Poiana Stelelor, campingul de la capatul curcubeului, a oferit prin blogul nostru un premiu constând într-un weekend de cazare pentru două persoane. Lenuța Peter este cea care, în urma tragerii la sorți, a fost desemnată câștigătoare. Vreți să știți cum s-a simțit în Poiana Stelelor? Iată ce a scris pentru noi:
Se spune că gândurile, dorințele și tot ceea ce ne trece prin suflet ne sunt auzite și „văzute”. De cine ? Aici părerile sunt împărțite!
Pot doar să vă spun că anul trecut mi-am dorit să ajung în Poiana Stelelor – un loc situat în localitatea Văleni, județul Sălaj, unde timpul pare că se oprește în loc, iar anul acesta mi s-a împlinit dorința.
Am primit un mesaj dis-de-dimineață în care eram anunțată că sejurul meu în Poiana Stelelor începe astăzi. Pentru un moment, m-am simțit ca o „doamnă” importantă. Am anunțat că ajung la ora 21:00, chiar dacă eram sigură că o să întârzii și că nu am nicio șansă să ajung în timp util. Cei care mă cunosc știu ce zic!
Am condus 80 de km până acolo, ascultând un podcast cu Tania Turtureanu. Nu știu dacă ați auzit vocea și muzica ei, dar pe cuvânt că merită ascultate. E pură terapie. La un moment dat, m-a depășit un tir pe care scria „Nimic fără Dumnezeu”. Conduceam, vorbeam cu mine însămi, iar acel mesaj a venit ca o confirmare: cineva chiar este mereu alături de noi.
Bineînțeles, am și ratat de vreo trei ori variantele de drum pe unde trebuia să o iau, tipic mie, ce sa mai zic! Am intrat pe o uliță, lăturalnică, sălbatică și mă gândeam ca dacă iar am comis-o și nu am luat-o pe drumul cel bun, mai orbecai putin prin sat! Dar am ajuns, la o răscruce de drumuri (ar zice unii), însă primul gând care mi-a venit când am văzut-o a fost – răscruce de vânturi.
Asta am simțit încă de la începutul anului: că sunt la o răscruce de vânturi, drumuri, gânduri…
Se amesteca ziua cu noaptea, iar peisajul era idilic. Poza de mai jos este făcută la lumina farurilor de la mașină. Realitatea a fost mult mai grozavă, dar pun poza doar să vă faceți o idee!
Nu știu cum s-a întâmplat, dar la ora 21:00 am fost în fața porții. Cu tot cu rătăciri pe drum și opriri. N-am mai reușit demult asemenea performanță!
M-a întâmpinat Vlad. Apoi Ioana, cele trei pisici, greierii și o liniște năucitoare.
Ne-am cunoscut, am povestit și i-am întrebat cum au început această poveste, iar răspunsul dat de Vlad a fost mai mult decât firesc:
„Am trecut într-o zi pe lângă acest loc și am simțit un fior, am avut sentimentul că aici trebuie să creez ceva. M-am dus acasă la Ioana, i-am spus că am văzut un loc minunat, nu știam cum îl cheamă, unde e, dar știam că acolo voi scrie o poveste. A doua oară când mi s-a arătat ocazia să trec pe lângă el, era deja al meu.
Încet, mai mult singuri, am început să dăm sens locului, prin muncă și drag, iar rezultatul îl vedeți și voi. Nu ne-am dorit să aruncăm sau să înlocuim prea multe lucruri, ci să înfrumusețăm imaginea celor care erau deja acolo.”
Dacă vreți mai multe detalii, musai să le aflați direct de la Ioana și Vlad.
Cât despre experiența mea in acest loc, as putea povesti la nesfarsit.
Am intrat în acele căsuțe cât o „șcătuie de chibrituri”, ar zice unii. Eu pot doar să spun că mi s-a confirmat încă o dată afirmația ca avem nevoie de puține lucruri pentru a fi fericiți. Iar fericirea e mai simplă, mult mai simplă, decât am crede.
Am adormit în sunetul greierilor și m-am trezit în cântul cucului și al păsărilor. A cântat atât de mult, că m-am gândit serios că voi câștiga la loto (știți superstiția cu banii și cucul, nu?).
Era liniște, atât de liniște, încât aveam impresia că sunt doar eu în acel loc, în acel sat, în acel județ… în Univers. Iar cerul era tot al meu…
Pff, și de când nu m-am dat pe huțuță!
Știți voi, senzația aceea când prindeam viteză, de zici că tot treceam prin Calea Lactee. Copil eram, cu vântul în păr și cu zâmbetul mare cât copilăria.
Vlad și Ioana au și o cultură de lavandă, atât în Poiana Stelelor, cât și în Hideaga, Maramureș – DIV Lavanda. Vă pun la dispoziție produse din lavandă create de ei.
Perioada de vară, iulie-august, este cea potrivită pentru a vizita raiul lavandei.
În acea zi au construit un nou leagăn și își doreau să fie mai diferit. Așa că am început și eu să mă implic în „business” și am decis să îl personalizăm, realizând o steluță pe care să o punem fix în vârf.
Dragilor, atunci mi s-a confirmat încă o dată că desenul este ceva SF pentru mine, că stelele pentru mine arată altfel și bine că nu m-am dus la arte. Sunt catastrofă cosmică, clar!
Până la urmă, a fost realizată și steaua și nimeni nu a fost rănit.
Mai târziu, m-am scufundat într-un hamac și am privit cerul. Stelele erau acolo, ca niște răspunsuri care nu cer întrebări.
Într-una din seri, am urcat cu mașina pe Pietrosu’ Sălajului. Ne-a așteptat un apus nemaivăzut – unul din acelea care îți taie respirația și te face să taci, să simți, să fii. Musai să ajungeți și acolo.
Poiana Stelelor nu e doar un loc, pur si simplu.
Este o stare; un drum; o amintire care rămâne acolo, într-un colț de suflet,
unde știu sigur că mă voi întoarce.
Cât despre dorințe: doriți-vă cu tot sufletul și cu toată tăria voastră, iar ele se vor împlini.
Iar dacă nu s-au împlinit încă, nu înseamnă că nu se va întâmpla!
Poate încă nu este timpul.
Poate nu sunt cele potrivite.
Poate ceva mai bun ne așteaptă.
Guest post: articol scris de Lenuța Peter
