Italia si minunile ei: Insula Ischia

Inca de anul trecut, pe cand ne faceam planurile pentru un sejur in Italia si cautam informatii pe diverse site-uri de turism pentru a ne decide unde anume sa mergem, am intalnit cateva denumiri de insule care ne-au atras atentia: Ischia, Procida, Vivara (caci despre Capri stiam), toate situate in regiunea Golfului Napoli.

Oricum, Coasta Amalfi era pe lista, Capri si ea, Napoli bineinteles era de neratat, asa ca nu am mai analizat prea mult si am hotarat: o saptamana in luna mai urma sa o petrecem in Italia, Regiunea Campania. Drept pentru care am cumparat biletele de avion Bucuresti – Napoli si ne-am facut rezervarile de cazare: 4 nopti in Napoli (de unde urma sa plecam catre Vezuviu, Pompei, Caserta, Insula Ischia) si 3 nopti in Sorrento, de unde am plecat in Insula Capri si pe celebra Costiera Amalfitana.

Despre cheltuieli: biletele de avion au costat 150 euro/2 pers/dus-intors; in Napoli ne-am cazat la Hotel Colombo, situat in centrul istoric al orasului, la cateva minute de Piazza Garibaldi, pretul unei camere duble a fost de 46 euro/noapte. in Sorrento nu am dorit sa stam intr-un hotel, ci am ales Villa Alviani Anna, care este o locuinta de familie unde la parter s-au amenajat cinci camere pentru oaspeti si care are avantajul ca se gaseste intr-o zona foarte linistita a orasului, departe de aglomeratia turistica, dar si de agitatia si zgomotul produs de masini, motociclete si scutere – aici pretul a fost de 60 euro/noapte.

Asa ca am ajuns in Napoli la inceputul lunii mai, lasand in urma un Bucuresti racoros, intunecat, ploios; am plecat de acasa destul de bine imbracati (bluza cu maneca lunga si jacheta) si ne-a intampinat Italia cu soare si temperaturi de-a dreptul de vara, astfel incat din aeroport am trecut deja la tricoturi cu maneca scurta.

Despre Napoli o sa va povestesc separat, pentru ca este un oras fascinant, efervescent, plin de viata, incarcat de istorie si arta. Dar este si un oras al contrastelor, pentru ca dupa ce te plimbi prin zone unde treci pe langa gramezi de gunoaie, case aproape insalubre, rufe atarnate la uscat in exteriorul geamurilor sau balconaselor, ajungi in cartiere luxoase, unde este curatenie si ordine. Pare ca au un mod dezordonat si neingrijit de a trai, dar acela este stilul lor de viata. Sincer, Napoli nu cred ca este pentru oricine. Am vazut turisti incantati, altii amuzati, altii contrariati de acel haos aparent. Acolo, totul trebuie simtit, nu doar vazut. Sufletul va fi incantat, ochiul va fi desfatat, iar mintea (daca este usor rigida) trebuie trimisa, si ea, in vacanta.

Ischia este o insula de natura vulcanica, cea mai mare a Golfului Neapole, situata la circa 30 km de Napoli, in Marea Tireniana (are 10 km de la est la vest si 7 km de la nord la sud). Are un relief accidentat, datorat fenomenelor seismice si vulcanice care au dat nastere unor prapastii, povarnisuri si golfulete spectaculoase. Tot ca urmare a eruptiilor vulcanice, solul a devenit foarte fertil favorizand cresterea unei vegetatii bogate, pe de-a dreptul luxuriante in unele zone. Namolurile si apele cu proprietati terapeutice reprezinta alte avantaje ale acestei naturi vulcanice, fiind o „comoara” cunoscuta deja de pe vremea romanilor, care a contribuit dintotdeauna la faima insulei, Ischia devenind din sec. XIX locul de odihna preferat al elitelor Europei. Datorita existentei acestor izvoare de ape termale si minerale Ischia este supranumita „insula sanatatii”.

Ca sa ajungem in Insula Ischia, am luat unul din ferryboat-urile companiei Medmar, din Napoli – Calata Porto di Massa. Dupa micul dejun italian (dulce, dulce si iar dulce: prajiturele, tarte, chec, croissante, biscuiti, unt, gem, crema de ciocolata…..) am plecat direct catre port. Ne planificasem sa plecam cu vaporul de la ora 10.05, sa stam acolo 2-3 ore, apoi sa luam un altul catre Insula Procida iar seara, cat de tarziu, intoarcerea in Napoli.

Doar ca socoteala de acasa nu s-a potrivit cu cea din targ, adica din port. Acolo am avut surpriza sa constatam ca singurul vapor pentru care mai erau locuri disponibile pentru intoarcerea din Ischia era la ora 20.45. De fapt, era o cursa extraordinara, ce nu face parte in mod curent din orarul companiei si care a fost operata din cauza solicitarii foarte mari de bilete pentru acea zi. Astfel, am hotarat ca, din pacate, Insula Procida o sa o vedem doar din mers si o sa ne multumim cu vizitarea Insulei Ischia. Asa ca… am cumparat biletele (26 euro/pers – dus/intors) si ne-am imbarcat. Detalii despre orar si preturi gasiti aici: http://www.medmargroup.it/

Drumul dureaza cu aproximatie o ora si jumatate, dar efectiv nu am realizat cand a trecut, pentru ca de pe puntea superioara am putut admira frumusetea Golfului Napoli si celelalte insule din zona: Nisida, Procida si surioara ei mai mica Vivara, legate printr-un istm ingust. Am vazut si farul de la Capo Miseno si chiar Capri in departare, insula ce ne astepta sa-i acordam si ei o zi in care sa-i descoperim frumusetile.

Deci undeva pe la ora 11.30 eram in Ischia Porto. Dupa acel mic dejun atipic pentru noi, probabil si cu influenta aerului marin, am coborat de pe vas cu un singur gand: sa mancam. Si ce poti manca in zona, altceva decat ce este specific locului: pizza. Ne-am cumparat repejor cate una si am savurat-o pe o bancuta din micul port, privind in acelasi timp la marea albastra scaldata de razele soarelui generos si la pescarusii care survolau zona, in zborul lor jucaus. Zonele locuite din insula sant concentrate in partea de nord a acesteia, pe fasia de pamant dintre coasta si versantul muntelui care coboara pana in mare. Cele mai importante localitati sant: oraselul Ischia – care a dat numele insulei; Casamicciola Terme – renumita pentru izvoarele termale, loc de vindecare si de petrecere a vacantelor inca de la inceputul sec. XVII; Lacco Ameno – de asemenea, localitate turistico-termala internationala, aici gasindu-se unele dintre cele mai exclusiviste complexe de tratament din Italia si renumit prin celebra insulita in forma de ciuperca, monument natural aflat la cativa zeci de metri de tarm; Forio – celebru pentru vinul care se produce aici si pentru numeroasele turnuri de supraveghere impotriva maurilor; Sant’Angelo – un mic sat de pescari de pe coasta, cu case albe sau colorate construite in stanca; Barano d’Ischia – locul ce ofera cea mai spectaculoasa priveliste asupra coastei.

In apropierea portului este autogara de unde pleaca autobuzele care asigura transportul public in insula. Sant doua linii – Circulare sinistra (CS) si Circulare destra (CD) – care fac turul insulei, dar un autobuz pleaca spre stanga si celalalt spre dreapta. Un tur dureaza 1h35’. Pentru detalii despre orar, pretul biletelor si multe alte informatii utile puteti citi aici: http://www.ischia.it/en/how-to-get-ischia/bus-timetables-and-routes.

Noi am ales sa ne incepem plimbarea prin oraselul Ischia, urmand ca la final, daca mai era timp, sa mergem si catre celelalte localitati. Am pornit la plimbare pe stradutele animate de turisti. Daca zona portuara era agitata, aglomerata si plina de turisti, in restul asezarii viata decurgea in liniste si tihna, parca erau doua lumi diferite. Ne indreptam catre Castelul Aragonez, pe care il vazusem inca de pe vapor, unul dintre cele mai vizitate obiective din Ischia, asezat (sau cocotat) semet pe o insulita separata legata de insula principala printr-un pod lung.

Am mers pe stradutele curate, cochete, pline de magazine luxoase (nu va spun cat costa o pereche de sandale!), de hoteluri cu gradini splendide, restaurante cu terase elegante si casute atragatoare, nu foarte mari, dar ingrijite, din ale caror gradini erau nelipsiti lamaii cu ramurile incarcate de fructe. In aer plutea un parfum floral imbatator, mergeam cu nasul „in vant” – cum se spune, incercand sa depistam sursa mirosului. Si ne-a iesit in cale un parc ce parea a fi o Gradina Botanica de la noi, iar parfumul acela ametitor s-a amplificat – trebuia sa intram pentru o scurta plimbare! Era Gradina publica Pineta Mirtina – un adevarat festin vizual si olfactiv, un parc cu un microclimat mediteranean, unde domina pini maiestuosi, seculari si tufe de salvie si mirt care marginesc aleile.

Datorita naturii vulcanice a locului, prin crapaturi din sol se raspandesc in aer vapori de apa de la izvoarele termale subterane care se impletesc cu bogatia de mirosuri de la plantele aromatice, astfel ca in interiorul parcului s-au amenajat spatii pentru aromaterapie. De asemenea, am admirat fantani frumoase si mici piscine amenajate din roci magmatice. Trebuie sa nu uit sa va spun ca denumirea parcului vine de la o sursa de apa potabila care este in interiorul lui, sursa Mirtina, care se imbuteliaza si se vinde, fiind utilizata pentru a trata boli ale sistemului digestiv. Si noi am baut apa de la un izvor de acolo si avea un gust „altfel” decat al apei plate pe care o aveam in rucsac.

Dupa aceasta sedinta neasteptata, neprogramata – dar binevenita – de terapie, ne-am decis cu greu sa parasim parcul. Am mai mers pe jos cam 15 min. si am ajuns la podul care leaga Castelul Aragonez de insula. Castelul a fost construit in anul 474 i.hr. pe o insulita inconjurata de apa, iar in perioada bizantina a fost, datorita pozitiei sale, un punct militar strategic. Carol I de Anjou l-a transformat in fortareata, iar in epoca aragoneza a fost consolidat la ordinul regelui Alfonso I, atunci cand s-a construit si podul ce face legatura cu insula.

In jurul acestui nucleu fortificat s-a dezvoltat un satuc care, intre secolele XIV-XVI, a devenit cel mai important loc de pe insula. Perioada cea mai frumoasa a castelului a fost la sfarsitul sec. XVI, cand pe insulita se adaposteau aproape 1900 de familii si existau 13 biserici. In jurul anului 1750, cand amenintarile piratilor au trecut, locuitorii de aici au plecat catre Insula Ischia cautand terenuri fertile pentru culturi si zone mai bune pentru pescuit. In 1823, Ferdinand I – regele Neapolelui a expluzat de aici ultimii locuitori si a transformat castelul in inchisoare pentru condamnatii pe viata, iar din 1851 a devenit inchisoare politica pentru opozantii Burbonilor. Din anul 1860, cand Garibaldi a sosit la Napoli, inchisoarea politica a fost desfiintata, iar Insula Ischia a devenit parte a Regatului Italiei. Incepand cu anul 1911 castelul este in proprietate si administrare privata. O istorie incarcata de zbucium a avut aceasta mica bucata de pamant.

Pentru un acces usor si confortabil pana in punctul cel mai de sus, castelul este dotat cu un lift. Se ajunge cu el pe o terasa (Terasa Immacolata) de unde privelistea asupra Ischiei si a Muntelui Epomeo (cel mai inalt din insula – 788 m) este absolut spectaculoasa. De acolo am coborat printre maslini, lamai si flori, pe langa biserici, sanctuare si temple. Am vazut Biserica Neprihanitei Zamisliri, construita in anul 1737, apoi am ajuns in curtea Manastirii Clariselor – fondata in 1575, de unde, pe niste scari in jos am dat de Cimitirul Maicutelor. Un loc macabru, dupa parerea mea, pentru ca aici erau lasate trupurile calugaritelor moarte sa se descompuna treptat pentru ca la sfarsit, scheletele uscate sa fie ingramadite intr-un osuar. Ne-am plimbat in voie pe aleile pietruite ale castelului, ne-am odihnit pe bancutele tot din piatra de pe terasele din locurile de belvedere, am admirat marea si insulele care se vedeau in zare.

Inainte de a iesi, am vizitat un mic muzeu, amenajat doar in trei incaperi: Muzeul Torturii. Aici sant expuse obiecte de tortura din sec. XVI-XIX care au rolul de a ne arata noua, vizitatorilor, faptul ca imaginatia umana nu cunoaste limite atunci cand cauta modalitati de a provoca torturi abominabile, uitand de orice respect pentru umanitate. De asemenea, nu avem voie sa omitem vremurile intunecate ale Inchizitiei, o perioada care este uneori in mod deliberat ascunsa, cu scopul de a nu se mai aminti despre torturile care au fost provocate victimelor. Ceea ce este expus aici este absolut inspaimantator.

Odata terminata vizita acestui locsor incarcat de istorie, cu bunele si relele ei, am traversat din nou podul si am revenit pe insula. In drumul de intoarcere catre port am mers pe bulevardul Vittoria Colonna, strada shoppingului, a plimbarilor si a nenumaratelor restaurante si cafenele. Era putin dupa ora 17, lumea „buna” elegant imbracata iesise la plimbare iar printre ei… ce credeti? O mica familie de tigani cersetori isi incerca norocul. „Incredibil! Au ajuns si aici!” – i-am spus sotului meu.

Mai erau doar vreo doua ore pana la plecarea ferryboat-ului si nu mai aveam timp sa vizitam celelalte localitati, dar parca am fi mers pana la Lacco Ameno, sa vedem celebra insula in forma de ciuperca. Am avut, insa, un pic de ghinion, pentru ca autobuzul cu care trebuia sa mergem nu a plecat din Autogara Ischia ci de undeva de pe o strada din spate, lucru care nu era indicat nicaieri si nimeni nu ne-a spus. Dupa ce am asteptat mai mult de o jumatate de ora, am inceput noi sa intrebam pentru ca ne-am dat seama ca ceva nu era in regula. A fost dificil sa ne intelegem cu angajatii de acolo, pentru ca ei nu vorbeau alta limba decat italiana. In final, am renuntat si, dupa ce ne-am mai plimbat pe cateva stradute, am mers undeva langa port, pe niste stanci, am stat putin la soare si l-am privit cum isi cobora razele blande peste insula.

Mi-a parut rau ca am plecat, era atata liniste acolo! Si noi ne intorceam in nebunia din Napoli! Dar nu-i nimic! Maine mergem sa cucerim Vezuviul!