Relatia mea cu orasul Chisinau a inceput acum 40 de ani: eram studenta in anul 4 si am facut o scoala de ghizi. Cumva, astrele s-au aliniat si Universul a stiut ca pasiunea mea cea mai mare in viata va fi mancarimea in talpa!
M-am trezit la 23 de ani ghid pentru un grup de 45 de persoane pentru URSS. Practic, excursia a inceput din Chisinau, pentru ca de acolo am luat trenul catre Moscova. Si acolo, la Chisinau, am stat o zi. Nu mi s-a parut woauu, desi era prima mea iesire din tara. Tin minte ca am fost uluita de cum se vinde aurul in magazine si de cat de buna a fost mancarea. Cam atat.
In 1990, in zona noastra a Moldovei, ca eu stau la 50 km de granita cu Moldova, s-a organizat celebrul Pod de Flori: se trecea podul peste Prut, oamenii erau euforici si prietenosi, cu deschidere catre lume, desi lumea celor doua Moldove era atat de mica!
Parintii mei au fost oameni simpli si creduli: am mers cu catel, cu purcel, cu flori si bucate si cu inima deschisa la Podul de flori. Ne-am pupat, ne-am ospatat, am cantat, am vorbit cu moldovenii de peste Prut. Si ai mei s-au imprietenit ca la carte cu o familie din Cantemir, o comuna de langa Prut.
De-a lungul vremii, ne-am vizitat la zile de nastere, la sarbatori, la evenimente bune sau nebune. Si de cate ori mergeam la ei, ne repezeam o fuga si la Chisinau: mai respiram vibe de capitala, mai cumparam un inelus, mai mergeam olecuta la piata.
Basca, la un moment dat ne-am imprietenit noi, tinerii, cu alte familii din Chisinau. Iar cu catel, cu purcel, ne vizitam: untul moldovenesc bun, bomboanele de la Bucuria si serviciile de ceai cu foita de aur erau la ordinea zilei. Mancam cea mai faina inghetata din lume pe bulevard, stateam in maneca scurta iarna in casele prietenilor nostri cand la noi ne clantaneau dintii de frig in apartament , ii invatam limba romana si le dadeam in schimb cetatenie romana. Ca asa erau vremurile.
Dar vremurile s-au schimbat: cei batrani au murit, cei tineri au plecat prin toate colturile Europei ca si ai nostri. Si nu am mai ajuns in Chisinau de vreo 20 de ani!
Asa ca intr-o duminica ne-am urcat in masina si am plecat spre Chisinau. Pur si simplu dintr-o toana: sa vedem si noi cum mai traiesc vecinii si sa luam un calup de unt de casa si poate un inelus de aur, sa fie acolo!
Am trecut granita pe la Leuseni, repede si fara batai de cap. Ne-am oprit la prima benzinarie mai serioasa si am luat vigneta pentru o zi, care a costat aproximativ 3,5 euro. Am platit cu cardul fara probleme.
Am constatat ca benzina si motorina erau simtitor mai ieftine decat la noi, cam cu 30 la suta, asa ca la intoarcere am facut un plin, sa mai avem de umblat vreo cateva zile mai ieftin.
Am facut cam un ceas din vama pana in Chisinau, pe o sosea buna si ne-am chitit ca prima oprire sa fie la piata centrala, pentru ca eu ador pietele de prin lume. Daca nu crezi, uita-te aici si ai sa te convingi ca spun drept!
Inainte de a intra in piata sunt o multime de case de schimb. Cursul este de 3,85 lei moldovenesti la 1 leu romanesc. Am schimbat 100 de lei dar aproape peste tot aproape poti plati cu cardul.
Piata Centrala din Chisinau este un loc interesant: este spatioasa, organizata, curata, imbelsugata, organizata frumos pe sectoare. Dar nu mi-a oferit mai nimic autohton: nici ceva bun de mancat, nici ceva de imbracat, nici ceva de tinut minte.
E drept ca am mancat vreo cateva gogosele cu varza, cartofi si alte nebunii care ne-au mai alinat si am luat niste legume marinate tare faine dar groaznic de scumpe. Ca sa zic ca si comparatie, am adus la acelasi pret niste branzeturi delicate din Franta de la un targ de Craciun. Dar nu e prost cine cere ci ala care da, ca de obicei!
Am lasat masina pe o straduta din apropierea pietei si am luat-o agale la picior pe marele bulevard Stefan cel Mare: un bulevard larg, curat, cu deschidere, flancat de cladiri ingrijite chiar daca vechi si nu neaparat woau. Vibe-ul de comunism la nivel arhitectural nu cred ca va disparea vreodata din orasele foste sovietice, dar asta nu este vina nimanui.
Am trecut pe la magazinul de prezentare a fabricii de dulciuri Bucuria cu gandul sa luam ceva bun. Ne-am razgandit insa, comparand preturile afisate si vazand inghesuiala, zicandu-ne ca nu e cazul sa caram dupa noi prin caldura pungi cu bomboane de ciocolata si nu numai.
Drumul ne-a dus firesc in Parcul Catedralei, unde poti admira complexul celor 3 monumente: Arcul sau Portile Sfinte, Clopotnita si Catedrala Nasterea Domnului. Dupa parerea mea, cumva niste lucruri in miniatura, desi arcul are vreo 13 m, dat fiind faptul ca in drumurile mele am vazut si mai mari si mai inalte!
Iar Catedrala, desi cu un design elegant si simplu, este mult prea mica si prea inabusitoare, mai ales ca este permis a se arde lumanari in interior, ceea ce nu numai ca te face sa nu stai prea mult dar distruge si interiorul destul de pretios.
Peste drum de Arc, ne priveste Stefan cel Mare, varianta statuie, desigur. Saracul Stefan, de altfel mare iubitor al acestor locuri, a fost mutat de pe soclul sau de cateva ori din anul 1928 cand sculptorul Alexandru Plamadeala s-a trudit cu el la concepere si pana in 1945 cand s-a reintors in fata parcului, dar vaduvit de sabie si cruce, care au fost recuperate abia in anul 1990.
Dupa poza regulamentara cu Stefan, care iarasi nu m-a prea impresionat ca una care trece mai mereu pe langa ecvestra lui reprezentare de langa Vaslui si care chiar este woau, am intrat in parcul Stefan cel Mare sau Gradina Publica, cum ii zic localnicii.
Deschisa pe la 1835, Gradina publica este curata, ingrijita, spatioasa si cu un vibe fain de tot. Impresionanta este si Aleea clasicilor, o alee cu 26 busturi ale unor personalitati culturale de renume din Romania si Republica Moldova.
De asemenea si fantana arteziana aflata la rascrucea aleilor principale care are un vag aer parizian.
De fapt, daca ma gandesc mai bine am regasit in cateva locuri in Chisinau cateva repere cu iz parizian, unul dintre ele fiind si brandul de cafenele stradale Bonjour Cafe, pe care l-am gasit in vreo 3 locuri de interes maxim, cu 3 infatisari diferite de foarte bun gust; in Gradina publica amplasat langa o mica fantana cu cateva lampadare in forma de floare, in spatele Catedralei unde avea niste palarii chic atarnate peste cateva masute din fier forjat si una pe bulevard, in apropierea teatrului Mihai Eminescu, o alta cladire iconica a orasului, care avea un aer de gradinuta de vara cu o rama draguta taman buna de poze instagramabile!
Din Gradina Publica am iesit prin spate si am mers spre Teatrul de Opera si Balet Maria Biesu, trecand prin fata Casei Guvernului, o cladire care nu spune nimic interesant si ne-am oprit o clipa la I Love Chisinau, ca ce om nu se respecta facand o poza pe care sa o inteleaga mai toata lumea, nu-i asa? Bine, hai sa zic drept ca mi-au facut cu ochiul si niste borcanele cu miere de albine si niste alte preparate derivate aflate pe o mica alee in fata teatrului.
Ora fiind binisor trecuta de amiaza iar soarele obraznic de arzator, am considerat ca este cazul sa facem pauza mare, adica cea de masa. Cum pachetel nu aveam, ca ar fi fost si culmea sa avem, ne-am asezat la restaurantul “La Placinte”. Renumit maxim, de altfel Atmosfera era placuta inauntru, colorata si vesela dar prea galagioasa, fiind aglomerat ca de duminica, asa ca am preferat sa stam afara la terasa.
Mi s-a intamplat fix ca la povestea aia cu pomul laudat: chelnerita a venit greu si fara chef, fara vreo legatura cu traditionala deschidere spre oaspeti, mancarea a venit si mai greu. In afara de borsul de sfecla, nu ne-a placut nimic. Am renuntat sa comandam si placintele traditionale, siguri fiind ca si acolo e un iz de pacaleala. Dar berea a fost buna si rece!
Mai agale, mai dezamagiti de bucate, mai cu o poza si o glumita, ne-am decis la un dulce in cofetaria Creme de la Creme. In sfarsit, aici am dat lovitura: terasa frumoasa si linistita cu aer boem parizian si interiorul pretios si decorat in stil frantuzesc, usor cam prea incarcat insa dupa gustul meu
. Dar nu asta era lucrul cel mai important in cofetaria Creme de la Creme ci preparatele, bauturile si serviciile. Si toaletele: doua incaperi diferite ca si stil si culoare, cu mobilier fin de portelan si culori uluitoare pe pereti! Fain de tot! 
Cat priveste dulciurile din galantare, zic doar atat: am gustat doar vreo patru dintre prajituri dar toate aveau un gust dumnezeiesc! Iar fetele si baietandrii care se invarteau pe acolo chiar ca au facut cinste neamului moldovenesc: zambitori, rapizi, amabili, draguti, dornici sa te faca sa iti placa locul. Brava lor!
Ei, si dupa dulcegarii, cafele, sucuri si ceaiuri, ne-a pornit din nou agale spre bulevard. Din pacate nu am avut timp sa vizitam Muzeul de arta sau Muzeul de Etnografie, pe langa ale caror cladiri am trecut doar, dar am zabovit o clipa la centrul de informare turistica de la care nu am avut cine stie ce asteptari dar care m-a uimit cand m-a luat in primire o fatuca ce vorbea perfect engleza si m-a umplut de informatii si de harti.
Destule materiale erau acolo sub umbrela Visit Chisinau si destule informatii cat sa iti faci un plan ad hoc daca nu citeai inainte!
Ne-am grabit sa ajungem la ulicioara unde lasasem masina pentru ca aveam ca ultim obiectiv in program o vizita la Regatul Vinului Cricova, despre care ti-am povestit deja si inde a fost foarte fain!
Una peste alta, am regasit orasul Chisinau intr-o forma buna, as spune. Mi-a placut verdeata, curatenia, deschiderea bulevardelor, cele cateva trimiteri la lumea boema a Parisului si desigur, vizita la Cricova.
Doar ca orasul nu mi-a spus mai nimic. Iar oamenii nu m-au bucurat nici ei prea mult. Nu as spune chiar ca m-a dezamagit dar nici nu prea m-a fericit in duminica aia! Dar mi-am pus in cap sa ma intorc curand si sa mai aprofundez, ca sa nu il nedreptatesc cumva!
