Interviu de calator: Claude Aube- iubitul meu de Zanzibar

Pe Claude Aube l-am vazut prima data in aeroport la Otopeni. Eu imi pierdusem deja rabdarea la poarta de imbarcare, el a venit senin si calm si s-a asezat pe un scaun liber, usor rasucit, ca sa nu deranjeze.

Am zambit in sinea-mi cand l-am vazut: cu vesta lui gri cu multe buzunare, cu o palarie de explorator  care vazuse si vremuri mai bune, cu ochii iscoditori si inteligenti si cu eticheta de “ala cu bun simt” care se vedea si din cer, probabil! Ce tare e tipul asta, mi-am zis, oare pe unde se duce?

Fotocredit: Adriana Ceausescu

L-am mai zarit  si in Amsterdam, in escala de cateva ceasuri de acolo, ca apoi sa  dau nas in nas cu el in Kilimanjaro si sa realizez ca facem parte din acelasi grup ce avea sa haladuiasca prin Tanzania si Zanzibar pret de doua saptamani.

Am zambit din nou, de asta data la vedere si m-am dus direct spre el, cu mana intinsa si m-am bucurat ca mi-a strans-o barbateste, fara rezerve. L-am intrebat din prima, ca prea ma macina asta “Cati ai, Claude?” iar el mi-a raspuns firesc si mandru: 75!

Claude Aube e francez. Francez adevarat, nascut si trait in Franta, la Rouen. Dar este si roman, in acelasi timp, roman cu acte in regula de cativa ani, cand a luat cetatenia romana. Dupa o viata traita in Franta, frumosul nebun, ca nici nu ii pot sune altfel, s-a hotarat sa se retraga niciunde altundeva in lumea mare decat in Romania, la Brasov!

Am stat pe langa Claude 2 saptamani in aventura din Tanzania si Zanzibar. In fiecare zi, a fost o placere sa discut cu el. Romana lui, usor graseiata si amestecata cu putina franceza pentru savoare, a fost deliciul grupului. Povestile sale din diferite colturi ale lumii aveau mereu intelepciunea calatorului asezat si interesat de orice se intampla in jurul lui.

Dar mai presus de toate, fotografiile lui Claude Aube sunt fascinante. Francezul septuagenar care mi-a facut inima sa imi bata mai repede timp de cateva zile, este un fotograf exceptional.

Este genul acela de fotograf care asteapta momentul, nu conteaza cat tine aceasta asteptare; genul acela care nu se repede cu telefonul ci isi potriveste cu minutiozitate aparatul foto, gandindu-se intai analitic la obiectiv, lumina si alte nebunii mult prea indepartate de intelegerea mea; genul acela care chiar daca un cadru pare aparent perfect, nu calca pe nimeni in picioare si nu uita niciodata de bunul simt.

Dar mai ales genul acela de fotograf la care perfectiunea unei  fotografii  sta in emotia pe care o transmite si nu neaparat in executia si fasonarea ei tehnica.

Fara prea multe mofturi, l-am luat pe Claude la intrebari. Va invit si pe voi sa aflati ce mi-a spus si sa va inchipuiti o mana de om, usor ca un fulg, cu pipa din lemn de trandafir in coltul gurii, graseind raspunsurile in cel mai pur stil frantuzesc!

SCR: Cine esti tu, Claude Aube?

Claude: Sunt un francez nascut dupa al doilea razboi acum 75 de primaveri ! In Franta, am trait 57 de ani si am facut de toate, ca orice om. Am fost postas aproape 40 de ani, am trecut prin razboi, ba chiar am fost si ales vice primar în orasul meu natal langa Rouen în Normandia. In paralel, am fost si fotograf si corespondent de presa…

SCR: De ce Romania dupa Franta?

Claude: În 1997, am sosit în România, la Brasov si în timp ce cautam un loc de retragere la pensie, m-am indragostit de România. Am cumparat un apartament la Brasov si în 2004 m-am mutat in orasul de la poalele Tampei.

Mi-am adus si  velierul prin Europa din Le Havre pana in portul Tomis, ca nu puteam trai fara el in acel moment!

Destul de repede am devenit vice-presedinte a Aliantei Franceze din Brasov si am fost implicat in actiunile acestei asociatii care sprijina francofonia si francofilii.

SCR: Care dintre pasiunile tale te definesc cel mai bine?

Claude: În primul rand fotografia, de care m-am apucat cand aveam 11 ani. Am avut un laborator acasa  de la 23 de ani. Am infintat un club de fotografie si cinema în anul 70, cu laborator  si studio foarte bine dotate, avand pe vremea aceea sarcina activitatilor culturale in orasul meu natal.

Am fost si pasionat de navigatia cu vele, am avut veliere inca din anul 1980 si am devenit seful  celei  mai mari scoli de vele «Les Glénans» de la baza nautica din Bretania. Am navigat destul de des în Canalul Manencii spre Anglia si Insulele Anglo-Normande.

Strasnice vremuri as zice acum, privind inapoi! Navigatia cu velierul mi-a deschis apetitul spre calatoriile ulterioare si o noua perspectiva asupra lumii. Nimic nu este mai frumos decat vantul trecandu-ti prin par, zgomotul marii si infinitul orizontului. Cumva, navigand cu velierul, te simti stapanul lumii!

SCR: De ce calatoresti?

Claude: Mi-a placut intodeauna sa calatoresc si am vizitat mai ales Europa in tinerete dar abia cand am iesit la pensie am avut si timp si bani sa ma dedic acestei minunate pasiuni. Dupa Europa, au urmat calatoriile in  Asia si în Africa.

Fotocredit: Alin Anghelovici

Am avut si sansa sa ma intilnesc cu Alin Anghelovici, un om deosebit si mare calator, care mi a propus cateva calatori în Myanmar, Madagascar, China si în ultimul timp în Tanzania si Zanzibar. Au fost niste aventuri extraordinar de frumoase si am avut prilejul sa pot face niste fotografii minunate!

Fotocredit: Nicolae Sotir

In acelas timp, am avut onoarea de a-l fi cunoscut pe Nicki Predescu, care din pacate ne-a parasit pe neasteptate la varsta de 50 de ani, alaturi de care am  fost în Thailanda, Cambodgia si Maroc…Minunate amintiri am cu Nicki!

Acum ma pregatesc sa plec pentru a doua oara in Cuba, pentru ca da, uneori imi place sa revin in locurile pe care consider ca nu le-am descoperit indeajuns.

M-am alaturat si unui grup de  tineri fotografi români cu care am participat la multe tabere si workshopuri si am strabatut Delta, pentru care am facut o mare pasiune, impreuna cu prietenul meu Mihai Baciu.

SCR: Ce consideri ca este cel mai valoros lucru in viata unui om? Ce merita sa lasam in urma, Claude?

Claude: Consider ca cel mai important în viata mea a fost sa am sansa sa cunosc multi oameni deosebiti, cu care am petrecut momente minunate. 

Fotocredit: Alin Anghelovici

Nu sunt credincios si nu consider ca ce am facut în viata mea merita sa fie pastrat. Daca oamenii care mi-au fost alaturi  se vor gandi din cand in cand la mine este suficient!

Ma uitam la Claude cat de simplu ia viata si cat de mult se bucura de fiecare clipa. Niciodata nu l-am auzit spunand ca este obosit sau ca il doare ceva in cele doua saptamani cat am stat impreuna.

Si mereu, mereu avea ceva interesant de povestit, mereu era insotit de o carte sau de aparatul sau foto, oprindu-se sa traga cate un cadru. Iar cand vorbea cu iubita lui la telefon – da, da, Claude are chiar si o iubita !- fata i se lumina de drag si de implinire, facandu-ne pe toti cei din grup sa ne dorim o asemenea dragoste in viata!

Si m-am gandit atunci ca daca ai nevoie de modele in viata  este suficient sa privesti cu atentie in jurul tau si sa asculti oamenii pe care ii intalnesti. Uneori, poti avea surprize neasteptate!

Urmareste mereu pagina noastra de Facebook pentru a fi la curent cu toate noutatile care se intampla in lumea calatoriilor! Sa calatorim mai mult, mai ieftin, mai bine!

Despre autor

Carmen Dima
Carmen mestereste planuri de calatorie dimineata pentru Europa, la pranz pentru India iar in restul timpului pentru Asia, unde ar vrea sa se si mute de fapt. Intre un drum la banca si o decizie pentru afacerea ei, da sfaturi de calatorie prietenilor si mai scrie cate un articol. Daca o intrebi ce face iti va raspunde invariabil ca este la vanatoare de bilete de avion. Articolele ei sunt povesti in toata regula, scrise de o Sheherezada moderna, funny si rebela. Dar cine e perfect in ziua de astazi?

Descoperă și alte destinații

82,000FansLike
2,070FollowersFollow

Alătură-te comunitătii noastre!

Iți place să călătorești și consideri că locurile prin care ai trecut merită văzute și de altii? Alătura-te comunității noastre și trimite-ne impresiile tale despre lume!

Comments

LASA UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here

*