În cea de-a doua zi a vizitei mele în capitala Moldovei, aveam programată o conferinţă, o acţiune de ecologizare şi o vizită la Cricova. Nu o să vă plictisesc cu prima parte, o să vă spun că organizatorii moldoveni aveau în derulare o amplă acţiune de ecologizare pe malul râului Bâc, care traversează oraşul de la un capăt la altul. Am încercat să-i susţinem şi noi, după puteri. Guvernul României are disponibilitatea de a oferi Moldovei un grant de 10 milioane de euro, în vederea ecologizării şi amenajării acestui râu. Mai multe organizaţii de mediu din Chişinău sunt însă îngrijorate ca această finanţare să nu fie risipită şi scopul proiectului să nu fie atins. Pe râul Bâc nu creşte nicio vietate în zona capitalei, din cauza deşeurilor solide şi lichide. În loc să ofere locuitorilor o zonă de relaxare şi agrement, Bâcul e un canal insalubru, în care marii agenţi economici îşi deversează deşeurile. O ecologizare a acestuia, fără o sistare prealabilă a surselor poluante, doar ar diminua gradul de poluare, pe termen scurt. De aceea, e nevoie de acţiuni de conştientizare ale efectelor nocive ale poluării, de schimbare de mentalităţi, adoptarea unor atitudini prietenoase cu mediul înconjurător şi măsuri legale punitive aspre pentru poluatori. Însă, la cum merg lucrurile, multă apă murdară se va mai fi scurgând pe Bâc, până i se va face dreptate şi râul va fi valorificat la adevăratul său potenţial…
Legenda Chişinăului e legată de această apă curgătoare. Pe vremuri, demult, trăiau pe acele tărâmuri, oameni şi uriaşi. În timp, numărul oamenilor devenea tot mai mare, iar al uriaşilor tot mai mic. O fată de uriaş se întâlni cu un om şi căruţa lui trasă de boi. Părinţii săi i-au spus că aceste făpturi sunt o ameninţare pentru neamul uriaşilor şi vor stăpâni curând întreg pământul. Atunci, fata a pornit în căutarea lui cu gând să-l ucidă. N-a putut să-l găsească şi a izbucnit în lacrimi. Prima lacrimă vărsată s-a transformat în râu, Bâcul de azi, cea de-a doua a provocat mari inundaţii şi a ucis unul dintre boi. Numele Bâc e denumirea dată boului de popoarele învecinate. În jurul acestei ape s-a dezvoltat tot oraşul. Aici se înregistrează cea mai joasă altitudine, apoi centrul urban o ia la deal, întinzându-se pe şapte coline şi pe cinci sectoare: Botanica, Buiucani, Ciocana, Centru şi Râşcani. Se spune că aici sunt apusuri spectaculoase. M-am încumetat să surprind şi eu unul, din goana maşinii. N-o fi cel mai grozav, dar nici eu nu sunt vreun talentat fotograf.
Pentru explicarea numelui Chişinăului, am găsit mai multe variante. După lucrarea ,,Chişinău, file de istorie” scrisă de Andrei Eşanu, denumirea oraşului ar veni de la cuvântul ucrainean ,,Chişeni”, a cărui traducere ar fi ,,buzunar”. Oraşul era la vremea respectivă un centru comercial important, aşadar trimiterea la partea financiară, n-ar trebui exclusă. Altă explicaţie ar fi derivarea de la ,,Câşla Nouă”, adică ,,târla nouă de oi” sau ,,aşezarea nouă”. La începutul secolului al XIX lea, oraşul a cunoscut o perioadă de înflorire, pornind de la păstorit. A treia explicaţie este de la tătărescul ,,Keşene” termen tradus cu ,,mănăstire”, în oraş funcţionând în secolul al XV lea mai multe astfel de lăcaşuri de cult. Când a primit statutul de oraş, în anul 1812, Chişinăul avea 7000 de locuitori. În anul 1818 devine capitala Basarabiei, iar numărul locuitorilor era de 18.000. Astăzi sare de 800.000, iar oraşul se întinde pe 120 km pătraţi.
Moldovei i se mai spune ,,ţara iubită de soare”. E locul ideal pentru cultivarea strugurilor. Dacă studiem o hartă, se poate observa conturul ţării în formă de ciorchine de struguri. În orice gospodărie ţărănească tradiţională, pe lângă ,,casa mare”, cea de locuit, există un beci în care oamenii îşi pun la păstrare licorile magice şi merindele pentru tot anul. Clima blândă şi structura solului e asemănătoare celor mai mari podgorii din lume. Enoturismul e o sursă importantă la venituri, însă nu e pus în valoare la adevăratul său potenţial. Se află, oricum, pe un trend ascendent. Din totalul de 148.000 de hectare cultivate cu viţă de vie, 107.800 sunt destinate producţiei comerciale, o bună parte mergând la export. Celelalte 40.700 hectare sunt cultivate pentru consumul propriu, în gospodării particulare. Se cultivă peste 50 de soiuri tehnice. Arealul viticol al ţării se întinde pe trei mari regiuni viticole istorice: Valul lui Traian (sud-vest), Ștefan Vodă (sud-est) și Codru (centru). În aceste regiuni vorbim de producţie de vinuri cu indicație geografică protejată.
Una dintre dorinţele colegilor mei aflaţi pentru un weekend la Chişinău a fost ca organizatorii să includă în program o vizită la Cricova. Pe cheltuiala noastră, bineînţeles. Ei trebuiau doar să se ocupe de închirierea unui microbuz şi de rezervări. Era exclusă deplasarea cu maşinile personale, nimeni nu dorea să revină în oraş pe o singură cărare. Din cauza unor bâlbe organizatorice, ne-am trezit în poartă la Cricova, fără posibilitatea de a mai intra. Ratasem la mustaţă programarea, iar un grup de 15 persoane nu putea fi strecurat printre altele. Iată-ne în situaţia în care oameni în toată firea -adunaţi din România, Danemarca şi Canada- să aibă în ochi lacrimi de frustrare şi săgeţi veninoase pentru neseriozitatea celor ce ne promiseră ceva şi nu se ţinuseră de cuvânt. Pe avarie cu nervii, ne-am băut frustrările în crama de la intrare, într-o atmosferă rafinată. Ar fi fost chiar culmea să ajungi cu un picior într-un un loc legendar şi să nu poţi să-i simţi farmecul.
Situat la doar 11 kilometri de Chişinău, în centrul Moldovei, zona viticolă a Codrilor, Combinatul de vinuri Cricova SA a fost fondat în anul 1952. E un întreg oraş subteran întins pe 120 de kilometri de tuneluri, care deţine multe recorduri mondiale, premii internaţionale şi distincţii recunoscute în toată lumea. Întreprinderea vinicolă Cricova e laureată cu cea mai înaltă distincţie de stat ,,Ordinul Republicii”. Din 28 august 2003, e declarat prin lege ,,obiect al patrimoniului cultural naţional al Republicii Moldova”.
Cancelarul german Angela Merkel, fostul președinte al Comisiei Europene Jose Manuel Barroso și președintele Rusiei Vladimir Putin au aici spre păstrare colecţiile personale de vinuri. Dacă despre domnul Putin aş fi băgat mâna în foc că e consumator, pe doamna Merkel nu mi-o imaginam drojdind. Mai degrabă o halbă de bere lângă un ciolan fript şi un ştrudel aburind. În beciurile de la Cricova, la o adâncime de 35-80 metri, e adăpostită vinoteca naţională. În patrimoniul Cricovei se află sticle de vin din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. O sticlă de vin unică în lume, “Ierusalim de Paști”, care datează din anul 1902, e evaluată la 150.000 de euro. Însă nu e de vânzare, chiar dacă pentru ea s-au primit oferte fabuloase de la miliardari ai planetei. Peste 30 de milioane de litri de vin stau pentru vremuri în care vor fi consumate la o temperatură constantă de 12-14 ˚C și umiditatea de +97-98%, într-un mediu natural de calcar. Se spune că Iuri Gagarin, celebrul cosmonaut, ar fi declarat că e mai uşor de zburat în Cosmos, decât de a părăsi acest loc unic.
Era foarte frustrant pentru noi să ajungem atât de aproape şi totuşi, prea departe. Invidiam fiecare turist care avea loc în trenuleţul ce îşi începe circuitul de la poartă. Ca să scape, totuşi, cu viaţă, ,,dez-organizatorii moldoveni” au venit cu o soluţie de avarie: o vizită la „Château Vartely Wine Culture and Leisure Resort”. Nu ştiam exact ce ne propun, dar ne-am ţinut de opţiunea asta cu mâini şi picioare, că cine ştie ce le mai căşuna şi rămâneam şi fără ea.
„Château Vartely Wine Culture and Leisure Resort” e o vinărie modernă, deschisă în anul 1996 în oraşul Orhei, la 45 de kilometri de Chişinău. La intrare am fost întâmpinaţi cu profesionalism şi ni s-au prezentat pachetele adresate turiştilor. Noi am optat pentru varianta de 17 euro, cu o degustare de cinci sortimente de vinuri, aflată ca preţ cam pe la mijloc. Vă declar de la bun început că eu nu sunt un consumator de alcool şi că nu ştiu multe despre vinuri. Am produs vreo 20 de ani vinul familiei din cultura proprie şi am ajutat la săpat, cules, legat, dărălit şi stors; dar mai mult de trei căni de vin fiert/ iarnă, nu m-aş putea lăuda c-am dus vreodată. Producţia familiei mele se limita la soiurile roşcă şi ,,ţâţa caprii”, aşa că vă puteţi imagina cât de fascinată eram de ce ne povestea ghidul nostru. Alina, o fată fermecătoare, frumoasă foc şi cu mult zvâc, cum le stă cel mai bine moldovencelor, ne-a prezentat întreg complexul turistic. Acesta cuprinde trei vile cu 40 de locuri de cazare, un restaurant cu o capacitate de 260 de locuri, centru spa, loc de joacă pentru copii, iar cireaşa de pe tort…crama modernă. Unităţile de cazare sunt construite după tipologia caselor tradiţionale din cele trei mari regiuni viticole ale ţării.
Chateau Vartely prelucrează recolta de struguri de 260 de hectare cultivate în zona viticolă Codru şi Valul lui Traian. Producţia anuală se ridică la 4,5 milioane de sticle. Se cultivă atât soiuri internaţionale (Sauvignon Blanc, Riesling, Traminer, Chardonnay, Muscat Ottonel, Merlot, Pinot Noir, Cabernet Sauvignon, Malbec şi Syrah) cât şi autohtone (Fetească Regală, Rara Neagră şi Fetească Neagră). Am fost duşi în toate zonele destinate producţiei şi ni s-a prezentat fiecare etapă în parte. Febră musculară la gât am făcut uitându-mă în sus la şiruri interminabile de recipiente de răcire şi decantare! Uimită am fost de tehnologia şi utilajele complicate de pretutindeni! Fascinată am privit şirul nesfârşit de butoaie de stejar canadian!
După cinci ani de folosire, acestea se scot la vânzare şi se înlocuiesc cu altele, noi. Beciul cramei e săpat în calcar, oferă un cadru natural de depozitare, fiind practic o peşteră. Deşi Chateau Vartely e o cramă destul de nouă pe piaţă, şi-a demonstrat repede valoarea printr-un palmares impresionant: Concours Mondial de Bruxelles, Mundus Vini, Vinalies Internationales, Decanter, International Wine & Spirits Competition, La Selezione del Sindaco… Apoi am fost duşi în cele două săli destinate degustării. Toţi pereţii erau capitonaţi cu rasteluri în care stăteau cuminţi sute de sticle de vinuri din soiuri autohtone sau internaţionale. Cinci sortimente de vin ne-au fost prezentate şi supuse degustării, după ce ni s-a adus la cunoştinţă istoricul fiecăruia. Cu gândul la prietenii mei de acasă, fini apreciatori ai licorii lui Bachus şi a fetelor frumoase, am făcut câteva filmuleţe cu Alina noastră, care vor înregistra multe vizualizări din partea lor. Până la întâlirea cu someliera de la Chateau Vartely, trăisem cu falsa impresie că toţi cei din această tagmă sunt burtoşi şi plictisitori. Îngrozitor de plictisitori! Însă Alina de aici, a spulberat orice mit. De fapt, cred că ar fi putut să ne vorbească despre orice. Aşa mult farmec avea fata asta, că ne-a cucerit pe toţi.
Chiar am povestit la întoarcere cu ceilalţi colegi şi am ajuns la concluzia că nu doar mie mi s-a părut fenomenală, ci tuturor. Mie, cea mai sexy limbă de pe pământ mi se pare portugheza. Şi ,,leagă-te la şiret” mi se pare că sună sexy în această limbă. Însă, limba română vorbită de moldoveni cred că e perfectă pentru spus poveşti. Dulce şi blândă, caldă, uşor cântată, cu multe diminutive şi arhaisme, mi se pare ideală pentru poveştile de noapte bună pentru copii. Spuse astfel, până şi înjurăturile par calde. O ascultam şi degustam, o ascultam şi degustam… Mă şi miram cât de rezistentă sunt la alcool, cum de sunt trează ca lumânarea şi nu mă clatin. Oi fi o fiară rezistentă la alcool şi trăiam cu falsa impresie că dintr-o bere pot să trag două beţii! Am constatat, însă, că în pahare era turnată o cantitate mică, mică, de licoare magică. Sticlele nedesfăcute ni le-a dat la pachet, iar seara ne-au însoţit poveştile la un chef încropit în salonul de servit micul dejun de la hotel. La magazinul de vinuri de la cramă s-au făcut rezerve serioase pentru întoarcerea acasă. M-am trezit că am şi eu în geantă trei sticle, fără să fiu sigură dacă am voie să ies din ţară cu atâtea. Dar ce e viaţa fără riscuri?! Le-am trecut clandestin sau nu, habar n-am, dar cei de acasă le-au apreciat.
Ar fi nedrept să nu amintesc măcar de marii producători viticoli ai Moldovei, care nu ar trebui să lipsească din traseul oricărui iubitor de enoturism. Mie timpul nu mi-a permis să îi vizitez, dar poate că voi reveni, cine ştie?! ,,Mileştii Mici” ocupă un loc fruntaş în orice top internaţional. Purcari, Brănești, Chateau Cojușna, Asconi, Kara Gani, Et Cetera, Castel Mimi … sunt doar câteva dintre destinaţiile istorice sau foarte noi care se impun pe piaţa internaţională de vinuri. Cred că pentru Moldova, lozul câştigător în domeniul turismului ar fi îmbinarea între ecoturism şi enoturism. Fără a fi o zonă industrializată, care să aducă venituri la buget, acest tip de turism ar putea fi atractiv pentru vizitatori. Iar Moldova chiar are ce arăta.
În ultima mea zi în Chişinău m-am relaxat mult, am admirat oraşul mai mult din maşină, m-am bălăcit în piscină, am stat cu cei dragi… La piscină m-am trezit cu un cocktail în mână, iar noaptea, la Jacuzzi, cu un pahar de vin… Aşa că, cine ştie, poate zace în mine un potenţial consumator de alcool şi eu habar n-aveam. La ce avânt luasem în două zile, poate chiar o beţivă de soi, cine ştie…
În urma vizitei mele în Chişinău, am rămas cu o mare dilemă: ,,Ce naiba fac ăstia cu urâtele?” Cred că le ţin închise, ar fi nedrept să nu aibă şi ei chiar deloc, deloc. Pe străzi, vă spun sincer, nu vezi nica, nica, nica. Şi sunt frumoase de la mama lor, fără reşapări, augmentări şi modelări chirurgicale. Eu nu sunt tocmai ruptă din stele, iar în cele trei zile de hoinăreală prin Chişinău m-am simţit chiar exotică, printre atâtea frumuseţi autohtone.
Fairy tale-ul meu şi zilele zen s-au sfârşit în autocarul de întoarcere acasă, când am trecut prin nişte peripeţii, după cum se poate vedea. Acasă aveam să intru iar într-un ritm infernal: sfârşit de an şcolar, medii, serbări, meditaţii, rată în franci elveţieni, activităţi extracurriculare, planificări de vacanţă, deadline-uri de păstrat, oferte de tabără pentru copii, extra job-ul meu, raportări de adus la zi, diete şi câte şi mai câte… Dar cu excursii ca cea de la Chişinău îmi încarc eu bateriile şi îmi adun energie care să mă ţină activă până la următoarea escapadă pe care mi-o aduce viaţa.
