Oradea, dans și oameni dragi. Un weekend cu de toate

Cel mai mult pe lumea asta îmi iubesc copiii. Apoi, să călătoresc. Pe locul trei așez dansul. Când argintul și bronzul au șansa să se suprapună, iar cardul nu mi se încruntă, răspund DA din toată inima.

Așa se face că weekendul m-a găsit în Oradea, vizitând orașul în pași de dans, alături de unul dintre triburile mele preferate: colegii de la Dance Light Studio, locul în care ne petrecem câteva ore pe săptămână.Dansul a intrat în viața mea în urmă cu patru ani, când aveam nevoie, ca de aer, de ceva bun pentru trup, minte și suflet. Odată ce am simțit bucuria pură a mișcării, libertatea de a ieși din zona de confort și căldura unui mediu prietenos, am știut că ajunsesem în locul potrivit. Dacă vreodată mă veți vedea plecată, sigur am fost alungată!

Prin dans, am învățat să fiu mai disciplinată, să-mi organizez timpul mai eficient și să fiu follower, deși îmi vine mai degrabă natural să zburd pe câmpii, în doaga mea, spre disperarea partenerilor.

Alături de colegii mei, fiecare pas devine o poveste, fiecare zâmbet se transformă în energie, iar fiecare mișcare ne apropie mai mult unii de alții și, poate, chiar de noi înșine. Așa ajungem să transformăm câteva ore de antrenament în unele dintre cele mai frumoase momente ale săptămânii.

Dansul, pentru noi, la nivel de hobby, nu e despre a fi bun, ci despre a fi viu, prezent, relaxat și conectat. Iar asta, într-o lume grăbită, e un dar prețios. Îmi place la nebunie comunitatea construită în timp. Aproape toți colegii îmi sunt simpatici. Câțiva mi-au devenit chiar dragi, iar pe unul mi l-aș lua acasă oricând.

Atunci când nu „dansăm în familie”, cum spunea Dem Rădulescu în stilul său inconfundabil, dansăm în deplasare, alături de comunități care ne împărtășesc pasiunea. Când prietenii de la alte școli de dans au motive de sărbătoare, găsim întotdeauna un prilej bun să le fim alături.

Așa s-a întâmplat când Latino Vibes Dance Academy din Oradea a aniversat 14 ani de activitate. Ne-am mobilizat și ne-am adunat aproape 30 de băimăreni, pornind la drum spre orașul de pe Crișul Repede, pregătiți pentru un weekend care promitea să îmbine dansul, întâlnirile cu prietenii și bucuria de a descoperi un oraș cu mult farmec.

Sărbătoarea celor de la Latino Vibes s-a suprapus cu FestiFall, evenimentul care animă Oradea și aduce într-o atmosferă de festival atât localnici, cât și vizitatori. Pe de o parte, aveam întâlnirea cu dansul și cu oamenii care dau viață acestei comunități; pe de altă parte, aveam Oradea, un oraș care te invită să-l descoperi pas cu pas.

Fotografie preluata de pe https://www.facebook.com/oradeafestifall

Oradea, orașul meu de suflet

Pentru mine, această destinație are rezonanțe aparte. Rămâne orașul studenției mele, locul în care mi-am petrecut cei mai nebuni patru ani din viață. Iubeam Oradea și acum 26 de ani, pe vremea când arăta ca o bătrânică tristă, cu haine ponosite și roase de molii. Schimbarea este evidentă. Acum e ca o mireasă superbă: proaspătă, animată, colorată, modernizată, înfloritoare.

Fiecare întoarcere îmi deschide uși spre un trecut pe care timpul nu l-a șters. Între două bătăi de inimă, amintirile mă iau de mână și-mi vorbesc pe limba sufletului. Revin chipuri de atunci, mai tinere și mai neliniștite, reîntâlniri cu oameni dragi, întâmplări care astăzi ar stârni invidii sau nedumeriri, iubiri trăite cu fervoarea tinereții și omul alături de care speram să îmbătrânesc.

În ultimii ani, însă, Oradea nu a mai însemnat doar întoarcerea într-un loc drag. M-au adus aici și motive pe care nu mi le-aș fi dorit niciodată. Știu ce înseamnă investigațiile oncologice complexe. Iar simpla rostire a cuvintelor „PET-CT” deschide în mine un hău de regrete și revoltă, un munte de neputință și o durere pe care a trebuit să învăț s-o port chiar și atunci când zâmbesc.

Poate tocmai de aceea, fiecare întoarcere la Oradea înseamnă mai mult decât o plimbare printr-un oraș frumos. E și o întâlnire cu toate versiunile mele de până acum: studenta doldora de visuri care eram, femeia care am devenit și omul care a învățat, uneori cu greu, să meargă mai departe chiar și când nu mai știa cum.

Dincolo de amintirile mele, Oradea a devenit în ultimii ani o destinație tot mai atractivă pentru escapade de weekend. Oferta culturală diversă, arhitectura Art Nouveau pusă în valoare, infrastructura modernă, investițiile majore, centrul istoric reabilitat, piațetele amenajate prietenos pentru turiști, cetatea medievală modernizată și străzile desprinse parcă din cărțile cu povești sunt tot atâtea motive să-i treci pragul.

Dimensiunea financiară a transformării se vede și în cifre: în 2023, municipiul a raportat investiții de aproximativ 918 milioane de lei, un nivel record la acel moment. În paralel, proiectele europene au vizat nu doar infrastructura și mobilitatea, ci și educația, sănătatea, eficiența energetică și valorificarea patrimoniului construit.

În Piața Unirii, inima orașului, pot fi admirate clădirea Primăriei, Palatul Episcopiei Greco-Catolice, Biserica cu Lună, Palatul Vulturul Negru, Casa Darvas, Sinagoga Neologă Sion, Palatul Moskovits Adolf și fiii, precum și Teatrul Regina Maria.

E musai să vă plimbați pe artera pietonală, să vă pierdeți pe străduțe, să vă relaxați pe promenada de pe malul Crișului și să vă lăsați surprinși de farmecul clădirilor sau de gastronomia locală. Oradea e un oraș care merită descoperit fără grabă, cu ochii larg deschiși și cu răgaz pentru opriri neplanificate.

Din Turnul Primăriei, care se înalță la aproape 50 de metri, se poate admira panorama orașului. Un ceas al cărui mecanism datează de la începutul secolului al XIX-lea dă ora exactă pe acordurile „Marșului lui Iancu”.

Toate aceste transformări au creat cadrul perfect pentru dezvoltarea turismului recreativ și balnear. Numărul turiștilor înregistrați oficial a crescut de la aproximativ 160.000 în 2021 la peste 235.000 în 2024, iar orașul și-a menținut poziția a opta în clasamentul național al destinațiilor urbane, potrivit datelor citate de Agerpres. În 2025, numărul turiștilor a scăzut cu aproximativ 6%, semn că turismul rămâne vulnerabil la schimbările economice. Cu toate acestea, participarea la evenimente, dezvoltarea structurilor de cazare în regim hotelier și oferta culturală și balneară indică un potențial important de creștere. Sunt convinsă că Oradea mai are multe de oferit și că succesul său va avea un trend ascendent.

FestiFall, când orașul devine o scenă

În timpul Oradea FestiFall – Zilele Orașului, orădenii au sărbătorit cei 913 ani de la atestarea documentară a municipiului, iar urbea a căpătat o energie aparte. Atmosfera de sărbătoare a transformat orașul într-o scenă uriașă.

Am fost martori la o adevărată incursiune în lumea artelor spectacolului. Muzica, teatrul, dansul, artiștii stradali și instalațiile spectaculoase au animat străzile și piețele. Concerte, reprezentații itinerante, spectacole vizuale și momente artistice pentru toate vârstele au contribuit la sentimentul că orașul nu este doar un decor frumos, ci un spațiu viu, în care cultura se întâlnește firesc cu viața de zi cu zi.

Dintre toate, spectacolele de teatru aerian ale companiei Grupo Puja au fost cele care m-au impresionat cel mai mult. A fost o bucurie uriașă să mă simt un omuleț uimit în fața unei adevărate desfășurări de forțe. Au trecut vremurile în care actorii își puneau o mustață falsă sau o perucă. Acum trebuie să fie atleți desăvârșiți, tehnicieni, magicieni, muzicieni. Iar noi parcă suntem tot mai greu de impresionat sau sensibilizat. Pe mine, însă, m-au lăsat cu gura căscată.

Nu doar prin amploarea lor vizuală, ci și prin felul în care au transformat spațiul de deasupra publicului într-o lume de poveste. Piața a devenit, pentru câteva clipe, un univers suspendat între cer și pământ, iar noi, cei de jos, am rămas cu privirile ridicate, urmărind fascinați mișcările artiștilor.

Fotografie preluata de pe https://www.facebook.com/oradeafestifall

Inspirat de universul lui Jules Verne, spectacolul VERNE a adus în prim-plan fascinația pentru explorare, aventură și necunoscut. Apoi, lumea sensibilă și plină de simboluri a Micului Prinț a prins viață în ASTEROIDE B612, într-o îmbinare de teatru, coregrafie, muzică și acrobație aeriană.

Artiștii evoluau la înălțime, suspendați deasupra pieței, iar perspectiva neobișnuită schimba complet felul în care percepeam spectacolul. Nu mai eram doar spectatori în fața unei scene, ci parte dintr-o experiență care ne invita să privim altfel, să ne lăsăm purtați de imaginație și, pentru o vreme, să uităm de ritmul obișnuit al vieții.

Poate că în asta constă farmecul unor asemenea întâlniri cu arta: în capacitatea lor de a ne întoarce, măcar pentru câteva minute, la uimirea copilăriei. La bucuria de a privi fără să căutăm imediat o explicație, de a ne lăsa surprinși și de a simți că imposibilul poate deveni, fie și pentru durata unui spectacol, realitate.

Iar asocierea cu Micul Prinț, povestea care ne amintește că lucrurile esențiale nu se văd întotdeauna cu ochii, a făcut experiența cu atât mai emoționantă.

Mi-am dat seama, privind în jur, că un festival reușit nu înseamnă doar scene, artiști cunoscuți, concerte fabuloase și un program bogat. Înseamnă și acele momente în care o mulțime de oameni, veniți din medii diferite și cu preocupări diverse, se opresc deopotrivă, privesc în aceeași direcție și împărtășesc aceeași emoție.

Pentru mine, spectacolele acestea au fost mai mult decât momente de divertisment. Au fost întâlniri cu imaginația și poezia, dar și cu acea capacitate a artei de a ne scoate din cotidian și de a ne face să privim lumea cu alți ochi.

Mi-ar fi plăcut să pot dilata timpul, astfel încât să-mi ajungă pentru toate. Să mă plimb în voie prin Oradea, să-i redescopăr străzile, să mă opresc ori de câte ori privirea mi-ar fi fost atrasă de câte un detaliu arhitectural sau de forfota unui oraș aflat în sărbătoare. Să particip la cât mai multe dintre evenimentele propuse publicului, să râd până la lacrimi cu prietena mea cea mai bună din clasa a cincea, să-mi revăd o parte dintre foștii colegi și, în același timp, să nu ratez niciunul dintre workshopurile de dans pregătite cu atâta migală de organizatorii de la Latino Vibes Dance Academy.

Fotografie preluată de pe https://www.facebook.com/oradeafestifall

Numai că, oricât ai încerca să înghesui într-un weekend toate bucuriile lumii, timpul nu se lasă înduplecat. Așa că am ales să mă bucur de ceea ce am reușit să trăiesc și să păstrez restul pe lista motivelor pentru care merită să mă întorc.

14 ani de Latino Vibes: o aniversare care s-a dansat

Există aniversări la care tai un tort, ciocnești un pahar și depeni amintiri. Și există aniversări la care sărbătoarea se măsoară în pași de dans, ore petrecute pe ring, îmbrățișări, revederi și prietenii care trec dincolo de granițele unui oraș.

Așa au ales cei de la Latino Vibes Dance Academy din Oradea să marcheze 14 ani de activitate: printr-un weekend în care dansul a devenit limbajul comun al unei comunități întregi.Înființată în 2012, școala de dans a adunat în jurul aceleiași pasiuni oameni diferiți, uniți de bucuria mișcării și a muzicii. Aniversarea nu a fost, așadar, doar un prilej de a privi în urmă, ci și o ocazie de a sărbători tot ceea ce s-a construit între timp: relații, prietenii și o comunitate care se regăsește ori de câte ori dansul oferă un motiv de întâlnire.

Programul a fost gândit astfel încât să existe câte ceva pentru fiecare moment al zilei și al nopții. Vineri seara, DJ Andrew a dat startul petrecerii aniversare, iar salsa, bachata și kizomba au pus în mișcare un weekend prelungit. Dacă cineva și-ar fi imaginat că energia avea să se consume după prima noapte, următoarele două zile au demonstrat că dansatorii au resurse inepuizabile.

Sâmbătă și duminică, ringul a fost dedicat workshopurilor susținute de instructori din Oradea, din alte orașe și din străinătate. Philippe Gomis a adus Cuban Vibe, iar Szabi și Rita, Raul și Dorina, Sorin și Alina, Barny și Lily, Victor și Ale, Francisco și Eva, Marius și Alina, respectiv Marius și Judit au completat programul cu sesiuni de bachata, salsa, kizomba și tango argentinian.

A fost o ocazie de a învăța, de a descoperi stiluri și abordări diferite și de a ieși, măcar pentru câteva ore, din tiparele cu care ne-am obișnuit.

Pentru cei care iubesc dansul, workshopurile sunt mai mult decât niște ore de curs. Sunt ocazii de a ieși din zona de confort, de a învăța de la alți instructori și de a descoperi lucruri pe care poate nu le-ai observat până atunci. Uneori pleci acasă cu o combinație de pași pe care abia aștepți să o exersezi. Alteori, cu o idee nouă despre muzicalitate, conexiune sau felul în care te poți exprima prin mișcare. Iar când toate acestea se întâmplă într-un weekend aniversar, printre oameni care împărtășesc aceeași pasiune, experiența capătă un farmec aparte.

Știu că, după fiecare demonstrație de genul acesta, ar trebui să te simți inspirat și motivat. Numai că, atunci când vine vorba de dans, în capul meu apare o coană mare, cu mâinile în șold, care mă ia la rost: „Fă, Aleană, ce cauți tu aici, printre zânele astea și atâtea talente?! N-o să-ți iasă, stai liniștită! Apucă-te de croșetat, înscrie-te la un club de lectură, grădinărește!” Cum am învățat să conviețuiesc cu vocea asta? Simplu: îmi setez așteptările la zero. Da, nu-s vreun talent, uit combinații pe care nici n-am apucat bine să le învăț, am un buton care, din când în când, dă skip unor comenzi ale partenerului, dar sunt campioană la bucurie! Iar când, totuși, ceva mi se leagă cât de cât, îmi răsună în cap o altă voce:„Bine, Țucă! Vezi că n-ai fost tocmai prostul clasei? Hai, că se poate și mai rău! Ești BRAVO pentru o mămăiță de treabă!”

În comparație cu școala de dans din Oradea, am constatat că la Baia Mare avem un singur capitol la care suntem deficitare: cel al „afurisitelor”. Noi avem doar zâne, mai proaspete sau mai coapte, dar întotdeauna bine intenționate. E ca un pact încheiat pe tăcute, o viziune la care am achiesat toate: băieții noștri trebuie prețuiți și ocrotiți, împărțiți echitabil, să nu rămână nimeni nedansată. Un partener nu se ceartă, nu se cicălește, ci se încurajează și i se apreciază fiecare progres. Nu c-am fi golit noi cupa înțelepciunii, dar e singura cale să avem leaderi; altfel, ne-ar da toți bir cu fugiții.

Bărbații, în general, nu sunt tocmai cele mai complicate creaturi. O validare la timpul ei face uneori mai mult decât săptămâni întregi de antrenamente. Așa că, la un workshop în care, printre cupluri, eram intercalate și fete fără partener, nu mică mi-a fost mirarea când o doamnă a sărit rândul și l-a luat de braț pe cel care îmi revenea mie.

N-am zis nimic. Se poate greși, nu-i așa? Numai că, atunci când episodul s-a repetat, s-a activat moroșanca din mine. Cu glas molcom, dar cu laserul în priviri, am informat-o scurt:„Îmi trebuie și mie unul!” Omul a rămas, cu resemnare, la locul lui, iar doamna a plecat bombănind. Morala? Zânele sunt zâne, dar nici răbdarea lor nu-i fără margini.

Dincolo de programul de dans, cred că adevărata magie a unor asemenea întâlniri stă în legăturile dintre oameni. În revederile de pe ring, în conversațiile dintre workshop-uri, în râsetele de la petreceri, în atmosfera de tabără care alungă singurătatea și în fericirea unui zâmbet împărtășit.

Dansul are darul de a scurta distanțele într-un mod aparte. Uneori, câteva minute de bachata sau salsa sunt suficiente pentru a sparge gheața, a începe o conversație sau a transforma o simplă cunoștință într-o prietenie. Te scoate din carapace, te face să zâmbești, te apropie de ceilalți și, uneori, îți dă peste cap toate planurile.

Te trezești pornind spre casă cu o cutie de bomboane de ciocolată și sentimentul că nu e sfârșitul, ci poate doar un început de poveste sau promisiunea unei revederi.

Marius Iacob, cel care a fondat această școală de dans, a avut amabilitatea să-mi răspundă la câteva întrebări.

Sacalatorim: Ce înseamnă pentru tine Lationo Vibes Academy?

Marius Iacob: Latino Vibes este mult mai mult decât o școală de dans. Este o parte din mine, din viața mea, din povestea mea. Este un vis care a început în octombrie 2012, din pasiune pentru dans și care, fără să-mi dau seama, s-a transformat într-o a doua familie. În acești 14 ani, prin sala noastră au trecut sute de oameni, fiecare cu povestea lui. Am văzut prietenii care s-au legat, oameni care s-au îndrăgostit, relații care s-au născut și vieți care s-au schimbat. Am văzut oameni timizi care abia îndrăzneau să facă primul pas și care, câteva luni mai târziu, zâmbeau și dansau cu încredere în fața tuturor.

Pentru mine, Latino Vibes nu înseamnă doar salsa, bachata sau kizomba. Înseamnă oameni, emoții, conexiuni și sentimentul acela minunat că aparții unui loc. Cred ca cea mai mare realizare a mea nu este faptul că am construit o școală care a împlinit 14 ani, ci faptul că am reușit să construiesc o comunitate în care oamenii vin pentru dans, dar rămân pentru ceea ce simt.

Sacalatorim: Cum supraviețuiește o astfel de afacere în condiții economice dificile?

Marius: Cred că o astfel de afacere supraviețuiește, în primul rând, datorită pasiunii, perseverenței și a oamenilor care cred în ceea ce construiești.

Nu este deloc ușor să menții o școală de dans timp de 14 ani, mai ales într-un domeniu în care ceea ce oferim este considerat, de multe ori, o activitate opțională. Atunci când apar dificultăți financiare, oamenii sunt nevoiți să își stabilească prioritățile, iar activitățile recreative sunt adesea primele la care renunță.

Dar ceea ce se vede din exterior este doar partea frumoasă: muzica, dansul, zâmbetele, petrecerile și energia oamenilor. În spatele lor există foarte multa muncă, responsabilitate, seri târzii, sacrificii personale și, uneori, dezamăgiri.

Au existat momente în care, recunosc, m-am gândit serios să închid Latino Vibes. Nu pentru că mi-aș fi pierdut pasiunea pentru dans, ci pentru că, uneori, toate se adună. Dificultățile financiare, problemele personale, oboseala, dezamăgirile și sentimentul că efortul depus este mult mai mare decât răsplata pe care o primești. Au fost perioade în care am investit aproape tot ce aveam mai bun în această școală, fără ca rezultatele financiare să reflecte pe măsură timpul, energia și sufletul puse acolo.

Și totuși, de fiecare dată când m-am gândit să renunț, am găsit un motiv să continui.

Pentru ca Latino Vibes nu este doar o afacere. Este un loc în care s-au legat prietenii, s-au născut povești de iubire, oamenii și-au regăsit încrederea în ei și au descoperit că viața poate fi mai frumoasă atunci când ai o comunitate care te primește cu brațele deschise. Iar când vezi toate aceste lucruri, înțelegi că ceea ce ai construit valorează mult mai mult decât ceea ce poate arăta un bilanț financiar.

Asta nu înseamnă că pasiunea poate plăti facturile sau că sacrificiile pot continua la nesfârșit. Înseamnă că trebuie să găsești permanent un echilibru între ceea ce iubești să faci și realitatea economică, să te adaptezi, să evoluezi și să nu uiți niciodată de oamenii pentru care ai început acest drum.

După 14 ani, am înțeles că succesul nu înseamnă doar să ai o sală plină, ci să reușești să păstrezi vie o comunitate, chiar și atunci când lucrurile devin dificile.

Au fost momente în care am vrut să renunț la Latino Vibes, dar niciodată nu mi-a fost ușor să renunț la tot ceea ce înseamnă Latino Vibes pentru mine și pentru oamenii care i-au trecut pragul.

Sacalatorim: Cum s-a schimbat mentalitatea celor care pășesc în sala de dans? Cui vă adresați?

Marius Iacob: În 14 ani, am observat multe schimbări, atât în mentalitatea oamenilor, cât și în felul în care aceștia privesc dansul.

La început, mulți veneau din curiozitate, pentru a învăța câțiva pași sau pentru a putea dansa la o petrecere. Astăzi, tot mai mulți descoperă că dansul poate deveni un stil de viață, o modalitate de a socializa, de a călători, de a cunoaște oameni din alte orașe sau chiar din alte țări. Trăim într-o lume în care suntem tot mai conectați prin telefoane și rețele sociale, dar uneori tot mai deconectați unii de ceilalți. Dansul reușește să facă exact opusul: aduce oamenii față în față, îi învață să comunice fără cuvinte, să aibă încredere și să se bucure de moment. În același timp, oamenii au devenit mai selectivi cu timpul lor liber.

Sacalatorim: Cum te vezi în următorii 14 ani?

 Marius Iacob: Dacă m-ai fi întrebat în octombrie 2012 unde mă văd peste 14 ani, probabil că nu mi-aș fi imaginat niciodată tot ceea ce urma să trăiesc și să construiesc.

Am crescut odată cu Latino Vibes. Am învățat, am greșit, am cunoscut oameni extraordinari, am trăit bucurii imense, dar și dezamăgiri. Au fost 14 ani care m-au format nu doar ca instructor de dans, ci și ca om.

Privind spre viitor, îmi doresc ca Latino Vibes să continue să crească, să evolueze și să rămână un loc în care oamenii vin cu emoții și pleacă zâmbind. Visez la o academie tot mai puternică, la noi generații de dansatori și instructori, la evenimente care să aducă în Oradea oameni din cât mai multe colțuri ale țării și ale lumii.

Dar, dacă primii 14 ani au fost despre a construi, cred că următorii 14 ar trebui să fie și despre a învăța să păstrez un echilibru. Să construiesc o academie care să nu depindă doar de sacrificiile unui singur om, ci de o echipă, de o comunitate și de oameni care împărtășesc aceleași valori și aceeași pasiune.

Îmi doresc să am în continuare energia și entuziasmul de a intra în sală și de a preda, dar și timpul necesar pentru mine, pentru familie și pentru lucrurile frumoase pe care viața le oferă dincolo de dans.

Mi-ar plăcea ca, peste alți 14 ani, să întâlnesc oameni care să îmi spună că prima lor lecție de dans a fost la Latino Vibes, că acolo și-au cunoscut cei mai buni prieteni sau chiar partenerul de viață. Să văd generații care se succed și o comunitate care merge mai departe, indiferent de provocările vremurilor.

Nu știu exact unde mă va duce viața și nici cum va arăta lumea dansului peste 14 ani. Dar știu că îmi doresc să privesc înapoi cu aceeași emoție cu care o fac astăzi și să pot spune că tot ceea ce am construit, a meritat.

Și, poate cel mai frumos lucru pe care mi-l pot imagina este ca, într-o zi, cineva să-mi spună: „Datorită Latino Vibes, viața mea este puțin mai frumoasă.” Pentru mine, asta ar însemna că mi-am îndeplinit cu adevărat misiunea. Pentru că, la final, nu contează doar câți oameni ai învățat să danseze, ci și câte vieți ai reușit să atingi prin ceea ce faci.

În loc de final…

La 14 ani de activitate, Latino Vibes Dance Academy a sărbătorit mai mult decât longevitatea unei școli de dans. A sărbătorit oamenii care i-au trecut pragul, instructorii care au contribuit la dezvoltarea ei și cursanții care au venit, poate, doar să învețe câțiva pași și au rămas pentru tot ceea ce vine la pachet cu dansul: muzica, socializarea, călătoriile, prieteniile și sentimentul de apartenență.

Iar noi, cei veniți din Baia Mare, ne-am bucurat să fim parte din poveste. Am pornit la drum pentru dans și pentru întâlnirea cu prietenii, dar ne-am întors și cu acea confirmare pe care asemenea experiențe ți-o oferă de fiecare dată: pasiunea nu ține cont de distanțe. Dansul unește, bucură suflete și desenează zâmbete. Uneori, trebuie doar să te urci în mașină, să pornești la drum și să spui „da” unei invitații. Restul se întâmplă pe ring.

La mulți ani, Latino Vibes Dance Academy! Să vă păstrați energia, să vă crească frumos comunitatea și să aveți parte de cât mai multe aniversări care nu se povestesc doar în fotografii, ci se simt în fiecare pas de dans.

Ne vedem data viitoare… pe ring!