In primul rand intrebarea care se pune este daca adevarul are jumatati. Jumatatea adevarata si jumatatea falsa? Sau jumatatea pe bune si jumatatea ascunsa? Jumatatea care doare si jumatatea care e mai bine ca sa nu fie stiuta ca sa nu doara?
E un adevar pe jumatate spus “adevar” sau minciuna? Desigur, pentru jumatatea cealalta, exista de fiecare data scuze, explicatii, subterfugii dar in final este tot ascunderea adevarului. Pentru mine ascunderea adevarului inseamna mai degraba minciuna. Ma refer aici la jumatatatile de adevar care sunt omise cu buna intentie. Omiti intentionat pentru ca e ceva de ascuns.
Asa cum am mai spus, explicatii exista, scuze se gasesc la tot pasul. Poate ca una dintre acestea se regaseste in cuvintele “decat un adevar nefolositor, mai bine o minciuna folositoare”.
Am auzit de multe ori cuvintele: “nu ti-am spus tot adevarul ca sa te protejez” sau “nu ti-am spus decat partea importanta” sau “nu ti-am spus tot ca sa nu suferi”. Scuze. Doar scuze. Adevarul e adevar doar complet. Este clar ca adevarul doare de foarte multe ori dar… salveaza. Este la fel de clar ca oamenii sunt atat de diferiti incat si perceptia aceasta asupra adevarului poate fi total diferita. Cu toate acestea, adevarul e complet doar spus in intregime pentru ca oricum am intoarce-o, mai devreme sau mai tarziu el iese intotdeauna la lumina.
Voltaire spunea ca “adevarul este un fruct care nu trebuie cules decat cand este complet copt”. Nu cred ca e nevoie de alte explicatii. Pe de alta parte, Arghezi spunea ca in toate limbile cuvantul adevar este la singular tocmai pentru a fi feriti de realitatea adevarurilor variate. Sau poate… incomplete.
te-ar prinde, cred, psihologia minciunii a lui Scott.
Este foarte posibil 🙂