Vacanta noastra a fost scurta, de numai trei zile, astfel ca am avut un program foarte concentrat. Pentru Principatul Monaco ne acordasem o zi, ne-am gandit ca, la suprafata pe care o are, este suficient – in final am realizat ca nu e chiar asa si ca tare bine ar fi fost daca mai aveam inca o zi la dispozitie, pentru ca sunt foarte multe locuri de vizitat intr-un spatiu asa de mic. Si ca sa te poti bucura de ele si ca sa poti savura tot ceea ce vezi, este bine sa faci lucrurile pe indelete, fara graba sau alergatura.
Palatul princiar
Trebuie sa recunosc faptul ca imi plac palatele si peste tot pe unde mergem, daca este vreunul evident ca se afla in capul listei. Asa si aici, dupa ce am hoinarit putin pe strazi, ne-am dus catre Palatul Princiar. As fi dorit sa-l vizitam in interior, speram sa mai simt ceva din eleganta frumoasei printese Grace, dar se deschide pentru public doar intre lunile aprilie si octombrie, asa ca a trebuit sa ne multumim cu imaginea lui exterioara si cu spectacolul schimbarii garzii, ritual ce a fost pastrat intocmai cum era acum sute de ani, moment pe care toti turistii care sunt in zona se ingramadesc sa-l vada si sa prinda o pozitie cat mai buna pentru fotografiat sau filmat.
Palatul se afla in cartierul numit Monaco-Ville, vechiul oras fortificat, si este situat pe promontoriul stancos al Le Rocher. Acolo este resedinta oficiala a familiei princiare din dinastia Grimaldi, locul pe care ei il numesc “acasa” inca de la sfarsitul sec 13. La origini, a fost o cetate genoveza, apoi i s-au adaugat turnurile de aparare si s-au facut diverse imbunatatiri, fiecare generatie lasandu-si amprenta asupra lui. In timpul Revolutiei Franceze, palatul a fost confiscat de revolutionari si transformat in spital miliar si casa pentru saraci. A fost inapoiat familiei Grimaldi in 1814 iar din sec 19 printii care s-au succedat au desfasurat lucrari de restaurare a palatului si de recuperare a mobilierului si obiectelor de arta care fusesera confiscate si ele, Exteriorul este destul de simplu, chiar sobru, iar in partea dreapta este un turn de aparare care face parte din fortificatiile medievale originale. In partea stanga, cateva tunuri si o colectie de ghiulele ne poarta inapoi in timp, cateva sute de ani, amintindu-ne istoria zbuciumata a locurilor.
Orașul vechi
Din Piata Palatului pornesc, ca niste raze, strazile inguste ale orasului vechi, cu case cochete alaturate una de cealalta si legate intre ele prin alei boltite. Este o zona plina cu magazine de suveniruri sau mici si elegante cafenele, restaurante, terase cu preturi surprinzator de normale fata de ce asteptari aveam pentru locul unde ne aflam. Am facut si noi o scurta pauza pentru energizare, iar ca exemplu, va pot spune ca am platit pentru doua panini cu mozzarella, piept de pui la gratar/vita la gratar si cartofi prajiti numai 10 euro; o pizza pornea de la 12 euro si existau locuri care serveau diverse meniuri zilnice cu preturi intre 15 si 20 euro.
Dupa meritata pauza, ne-am pornit din nou. La capatul strazii pe care eram am dat peste o cladire frumoasa si eleganta, cu doua scari exterioare care porneau din ambele laturi catre un mic balcon de la etaj. Parca era un palat. Ei bine, da, este un palat, dar nu din acelea de locuit, ci…. Palatul de Justitie! A fost construit din tuf de mare, o piatra gri si poroasa ce contine pietricele si scoici, si a fost inaugurat in 1930. M-am invartit cateva minute in jurul lui pana am zarit placuta cu explicatii, dar trebuie sa va spun sincer ca mi-a trecut prin cap chiar sa urc acele scari si sa incerc sa intru, convinsa ca este un obiectiv de vizitat pe care harta noastra omisese sa-l indice!
In imediata apropiere este Catedrala Monaco, foarte inalta si impunatoare, construita in stil romano-bizantin, dintr-o piatra alba de Turbie – o mica localitatea din apropierea principatului – piatra despre care se spune ca se albeste atunci cand ploua. Prin anul 1252 pe locul acela era o biserica dedicata Sf Nicolae, apoi in 1875 a fost ridicata aceasta catedrala catolica, ce este locul de veci al printilor, in cripta regala fiind inmormantati mai multi membri ai familiei Grimaldi, inclusiv Printesa Grace – pe mormantul careia sunt mereu flori oferite de vizitatori si, mai recent, Rainier al III-lea, care din 2005 si-a reintalnit aici printesa iubita.
Gradinile Saint Martin
In fata catedralei, indreptate catre mare, sunt Gradinile Saint Martin, amenajate inca din anul 1830 cu o bogata flora mediteraneeana salbatica, plante exotice si, pentru diversitate, statui si fantani arteziene Sunt amplasate de-a lungul stancii, cararile serpuitoare fiind locul unde atat localnicii cat si turistii fac scurte pauze pentru odihna sau, pur si simplu, pentru a privi intinderea marii, ce pare nesfarsita. Desi are o suprafata foarte mica, principatul Monaco si-a stabilit un obiectiv clar din a dezvolta gradinile si parcurile, iar acum are peste 250.000 mp de parcuri si gradini, ceea ce, raportat la teritoriu, il face sa ocupe al doilea loc dupa Viena. In afara de aceasta gradina pe care am strabatut-o, mai sunt acolo inca patru: Gradinile Exotice – care adapostesc o mare varietate de plante exotice, soiuri rare de cactusi si chiar o pestera preistorica; Gradina Japoneza – o adevarata opera de arta, cu munte, deal, cascade, parauri si care respecta cu strictete conceptul Zen; Parcul Fontvieille si Gradina de trandafiri a Printesei Grace – un mic rai de 4 ha, unde este un lac inconjurat de palmieri si maslini iar in gradina sunt planrtati peste 4000 de trandafiri si, nu in ultimul rand, gradinile de palmieri din jurul Cazinoului si terasele care le inconjoara si ofera privelisti foarte frumoase asupra Marii Mediterane. Ne-am fi dorit sa fie vara, sa fie infloriti trandafirii si sa ne bucuram de parfumul lor, dar……. poate fi si acesta un motiv pentru a reveni.
Muzeul Oceanografic
Urmatorul nostru obiectiv era Muzeul Oceanografic, pe care-l zarisem, semet si impozant, pe o margine de stanca. Un adevarat Templu al Marii, sta de veghe apelor si vietatilor marine de peste un secol, de cand a fost creat de Printul Albert I – un navigator pasionat, care a vrut sa ofere, practic, un palat dedicat in intregime marii, oceanelor pe care le-a iubit si pe care le-a explorat o mare parte din viata.
Constructia muzeului a durat 11 ani – a fost inaugurat in 1910 – si citisem ca s-au folosit 100.000 tone de piatra. Ne uitam la el si vedeam, intr-adevar, ca este grandios, pentru ca fatada are nu mai putin de 100 m lungime si sunt doua etaje, dar, totusi, atata piatra?! Surpriza a fost cand am descoperit ca sunt inca doua etaje subterane. Vizita incepe de la subsol, unde este un acvariu imens cu peste 4000 de specii de pesti si 200 de nevertebrate. Aici, cele mai rare specii de pesti, cu forme si culori superbe, inoata nestingheriti in 90 de bazine, oferind vizitatorilor un spectacol grandios.
Dar senzatiile tari sunt date cand ajungi la Laguna cu rechini, unde te trec fiorii cand realizezi ca doar un geam de sticla te desparte de dintii lor deloc prietenosi. In bazine individuale sunt prezentate diferite ecosisteme marine, un prilej minunat pentru nescufundatori (ca mine) de a admira lumea recifurilor. Intr-una din salile de sus este reprodus interiorul unei nave cu care se faceau expeditiile marine acum o suta si ceva de ani, In alta parte este expus un fel de butoi mai mare din lemn – este unul dintre primele submarine cu care sa faceau coborarile in adancul oceanelor. De asemenea, multe schelete ale unor creaturi marine – unele dintre ele colectionate chiar de catre print, caruia ii este dedicata o parte a primului etaj, in semn de omagiere a carierei de navigator si cercetator marin – a condus nu mai putin de 28 de expeditii stiintifice. Trebuie sa nu uit sa va spun ca celebrul Jacques Yves Cousteau a fost directorul acestui muzeu al vietii marine pentru nu mai putin de 31 de ani, intre 1957 si 1988.
In fata muzeului este expus un submarin galben, construit in anul 1966, cu care se puteau face scufundari pana la adancimea de 100 m si despre care unii spun ca a fost folosit chiar de Cousteau in explorarile sale. Pentru mine este prea putin important daca e sau nu adevarat. Vizita intr-un asemenea loc nu doar ca ne imbogateste cunostintele, dar face pe oricine, cred, sa iubeasca, sa aprecieze si sa isi doreasca sa protejeze lumea fascinanta a adancurilor.
Mai mult…
Inca mai aveam atat de multe de vizitat, asa ca ne-am indreptat catre acea zona noua a principatului, cartierul Fontvielle, bineinteles ca tot mergand pe jos pe stradutele care de aceasta data coborau, din fericire, cand la un moment dat am dat pentru un indicator care ne invita sa vedem Teatrul Fortul Antoine. Am zis: O, ce-i asta? Hartile noastre cu obiectivele de vizitat nu spuneau nimic despre el! Asa ca ne-am reconfigurat traseul si am mers intr-acolo, pentru ca altfel m-ar fi framantat intrebarile. Si ne-am lamurit: in capatul de nord-est al stancii era o fortareata ce fusese construita la inceputul sec 18 ca punct de observatie. In timpul celui de al doilea razboi mondial a fost distrusa, dar s-a reconstruit in anul 1953 la dorinta printului Rainier al III-lea. Acum este folosita ca teatru in aer liber, gazduind spectacole in timpul verii. Arata ca un amfiteatru roman, intr-un colt este chiar si un turn de paza si cred ca au un farmec deosebit evenimentele organizate in acel decor sobru, avand pe fundal Alpii si in fata marea.
Pentru ca ne plac masinile vechi, nu puteam rata ocazia de a vedea Colectia de masini de epoca a Printului Rainier al III-lea, expusa, ca intr-un adevarat salon auto, pe Terraces de Fontvieille. Pasionat de automobilism, printul a adunat si restaurat, de-a lungul a peste 30 de ani, o colectie de aproape 100 de masini construite in diferite perioade, de catre companii renumite din Europa si America, modele care au marcat epoca lor. Cea mai veche masina din colectie si prima achizitionata de catre print este un De Dion Bouton din anul 1903. Sa va mai spun de Lincoln, Cadillac, Chrysler, Maserati, Jaguar, Rolls Royce, Bugatti, Lamborghini….? Sau de alte marci de care am auzit pentru prima oara – Panhard Levassor, Hispano Suiza, Delage, Packard? Am vazut, de fapt, istoria si evolutia automobilismului, masinile fiind ordonate chiar in functie de planificarea pe care a dorit-o printul Rainier si, pentru ca sa nu uitam, totusi, cum se faceau deplasarile inainte de aparitia vehiculelor cu motor, erau expuse si sase calesti care au apartinut inaintasilor.
Era destul de tarziu dupa-amiaza si, cum iarna se lasa intunericul devreme, pe la ora 17, hoinareala noastra pe strazile principatului a trebuit sa se opreasca. Ne doream sa vedem zona cazinoului pe lumina, totusi. Asa ca am luat-o repejor catre cartierul de dincolo de port, dar la un moment dat mi-a atras atentia o biserica ce parea lipita de stanca. Ceva anume m-a atras catre ea si nu am regretat scurta oprire.
Era Biserica Sainte-Devote, dedicata patronului spiritual al principatului si al familiei princiare, locul unde a fost oficiata casatoria dintre actualul print suveran Albert al II-lea si printesa Charlene. Locul are o poveste interesanta: Devote era o tanara care a fost martirizata, in sec 4, in Corsica, Atunci, pescarii au depus corpul ei intr-o barca, dar aceasta a esuat si a ajuns pe malurile principatului, in momente grele ale vietii locuitorlor. Ramasitele ei pamantesti au fost ingropate aici, apoi in sec 11 a fost ridicata o capela iar in anul 1860 s-a inaltat aceasta biserica. In fiecare an la 26 ianuarie, la caderea noptii, se da foc unei barci – este o parte a unei ceremonii traditionale care are loc in prezenta familiei princiare.
Cazinoul Monte Carlo
In sfarsit, am ajuns si la legendarul Cazino din Monte Carlo, locul unde, probabil, s-au pierdut multe averi. Este de fapt un complex de jocuri de noroc si divertisment care mai include Opera din Monte Carlo si Compania de Balet. Cladirea cazinoului a fost construita in 1878 iar cea a operei in 1893, ambele fiind creatiile aceluiasi arhitect – Charles Garnier. Una dintre salile cazinoului chiar ii poarta numele – Sala Garnier, aici avand loc spectacolele de balet. Atmosfera din jurul cazinoului era efervescenta, o multime de oameni faceau fotografii si parca asteptau sa apara cine stie ce vedeta! Dupa ce am pierdut si noi ceva timp pe acolo, am inteles ca de fapt toata lumea se uita si fotografia masinile luxoase care defilau una dupa alta – Ferrari, Maserati, Bentley, Porsche, Lamborghini….. La parter se poate intra gratuit, acolo sunt jocuri mecanice pentru toti muritorii. Tare as fi vrut sa vad interiorul, dar am renuntat cand am aflat ca nu am voie cu aparatul de fotografiat asa ca am preferat sa ma plimb prin gradinile din jur, sa merg pe terasa din spatele cazinoului si sa privesc Monte Carlo la inserat, sa-mi iau la revedere si sa-i spun ca voi reveni.
Am plecat tarziu, era seara si atmosfera in principat era complet diferita de ceea ce gasisem dimineata – acum erau iesiti la plimbare turistii, probabil si localnicii, trotuarele erau foarte aglomerate si strazile erau pline de masini. Incepuse viata de noapte, spectaculoasa si tumultuoasa, pentru care Monaco este vestit.
Informatii practice
- Bilet de avion Bucuresti-Nisa, compania Blue Air, 130 euro/persoana
- Pentru cazare am ales Hotelul Ibis Nice Aeroport – am spus in prima parte motivele – 150 euro/camera/3 nopti. Pentru cei care doresc sa se cazeze in Monaco, oferta este diversa: sunt 14 hoteluri in principat, de la doua la cinci stele, cu preturi intre 150 si 600 euro/noapte/camera dubla. In acest caz, transportul de la aeroportul din Nisa se poate face cu express-bus numarul 110 sau 100X al companiei Lignes d”Azur, biletul one-way costa 22 euro, sau 33 euro daca luati si pentru intoarcere. De aici puteti lua toate informatiile despre orele de plecare si preturi, pentru ca sunt unele reduceri :http://en.nice.aeroport.fr/Passengers/DIRECTIONS-PARKING/Gestion-Bus-et-Navettes/Bus-lines/110-Monaco-Menton-EXPRESS.
- Noi am mers cu trenul de la Nisa, din Gara Saint-Augustin, care era la vreo cinci minute de hotel, un bilet costa 4,8 euro/pers/sens. Pentru orice detalii puteti citi aici: http://www.sncf.com/. Se poate lua si autobuzul 100, din statia Nice Port – circula la 15/20 minute, iar pretul calatoriei este mai mic in aceasta varianta, 1,50 euro si se cumpara de la sofer. Cardul de calatorie trebuie validat la un aparat din autobuz, atentie mare, pentru ca amenzile sunt destul de piperate, am vazut ca se apropie de 100 euro.
- In Monaco, daca nu doriti sau daca nu va permite sanatatea sa mergeti pe jos – pentru ca nu se merge pe teren plan, ci se merge in panta – exista mai multe variante de deplasare: cu unul din autobuzele locale care leaga intre ele micile cartiere – detalii aici: http://www.cam.mc/informations-pratiques.php?lang=en; sau intr-un mod inedit – cu ascensoarele publice sau scari rulante care urca/coboara intre diferitele “etaje” ale stancii pe care este construit principatul si care sunt gratuite; ar mai fi “bateau-bus”-urile care traverseaza Port Hercule intre Monte Carlo si Monaco Ville – 1,50 euro/calatorie sau 5,50 euro/1 day pass; exista si autobuz hop on-hop off care costa 21 euro/zi sau 23 euro/2 days pass. Mai este si un foarte simpatic trenulet turistic – Azur Express – care, pentru 9 euro/pers, face un mic tur al principatului: pleaca de la Muzeul de Oceanografie, trece pe la Palatul Princiar, apoi prin port si in final ajunge la cazino
- Acum, sa va spun despre preturile biletelor de intrare: Muzeul Oceanografic – 14 euro (cu biletul de la hop on-hop off platiti 11,50 euro); Colectia de masini a printului Rainier – 6,50 euro (la fel, daca aveti bilet hop on-hop off este o reducere, se platesc 5 euro);
In rest, evident ca in Piata Palatului nu se plateste, nici la catedrala sau biserica, Gradinile Saint-Martin sunt cu acces liber. Iar despre cazinou…. acolo, ce sa zic, cine doreste sa isi incerce norocul…..
Citeste si prima parte a ghidului de Monaco
