Mare si munti, plaje si golfuri, orase, sate, cultura, identitate, traditii – Insula Frumusetii este un concentrat al Mediteranei. Pentru a-i descoperi bogatia naturala impresionanta, trebuie sa o strabati in lung si-n lat. Da, sunt cateva orase importante si foarte populare printre turisti – despre cele pe care le-am vizitat v-am povestit si eu – dar pentru a-i gasi esenta trebuie sa mergem prin satele de munte si apoi sa coboram in golfurile fermecatoare. Sufletul si spiritul corsican este in satele de pe culmile muntilor, pe pamanturile incarcate de pasiuni, violente si pasnice in acelasi timp, ca si peisajul in sine. Sudul insulei este spectaculos, sunt atat de multe sate mici iar unele dintre ele sunt adevarate comori. Sunt locuri de un farmec special si decoruri de carti postale. O sa va povestesc despre ele asa dupa cum le-am intalnit, rand pe rand, pentru ca nici nu vreau sa incerc sa fac un top, mi-ar fi imposibil.
Plecam de la hotel catre Ajaccio, traversam orasul pe soseaua din apropierea portului, trecem de gara, de capitanie, lasam in dreapta aeroportul si, la 10 km de capitala facem prima oprire. Suntem in Alata, un satuc de pe coasta vestica a insulei, la 400 m deasupra marii, un manunchi de casute printre tufe de maquis si copaci batrani, cu o panorama magnifica catre Golful Lava si Golful Ajaccio. Punctul de interes al satului si cel mai important element de patrimoniu este un castel ridicat la sfarsitul secolului 19 de catre urmasii lui Charles Andre Pozzo di Borgo, varul lui Napoleon I dar dusman al lui, pentru ca a ramas fidel Bourbonilor. In 1882 ducele di Borgo a construit, cu pietre provenind din ramasitele Palatului Tuileries, un castel in varful unui deal, pentru a domina complet orasul imperial si golful – Castelul Punta. Din pacate, in 1978 un incendiu a distrus structura castelului si acoperisul si, de atunci, a fost inchis publicului. In prezent este in aceeasi stare trista…
Am continuat sa mergem pe soseaua D81 care, de la Golful Liscia, merge de-a lungul coastei vestice a Corsicii, un drum spectaculos, ingust si sinuos, dar renumit pentru privelistile oferite: stanci cu forme uluitoare, vegetatie luxurianta si marea de un albastru hipnotizant. Frumusete la fiecare pas! Este timpul pentru o pauza si o facem in Cargese, un fost sat de pescari cu o istorie unica in Corsica.
In secolul 17 aici s-a stabilit o comunitate de aproximativ 600 de greci care au fugit de ocupatia turca din Peloponez. Au construit 120 de case si, in timp, o biserica de rit bizantin. Cu timpul, sosirea corsicanilor din satele vecine a dus la construirea unei biserici catolice pe un teren oferit de greci. Un sat influentat de doua civilizatii si doua culturi diferite. Un simbol al tolerantei, cele doua biserici sunt construite una in fata celeilalte, despartite de o mica vale plina de flori. Case cochete, de obicei cu doua etaje, cu balcoane de fier forjat, cu gradini pline de flori si strazi aproape paralele, ce se intersecteaza in unghi drept. O casa galbena ce are pe ea o placuta bilingva corsicana/greaca ne spune ca acolo a locuit un preot grec.
Lasam in urma noastra satul grecesc si ne indreptam catre, zic eu, cea mai interesanta zona pe care am vazut-o in vacanta noastra corsicana: Golful Porto si Calanches de Piana – stanci rosii minunate, roci abrupte, formatiuni geologice uimitoare, zona listata UNESCO. Acest golf adaposteste unele dintre cele mai impresionante peisaje din Corsica, o linie de coasta spectaculoasa, un sit natural incredibil, roci de granit rosu-portocaliu care parca se scufunda sau tasnesc din mare, strapunse de cavitati modelate de vant si ploi. Toate alcatuiesc o zona montana de o frumusete unica ce ajunge pana la 700 m deasupra nivelului marii, una dintre minunile insulei. A fost o experienta spectaculoasa ce nu poate fi cuprinsa in cuvinte sau capturata in fotografii.
Les Calanches incep imediat dupa satul Piana, in sensul de mers catre N, catre Porto, pe aceeasi spectaculoasa sosea D81. Este o zona ce se poate vizita cu masina, pe jos sau pe mare, cu barca, in excursii ce pornesc din porturile Ajaccio sau Ota. Noi eram cu masina asa ca am parcat-o undeva la marginea drumului, cu grija pentru a nu afecta traficul – sunt si cateva parcari dar erau ocupate.
Drumul este foarte ingust, sunt zone in care intalnirea cu un autocar este o adevarata provocare. Am facut plimbarea pe jos, urmand acest drum rutier – au fost 2 km de fericire pura! Sunt formatiuni geologice de roca magmatica a caror culoare rosie contrasteaza cu albastrul Mediteranei si cu verdele vegetatiei.
Imaginile sunt superbe, modul in care natura, timpul, apele si vanturile au modelat roca dura sunt uimitoare: stanci rotunde, rasucite, strambe, deformate, unele arata ca niste copaci, altele ca un pumn strans, altele parca redau un profil uman, capete de animale sau aripi de pasari. Este extravagant, este fantastic, este enigmatic, esti un simplu spectator la jocul naturii.
O legenda locala explica formarea acestor stanci abrupte care, de secole, i-a intrigat pe cei ce le-au vazut. Se spune ca Diavolul s-ar fi indragostit de o frumoasa pastorita care traia in Piana impreuna cu sotul ei. El a vrut sa o seduca, ea l-a respins violent. Pentru a se razbuna, el a transformat natura pasnica in care traia fericitul cuplu intr-un peisaj infernal. Astfel s-au nascut aceste stanci vulcanice rosii si accidentate. Apoi au fost binecuvantati de Sf Martin care, in timpul unei vizite, a hotarat sa creeze o mare turcoaz – Golful Porto, pentru a infrumuseta peisajul si a-i ajuta sa uite de ura satanica.
Stanci cu reflexii rosii sau portocalii, albastrul apelor, roci abrupte, peisaje salbatice si paradisiace in acelasi timp, un peisaj de vis intre pamant si mare – este de inteles de ce au fost incluse in patrimoniul mondial. Un loc unde si-au dat intalnire natura, arta, sculptura, suprarealul si imaginatia. Un peisaj ce pare haotic, format din cavitati, pesteri si roci cu forme ciudate, aproape instabile, sfidand legile echilibrului, un joc de lumini si umbre ce ne invita sa dam nume formelor iesite in cale.
Nu am neglijat, in drumul nostru, satul Piana – cel care este poarta de acces catre aceasta minune a naturii. Merita si el un scurt popas si o plimbare pe strazile inguste, pitoresti, printre casele din piatra impodobite cu flori. Un loc ce traieste din turism dar si-a pastrat simplitatea rurala corsicana.
Ne indreptam catre Porto, mai parcurgem o data drumul prin les Calanches – de aceasta data cu masina, ne minunam din nou de spectacolul naturii si de privelistile uluitoare. Drumul fiind sinuos si ingust se merge cu viteza redusa pentru ca toata lumea admira si face fotografii, iar ca sofer trebuie sa fii atent la turistii care merg pe jos (cum facusem si noi mai devreme), la biciclisti, motociclisti si autocare.
Un sat-statiune, un loc cautat de turisti pentru ca este punctul ideal de pornire in excursii catre Rezervatia Scandola, Golful Girolata, Cheile Spelunca sau Les Calanches. Porto Marina are o atmosfera placuta, relaxanta, linistita, are pe fundal muntii iar de pe o stanca este protejat de un turn de veghe – un far genovez din secolul 16. A fost singurul turn pe care l-am intalnit in aceasta vacanta si in care am putut urca – or fi si altele, nu stiu. Turnul a fost restaurat iar in interior se poate vizita o expozitie despre fortificatiile tarmurilor corsicane, istoria si arhitectura lor precum si modul de viata al celor care locuiau acolo, iar terasa lui ofera o priveliste panoramica exceptionala catre port si golf. Noua ni s-a parut foarte interesanta harta tuturor turnurilor genoveze care marcau fiecare colt al coastei Corsicii, istoria fiecaruia si conducatorii importanti (inclusiv Napoleon – ce, credeati ca daca ne-am indepartat de Ajaccio nu-i mai intalnim urmele?) care au folosit aceste fortificatii in mod strategic.
La poalele turnului se afla un mic muzeu care povesteste despre un arbust mai putin intalnit – bruyere se numeste, caruia solul arid si stancos ii era prielnic si crestea mult in regiune, iar localnicii il foloseau la confectionarea obiectelor de artizanat sau de uz casnic.
Pentru ca in apropierea hotelului aveam Turnul Parata si Iles Sanguinares – Insulele Insangerate, ne-a fost foarte usor sa le vizitam. Inca din prima seara asistasem, din balconul camerei de hotel, la spectacolul culorilor de apus ale soarelui si in fiecare dimineata le aveam in fata ochilor iar contururile abrupte ale insulelor ne fascinau, ne atrageau catre ele. Sunt patru insule ce formeaza un arhipelag, este sit maritim clasificat si protejat pentru ca in prezent aici este o rezervatie naturala unde traiesc multe specii de pasari si au o flora foarte diversa. Pe Mezu Mare, insula principala, sunt aproximativ 150 de specii de plante diferite. Un adevarat paradis al pacii, pe aceste insule Napoleon I venea cand avea nevoie sa se gandeasca in liniste la strategiile lui militare. Au un aspect auster, aproape ostil iar numele lor ne face sa ne intrebam: de la ce provine?! O legenda zice ca, demult, aici era instalata o ghilotina iar capetele celor ucisi cadeau direct in mare… Creepy! Din pacate, nu am putut ajunge la ele pentru ca in ziua aceea excursiile pe mare au fost anulate din cauza vantului.
Catre Peninsula Parata si turnul ce se afla pe promontoriul stancos de la capatul ei am mers pe jos aproape o ora, de-a lungul Route de Sanguinares, un drum ce urmeaza linia dantelata a coastei, bucurandu-ne ochii cand cu golfuri ascunse, cand cu mici plaje izolate, cand cu vile elegante ascunse de ochii indiscreti in curti incarcate de vegetatie. Este, si el, un sit natural protejat, amenajat pentru o plimbare lejera, un traseu care ofera privelisti minunate catre Insulele Insangerate si Golful Ajaccio. Turnul a fost construit la mijlocul secolului 16 si face parte din lantul de 90 de fortificatii genoveze concepute pentru a apara coasta corsicana de atacurile piratilor sau altor invadatori. La intrare in sit este un punct de informare de unde se pot lua pliante cu descrierea celor trei trasee amenajate, precum si cu explicatii despre vegetatia din zona.
Sunt destul de multi turisti, dar majoritatea se plimba prin zona de jos. Am ales cararea care urca pana la turn, ne-am catarat pe cateva stanci, printre tufe de maquis, pe o distanta scurta a fost putin mai abrupt, am inconjurat turnul si am privit valurile inspumate ce se spargeau de stanci. La coborare ne-am oprit la punctul de belvedere amenajat la baza turnului – eram atat de aproape de insule si totusi nu puteam merge la ele…
VEZI SI ARTICOLELE ANTERIOARE
Corsica – bijuteria ascunsă a Franței | De la Corti la Ajaccio cu Trinighellu
