test

Impresii din Basel – locul unde se întâlnesc Elveția, Germania și Franta.

În perioada 28 decembrie 2017-1 ianuarie 2018, trei ţări, Elveţia, Germania şi Franţa şi-au unit forţele pentru realizarea a celei de-a 40 ediţii a ,,Întâlnirii europene de tineret” organizate de comunitatea din Taizé. Mai multe informații în articolul Taizé, o experienţă de suflet”

Pelerinii erau primiţi în centre mari, apoi erau repartizaţi în parohii mai mici. Acestea se bazau pe voluntarii din comunitate. De la gară deja erau plasaţi voluntari cu pancarte cu sigla Taizé-ului. Unii şi-au luat rolul chiar prea în serios, aş putea spune. Kriszta e o fată din Budapesta, rătăcită de grupul ei, venită cu o oarecare întârzâiere, care nu dorea altceva decât să facă un duş şi să se ohihnească puţin. Voluntarul de care vă vorbeam, i-a luat bagajul din mână la propriu, i-a dat adresa unde-l va găsi la întoarcere şi a trimis-o la rugăciune, neînduplecându-se de oboseala ei. Am adoptat-o noi, s-a simţit bine în grupul nostru, ba chiar a flirtat tot sejurul cu ,,masculul nostru alfa”, ,,holteiul suprem”. Alţi voluntari din comunitate ne-au oferit dulciuri şi ceai cald. Toată lumea avea pentru oaspeţi un zâmbet larg şi o atitudine binevoitoare.

Baselul e la confluenţa celor trei ţări, iar cazările s-au făcut într-una din ele. Detalii legate de program şi organizare pot fi consultate pe site-ul oficial.

Baselul e capitala cantonului Basel-Oraş, are 166.000 de locuitori, e situat pe râul Rin, fiind înfrăţit cultural cu regiunile Alsacia (Franţa) şi Baden – Württemberg  (Germania).

Noi am ajuns în Basel dis de dimineaţă şi am aşteptat instructajul şi destinaţiile pentru cazare, la unul din centrele de primire. Aici grupurile devin grupuleţe, se produc mixaje între ţări, astfel încât experienţa Taizé îşi atinge valenţele de multiculturalitate. Se desemnează un lider de grup şi un animator care vor forma liantul între participanţi şi organizatori pe toată durata şederii. Comunitatea gazdă e informată cu luni de zile înainte despre evenimentul din oraşul lor. Sunt încurajaţi să-şi deschidă casele pentru pelerini şi să găzduiască în condiţii decente, atâţia câţi îşi permit.

Nu ştiu cât de deschişi ar fi românii într-o astfel de situaţie. O parte n-ar accepta străini în casă de teama barajului lingvistic sau a necunoscutului. Alţii, şi-ar considera casele nedemne de a primi oaspeţi. Nici n-ar lua în calcul să-şi culce musafirii pe o salteluţă într-un colţ de sufragerie. Mai degrabă s-ar muta temporar la neamuri şi le-ar pune la dispoziţie întreaga casă, asta după ce le-ar burduşi frigiderul cu sarmale şi salată de boeuf. Străinii vizitaţi de mine nu au avut astfel de complexe: nu le-a păsat că nu le era proaspăt aspirat covorul, că aveau rufele înşirate pe sfoară sau că în cameră erau 18 grade. Mi s-a părut că tocmai se mutaseră şi mai aveau cutii de despachetat. Însă nu, ei locuiau acolo de opt ani.


Noi am fost patru persoane găzduite de o familie drăguţă, ai căror copii s-au înghesuit într-o cameră pentru a ne crea nouă spaţiu. Soţii se cunoscuseră în tinereţe la o întâlnire de iarnă Taizé, îşi creşteau cei trei copii în spiritul valorilor creştine, conduceau două maşini eco, consumau moderat produse bio, se ocupau de educaţia muzicală a copiilor, nu-i lăsau să-şi facă un cont de facebook… Ce mai, respectau regulile parentingului modern, pe care eu îl găsesc exagerat în multe privinţe. Ne-am împrietenit, şi-au propus să-şi petreacă o vacanţă în România şi să ne întoarcă vizita. La final le-am dăruit mici suveniruri aduse de acasă şi păstrăm legătura prim e-mailuri.

Gazdele noastre erau pe teritoriul Franţei, într-un sat cochet, cam la 30 de minute de mers cu trenul de Basel, lângă oraşul Mulhouse. Într-o zi ne-am abătut de la programul organizatorilor pentru a vizita şi acest oraş dar despre asta am să vă povestec într-un articol separat. Acum, să revenim la Basel!

Punctul zero şi locul de întâlnire ales de noi pentru ceilalţi cazaţi în alte părţi din Basel sau împrejurimi a fost Marktplatz, piaţa centrală a oraşului. Clădirea primăriei are culoarea roşu aprins, datează din secolul şaisprezece şi a fost înălţată în stil gotic burgundian. Pe faţada principală îţi ia ochii  Ceasul primăriei, lucrarea Maestrului Wilhelms din anii 1511–1512, care reuşeşte să ticăie cu precizie elveţiană de atâtea secole.

Întemeietorul oraşului, Munatius Plancus e reprezentat de o statuie amplasată în anul 1574 pe scara exterioară. Cele 15 cantoane elveţiene îşi găsesc reprezentarea cu stemele proprii, pe nişte panouri de lemn.

Decoraţiunile de Crăciun, frescele colorate, ornamentele arhitecturale, fac Primăria oraşului emblematică. Iar când în piaţa în care e amplasată e în plină desfăşurare un târg tradiţional de Crăciun… restul e poveste.  

Am vizitat Catedrala Münster, situată în Minsterplatz, cartier rezidenţial de pe o colină, centru administrativ al Baselului. Aici e locul în care au loc marile evenimente ale urbei, iar la vizita noastră găzduia un brad imens de Crăciun. Catedrala dăinuie de aproape 1000 de ani, pe locul unei foste fortăreţe romane.

E placată cu gresie roşie originară din munţii Vosges din apropiere, iar acoperişul uimeşte prin coloritul său verde-galben. În urma cutremurului din anul 1356 suferă lucrări ample de reconstrucţie în stil gotic, dar se păstrează multe elemente originale: altarul, fresce, mormintele episcopilor din secolele X-XIII, mormântul lui Erasmus din Rotterdam sau poarta Gallus, cea mai veche din Europa construită în acest stil. O curte interioară dădea pe malul Rinului, în apropierea podului Mittlere Brucke, unul dintre cele cinci ale oraşului. Malurile sunt amenajate ca zonă de promenadă, iar peisajele citadine sunt spectaculoase.

The Three Countries Bridge – Podul celor trei țări (German: Dreiländerbrücke, French: La passerelle des Trois Pays) face legătura între localitatea Huningue din Franţa, Weil am Rhein din Germania şi Basel din Elveţia. Podul e destinat doar pietonilor şi bicicliştilor, are o singură punte şi deţine recordul mondial la această categorie cu ai săi 248 de metri lungime.

E conceput sub formă de arc de arhitectul Dietmar Feichtinger, s-a construit într-un singur an, iar costul de producţie a fost de 9 milioane de euro. Data inaugurării e 30 iunie-1iulie 2007. Calitatea acestui proiect a fost recunoscută oficial, anul 2008 aducându-i titlul de German Bridge Construction Prize (Deutscher Brückenbaupreis).

A fost minunată plimbarea şi ziua însorită. Malurile Rinului sunt parcuri în toată regula, cu spaţii de joacă şi relaxare. Am hrănit lebedele, am admirat raţele sălbatice, am petrecut timp cu oameni faini.    

În Basel se mai pot vizita peste 40 de muzee, o universitate vestită încă din secolul al XVI lea, o grădină zoologică impresionantă, se pot face plimbări pe Rin cu feribotul, scurte vizite în regiunea Alsacia şi multe altele. 

Am rătăcit pe stăzi pietruite, lăsându-ne impresionaţi de clădirile istorice, am degustat din produsele tradiţionale, ne-am băut vinul fiert din nişte căni promoţionale, am făcut multe poze, ne-am încărcat de atmosfera de sărbătoare din tot oraşul. Pe celebra stradă Freiestrasse, destinaţia principală pentru shopping, ne-am clătit ochii prin buticurile şi magazinele de firmă. Câţiva s-au încumetat şi şi-au achiziţionat ceasuri sau diverse obiecte. Mie mi s-a părut totul foarte scump şi am fost foarte mândră de mine că am reuşit să mă abţin de la tentaţiile comerciale. M-am limitat la magneţi de frigider şi mici suveniruri.

Sursa: www.hdtimelapse.net

Poate că ne-am fi putut organiza timpul mai bine şi am fi putut bifa mult mai multe obiective turistice, dar de la începutul călătoriei ne-am propus să nu fim nişte ahtiaţi după bife, ci să ne lăsăm timp de relaxare, contemplare şi de ce nu, o revenire. Revenire… mai ales că Wizz Air zboara direct din Bucuresti si Cluj Napoca pe aeroportul Euroairport din Basel, de doua ori pe săptamană iar biletele sunt de cele mai multe ori la prețuri accesibile. 

Despre autor

Alina Coman
Eu sunt Alina, om cald, optimist și pozitiv. Îmi cultiv în permanență o naivitate prin care văd lumea mai mult bună decât rea, iar viața mai mult veselă decât tristă. Sunt profesor de limba engleză, mamă a doi copii minunați și voluntară ca vocație. Fostul meu soț spunea despre mine că sunt “turistul nebun”, care trebuie păzit și supravegheat. Din cauza simțului meu de anti-orientare, tind să-i dau dreptate. În materie de călătorii, nu am pretenții prea mari. Simplul fapt că pornesc la drum spre oriunde, îmi aduce pe buze un mare zâmbet. Prin intermediul acestui blog mi-am regăsit pasiunea din studenție pentru scris, când, o bună perioadă de timp, mi-am făcut banii de buzunar în calitate de colaborator al unui ziar orădean.

Descoperă și alte destinații

85,800FansLike
2,070FollowersFollow

Alătură-te comunitătii noastre!

Iți place să călătorești și consideri că locurile prin care ai trecut merită văzute și de altii? Alătura-te comunității noastre și trimite-ne impresiile tale despre lume!

Comments

LASA UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here

*