Dupa cum stiti, pe 25 aprilie 2015 Nepalul a fost zguduit de un cutremur de pamant cu magnitudinea de 7,8 grade pe scara Richter, localizat undeva la aproximativ 77 km nord-vest de Kathmandu. In primele trei ore dupa acel soc imens, in zona au avut loc nu mai putin de 14 replici mari, de peste 5 grade. In dimineata zilei urmatoare, a fost o replica de 6,8 grade care s-a simtit puternic si in tarile vecine; in Tibet s-au produs pabuge destul de mari, iar unda de soc a dat nastere la trei avalanse in Himalaya.
Potrivit ONU, au fost afectati 8 milioane de oameni, adica mai mult de un sfert din populatia tarii. Monumente istorice apartinand patrimoniului mondial UNESCO au fost distruse sau au fost grav avariate. Cutremurul a avut loc intr-o perioada aglomerata pentru turismul nepalez, cand peste 300.000 de turisti straini vizitau tara pentru sezonul de trekking si alpinism. Pe versantul sudic al Everestului s-a declansat o avalansa de mari proportii, care a omorat 17 alpinisti si a ranit alti 61. Replicile care au urmat socului principal au generat si ele alte avalanse si caderi de roci si gheata.
Totul a durat mai putin de doua minute, dar falia care trece pe sub Kathmandu si se intinde pe 120 km a facut ca orasul sa se mute cu trei metri spre sud. Acesta este motivul pentru care majoritatea pagubelor materiale s-au concentrat in Valea Kathmandu.
Ca si cand nu fusese destul, cand toti credeau ca s-a terminat cosmarul, pe data de 12 mai pamantul s-a zguduit din nou: a fost un alt cutremur puternic, de data aceasta de 7,3 grade pe scara Richter, localizat in apropierea granitei cu China. Acesta a avut nu mai putin de 200 de replici cu magnitudinea de peste 4. Devastator. Pierderi economice estimate undeva la 500 milioane de dolari. Cladiri care doar fusesera afectate la primul seism, s-au prabusit de aceasta data, iar pe vaile Everestului au fost numeroase alunecari de teren.
Acestea au fost dureroasele intamplari din primavara acestui an, in Nepal. O mica tara pe care imi doream de cativa ani sa o vad. Si pentru care deja planificasem o vacanta de aproape doua saptamani in toamna, prin septembrie-octombrie, dupa terminarea sezonului musonic. Deja aveam cumparate biletele de avion, deja aveam traseul planificat, doar ca nu facusem rezervarile de cazare. Toate cunostintele care stiau unde urma sa plecam, prieteni si colegi de serviciu au incercat sa „ne bage mintile in cap”, adica sa ne convinga sa ne anulam calatoria. Nici o clipa, insa, nu am luat in consideratie aceasta varianta. Raul se produsese, spuneam noi, ce se mai poate intampla? Si apoi, oameni din toata lumea se mobilizau si organizau campanii de ajutor pentru Nepal. Simteam, din tot sufletul, nevoia de a ajuta si eu cu ceva la inchiderea ranilor provocate de acest dezastru. Si cel mai direct ajutor era, dupa parerea mea, sa mergem acolo; in loc de a dona niste bani, multi sau putini, nu conteaza, mai de ajutor era ca acei bani sa ajunga la oamenii a caror hrana depinde de turistii care viziteaza, se plimba, mananca sau cumpara diverse lucruri de la micii comercianti.
Asa ca in urmatoarea perioada am fost conectati la tot ce a insemnat stiri din Nepal. Din pacate, am aflat ca au fost distruse o multime de temple si cladiri istorice de o valoare nepretuita, multe aflate pe lista de obiective UNESCO. Din fericire, poporul nepalez are o putere de regenerare fantastica si a readus, intr-un timp foarte scurt, infrastrucura turistica in stare de functionare. Astfel ca Nepal, un lider al destinatiilor de turism de aventura din Asia de Sud, era din nou pe harta turistica mondiala, pregatit pentru vizitatori. Majoritatea destinatiilor turistice care suferisera daune in urma cutremurului se redeschideau, dupa reparatiile necesare. Aeroporturile erau functionale, pe autostrazi si drumurile nationale se circula normal – si asta ne interesa in mod direct, pentru ca urma sa ne deplasam cu autobuzele intre diverse localitati.
Si uite asa, in seara zilei de 24 septembrie ne imbarcam intr-o cursa Qatar Airways si, dupa un drum destul de obositor – 23 de ore, cu o escala de 12 ore in Doha, Qatar – a doua zi, tot seara, eram in Kathmandu. In mai putin de jumatate de ora am obtinut viza – pentru asta se completeaza un formular, se fac fotografiile acolo, la un robotel (noi aveam fotografii tip pasaport de acasa, dar nu le-au acceptat), se achita taxa de 25 dolari si gata, esti liber sa pornesti in aventura nepaleza. Pentru ca, o sa vedeti, totul este o aventura.
Primul contact fusese deja acolo, in aeroport: o cladire micuta, cu niste ghisee vechi, de lemn – cam cum erau la noi, acum vreo 30 de ani, la oficiile postale, doar ca lipsea pixul legat cu sfoara! La iesirea din aeroport o multime de oameni, zambitori dar agitati si galagiosi: erau soferii de taxi care, toti, incearca sa-i atraga pe turisti catre masinile lor. Eram deja ametita de oboseala si galagie, norocul meu a fost ca l-am vazut destul de repede pe soferul trimis de hotelul unde eram cazati.
Wow, si am ajuns in traficul orasului si pot spune cu mana pe inima ca am avut un soc! Masini, multe masini, mici, foarte mici, vechi si foarte vechi! Deci…. din ce secol erau, nu as putea preciza! Apoi, multe-multe motociclete, ricse, biciclete care aveau improvizat la spate un spatiu pe care se carau diverse pachete puse unele peste altele, inalte de nu se mai vedea biciclistul! Si sa nu-i uitam pe pietoni, foarte multi si care traverseaza pe oriunde! Iar semafoarele lipseau cu desavarsire! Toata aceasta nebunie era completata de claxoane care se auzeau din toate directiile. Am avut senzatia ca am nimerit direct la o casa de nebuni! Iar eu, contrar firii mele agitate, stateam cumintica pe bancheta din spate a masinii trimisa de hotel, ma uitam pe geam si eram incapabila sa scot un sunet! Prin gand imi trecea, la acel moment de soc absolut, o singura intrebare: cum o sa rezist eu acolo pana la plecare? Nici nu-mi imaginam ca in urmatoarele zile Nepalul ma va subjuga si ma va face sa-i indragesc toata aceasta forfota.
Acum, la cateva saptamani de la intoarcere, dupa ce amintirile s-au decantat si s-au asezat frumusel pe capitole, in functie de zonele in care am mers si de ce am vizitat, pot spune ca Nepalul nu este o destinatie potrivita pentru persoanele pretentioase. Ca sa te pregatesti pentru ceea ce are de oferit tarisoara aceasta si oamenii de acolo, trebuie sa lasi acasa tot ceea ce stii despre viata cat de cat asezata de aici. A… mie, deja, aglomeratia din Bucuresti imi trezeste doar un sentiment de indiferenta, acum!
Citeste si
Nepal, o altă lume – Patan
Nepal, o altă lume – Kathmandu
Nepal, o altă lume – Boudhanath Stupa
Nepal, o altă lume – Bhaktapur
