I am back! Da, dupa un an de pauza si cu multe batai de cap din partea lui Marius, m-am mobilizat si…. Am zis sa mai variem povestile ca poate v-am plictisit cu INDIA MEA, iar urmatoare la rand este o zona care mie personal imi este foarte aproape de suflet: PALESTINA. De cand ma stiu mi-a placut istoria, politica si posibilitatea de a citi printre randuri in evenimentele internationale, iar zona de Orient Mijlociu mi se pare fascinanta. Probabil ca ce voi scrie eu acum este mai putin despre travel si obiective turistice, cat despre sentimente si trairi… generate de un loc plin de zbateri si tulburari, in care fiecare are partea lui de dreptate, un loc unde nimic nu cred eu ca se va rezolva prea curand pentru ca fiecare parte a pierdut prea mult pentru a mai putea sa treaca mai departe si sa uite.
Cumva ne-am hotarat sa mergem in Israel si in Iordania, intr-un august nebun si torid. Acum cand ma uit in spate la ce decizii am luat si cum am procedat imi dau seama ca am iesit putin din tipare si nu imi pare rau, viata este facuta din momente de genul asta si din amintiri care raman cu tine mereu.
Am aterizat la Amman, capitala Iordaniei, iar destinatia noastra era Jerusalim. Probabil ca un om normal s-ar intreba de ce Amman? De ce asa? Pentru ca, din cate stiam eu, la momentul respectiv, daca aterizai la Tel Aviv ti se stampila pasaportul, si asta am incercat sa evit, desi imi place la nebunie sa colectionez vize in pasaport. Totusi vroiam sa ajung in Liban si in Siria (pe vremea respectiva nu era razboi) iar acesta tari nu accepta viza de Israel pe pasaport. Si am resusit? Cu ce cost?!
Cum spuneam, am aterizat la Amman in creieri noptii (asa se zboara in zona) si ne-am trezit in mijlocul unui aeroport pustiu – noi, bagajele noastre, cativa soldati de la paza, niste taximetristi exotici si sunetul catecelor de la moschee! Suna si miroase bine zona asta sau cel putin mie imi da un sentiment de bine Orientul. Ne-am suit in primul taxi pe care l-am vazut si directia catre vama. Punctul de frontiera Allenby Bridge cunoscut ca si King Hussein Bridge. Podul care traverseaza raul Iordan si leaga Iordania (East Bank) de Israel si implicit de West Bank, Palestina. Este singurul punct de frontiera pe unde palestinienii pot intra sau iesi din zona si au nevoie de permise de trecere atat din partea israeliana cat si din partea iordanina. De mentionat ca palestinieni nu au voi sa foloseasca aeroportul Ben Guion din Tel Aviv ci pe cel din Amman, Queen Alia International Airport. Cetatenilor israelieni nu le este permis sa foloseasca acest cvasi punct de frontiera, iar turistii straini care calatoresc pe aici trebuie sa aiba viza iordaniana din tara lor de resedinta, nu direct de la aeroport cum se obtine in mod normal.
Am ajuns la vama la un 6 dimineata dupa ce calatorisem cu avion si un taxi, in mijlocul a nicaieri, unde totul era inchis si nici o miscare nu arata ca se va deschide curand, astfel incat ne-am pus pe asteptat, noi si bagajele de la purtator.
Recunosca ca imi place la nebunie Orientul Mijlociu, cu nebunia si zapaceala caracteristica, cu vanzatori ambulati si bazarurile aglomerate si mai ales cu sunetul moscheilor pe care le auzi dis de dimineata, imi fac ziua mai frumoasa. Nu stiu de unde acest sentiment dar este aici in mine si nu am ce sa ii fac 😉 Au oameni astia un dolce far niente pe care numai in zona il poti gasi! Timpul lor este mai lent… nu pe repede inainte ca la noi… Intr-un final au decis vamesii iordanieni ca e timpul pentru o alta zi de munca si lucrurile au inceput sa se animeze, se deschideau usi, se trageau obloanele strigau unii la altii, deci sa inceapa viata in ziua respectiva !!!
Daca nu realizam ce poate face un pasaport de Uniunea Europeana, fie el si de Romania, am realizat acum…la cat de repede am terminat procedurile cu autoritatiile de emigrare, in comparatie cu posesorii pasapoartelor negre, palestinienii. Dupa ce toate formalitatile au fost gata, ne-am dat seama ca trebuia sa luam un bus, care sa ne treaca podul in partea israeliana. Zis si facut! Nu cred ca am realizat pana in momentul in care autobuzul a inceput sa ruleze, gravitatea situatiei de acolo, tragedia oamenilor si realitatea lor atat de indepartata fata de a noastra, relaxata si confortabila de acasa! Zona de tranzit este “no men’s land”, de o ariditate incredibila cu sarma ghimpata si diferite vehicole militare, pe care eu ca fata 🙂 imi e greu sa le nominalizez in cuvinte. Clar te ia cumva pe sira spinarii si te gandesti ca in momentul ala se poate intampla orice si nu mai este cale de intors inapoi.
In vama israeliana am stat vreo 6 ore pana ne-au verificat dosarele de cand ne-am nascut, ne-au luat interviu impreuna si separat, si cumva cred ca asteptarea si tratamentul te lucreaza la mental, filtre si oameni pe care ii intrebi de ce astepti, cat mai dureaza sau ce se intampla, nu iti raspund nimic 🙂 In cele din urma nu am luat viza pe pasaport, deci a meritat asteptarea! Nici pana in ziua de azi nu stiu de ce am stat atat in vama, eu cred ca mi se trage de la faptul ca aveam notat pe voucherul de hotel numarul de telefon al unui ghid in Palestina, si l-au vazut … dar nu stiu… ma gandesc ca nu aveam noi fata de teroristi dar nu stii niciodata in ziua de azi cum stau lucrurile… Oricum a fost interesanta asteptarea, noi, niste domni muslmani in fuste si vamesi israelieni care aratau foarte bine… ma rog fara pusti sa zicem 🙂
Next: Directia Jerusalim !!!! poate odata o sa povestim si de istoria care o emana locul asta prin toti pori lui, dar pana atunci ne concentram pe PALESTINA MEA.
In stilul meu caracteristic, am facut “deplasarea in Palestina” my way: fara excursie organizata si ghid, on my own off the beaten track. Dupa ce ne-am am gasit apartamentul unde stateam, am iesit seara tarziu in orasul vechi. Aici printre strazile care se intrepatrund intre cartierul crestin, musulman, evreiesc si armean, ne-am imprietenit cu Ayman! Ayman un localnic, zicea el de origine musulmana (asta nu am cum sa stiu, ca nimic nu este ce pare defapt acolo), ne-a plimbat jumatate de noapte prin toate catacombele si terasele orasului vechi al Ierusalimului, mi-a explicat cum sa fac sa ajung in Palestina. Aveam o destinatie si mi-am dat seama ca defapt excursia in zona pentru asta era ! Zis si facut …a doua zi, ne-am inarmat cu pasaportul, cat mai putine lucruri la noi, o imagine cat mai low profile, fara excese la imbracaminte si pe aici iti e drumul, am mers in piata centrala la autobuzul local care te trecea granita in Palestina catre Bethlehem, doar 27 de km dar la o distanta de o viata!
Bineinteles ca in nebunia locului, aglomeratia de oameni si euforia momentului, am ratat autobuzul de care ne spusese baiatul 🙂 si ne-am suit intr-un altul… care surpriza…ne-a lasat fix in fata vamii iar soferul tipa la noi ca sa coboram ca este capat de linie. WTF !!! ok ok coboram fara sa ne enervam…noi, 3 fete si inca doi italieni, in rest o mare de localnici care se impingeau si se grabeau catre o destinatie necunoscuta. In nebunia mea de atunci cumva nu m-am gandit nici un moment la pericolele din zona, la cum sar autobuzele in aer, la cum se detoneaza oamenii, dar poate lucrurile astea acum cativa ani nu erau atat de mediatizate si exagerate. Si daca se intreaba cineva daca acasa stia cineva ce facem si unde suntem, raspunsul este bineinteles NU 🙂 Mi si imaginez pe ai mei deja panicati daca ar fi stiut… Au aflat de abia cand totul era deja trecut si sufletul multumit de ce a simtit si vazut acolo.
* Palestinian women wait to cross an Israeli checkpoint on their way from the West Bank town of Bethlehem to attend prayers in the Al-Aqsa Mosque compound in Jerusalem. (AP Photo/Nasser Shiyoukhi)
Ne-am trezit cinci straini in fata unei hali imense, vama israeliana, cu o panica imensa ca vom sta iar 100 de ore si ca va trebui sa raspundem iar la 100 de intrebari dar spre surprinderea noastra, it was way to easy! Ne-am facut curaj si am intrat in incinta, care era plina de cabine si cabinute, de tot felul de bari si gratii cumva sa te faca sa mergi inlinie dreapta, sa nu poti sa te grabesti sau sa o iei la fuga pe acolo… imi aduc aminte ca stateam cu pasaportul in mana si nici macar nu ne-au controlat… au vazut ca suntem Uniunea Europeana si gata (e buna si Uniunea asta cateodata zic), ne faceau semn sa trecem! Wow si asta a fost… a mers prin tot labirintul vami, la un moment dat ne-au despartit pe culoare de femei si de barbati si am ajuns la vama palestiniana, formata din doua gherete si atata, aici nu s-a uitat nimeni la noi si … Off we go …eram in Palestina !!!
O Palestina aglomerata, in sarbatoarea Ramadam-ului, cu oameni de tot felul care se grabeau inainte si inapoi, parea o aglomeratie fara sens. Este ciudat sentimentul ca doar la cca 30 de km era o alta lume, o lume “civilizata, occidentala” cumva.. .aici….era doar nebunia si colcaiala Orientului care iti da totul sau nimic.
Va urma…
Impresionanta poveste, nu stiu cati romani au ajuns pe acolo, mai ales avand in vedere ceea ce se intampla in ultima vreme. Abia astept sa citesc mai departe, nu stiu mai nimic despre Palestina, in afara de ceea ce se vrea a crede/sti.
Urmeaza lucruri si intamplari si mai interesante 🙂
Merci Ira…este un loc senzational, ma rog din punctul meu de vedere, si poate ca este atata de frumos, pentru ca nu are nimic turistic, doar foarte mult uman de oferit si pentru ca multora le este frica sa se gandeasca macar ca ar merge acolo 🙂