Cu putin timp in urma am dat, intamplator, peste un articol in care erau prezentate Premiile Leisure Lifestyle 2018, premii anuale oferite dupa ce revista Global Traveler efectueaza un sondaj printre cititori sai. Pentru al cincilea an consecutiv, Santorini a fost votata “Best Island in Europe”, Mykonos este pe locul 3 iar Creta pe locul 8 in aceeasi categorie. Mykonos mai apare intr-un clasament: pe locul 7 la categoria “cele mai bune plaje din lume”. Grecia, in ansamblu, s-a situat pe locul 8 la categoria “tari cu cele mai atractive locatii istorice”. Ei bine, articolul acesta m-a determinat sa dau curs sfatului unui prieten si sa raspund astfel dorintei lui de a povesti despre Santorini. De ce nu am facut-o pana acum? Poate pentru ca este plin internetul de articole despre Santorini – asa cum i-am raspuns de fiecare data. Sau poate pentru ca, la primul contact cu insula, m-am simtit coplesita de aglomeratie, de haos, de galagie, de numarul extrem de mare de turisti. Pentru ca a fost locul din care initial am vrut sa fug, ma simteam teleportata in infern. Recunosc, am avut un soc si, daca nu am fi avut totul platit pentru sejur, as fi plecat cu primul ferryboat. Pentru ca nu ma simteam in Grecia, cu atat mai putin in acel idilic Santorini pe care-l visasem si pe care mi-l imaginam a fi cel mai zen loc din lume. Pentru ca Santorini – considerat de foarte multa lume drept cea mai frumoasa, cea mai romantica insula a Greciei, cu peisajul ei divers si spectaculos, este un loc ce ti se ofera incet, treptat, este o insula ce te pofteste sa o descoperi pe indelete, dincolo de acea imagine super-promovata a apusului din Oia. Cazusem si eu in capcana marketingului! Mi-a trebuit doar putina rabdare, detasare si acceptare a faptului ca turistii din toata lumea iubesc acest colt de Grecie.
Patru eruptii vulcanice si mai multe cutremure sunt responsabile de ceea ce atrage turistii, ca un magnet, in Santorini – uimitoarea imagine a calderei pline de apa. Daca este sau nu adevarat nu stiu, dar cercetatorii spun ca insula poarta in istoria si trecutul ei povestea unui paradis pierdut, a unei foarte vechi civilizatii care a devansat cu multe generatii lumea antica, pentru a dispartea brusc, inexplicabil, atunci cand atinsese apogeul – Insula Atlantilor. Platon povestea despre o insula grandioasa si rafinata care se afla dincolo de Coloanele lui Hercule – adica Stramtoarea Gibraltar, in preajma unui arhipelag de insule mai mici – probabil Cicladele, care a fost inghitita de ape deoarece cetatea infloritoare de aici starnise mania zeilor. O parte a istoricilor si arheologilor identifica Santorini cu Atlantida si, fie ca au dreptate sau nu, asemenarile dintre legenda atlantilor si stravechea istorie a Thirei sunt evidente, Atlantida si Santorini au avut acelasi destin.
Prin anii 2500 i.Hr. Santorini – al carei nume era Strongili, care inseamna “rotund, circular” – era un important centru comercial si cultural al civilizatiei minoice, un oras-stat independent si puternic care nu a cedat in fata Cretei, insula care domina Marea Egee in prima jumatate a mileniului II i.Hr. Foarte putine se stiu astazi despre civilizatia infloritoare de aici. Nu i se stie nici macar numele. Singurul loc de unde s-au putut lua informatii despre oamenii care locuiau aici este situl arheologic de langa Akrotiri, unde s-au gasit ruinele unor case ingropate sub cenusa vulcanica, resturi de mobila, vase de ceramica si fresce care infatisau viata de zi cu zi.
Strongili a fost victima unei enorme eruptii vulcanice in jurul anului 1700 i.Hr. Au fost mici cutremure de pamant care au dat semnalul de alarma cu cateva luni inainte, pentru ca locuitorii au fugit si au luat cu ei doar lucrurile cele mai valoroase. S-au descoperit vase mari de ceramica umplute cu grane, seminte sau ulei de masline, rezerve de alimente care fusesera ingropate pentru a fi folosite la intoarcerea acasa. Dar vulcanul a erupt apocaliptic, insula fost pus si simplu sfaramata, numeroase portiuni s-au scufundat, iar apele marii au invadat craterul cel mare si a rezultat forma de arc de cerc pe care arhipelagul o are si in prezent. Asa s-au format cele trei insule: Thera (Santorini), Thirasia si Aspronisi, care au fost acoperite sub un strat de 30 m de cenusa si lava. De altfel, Fira, Imerovigli, Oia – orasele de pe arcul interior al insulei – sunt ridicate, practic, pe un strat de 4-5 m de lava pietrificata ale carei culori le-am vazut din departare, in timp de ne apropiam cu vaporul de port.
Specialistii spun ca eruptia a fost atat de puternica incat a creat valuri uriase, un tsunami gigantic a lovit tarmurile insulelor din jur si ale Cretei, aflata la 70 de mile marine distanta, distrugand marea civilizatie minoica de pe insula. In timp, activitatea vulcanica a continuat, au mai fost cateva eruptii de mica intensitate si au aparut astfel doua insulite in interiorul arcului calderei: Palea Kameni – care este mai veche de 2000 de ani si Nea Kameni – care a inceput sa se formeze acum 450 de ani si este considerat cel mai nou pamant din Mediterana pentru ca cea mai “tanara” lava s-a depus acolo la ultima eruptie din 1950 – blanda, spectaculoasa si fara victime.
Timp de 900 de ani nimeni nu s-a incumetat sa mai calce pe insula, cu atat mai putin sa se stabileasca acolo. Un loc prosper, cu o civilizatie infloritoare, ajunsese pustiu. Pana ce au sosit aici dorienii din Sparta, iar conducatorul lor – Thiras, si-a dat numele insulei si orasului pe care l-a intemeiat si l-a ales drept capitala – Thira. Vestigiile acestuia se viziteaza pe Mesa Vouno, muntele din sud-estul insulei – este situl arheologic Thira Antica. In secolul 5 i.Hr. orasul-stat Thira s-a aliat cu Sparta impotriva Atenei in Razboiul Peloponezian, iar cateva secole mai tarziu a devenit colonie romana. Au trecut apoi pe aici francii si venetienii, care au anexat insula Ducatului de Naxos. De altfel, numele “Santorini” este una dintre mostenirile venetiene: ei sunt cei care i-au spus Insula Sfintei Irina, dupa numele unei vechi biserici – Agia Irini (Santa Irini) care se afla, pare-se, la Perissa. Din 1579 a intrat sub administratia Imperiului Otoman pana in 1821 cand a participat la luptele pentru independenta fata de turci, iar din 1830 a devenit parte a statului independent grec.
Atatea milenii de existenta si insula nu isi afla linistea. In anul 1956 a primit o alta lovitura: 9 iulie – un cutremur de magnitudine 7.7 loveste Santorini, Amorgos si alte insule din jur. 12 minute in care aproximativ 300 de cladiri au fost complet distruse si mai mult de 1000 au suferit pagube, cele mai multe in Oia si Fira. Pierderile materiale au fost uriase, dar, din fericire, doar 53 de oameni au murit. A fost unul dintre cele mai puternice cutremure inregistrate in Marea Egee, care a lasat in urma lui o insula in ruina si disperare, o catastrofa economica si un exod al populatiei. Foarte multi au ramas fara case, fara micile afaceri, ar fi costat prea mult repararea sau reconstructia cladirilor avariate, astfel incat mii de oameni au ales sa paraseasca Santorini.
Dar Santorini a renascut din propria cenusa, in cel mai adevarat sens al cuvintelor – a fost recladita in acelasi stil de dinaintea cutremurului: case mici, zugravite in alb, cu usile si ferestrele de obicei albastre. O armonie care fusese stabilita cu multi ani in urma si care este in prezent distinctiva pentru Ciclade. Dupa o scurta perioada in care pe insula au fost exilati oponentii dictaturii militare care a condus Grecia timp de 7 ani (1967-1974), de la sfarsitul anilor ‘70 turismul a inceput sa se dezvolte in Santorini pentru ca in prezent sa fie una dintre cele mai ravnite destinatii ale Europei si a lumii, cu aproape doua milioane de turisti pe an.
Cand esti acolo, sus, pe faleza stancoasa de la marginea calderei si te gandesti unde te afli esti pur si simplu coplesit. Pentru ca realizezi cat de mult s-a schimbat Santorini de-a lungul anilor. Si intelegi ca insula continua sa se schimbe. Pentru ca vulcanul este cel care ii defineste forma si ii controleaza viitorul. Si, de asemenea, viitorul si viata oamenilor care nu pot decat sa se adapteze la asta. Este atata frumusete salbatica, un peisaj impresionant, uimitor. Acolo, in prima seara, la cateva ore dupa ce am vrut sa fug, am inteles de ce Santorini este atat de iubita!