De ce am dat acest nume articolului? Simplu: la Belgrad nu prea am vazut oameni zambind. Ingrijorarea, graba, stresul se citea pe fețele tuturor si asta te facea sa pașești cu ingrijorare. Ma asteptam ca de la bun inceput sa gasesc o atmosefra similara filmului “Pisica alba, pisica neagra”, cu zambete, muzica si buna dispozitie la tot pasul.
Zbor scurt Tarom cu o aeronava ATR care nu inteleg cum reuseste sa treaca testele de calitate minima. Probabil ca din punct de vedere functional este totul in regula dar in interior arata jalnic: scaune obosite, plafoanele desprinse, gauri si crapaturi in peretii laterali. Daca inchizi ochii si iti bagi castile in urechi, trece totul repede.
La iesirea din aeroport, primul lucru sesizat a fost armata de taximetristi care adoima celor din Otopeni stau la panda. Taxiul era prima varianta dat fiind faptul ca ma simteam obosit dupa o zi lunga. Staim ca pretul este de 25 euro pana in centrul capitalei. Optiunea urmatoare era fie autobusul care costa 1 euro dar avea multe statii fie un microbus care costa 3 euro si in 25 de minute te lasa in centru. Foarte important este biroul de informatii turistice aflat in interiorul aeroportului in zona de preluare a bagajelor. Aici am aflat de exemplu ca informatiile de pe situl oficial al aeroportului, referitoare la mijloacele de transport din aeroport spre oras nu sunt actualizate de cateva luni. Ma refer aici la statiile in care opresc autobusele atat la dus cat si la intors precum si la tarife. Am ales optiunea numita microbus achizitionand biletul direct de la sofer. Microbus este insa extrem de pretentios spus caci autovehicolul era fabricat prin anii 70, se zdruncina din toate incheieturile iar soferului – care spre surprinderea mea vorbea engleza – nu ii pasa de gropi sau de trambulinele care limiteaza viteza. El isi facea treaba si treaba lui era aceea de a tine volanul si a schimba vitezele. Cu siguranta in fisa postului omului nu-i scria ca trebuie sa ocoleasca gropi sau sa zambeasca…
Intr-adevar, dupa 25 de minute a oprit, ne-a facut semn ca am ajuns in locul in care trebuie sa coboram. Vis a vis era hotelul: Belgrad City Hotel. La receptie totul a decurs repede, am primit cheia si instructiunile legate de mic dejun, wifi. Camera curata, mica dar cocheta in care …ce sa vezi? Functiona wifi-ul. De obicei nu ma pot lauda cu acest lucru pe nicaieri pe unde stau. De aceasta data functiona foarte bine.
Am hotarat sa iesim in oras si la receptie am fost repede indrumati incotro sa o apucam si ce “merita” sa vedem. Daca stau bine sa ma gandesc, cred ca receptionera a zambit pret de cateva clipe. Dar nu sunt sigur…
Repede am ajuns pe faimoasa zona pietonala Knez Mihajlova, un fel de Centru Vechi al Bucurestilor in care insa predomina magazinele si nu barurile. Zona foarte aglomerata, oameni la plimbare, magazine goale. Am intrat in cateva de curiozitate si am inteles repede de ce erau asa: preturile sunt demne de Monte Carlo chiar pentru magazine de lant: Zara, Sephora, etc. Credeam ca din acest punct de vedere Bucurestiul este un oras scump insa dupa ce am vazut preturile de acolo am ajuns la concluzia ca in capitala noastra este mereu “oferta speciala”. Mici tarabe cu diverse nimicuri, castane prajite si cantareti de toate felurile impanzeau locul. Desi foarte curat si civilizat, nimic spectaculos. Sincer, este unul dintre putinele locuri care nu m-au impresionat cu absolut nimic. Exista cladiri luminate care ies cat de cat in evidenta dar mai sunt multe de facut. Foarte multe. Dunarea spre exemplu nu este “exploatata” precum la Budapesta sau Bratislava. Timid, un vaporas incearca sa faca atmosfera in fiecare zi de la ora 6 pentru o ora si jumatate de croaziera dar nu prea reuseste. In schimb la tot coltul dai peste mini fast food-uri in care lumea cumpara mancare la pachet. Atat de multe astfel de locuri nu am mai vazut nicaieri si nu am inteles daca este cultura zonei sau “cultura” pretului mic pentru un produs cald.
Fortareata Kalemegdan este unul dintre cele mai promovate puncte turistice ale orasului. Datand din timpurile Imperiului Roman si apoi extinzandu-se ca cetate este conservata relativ bine insa din punctul meu de vedere, punctul major de atractie este panorama pe care o ofera. In rest, intri, arunci o privire si iesi.
Catedrala Sfantul Sava este prezentata de majoritatea siturilor de promovare sarbesti ca fiind cea mai mare biserica ortodoxa din lume. Am facut cateva verificari si se pare ca asa si este. Constructia dedicata Sfantului Sava, fondatorul bisericii ortodoxe sarbe a inceput in 1985 si desi a fost oficial declarata ca fiind finalizata, interiorul nu este gata nici azi.
Marele regret a fost ca nu am reusit sa ajung la Muzeul Tesla unde se pot admira multe dintre inventiile omului de stiinta.
Din punct de vedere al mancarii, stiam ca se mananca bine si relativ ieftin. Astfel ca am ales un mic restaurant traditional de pe o strada laturalnica unde spre bucuria mea am vazut ca vin localnici si nu turisti. Mancarea deosebita, servirea buna si pretul surprinzator de mic. Doamna care ne-a serivit, cu amabilitate e adevarat, nu a schitat nici cel mai mic zambet nici macar la final cand a vazut ca ii ramane un ciubuc destul de generos.
Micul dejun in hotel poate fi declarat cel mai bun mic dejun pe care l-am vazut vreodata si credeti-ma, am vazut cateva. Cativa ospatari plictisiti isi cautau ocupatie dar nu faceau decat sa incurce si sa te scoata din sarite cu figurile lor posace.
Orasul e gri, suparat asa cum par toti oamenii. Traficul infernal si adoima Bucurestiului, daca ratezi o intersectie trebuie sa inconjori jumate de oras ca sa ajungi la destinatie. Mi-a adus aminte de partea “comunista ” a Kievului care credeam ca e cel mai urat oras din lume. Ei bine, nu mai cred asta. Mini weekendul meu se apropia de sfarsit si de aceasta data nu eram de loc suparat. Urma sa plec spre Novi Sad si Backy Petrovac pentru a lua parte la o nunta si eram convins ca adevarata Serbie nu e in Belgrad.
In santierul din aeroport, dupa ce am iesit din Duty Free, socat de preturile foarte mari, am dat nas in nas cu Goran Bregovic care astepta sa se imbarce la cursa de Moscova. Singur, retras, cu mainile in buzunar, cu privirea pierduta, in lumea lui. Poate compunea ceva sau poate se intreba de ce … nu zambeste…
Ce am citit aici seamana foarte mult cu ce citesc de la altii cand vine vorba de Bucuresti. Belgradul, la fel ca Bucurestiul, a suferit mult in al doilea razboi mondial, bombardamente masive in care au murit si multi oameni. Aveti mai multa intelegere fata de o tara care a avut un destin la fel de chinuit ca al nostru.
Eu am toata intelegerea fata de locurile unde ajung. Cu toate acestea imi exprim opinia, subliniind de fiecare data ca e vorba despre opinia mea si nu un adevar general valabil. Pe de alta parte, am vazut oameni si locuri cu un destin mult mai chinuit care stiu foarte bine sa zambeasca 🙂
Felicitari !!!. Este un articol foarte bine scris, este exact ce am trait eu in acel oras.Nu ai descris petrecerile nocturne pe strazi, de drogati sau betivi care fac scandal.Sau la fetele care merg pe portierele masinilor (foarte periculos,insa lumea acolo este de o indiferenta crasa).Practic, la Belgrad nu se tine cont de regulile de circulatie, nici de regulile bunului simt.Stiu ca ,,domnii sarbi” au trecut printr-un razboi, insa cu regret o spun, datorita felului lor de a fi nu sunt iubiti nici de fostele popoare cu care au format candva Iugoslavia. Au o parere buna despre ei (asta nu ma derajeaza) si sunt neprietenosi.Orasul Belgrad e cenusiu, Novi Beograd cu blocurile lui – sinistru,poate doar centrul orasului merita sa fie vazut, dar repede pt ca bulevardele si strazile sunt foarte inguste, iar locuri de parcare, putine.Serbia nu este o tara turistica, Croatia sau Slovenia DA !.Nu o spun din snobism, insa acolo am intalnit oameni prietenosi, pensiuni frumoase, intr-un cuvant CIVILIZATIE.Pentru o plescavita sau o bere ieftina nu merita deranjul de a ajunge la Belgrad.Am umblat mult prin Serbia, insa experientele mele au fost un dezastru.Deact in Serbia, mai bine in Bulgaria.Bulgaria chiar este o tara turistica.
P.S. Nu inteleg oamenii care spun ca Belgradul e frumos. Le recomand orase ca Osijek, Zagreb, Ljubljana sau micul Bled. Abia atunci sa-si dea cu parerea!.
Credeam ca sunt unul dintre putinii care nu am inteles… Belgradul. La plecare mi-am spus ca Bucurestiul e superb 🙂
Mie mi-a plăcut în Belgrad şi îmi pare rău că ai avut o experienţă mai puţin plăcută. E adevărat ca eu am avut norocul să plec din Timişoara cu nişte prieteni sârbi şi nu am simţit nici un fel de “răceală” din partea localnicilor.
Dar la Novi Sad cum ţi s-a părut?
Novi Sad e alt oras, alta cultura, alta arhitectura, etc…Revin cu un articol despre Novi Sad in scrt timp!
Cu plăcere, dar eu te-am vizitat deja de trei ani…, şi tu nu ştiai…:)Am citit ,,Orchestra pocaorctlie” şi mi-a plăcut, adică.Scriu cure2nd la mine pe blog despre ea, oricum te-am integrat unei lucrări ştiinţifice despre proza rom. contemp. E de bine, nu?:)Chiar şi noaptea exact aşa e Belgradul, o combinaţie de Bucureşti şi Timişoara. Aşa am simţit,… eemi place să constat intuiţia ta subtilă. Şi mai ales că e comună.:) Cred că belgrădenii or fi oameni interesanţi, een plus.
Daca pana acum aveam dubii, m-ai convins ca nu e de mers :))). Nu e stilul meu :).
Acu`depinde de gusturile fiecaruia. Poate tu vei culege mai multe zambete sau macar vei da nas in nas cu Goran 🙂
Mulţumesc, Eva. Belgrădenii, şi seerbii een general, mi s-au părut faini, cei pe care i-am cuonscut, ateet ceet i-am cuonscut. Şi pe stradă, een orele petrecute singură, mă simţeam cumva ca acasă, uneori făceam eforturi să pricep că totuşi seent een altă ţară, să-mi mobilizez un soi de vigilenţă, de atenţie necesară unui om străin eentr-un loc străin. Inutilă, de fapt. Chiar eram eentr-un soi de acasă.Şi iarăşi eeţi mulţumesc, mă bucură să aflu că o fată, undeva, citeşte ce-a scris o fată, altundeva, aşa.