A venit si momentul sa parasim zeii si legendele hinduse. Vroiam sa simtim putin din spiritul Tibetului, sa vedem calugarii budisti si pelerinii veniti intr-unul din cele mai mari centre ale comunitatii tibetane din exil. Urmatorul loc de vizitat pe lista noastra era Stupa Boudhanath, cel mai mare templu budist aflat in afara granitelor Tibetului, un loc sacru pentru mii de budisti din intreaga lume.
Din Durbar Square distanta este de aproximativ 11 km, deci ar fi fost cam 1 h si jumatate de mers pe jos, asa ca cel mai potrivit era sa mergem cu un taxi. Dar nu ne lasa inima sa nu simtim, totusi, atmosfera stradutelor, ne doream sa mai intalnim oameni si altundeva decat in locurile acelea care se pregateau de sarbatoare. Asa ca o parte din drum am facut-o la pas, privindu-i, minunandu-ne si admirandu-i pentru viata lor simpla. Am putut vedea si fata mai putin turistica si, bineinteles, deloc promovata a orasului: tinere fete carand apa pentru gospodarii, femei care spalau rufele in fata caselor, in niste curti fara garduri, astfel incat totul se putea vedea din strada, altele care intindeau rufele sa se usuce undeva pe trotuar, in vazul tuturor. Gospodarii saracacioase, oameni simpli, dar frumos imbracati, colorati, veseli, zambitori si foarte deschisi. Cand observau ca vreau sa ii fotografiez, se opreau, ma priveau cu ochi calzi, blanzi si imi ofereau un zambet frumos. Ce or fi zis: of, turistii astia, nu au in minte decat fotografii-fotografii!
Acum, pentru ca o sa tot povestesc despre “stupe” cred ca este bine sa va spun ce inseamna. Nici eu nu stiam, nici nu cred ca auzisem acest cuvant pana ce mi-a intrat in cap ca vreau in Nepal si am inceput sa citesc despre aceasta tara. Si am aflat ca stupa este un monument funerar budist folosit ca loc de rugaciune, care are forma unei movile si unde se pastreaza cenusa sau osemintele unei capetenii budiste. Stupa este esentiala pentru budism, asa cum este crucea pentru crestinism.
Conform izvoarelor istorice, Boudhanath Stupa – sau Marea Stupa a lui Boudha – a fost construita prin sec 5 sau 6, apoi reconstruita si restaurata de mai multe ori, finalizand cu acest gigantic mormant inchis, in secolul 14. Despre originea ei si imprejurarile in care a fost construita circula diverse legende interesante. Intr-una se spune ca o femeie batrana, vaduva i-a cerut regelui un teren pe care sa construiasca un altar inchinat lui Buddha. Regele i-a promis ca-i da atata pamant cat poate ea sa cuprinda cu pielea unui singur bivol. Femeia s-a gandit si a gasit o modalitate prin care l-a pacalit pe rege: a taiat pielea animalului in fasii subtiri pe care le-a pus cap la cap, formand un cerc imens. Regele si-a dat seama ca a fost inselat, dar si-a tinut promisiunea. O alta legenda spune ca in vremurile de foarte demult, in micul regat Kathmandu era o seceta teribila iar regele, foarte ingrijorat, a consultat un astrolog pentru a-l sfatui ce este de facut. Acesta i-a spus ca numai sacrificiul unui barbat virtuos va face ca ploaia sa cada din nou peste tara lui. Atunci regele i-a poruncit fiului sau ca, la miezul noptii urmatoare, sa mearga la izvorul secat din interiorul palatului regal si sa-l decapiteze pe acela pe care il va gasi acolo, invaluit intr-o mantie alba. Printul si-a ascultat tatal dar, spre marea lui suparare, si-a dat seama ca si-a omorat propriul parinte. Pentru a-si ispasi pacatul el a ordonat contruirea acesti mari stupe. Oricare ar fi originile ei legendare, este aproape sigur faptul ca in interiorul stupei sunt ingropate relicve sfinte, parti ale corpului unui mare intelept al vremurilor – Kashyapa (care a renuntat la viata lumeasca, a atins iluminarea si a devenit un Buddha), lucruri atinse sau folosite de el, impreuna cu texte sacre si obiecte folosite in ritualuri. Stupa este sigilata de secole si, desigur, nimeni nu stie cu exactitate ce se afla in interiorul ei.
Boudhanath Stupa este o constructie alba, simpla, masiva, mult mai mare in realitate decat imaginea pe care o redau fotografiile – are 40 metri inaltime si 100 m diametru. Practic ea se inalta peste toate cladirile din jur, iar ochii lui Buddha, pictati deasupra domului, par ca vegheaza protectori asupra linistii orasului si a locuitorilor lui. Din strada principala, animata si plina de viata, am trecut printr-o arcada care parca ne-a dus intr-o alta dimensiune: aici oamenii erau calmi, linistiti, senini, tacuti. Calugarii si pelerinii isi rosteau rugaciunile in timp ce inconjurau stupa in sensul acelor de ceasornic si invarteau rotile de rugaciune in timp ce noi, ca de altfel toti turistii de acolo, ne uitam fascinati in jur. Marea stupa este inconjurata de o strada plina de magazinase cu suveniruri, restaurante, cateva hoteluri si, parca ascunse printre cladiri, mici manastiri budiste. Si peste tot steaguri tibetane de rugaciune inscriptionate cu mantre, a caror energie pozitiva vantul o poarta peste tot in lume. Fiecare din culorile acestor steaguri reprezinta unul din cele cinci elemente esentiale: galben – pamantul, verde – apa, rosu – focul, alb – aerul si albastru pentru spatiu.
Din fericire, stupa nu a suferit daune prea mari in urma cutremurului, doar din partea de sus, unde era un turn auriu, s-au dislocat unele caramizi, iar la baza ei cateva mini-stupe s-au prabusit. Operatiile de renovare erau deja incepute, iar din acest motiv nu era permisa vizitarea stupei in interior. Ne-a parut rau ca nu am putut intra, dar am avut, astfel, ocazia sa descoperim micile manastiri si temple aflate in jurul ei, fiecare apartinand unei alte scoli a budismului tibetan, pe care probabil ca nici nu le-am fi observat in alte conditii.
Manastirea Guru Lhakhang apartine uneia dintre cele mai vechi si mai importante scoli ale budismului tibetan – scoala Nyingma, care si-a pastrat vechile ritualuri si traditii pe care le practica si in prezent. Datorita faptului ca are doua etaje si este situata chiar in fata intrarii in stupa, din balconul aflat la ultimul nivel se poate vedea foarte bine intreaga zona.
Manastirea Samteling, situata la est de Marea Stupa, este prima si cea mai veche manastire tibetana care s-a construit in aceasta zona. Ea apartine unei alte scoli budiste – scoala Geluk, care promoveaza o viata spirituala profunda, o disciplina severa, o moralitate superioara si impune celibatul in cazul calugarilor. Adeptii acestei scoli au vesmintele de culoare galbena, spre deosebire de culoarea rosie a celorlalte.
Manastirea Jhamchen Lhakhang a fost infiintata in anul 1986 si apartine ordinului Sakya, o scoala budista foarte veche, ce exista inca din 1073. In interior, peretii sunt impodobiti cu picturi splendide, iar la exterior, de ambele parti ale intrarii sunt sculpturi pictate in culori vii, toate fiind reprezentari ale diverselor zeitati. In apropierea intrarii este o roata de rugaciune masiva si foarte inalta, despre care se spune ca are puteri miraculoase: daca este intoarsa de mai multe ori in timp ce se spune o rugaciune, te scapa de toate durerile si de toata suferinta din aceasta viata.
In partea de nord a stupei este templul Ajima, dedicat zeitei protectoare a intregii zone, in fata caruia erau multi oameni care se rugau .Legenda spune ca, demult, Ajima a fost un demon care a avut sute de copii pe care i-a iubit foarte mult. Pentru a-i putea hrani, ea a raspandit variola printre copiii localnicilor, imbolnavindu-i pe toti, apoi i-a rapit si i-a mancat, astfel ea capatand energie pentru a-si hrani propriii copii. Intr-o zi Buddha a aflat acest lucru si a decis sa ascunda pe unul dintre copiii mult-iubiti ai Ajimei. Innebunita de durere pentru ca nu-si putea gasi copilul, ea s-a dus in cele din urma la Buddha pentru a-i cere ajutorul. Acesta i-a spus ca, asa cum ea simte durerea atunci, la fel de indurerati au fost si copiii pe care ea i-a rapit si parintii acestora. Ajima a inteles, si-a cerut iertare pentru toata durerea pe care a provocat-o si a promis ca nu va mai manca niciodata un alt copil. Atunci, Buddha i-a oferit iluminarea si a transformat-o in protectoarea copiilor. Astfel, s-a transformat Ajima din demon in zeita.
Boudhanath Stupa cu tot ce am vazut in jurul ei – micile manastiri, casele tibetanilor – se numesc gompa, calugarii care se roaga, oamenii veniti din toate colturile lumii sa viziteze sau sa se retraga, pentru un timp, din vacarmul cotidian, totul este emotionant, unic, sacru si plin de pace. Este ca si cum te-ai intoarce in trecut, ca o evadare din modernism si o acceptare a vietii prezente asa cum este ea.
Citeste si episoadele anterioare
Nepal, o altă lume. Introducere
Nepal, o altă lume – Kathmandu
Nepal, o altă lume – Patan
Nepal, o altă lume – Bhaktapur
