta o face fascinanta.
Ca turist, nu am simtit nici o presiune. Am simtit doar placerea de a fi in mijlocul unor oameni calzi si plini de viata, multi dintre ei tineri educati, buni vorbitori de limbi straine (franceza, germana, engleza – unul dintre politistii de la biroul Politiei Turistice din Piata Imamului – Esfahan vorbea fluent chineza), toti curiosi si interesati sa stie de unde suntem, de unde venim (nu prea stiau unde se gaseste Romania pe harta, dar google maps ne-a ajutat sa le aratam) si ce anume ne-a adus in tara lor.
In cazul in care doriti sa vizitati Iran pe cont propriu, ceea ce recomand din tot sufletul – desi nu contest avantajele unei excursii organizate de o agentie, iti rapeste posibilitatea de a interactiona cu localnicii – imi permit sa va ofer cateva informatii din experienta noastra, lucruri pe care le-am aflat in mare parte la fata locului, altele pe care le stiam dinainte de plecare.
Transport
In aceasta vacanta, am ales sa vizitam Esfahan – Yazd – Shiraz, am omis intentionat Teheranul, din cauza supra-aglomerarii si pentru ca, oricum, sotul meu doreste sa urce pe Varful Damavand (5671 m) – cel mai inalt munte vulcanic din Asia, deci sper ca vom mai face o calatorie in Iran. Am ajuns in Esfahan cu un zbor FlyDubai, iar escalele din Dubai ne-au oferit ocazia de a ne plimba prin Dubai Marina, de a arunca un ochi in Dubai Mall si de a admira Burj Khalifa, cea mai inalta cladire din lume. Biletele le-am cumparat cu un an inainte si au costat 240 euro/pers round trip.
Rezervari cazare
Spre deosebire de multe alte tari, hotelurile iraniene sunt foarte putin prezente pe site-urile de rezervari. Iar acelea care sunt fac parte din categoria celor mai de lux, cu preturi incepand de la 100 dolari/euro/dubla/noapte. Pentru noi, care cautam ceva mai accesibil, a fost provocarea cea mai mare. Din fericire, tot citind si cautand pe internet, am gasit site-ul de rezervari hostelsiniran.com care are o varietate destul de mare a locurilor de cazare prin tot Iranul. Am gasit in oferta lor hoteluri traditionale si am ales cate ceva diferit de fiecare data: In Esfahan am stat intr-un loc ce parea desprins din 1001 de nopti datorita fascinantelor povesti pictate pe pereti; in Yazd am ales un hotel aflat in inima cartierului vechi, cu ale lui case din chirpici; in Shiraz am locuit intr-o camera ale carei ferestre erau decorate cu vitralii si ne trezeam de la prima ora cu raze colorate care se jucau vesele pe pereti. Procedura de rezervare este simpla: se poarta o corespondenta prin email. Cu ceva mai putin de o luna inainte de plecare le-am trimis un email pentru a ne reconfirma ca totul este ok. Plata, bineinteles, am facut-o acolo. Important: Pasapoartele se opresc la unitatea de cazare, deci este bine sa plecati cu o copie la dvs. Just in case! Noi nu am avut….Si ne-ar fi trebuit pentru schimbul valutar, dar ne-am descurcat cu o copie CI din telefon…
Viza
Am ajuns pe micul aeroport din Esfahan si vedem ca spre biroul pentru eliberarea vizei ne indreptam doar noi si inca un cuplu de belgieni. Wow! Deci, dintr-un intreg avion eram doar patru turisti, restul localnici. A fost un avantaj, pentru ca formalitatile au durat 15 minute maxim. Am completat un formular de viza, ne-au intrebat daca avem asigurare – nu aveam, plecasem fara asigurare din tara pentru ca citisem ca exista posibilitatea sa nu fie acceptata – deci am platit la fata locului. Nu ne-au cerut biletele de avion de intoarcere sau confirmari de cazare, contrar a ceea ce ne asteptam. Doar am vorbit putin cu ofiterul, ne-a intrebat pe unde vrem sa mergem, ne-a intrebat de ce nu l-a iubit poporul roman pe Ceausescu – stia despre evenimentele din 1989, stia ca a fost impuscat, ne-a povestit ca el insusi facea parte din aparatul Ministerului de Interne Iranian cand a fost in vizita de stat. De la el am aflat ca nu exista birou de schimb valutar in aeroport si ne-a sfatuit cat sa platim (10 $) pentru taxi pana la cazare. Cost viza 75 euro, asigurare 15 euro.
Codul vestimentar
Pentru barbati, este foarte simplu – pantaloni/blugi si tricou/camasa, important este ca picioarele sa fie acoperite, deci exclus pantaloni scurti/bermude. Nu i-am vazut purtand sandale, dar au fost 23-25 grade ziua, deci nu era excesiv de cald. Totusi, cred ca nu este permis.
Ca femeie, poate fi putin mai restrictiv: o esarfa pe cap, astfel incat sa fie cat de cat acoperit parul, dar nu va imaginati ca este o regula prea dura. Erau pe strada fete si femei care isi acopereau cam jumatate de cap, se vedeau parul, urechile, cerceii, iar fata este pemis sa fie pe deplin expusa. Mi s-a intamplat sa imi alunece esarfa, sa nu observ imediat si sa ma sperii putin. Femeile din jur mi-au zambit si mi-au spus: it’s ok. Am citit, inainte de plecare, ca ar exista o “politie a moravurilor” care patruleaza pe strazi in cautarea femeilor care nu respecta codul vestimentar, dar nu am intalnit asa ceva in zilele petrecute acolo. Pantalonii sunt obligatorii, camasile/tricourile/bluzele trebuie sa aiba manecile mai lungi, sa acopere cotul si, de asemenea, sa nu sublinieze talia, trebuie sa coboare cam pana la coapse. Acolo unde a fost nevoie – cand am vizitat doua moschei-altar unde sunt inmormantati imami importanti ai islamului siit – mi s-a dat un chador peste imbracaminte, dar chiar si acela era alb cu floricele. Nu-s genul de om pe care-l deranjeaza aceste reguli, a fost alegerea si dorinta mea sa merg acolo si mi-am asumat tot ceea ce a decurs din asta.
Siguranta
Iranul este o tara foarte sigura, am calatorit singuri fara nici o teama iar in orasele in care am stat ne-am plimbat prin tot felul de zone, de la cele turistice pana in cartiere marginase, pe strazi aproape pustii unde intalneam cate un localnic ici-colo. Nu am purtat discutii despre politica sau religie, nu am facut fotografii cu cladiri oficiale, militari, politisti. In general, chiar si oamenilor le-am facut putine fotografii, pentru ca nu am vrut sa-i fac sa se simta inconfortabil. Iranul nu este un loc periculos plin de teroristi care vor sa te rapeasca sau sa te omoare. Am auzit cuvinte din astea de la cei carora le spuneam ca vom merge in Iran de capul nostru, ca la un moment dat efectiv nu mai stiam cum sa reactionez. Iranienii sunt oameni foarte deschisi, isi doresc enorm sa vorbeasca cu turistii, vroiau sa stie de ce am ales sa le vizitam tara, in ce orase urma sa mergem, ne dadeau sfaturi ce sa vizitam, unde sa mancam si ce anume sau chiar s-au oferit sa ne insoteasca in unele locuri. Imi amintesc acum de ziua in care am vizitat Zinat al-Molk, o casa de la inceputul anilor 1900 cu niste decoruri incredibil de bogate. La subsol este organizat un muzeu care prezinta istoria provinciei Fars, o mica expozitie cu vechi instrumente muzicale si suveniruri traditionale. Priveam si fotografiam cu multa curiozitate instrumentele, dintre care unele nici nu se mai folosesc in prezent, cand am fost abordati de unul dintre domnii de acolo care si-a luat sitarul si ne-a cantat. Nu a vrut de la noi nimic, doar i-am scris cateva cuvinte intr-un caiet unde, si alti turisti, lasasera cateva amintiri. A fost unul dintre putinii care stiau de Romania, el stia ca avem in tara o mare comunitate de “gipsy”! Dupa cum v-am mai spus, nu sunt multi turisti in Iran, mai ales din acestia care sa mearga pe cont propriu, iar atunci cand intalnesc vizitatori, iranienii vor ca acestia sa se simta bineveniti.
Internet
Am avut acces wi-fi in toate locurile de cazare, nelimitat in Shiraz si Yazd, limitat la 500 Mb si cu parola individuala in Esfafan, dar cand s-a terminat (destul de repede, de altfel, pentru ca trimiteam fotografii acasa) am primit un alt cod de acces. De asemenea, au fost restaurante si cafenele unde exista conexiune wi-fi, telefonul ma avertiza ca este retea disponibila si doar rugam sa ni se scrie parola. In Iran este restrictionat accesul la Facebook, Twitter, Youtube, nici chiar la site-uri de stiri nu am avut acces. Se pot folosi insa Gmail, Yahoo, Whatsapp si Instagram, acesta din urma este chiar extrem de popular acolo. Exista si varianta de a folosi o aplicatie VPN care modifica adresa IP si am fi putut accesa site-urile restrictionate, dar nu am folosit. De asemenea, exista posibilitatea de a cumpara un SIM local – initial asta ne propusesem, in special pentru harta, dar am folosit varianta offline si hartile pe care le-aam luat de la biroul de turism si nu am mai avut nevoie.
Pentru informatii: https://irancell.ir/portal/home/?263989/Visitor-SIM
Bani
Din cauza sanctiunilor internationale, in Iran inca nu se pot folosi cardurile emise in afara tarii. Deci nu se pot retrage bani de la bancomate si nu se poate plati nimic cu cardul. Pentru turisti nu exista decat varianta platilor cash. Moneda nationala este rialul iranian, dar am intalnit destul de des toman-ul: 1 toman = 10 riali. Pe mine m-a zapacit asta, nici pana la final nu am reusit sa ma obisnuiesc, mereu intrebam “rials or toman?” Noi am schimbat dolari, la un curs de 47.000-48.000 riali/dolar, desi cursul oficial este pana in 38.000. Banii nu se pot schimba la banci, numai la case de schimb sau pe strada, la “valutisti” – cum erau si la noi prin anii ’90, efectiv stau in apropierea caselor de schimb cu teancuri de bani in mana si se ofera sa iti schimbe. Nu am folosit serviciile lor, am mers numai la casele de schimb. Un amanunt important pe care uitasem sa-l precizez: sa aveti la dvs. o copie a pasaportului sau o fotografie in telefon. Acum, despre casele de schimb: in aeroportul din Esfahan nu este, am gasit in oras pe strazile din apropierea Pietei Imamului. In Yazd, de asemenea, am vazut case de schimb pe Imam Street. In Shiraz, lucrurile s-au schimbat: nu am vazut niciuna; nu zic ca nu sunt, pur si simplu nu am intalnit si ne-am plimbat destul de mult pe jos. Am stat mereu cu ochii in portofel, sa nu se termine rialii!
Informatii turistice
In aeroportul din Esfahan nu este birou de informatii turistice. Este in Piata Imamului – acolo am mers prima data, era in apropierea cazarii noastre si vroiam sa luam harta. Tot in acea piata este si un birou al Politiei Turistice unde se poate intreba orice, ei sunt acolo 24/7 si sunt foarte prompti si binevoitori.
In Yazd este un mic birou turistic la autogara – de unde se poate lua harta – si am mai intalnit unul in zona veche a orasului, cartierul Fahadan, in apropierea Muzeului de Antropologie.
In Shiraz biroul turistic este langa Citadela Karim Khan, dar era inchis…. Este o harta destul de amanuntita lipita pe unul din geamuri, se poate face o fotografie a ei in cazul in care chiar nu aveti alte materiale care sa va ajute.
Noua ne-a fost de ajutor ghidul Lonely Planet al Laurei, careia vreau sa-i multumesc inca o data!
Transport intern
Reteaua de autobuze este foarte dezvoltata in Iran si este cel mai simplu mod de a te deplasa de la un oras la altul si asa ne-am planificat calatoria pe itinerariul: Esfahan – Yazd – Shiraz – Esfahan. Sunt autobuze VIP, dotate cu aer conditionat si un monitor unde rulau filme si muzica, au scaune spatioase, confortabile, cu spatar rabatabil si spatiu suficient, iar pentru drum se ofera o cutie de gustari, sandvis si apa/suc. Pentru drumul catre Yazd am cumparat biletele chiar in dimineata plecarii, apoi la fiecare sosire am luat bilete pentru urmatoarea destinatie. Biletele nu sunt scumpe, desi distantele au fost de cateva sute de kilometri/segment: Esfahan/Yazd 5$/pers (300 km, 4h), Yazd-Shiraz (450 km, 6h) 8$ si Shiraz-Esfahan (500 km, 8h) 8$/pers.
In general, in orase am mers pe jos, pentru ca ne place sa vedem locurile pe indelete, sa ne oprim pe unde mai zarim cate ceva interesant si sa observam oamenii. In Esfahan am descoperit metroul iranian a carui viteza de constructie o depaseste pe cea a magistralei din Drumul Taberei, Bucuresti! Si care nu circula decat pana la ora 19.00… Dar au fost si situatii in care am apelat la taxi – care poate fi oficial, cu masinile galbene ca si la noi sau pot fi particulari care isi ofera serviciile turistilor. In ambele situatii am negociat tariful curselor cam pe la jumatate, cu exceptia drumurilor dinspre/spre aeroport.
Alcool
Aici este foarte simplu: in Iran producerea/comercializarea/consumul de alcool este ilegal, este interzis prin lege din 1979 de la instituirea Republicii Islamice, deci nici macar sa nu va treaca prin cap un gand legat de alcool. Minoritatile non-musulmane recunoscute (crestinii armeni si asirieni) sunt autorizate sa produca bauturi alcoolice pentru consum propriu si ritualuri religioase. Cu siguranta, exista o piata neagra pentru trafic ilegal de bauturi; chiar ne-am amuzat intr-una din serile petrecute pe strazile Esfahanului, cand am vazut un barbat intr-o avansata stare de ebrietate, care nu doar ca mergea alandala, dar vorbea singur, foarte tare, toti se uitau intrigati la el. In magazine, in restautante, in cafenele sunt multe sortimente de bauturi nealcoolice din malt pe care ei le numesc “bere”: de cocos, cafea, lamaie, limeta, piersici, ananas, tropicale si, cea mai cautata, cred, pentru ca o gaseam cel mai rar – berea de rodii. Sincer, au mai multe in comun cu sucurile decat cu berea, dar sticlele, cutiile, etichetele, aspectul lor in general arata precum berea. Sa va spun si cateva marci locale: Istak, Delstar, Hey Day si Shams.
Alfabetul si cifre
Desi poate parea dificil sa te descurci intr-o tara al carei alfabet si sistem de numerotare este diferit, nu a fost deloc asa. Placutele cu denumirile strazilor si indicatoarele catre zonele turistice sunt bilingve – au denumirile trecute atat in farsi cat si in engleza. De asemenea, panourile explicative de la obiective – de exemplu, la Persepolis, la palatele pe care le-am vizitat in Esfahan, la Muzeul Culturii Zoroastriene in Yazd – erau bilingve. La restaurante si cafenele am primit, in toate locurile unde am fost, meniu in engleza. Am mancat de cateva ori in ceva gen fast-food local si, pentru ca nu aveau meniuri decat in farsi, cu putina engleza pe care o stiau s-au straduit sa ne explice ingredientele si sa ne serveasca un falafel delicios, cel mai bun mancat de noi pana acum. In magazine am vazut preturile scrise aproape numai in cifre arabe, ba in riali, ba in tomani…Ca sa ne descurcam, am avut in permanenta la noi un mic tabel cu simbolurile de la 0 la 9 si chiar ne distram incercand sa descifram preturile fara sa ne uitam pe el. Ne-a reusit rareori!
Am scris mult, stiu. Si voi mai scrie. Pentru ca voi incerca sa va conving sa mergeti in Iran. Pentru ca este o tara care te ajuta pe tine, calatorule, sa fii deschis, sa apreciezi libertatea si sa constientizezi prejudecatile. Vizitarea Iranului este o provocare si o lectie: sa fim calzi și buni, primitori si entuziasti, sa învățăm sa daruim zambete si sa lăsăm deoparte stereotipurile, Pentru mine, aceasta calatorie este speciala pentru ca m-a coplesit, mi-a oferit mult, mult mai mult decat m-am asteptat.
Sublim, multumesc! Ma pregatesc sa plec in Octombrie in Iran si informatiile au fost mana cereasca. Banuiesc ca sunteti nefumatori, dar aveti cumva idee sunt ceva restrictii cu privire la fumat?
Fumatul in locurile publice este interzis din 2007 (cladiri ale statlui, hoteluri)!
Buna seara! Ce luna recomandati pentru Iran? Multumesc!
Primavara si toamna am spune noi
Foarte frumos si util articolul. Felicitari!
Mulțumesc frumos!
Excelent articol! Complet si frumos scris. M-a inspirat, multumesc 🙂
Multumim!
Vă mulțumesc pentru aprecieri! Sper să ne trimiteți, într-o zi, o fotografie din Iran ?
Minunat scris! M-am regăsit intru totul in poveștile tale. Am fost anul trecut in mai și continui sa spun ca a rămas vacanța mea de suflet deși am văzut deja destul de mult din lumea asta. A fost locul care mi-a rămas in suflet și datorita oamenilor sau mai ales datorita lor. N-am întâlnit nicăieri oameni atât de calzi. Am fost serviți pe strada cu înghețată, pepene, am fost invitați în casa lor și ne-au spus ca ar fi onorați dacă am accepta, am stat seara târziu, in Shiraz, la povesti, la un pahar de vin? și-o narghilea și ne-am amuzat pe seama unor clipuri cu conducătorii lor, pentru ca a doua zi erau alegeri. Cumva mie mi-a amintit de România dinainte de 89. Iranul este absolut minunat, păcat ca vesticii au atât de multe rețineri.
Mulțumesc pentru cuvintele frumoase! Iran are un loc special și în sufletul meu.
Articolul este un bun punct de plecare pentru cei care isi doresc sa viziteze Iranul. As mai adauga doua optiuni pentru organizarea cazarilor: contactarea unei agentii locale cunoscute sau direct a hotelurilor. Noi am ales cea de a doua varianta si nu am avut nicio surpriza neplacuta, desi nu platisem nicaieri niciun avans.
Pentru cei care viziteaza si Teheranul un SIM local cu servicii de date permite si utilizarea Snapp. O aplicatie gen Uber (poti plati cash) care te scuteste de negocierile cu taximetristii.
Bună seara! Sunt convinsă că sunt și alte detalii legate de organizarea unei călătorii în Iran. Eu am scris doar despre cum am gândit și ne-am organizat noi drumul si despre ceea ce a fost la fața locului. Referitor la cazări, site-ul pe care l-am menționat în articol a fost, practic, legătura noastră cu fiecare loc de cazare in parte, sa-i zicem un Booking iranian ?! Ținând cont că toate cele trei cazări le-am rezervat prin intermediul lor, ni s-a s-a parut foarte comod să purtăm corespondența doar cu ei. De asemenea, așa cum spuneți dvs., nici noi nu am plătit vreun avans, am achitat direct la hotel. Mulțumesc!