Din momentul in care am aflat ca urma sa ni se mareasca familia, a inceput… Familia, rude, prieteni, amici si… experti. De fel, nu sunt un om care cere des sfaturi, deci cu atat mai putin a fost cazul de data aceasta. Si totusi, am primit de toate, din abundenta, indiferent de subiect.
Episodul pilot
Asa am aflat si eu si viitoarea mama, cum si ce trebuie sa facem ca totul sa fie bine, sa nu care cumva sa zica lumea ceva. Ati inteles presupun aluzia asta cu “vocea lumii”… Am primit sfaturi de cum sa iti porti sarcina si cum sa nasti de la mame care trecusera prin aceasta experienta acum 30 de ani, dar cele mai bune au venit de la persoane care nu au fost vreodata insarcinate, darami-te nascatoare de prunci. Da nu-i bai. Le-am primit… mai cu lamaie peste, mai cu un fiobilin. A venit si nasterea si speram ca povestea sa se opreasca aici. Aha…. Speram…
Episodul I – “Sfantul lapte matern”
Copilul a fost “diferit” inca din pantecele mamei, asa ca la vederea luminii nu avea cum sa intre in “normalitate”. Nu a baut o picatura de lapte matern si in cele 15 luni trecute de atunci, niciun pediatru nu ne-a crezut cand i-am spus asta. De ce? Pentru ca pruncul este sanatos tun, plin de dinti si de masele, zdravan si mai dezoltat decat majoritatea copiilor de varsta sa. Nu am spus gras, da?!? Cu toate acestea, in toata aceasta perioada, am primit reprosuri de peste tot si chiar daca nu am fost acuzati mereu pe fata, am inteles multe din priviri sau din tonul folosit… Intr-una din zile am observat una dintre mamicile care erau foc si para la adresa noastra si a alaptatului artificial cum cumpara lapte praf pentru copilul ei (mai mare decat noi cu o saptamana)…
Episodul II – “Hamul Domnului”
A venit si randul port bebeului. “Doar acest port bebe e omologat”, “nu poti pune copilul decat in hamacul de la firma aceasta”, “sa nu purtati copilul in altceva decat…”, “Trebuie sa fie bio”, etc. Cand am fost vazuti in aceasta fotografie, a inceput armaghedonul…
Ca firma nu corespundea cu opiniile expertilor e una, dar tinutul copilului cu fata la lume si nu spre pectoralii mei a declansat un potop de mesaje. Nu am tinut cont de ele si stiti ce, bine am facut! Chiar azi citeam un articol in care era vorba despre una dintre firmele “recomandate” care in urma cu 15 ani a inceput o campanie agresiva “nu tineti copiii cu fata la strada in hamac pt ca bla bla bla”. Stiti la ce fac reclama zilele astea? Exact, la hamacele in care porti copilul cu fata….
Episodul III – “Nu credeti in vrajitoare”
“Noroc” cu copilul care s-a auto salvat din mainile unor parinti “inconstienti” si a hotarat sa nu mai stea in hamac nici cu fata nici cu spatele… Asa ca iata-ne ajunsi la subiectul: premergator… “Pediatrii afirma ca”… “in premergator copiii vor fi afectati”, “bai, de ce distrugeti picioarele copilului”, “ii veti strica mersul”, “offf, asa nu va umbla repede singur”. As putea continua… Cert este ca tot cu lamaie si fiobilin ne-a trecut. Copilul isi petrecea cateva minute, pana la o jumatate de ora in premergator si…
La 13 luni si o zi ne-am dat drumul la mers singur si in 4 zile “umblam cu mainile in buzunar”. Na, stricasem mersul bietului copil…
Episodul IV – “Ferma matusii”
Ajungem si la mancare. Nu e bine pasata, nici clasica, uneori e musai BLW, alteori doar produse de la ferma matusii, doamne ferreste mancare din borcanel! Sacrilegiu! Crima! Oricum ai da-o, nu e bine pentru ca exista cineva (la plural) care sa iti atraga atentia ca esti semi incompetent. Asa sa fie! Daca esti unul dintre acestia (la plural sau la singular), iti marturisesc ca am dat copilului sa guste inghetata si suc de lamaie cu acid si vreo doi cartofi prajiti. Ah, era sa uit de tort!
Episodul V – “Erezia”
In prima faza nu am montat in masina un suport si o scoica. De fapt am montat dar cand am vazut cat de rau sta copilul l-am scos si am folosit landoul. Iisuse Hristoase! Cata inconstienta! In prima luna de viata am fost nevoiti sa facem o calatorie de vreo 1000 km la Consulatul din Sevilla si au fost cativa “prieteni” gata sa sune la 112, chit ca landoul avea sistem de prindere in masina…
Cand a venit randul scaunului de masina, ne-am informat si ne-am oprit la unul care corespundea cerintelor noastre. Ma refer la siguranta, sistem de prindere, marime si nu la culoare… Totul a fost bine pana in momentul in care sotia a postat pe blogul ei de limba spaniola fotografia de mai jos, impreuna cu intrebarea “voi ce faceti cand copilul nu mai vrea sa stea in scaun cu spatele la drum?”. Ce am crezut ca insemnase razboi pana atunci s-a dovedit fals. In 3 zile postarea a nascut sute de comentarii si ma astept dint-o clipa in alta ca protectia copilului sa ne bata la usa. De la acuzatii si insulte, la sfaturi si … insulte am zis deja? – orice. Inconstienta, parinti iresponsabili, “nu exista decat invers”, “cum adica ce vrea copilul?”, “nu conteaza daca copilul urla 2 ore”, “aoleu, hamurile nu sunt stranse la maxim”… si asa mai departe. La inceput am incercat sa raspundem ca am facut tot posibilul (de la jocuri la muzica, tableta, desene animate, etc), dar repede am inteles ca nu are sens. Corul expertilor era in plin recital. Stim ca mersul cu spatele la drum este mai sigur dar nu despre asta era vorba…
Nu cred ca are vreun sens sa mai spun ca maaaareeeaaaa majoritate a parintilor isi poarta copiii cu fata la drum… Nu pentru ca sunt inconstienti si nici iresonsabili ci pur si simplu pentru ca unii copii nu vor altfel! Si scuzati-ma, decat sa conduc doua ore in urlete, prefer sa conduc mai incet, calm, cantand si cu atentie sporita. Mai ales ca locuind in Spania, circulam 99% din timp pe autostrada. Am citit pareri avizate, discutii ale medicilor, expertilor in biomecanica, dar ce te faci cand ai un copil cu atata personalitate?! Si ca sa nu fiu nici macar suspectat ca eu am nascocit asta, precizez ca toti adevaratii experti care au intrat in contact cu acest copil, au ajuns la concluzia ca nu au mai vazut un caracter atat de puternic (altii inteleg prin asta incapatanat) in intreaga lor cariera…
Episodul VI – “Copilul abandonat”
Si daca tot am ajuns aici, mi-am amintit si de povestea gradinitei… In Spania poti duce copilul la gradinita (un fel de cresa in Romania) de la 6 luni pana la 3 ani. Noi l-am dus de pe la sapte luni trecand iar printr-un cor de huiduieli si prin oprobiul public “e prea mic”, “eu prefer sa stau cu el acasa”, “mama e cea mai buna gradinita”, “eu plang de fiecare data cand il las, simt ca il abandonez”. Am ales sa facem asta datorita limbii si interactiunii cat mai rapide cu colectivitatea. Maxim a mers la gradinita fericit de la bun inceput si asta tine pana in ziua de azi. As spune chiar ca in weekend ii lipseste locul de joaca, colegii…
Am fost certati, urechiati si uneori acuzati ca purtam copilul atat de mic “pe drumuri”. Asta e insa o acuza atat de stupida incat nici nu-i voi dedica timp. Doar zambescsi ma gandesc la urmatoarea calatorie.
Exemplele ar putea continua la nesfarsit si sunt sigur ca multi dintre voi v-ati lovit de astfel de povesti (imbracaminte, incaltari, carucior, patut, medicamente, baie, sapca in cap, etc). Sunt convins ca unii ati dat sfaturi poate chiar fara sa va fi dat seama. Sa stiti insa ca parintii nu sunt idioti si nici incompetenti. Sa stiti ca fiecare familie este diferita, fiecare copil este unic in dezvoltare si comportament. Unii mananca mult, altii putin, unii dorm noaptea, altii se trezesc de n ori, unii beau lapte de-un fel, altii nu il suporta, unii merg la 12 luni altii la 15. Nimic nu e gresit in asta, iar daca copilul tau face ceva “altfel” decat al celorlate mamici din parc, nu-i bai!
Ultimul episod: “Mamele Experte, o noua religie”
Mai in gluma mai in serios, ma gandeam zilele acestea ca daca ar fi sa imi mai dau o data licenta, as face-o pornind de la titlul “Mamele Experte, o noua religie” si asta deoarece nu exista nicio diferenta intre mamele care detin adevarul absolut si gruparile religioase fanatice.
Esti parinte? Informeaza-te, dar fa cum consideri ca este cel mai bine pentru familia si copilul tau atata timp cat este cu dragoste si zambetul pe buze! Eu asa am facut si nu regret nicio clipa! Sunt denaturat? Nu stiu si daca sunt sa stii ca imi place! Sper ca si copilul meu sa fie la fel: liber, independent, cu opinii si personalitate! Nu lua in seama sfaturile “expertilor” de internet sau parc, pentru ca ele vin si pleaca. Restul e spectacol gratuit care vine de cele mai multe ori din frustrare ca sa nu zic prostie. Alteori din interes (vezi cazul unor “influenceri”). Tu ramai acolo cu minunea ta, zi de zi, intre lacrimi si zambete! Bucurati-va!
