Am participat anul trecut la invitația finilor mei la ,,Danțul la șură” în satul Vărai. Mi-a plăcut atât de mult ce am găsit acolo, încât anul acesta am umplut trei mașini de prieteni și m-am reîntors în satul în care verdele îmbie la plimbări pe dealuri și coline, poamele promit rod bogat și licori magice, iar inima oamenilor e plină de voie bună.
Vărai e un sat din comuna Valea Chioarului, Maramureș, pe drumul ce merge spre Cluj, la vreo 35 de kilometri de Baia Mare. Întins pe dealuri molcome, Văraiul pare a fi un sat cu ,,vreme bugătă”. Îmbie la liniștire în inimă, minte și chip. E brăzdat de apele Bârsăului, ce-și face potolit drum la vale.
Pe deal e o biserică din lemn, construită în secolul al XIX lea ce poartă hramul ,,Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril”. Unul dintre clopotele sale măsoară timpul de 400 de ani. În Vărai există o asociație care are ca scop mai binele comunitar. S-au jucat cu toponimia satului Vărai și a rezultat ,,Asociația Văd Rai”.
Într-o lume a internetului, se încăpățânează să scoată pe hârtie o revistă despre viața din sat. Prin proiectele și acțiunile lor de voluntariat au ajuns la ,,fă rai în Vărai”. Cred că aceasta e chintesența rostului nostru în lume.
,,Fă rai din ce ai” ar trebui să fie un motto universal și dacă l-am urma cu toții în bucățica proprie de viață, lumea întreagă ar fi mai bună. ,,Danțul la șură” e un eveniment organizat în sat, ajuns acum la a IV a ediție, găzduit în bătătura unui localnic.
De cum pășești în curte, te întâmpină o atmosferă de basm. Pretutindeni sunt amenajate ,,foto corners” rustice, rotocoale de baloți de paie slujesc drept șezlonguri, obiecte utilitare în alte vremuri au rol decorativ și provoacă la depănat amintiri.
Locul nu e ales întâmplător. Panouri informative vorbesc despre istoria sa, despre generații ce s-au perindat în bătătură, începând cu Arpad Gheție și încheind cu familia Pop. În prezent se află în proprietatea diacului Marian Pop, iar an de an devine scenă pentru un eveniment comunitar.
Olimpia Ghețe, vicepreședinta asociației ,,Văd Rai”, unul dintre pilonii organizatorici de bază, mi-a spus că ,,Danțul la șură” ne spune o poveste a dragului de oameni și a dorului de simplitate. E o scenă fără actori principali, pe care fiecare devine personaj prin idei constructive, mâini harnice, sprijin financiar și dăruire. Spun că danțul e o poveste, fiindcă obiectele așezate în curte ne transmit dor de străbuni, tradiție, obiceiuri. Prin organizarea ,,Danțului la șură”, asociația ,,Văd Rai la Vărai” dorește să închege ideea de ,,împreună”. Pentru că ,,împreună” oamenii sunt mai buni și mai frumoși. ”
Are dreptate Olimpia. Dacă nu și-ar da concursul mai mulți actori locali în sprijinul organizării: preotul, un deputat care sponsorizează ceterașii, primarul, găzdoaiele care se întrec în prepararea unor mâncăruri delicioase, sponsori care își aduc contribuția în produse ori bani, gazdele, membrii comunității care răspund ,,prezent”, ,,lăturenii” veniți de aproape ori de departe… n-ar mai avea evenimentul asemenea ecouri.
Se simte că e muncă de echipă. De altfel, una dintre organizatoare spunea că voluntariatul ,,este cel mai autentic exercițiu de democrație. Ei, voluntarii, votează în fiecare zi cum își doresc să fie viața lor și a comunității din care fac parte. Voluntarii nu au mereu timp, dar ei au dragoste.”
Cineva s-a jucat poznaș pe un panou amplasat deasupra unui lădoi și printr-un acrostih inspirat a dat cea mai complexă definiție pentru ,,Danțul la șură”: Dăruire/Altruism/Necondiționare/Toleranță/Legătură/Armonie/Sprijin/Unitate/Răbdare/Atenție.
În alt colț de curte am găsit: ,,Danțu’ învârte bucuria vieții/Și dragul oamenilor buni”.
,,Danțu’ șoptește povestea simplității/Și cheamă dorul de străbuni”.
În șură s-au întins mese pline de bucate care de care mai gustoase. În curte, iarba a devenit ring de dans, iar lumea îmbrăcată în straie populare s-a încins la joc. E impresionant costumul popular din zona Chioarului. Predominant în non culorile alb negru, este elegant, simplu, rafinat, dezbărat de orice zorzoane inutile, aproape minimalist.
La un moment dat, a avut loc un concurs cu cele mai frumoase costume. M-am alăturat și eu celor ce-și prezentau straiele la microfon. Nu mă pricep prea bine să-l descriu, însă purtam straie țărănești din această zonă pentru prima dată. Fina mea, fiică a satului, e plecată în concediu cu familia și am împrumutat eu costumul ei popular. A fost o mare bucurie pentru mine să fiu în rând cu lumea din comunitate. La cât de colorat mă îmbrac de obicei, a fost o excepție outfitul alb/negru. Totuși, am spart nonculorile cu o năframă galbenă înflorată.
Muzica a fost asigurată de Ionuț Borota cu ceata lui de muzicanți și de Formația Etno. Am fost printre primii sosiți și ultimii plecați, cum le stă mai bine unor musafiri. Doamne Doamne ne-a trimis și-o ropotă de ploaie, doară doară ne-o împrăștia pe la casele noastre. Da de unde! După câteva zile dogoritoare, ploaia a venit ca un răsfăț, iar curcubeul de după ca o binecuvântare. Organizatorii ne-au dat și sarmale la pachet, doară, doară ne-om îndura și ne-om duce acasă. Glumesc. Ne-am simțit bine primiți și promitem să ne întoarcem și anul viitor.
Jocul codrenesc e când molcom, când rapid, o înlănțuire de roate, balansări blânde și învârtituri în care poalele femeilor se umflă ca inima la bucurie. Nu poți să nu te prinzi în joc sau să intri în horă, nu poți să stai pe margine orice vârstă ai avea.
De altfel, în invitația care a precedat evenimentul, se precizează limpede: ,,Tinerele neveste să-și nelcoșească coșercile și să le umple cu cozonac, pancove, prăjituri și horincă bună, iar nevestele peste care deși anii au trimis multe ninsori, au rămas tot frumoase, să ne povestească cum era odată la danț! Feciorii să nu fie rușinoși și după ce vor vedea cum cei mai mari dănțăuși din Vărai bat pe picior, să invite la danț fetele îmbrăcate în mândru port chiorean! Bărbații mai împovărați de ani, dar cu sufletul plin de tinerețe, să nu fie triști că nu mai pot juca, să fie bucuroși că încă mai văd cum se învârtesc poalele! Copiii să ne aducă zâmbete, dându-ne speranța că Văraiul mai trăiește nu doar în amintiri, că ne stă în putință să-l păstrăm viu și plin de oameni faini!”
Așadar, ,,Danțul la șură” e un eveniment al întregii comunități. Nu cred că e legat neapărat de joc, muzică, mâncare și costume tradiționale. E vorba de întoarcere la tradiție și autentic, de respect față de trecut și de cei plecați, de credință, de o promisiune față de cei ce au să vină. Dar, mai presus de toate, e vorba de apartenență la comunitate și de trăit în simplitate.
Într-o lume în care omul e tot mai însingurat și înstrăinat, ,,împreună” ar putea fi panaceu universal pentru toate durerile noastre. Acolo unde fiecare are inima deschisă și vrea binele aproapelui, se face rai. Iar la Vărai e-un colț de rai!
,,Am o părere bună despre ce se întâmplă la danț la șură și vreau să le mulțumesc fetelor că au avut curaj să-l organizeze. E bine și pentru noi, bătrânii, că mai ieșim din casă. E bine și pentru tineri că nu se pierde obiceiul din străbuni și costumul. Când eram tânără se juca în tătă duminica. Da-i bine și așe, să le țină puterile și să mai facă.” (Terezia Gheție știută de lume ca Mărioara Lianti, 80 de ani)
,,Eu sunt de la Asociația Sfânta Împărăteasă Irina” din Prislop. Și noi organizăm șezători, iar Asociația ,,Văd Rai” ne-a onorat cu prezența. Cu mare drag am venit pentru al doilea an la rând să le fim alături, să ne bucurăm împreună. Ne dorim ca mulți ani la rând să ne întâlnim la Vărai. Vă așteptăm cu drag și pe la noi, la Prislop. ” (Mihaela Topan, preoteasă, împreună cu Daria Pop și Agrița Domuța)
,,Fă rai din ce ai. Și Doamne, cât îi de bine când reușim să vedem raiul din ochii unui copil…
Și îi și mai bine când ne putem desculța, mulți neavând acest privilegiu, și putem fugi, putem simți în talpa picioarelor fiecare fir de iarbă, putem juca fără oprire și ne putem conecta cu rădăcinile noastre bine înfipte în pământul strămoșilor noștri. Ieri am fost în rai. În Vărai!
Și la un moment dat, când jucam în horă, o lumină puternică de nicăieri ne-a îmbrăcat pe toți și ne-a luminat fețele, straiele populare, jocul, iar uniunea pe care am simțit-o în acei pași mici, cu ritm, pe care îi făceam privindu-ne fețele, zâmbindu-ne de parcă ne-am cunoaște dintotdeauna, a fost dovada că iubirea este un panaceu universal.
Iubirea de neam, iubirea de aproape, de rădăcini, tradiții, muzică și printre toate acestea, iubirea pentru și de la Dumnezeu. Fiindcă ieri am simțit că a fost cu noi. A fost prima dată când am fost la un “Danț la șură” și a fost o dorință pe care o aveam în fiecare an. Ieri mi s-a îndeplinit. Am cunoscut oameni simpli, am jucat fără oprire pe soare, pe ploaia care a crezut că ne va opri din danț, dar parcă, cu cât ploua mai tare, cu atât jucam și mai bine, de zici că nu mai aveam picioare, cu oameni tineri și oameni înțelepți.
Chiar dacă am fost o “lătureancă”, știți voi, ăia care își bagă nasul peste tot și vor să vadă și grădină vecinului, grădina întinzându-se de data aceasta din Maramureșul Istoric până în Țară Chioarului, am fost primită și “ominită” cu tot ce aveau ei mai bun, ca și cum aș fi fost de-a lor. Și dară că am fost măreață. Pentru cei care și-au pus o parte din suflet pentru ca această întâlnire să fie una cu multe amintiri, aveți toată aprecierea mea. Aș putea continua mult și bine, cu tot ce am simțit, am văzut și am trăit în acel loc parcă uitat de lume, dar de fapt, acolo era “lumea”. Sper să vă las cu o oarecare dorință de a ne vedea, revedea și anul viitor în Văraiul care, recunosc, și-a câștigat un loc în inima mea.
Nu uitați! Raiul este al nostru, este în noi și în aceste momente, pentru unii nesemnificative, pentru alții, însăși raiul.” (Lenuța Peter, 24 de ani, o căutătoare de sens, oameni și EU)