Va spuneam in articolele anterioare ca Valea Kathmandu este considerata zona cu cea mai mare densitate de obiective din patrimoniul UNESCO – sapte astfel de situri se afla aici. Trei dintre ele sunt pietele centrale din fostele orase regale Kathmandu, Bhaktapur si Patan. Budismul si hinduismul s-au dezvoltat de-a lungul secolelor in Asia, ambele religii au prosperat si au produs o fuziune artistica si arhitecturala puternica incepand cu sec. 5, dar cu o adevarata explozie de maiestrie intre anii 1500 si 1800. Monumentele care se gasesc in aceste zone sunt reprezentative pentru uimitoarele traditii culturale Newari – populatia indigena care a trait din cele mai vechi timpuri in vale si care a creat toate minunatiile pe care turistii le admira chiar si in sec. 21. Templele – unele chiar pe mai multe niveluri – sunt in mare majoritate construite pe structuri de lemn, au diverse ornamente aurite iar ferestrele si usile au sculpturi decorative foarte elaborate, reflectand exceptionalul lor mestesug in a lucra caramida, piatra, lemnul si bronzul, care la vremea respectiva erau unele din cele mai dezvoltate din lume.
Credeti ca stiam toate astea inainte de a merge acolo? Nicidecum, le-am aflat acolo, am avut lectia de istorie chiar la fata locului. Asa ca, in ziua dedicata orasului Bhaktapur, dupa micul-dejun ne-am pornit catre el. De aceasta data nu am mai calatorit cu taxi, am ales varianta transportului local, citisem noi ca este o calatorie foarte exotica! Intr-adevar, asa a fost: autobuzele par ca se vor dezmembra la prima groapa: statii nu exista (sau nu le-am observat noi) ci se opreste oriunde este un grup de oameni care doresc sa urce sau atunci cand doreste cineva sa coboare; modul in care soferii conduc poate sa creeze atacuri de panica celor mai slabi de inger sau pot sa-i amuze pe cei de-a dreptul nebuni, ca noi: se merge pe care parte a drumului este mai libera, nu conteaza, depasirile se fac la limita limitelor. Si sa nu va imaginati ca exista bilete sau orar de plecare! Noi am luat autobuzul de la Autogara Ratna Park si cand am ajuns ne uitam de jur imprejur poate-poate descoperim ceva scris in engleza. Da’ de unde! Toate panourile erau in nepaleza. Na, ca pe asta nu o luasem in considerare!
Si cum cel mai sanatos lucru pe care-l poti face atunci cand nu te descurci este sa intrebi localnicii, asta am facut. “Bhaktapur, please?” a intrebat sotul meu si imediat am fost indreptati catre chiar primul autobuz care atunci se pregatea de plecare. Eram doar trei turisti intr-un autobuz plin ochi de mici omuleti nepalezi, de femei foarte colorat imbracate, de elevi, de bagaje….. Doamne, ce or fi gandit despre noi! Cu acele autobuze turistii chiar nu prea circula, pentru ca sunt companii de transport dedicate turistilor, ale caror masini sunt dotate cu aer conditionat, unde nu se calatoreste decat in limita numarului de locuri si este un alt confort interior.
Asa ca, in adevaratul spirit nepalez, am parcurs cei aproximativ 20 km dintre Kathmandu si Bhaktapur in vreo 45 de minute si la un pret imposibil de imaginat: 50 de rupii, adica jumatate de dolar, pentru doua persoane! Iar ca sa intelegeti ca, desi saraci, ei sunt oameni cinstiti, cand ne-a spus “fifty rupees” noi ne-am imaginat ca este pentru o persoana, asa ca i-am dat o hartie de 100 si ne-a dat restul 50. Ne-am uitat cu ochii mari, unul la celalalt, eu si sotul meu, am multumit si am coborat.
Bhaktapur
Bhaktapur, numit si “The City of Devotees” – orasul adoratorilor – a fost intemeiat, conform cronicilor, in anul 732 iar cinci secole mai tarziu a devenit capitala a Marelui Regat Malla, pentru ca apoi, pana in sec 18, sa fie regat independent. In timpul ultimilor trei domnitori din dinastia Malla s-au construit palatele si templele din piata centrala a orasului. Este un oras parca impietrit in alte vremuri, presarat cu temple si altare religioase, iar in al sau Durbar Square este cea mai mare concentrare de opere ale arhitecturii newari din toata Valea Kathmandu. Cele mai multe temple au facut fata cu bine cutremurului, dar unele dintre foarte vechile case particulare din jurul pietei centrale au fost afectate ori chiar s-au prabusit. In vremurile bune – cele de dinainte de seismul din aprilie 2015 – 60% din veniturile orasului proveneau din turism.
Piata Olarilor
Una dintre principalele ocupatii ale localnicilor este olaritul, iar comertul cu ceramica este o traditie de familie transmisa de-a lungul generatiilor. Peste tot sunt diverse vase, figurine, masti din ceramica uscandu-se la soare, expuse pe mese sau pe rafturi, in fata magazinelor sau pur si simplu pe jos, in fata caselor. Orasul este renumit pentru mastile artistice lucrate din argila neagra si pictate in culori vii, care infatiseaza diverse zeitati si sunt folosite in timpul numeroaselor festivaluri nepaleze. Piata Olarilor este unul dintre cele mai interesante locuri din Bhaktapur iar noua ne-a fost imposibil sa nu ne oprim si sa admiram minute in sir acele adevarate opere de arta ale mesterilor locali.
Durbar Square
De departe, insa, principalul punct de interes turistic si locul de unde se porneste in explorarea si descoperirea orasului este zona Durbar Square, o piata publica larg deschisa in mijlocul templelor ademenitoare, cu arhitectura lor rafinata, care par ca ureaza, in tacere, bun venit privitorilor, oaspetilor, turistilor.
Palatul cu 55 de ferestre
Palatul cu 55 de ferestre, ce dateaza inca din sec 15, atrage atentia imediat ce ajungi in piata, datorita balconului cu acele splendide ferestre din lemn sculptat, inca o dovada, daca mai era nevoie, a artei unice pe care o stapaneau aproape de perfectiune mesterii locali. Legenda spune ca fiecare fereastra a fost facuta pentru cate una din cele 55 de sotii ale regelui pe timpul caruia s-a construit palatul. In interior nu este pemisa vizitarea, dar partea vestica a fost transformata in Muzeu de Arta Nationala, unde sunt expuse vechi picturi Thangka din timpul monarhiei, cronici si manuscrise, tapiserii, picturi murale.
Poarta de Aur
O pretioasa “Poarta de Aur” ne-a dus catre curtea interioara a palatului, unde sunt bazinele regale de apa, care se spune ca erau folosite pentru ritualul baii zilnice de catre zeita Taleju, protectoarea familiei regale. Aceasta poarta, impodobita cu figuri de monstri misteriosi si alte creaturi mitice este considerata a fi cea mai frumoasa si bogat ornamentata cale de intrare de acest gen din intregul Nepal. In partea de sus sunt figurile zeitei Kali si a pasarii mitice Garuda, asistate de doua nimfe ceresti. Bineinteles ca in onoarea zeitei Taleju a fost ridicat si un templu la care se poate ajunge din acea curte interioara, dar este bine pazit de gardieni, deoarece non-hindusii nu au voie sa intre, iar fotografiatul este strict interzis chiar si pentru ei.
Templul Nyatapola
Dominand imprejurimile, impresionantul Templu Nyatapola a ramas neatins. Datand inca din anul 1702, este cel mai inalt templu-pagoda din Nepal: are 5 etaje, sta pe o baza de 5 nivele iar scarile sunt flancate de statui masive. In partea superioara ferestrele, usile, grinzile sunt ornate cu diverse zeitati sculptate in lemn. Templul este dedicat zeitei Siddi Laxmi, manifestarea fortei feminine si a creativitatii. Este imens, splendid, magnific si dificil de incadrat intr-o fotografie care sa poata transmite privitorului toata frumusetea si maretia lui.
Templul Bhairavnath
In partea dreapta a acestuia si nu atat de impozant, doarece nu are decat trei etaje, este Templul Bhairavnath, ridicat in sec 17 dar reconstruit dupa cutremurul din 1934 care i-a provocat daune foarte mari. Este dedicat zeului Bhairav, cel care reprezinta partea intunecata, feroce, inspaimantatoare a lui Shiva. Si…. credeati cumva, ca templul acesta nu are legenda lui? Ba da! Si ea spune ca aici i-a fost taiat capul lui Bhairav, in cadrul unui ritual tantric si ca este pastrat in interiorul templului, ca intr-un sanctuar.
Templul Dattatreya
Tot plimbandu-ne prin zona, ne-a iesit in cale un templu unic in Nepal, in care se venereaza cele mai sacre zeitati ale hinduismului: Brahma – creatorul, Vishnu – protectorul si Shiva – distrugatorul, toate intrupate intr-o singura zeitate – Dattatreya. Templul, care dateaza din sec 15 si are trei nivele, se pare ca ar fi fost construit cu lemn provenind de la un singur copac. Bineinteles ca si acesta are o leggenda, care spune ca un yoghin indian influent si foarte respectat a murit in acel loc, la intoarcerea din pelerinajul sau. Si cum in cultura nepaleza yoghinii sunt considerati sfinti care calatoresc si li se poarta un adanc respect, regele din acele vremuri a decis ca, in memoria lui, sa se construiasca acest templu.
Am ramas in Bhaktapur pana dupa orele pranzului, pentru ca dupa ce am vazut cam tot ce era in zona centrala, turistica, am luat-o incet pe strazile prafuite ale orasului incercand sa observam viata adevarata a oamenilor, care pare sa se desfasoare intr-un ritm mult mai lent fata de cea din capitala. Daca in Durbar Square este liniste pentru ca este interzis accesul cu masini, motociclete sau scutere, odata ce ai trecut de cealalta parte reapare galagia, dar pe langa aceste vehicule motorizate te poti intalni pe strazi cu turme de vaci care se plimba in voie. In plus, drumurile sunt foarte proaste, strazile erau crapate, multe din ele neasfaltate, iar casele destul de saracacioase pastrau vagi urme ale maretiei de alta data.
Nyatapola Cafe
Si cum dupa atata plimbare ni s-a facut foame, am decis sa ne incheiem ziua luand masa intr-un loc emblematic pentru zona in care ne aflam: langa cel mai inalt templu din Durbar Square se afla Nyatapola Cafe, restaurantul cel mai bine plasat din tot orasul. La origini a fost un templu construit pentru a se odihni pelerinii in lungile lor drumuri, iar in anul 1978 a fost restaurat si transformat in restaurant.
Este deci un templu-restaurant! Aici se opresc majoritatea turistilor, pentru ca etajul ofera o imagine splendida a templelor din jur, avand pe fundal muntii. Mancarea a fost acceptabila, sucul de lamaie cu menta a fost de fapt o limonada la sticla, dar desertul a fost de exceptie! Am vazut in meniu “juju dhau”, despre care citisem ca este o specialitate locala, asa ca m-am decis sa-l incerc. Sincer, bine am facut, pentru ca a fost cel mai bun iaurt pe care l-am mancat pana acum. Juju dhau – care inseamna “regele iaurturilor” in dialectul newari – este un iaurt dulce care se prepara numai in Bhaktapur, din lapte proaspat de bivolita care ii da un gust mai bogat si o textura cremoasa. Va garantez, este un deliciu si daca ajungeti cumva prin Bhaktapur nu uitati sa-l comandati!
Citeste si episoadele anterioare
Nepal, o altă lume. Introducere
Nepal, o altă lume – Kathmandu
Nepal, o altă lume – Boudhanath Stupa
Nepal, o altă lume – Patan