Turist în țara mea- Poiana Stelelor, popasul din mijlocul naturii

Vara aceasta e una liniștită și așezată pentru familia mea. Fiica mea are 18 ani, e la vârsta la care se poate deplasa singură pentru diverse proiecte a căror costuri își pot face loc în bugetul unei mame singure. Așa se face că acum e în Olanda, într-un Erasmus. Tudor, fiul meu de 14 ani mi-a fost coleg de voluntariat în două tabere. M-am bucurat să-i fiu martor debutului în echipa de organizare. Cu doar un an în urmă era beneficiar, acum îl vedeam cu responsabilități și sarcini noi.

Știu că poate anul viitor o să se ceară la mare, cu o gașcă de prieteni. Așa că apreciez fiecare secundă în care îmi mai e îngăduit să întrezăresc frânturi de copilărie în hățișul adolescentin ce-l acaparează treptat, dar sigur. Mare mi-a fost bucuria când și-a dorit să mă însoțească într-un loc cu nume de poveste, ,,Poiana stelelor”! Campingul e situat în județul Sălaj, la vreo 70 de kilometri de orașul în care locuim, Baia Mare. Cu un copilot atât de drag în dreapta, ne-am pornit de acasă dis de dimineață.

Prima oprire a fost la Grădina Botanică „Vasile Fati” din Jibou. Nu era un obiectiv nou pentru noi. De pe vremea mea se organizau aici vizite educative cu școala. Însă de fiecare dată e o încântare să te plimbi pe aleile pline de flori și plante exotice. Grădina e deschisă din anii ’70 și existența sa i se datorează unui dedicat profesor de biologie, care a intuit potențialul didactic al unui astfel de demers. Numele său e Vasile Fati, iar ca semn de recunoștință, grădina îi poartă numele.

Castelul pe al cărui domeniu s-a înfiripat acest edificiu aparținea Baronului Wesselenyi. Ulterior, suprafața grădinilor s-a extins, ajungând azi la 24 de ha.  Din păcate, castelul e de ani de zile e în paragină, fiind obiectul unor procese alambicate. La ritmul în care se degradează, mă tem că la verdictul final va fi doar o grămadă de moloz, nefolositoare nimănui. Mare păcat, castelul medieval ar merita o altă soartă. Grădina botanică îndeplinește funcția de parc de relaxare, dar mai ales de cercetare și informare. Deține sere cu plante exotice, specii rare, arbori valoroși…

În imensul parc sunt amenajate spații ce te poartă într-o pădure tropicală, o grădină japoneză, printre ierburi aromatice, arbori de o mare importanță dendrologică, plante provenind de pe alte meridiane. Atracții îndrăgite de copii sunt  acvariile și țarcul cu animale. Un popas de câteva ore vă va apropia de natură, vă va umple sufletul de frumusețea florilor, vă va încărca de un vibe bun și vă va da idei de amenajare a propriei grădini din balcon sau curte. Nu contează dacă ați mai fost, de fiecare dată experiența e plăcută.

De aici am făcut un popas la un supermarket, pofta de mâncare a unui adolescent nu e de neglijat, apoi am luat-o spre Văleni, Sălaj, satul în apropierea căruia e amplasată ,,Poiana Stelelor”. Localitatea e un punct terminus, drumul mai face doar cale-ntoarsă. Casele nu-s ostentative, nu veți da de vile în care grandomania să facă paradă de banii din teșcherea.

Mi-au plăcut florile ce-ți dau binețe de pe toate șanțurile. O fântână cu cumpănă promite astâmpăr de sete oamenilor și animalelor ce trec pe la adăpătoarea dintr-o margine de sat. Am fost mereu fascinată de aceste fântâni, de ingeniozitatea și intuiția omului simplu, care a aplicat principii de fizică înainte ca ele să poarte un nume. Dacă te întinzi pe iarbă privind cerul dintr-un unghi în care să încapă și cumpăna fântânii, vezi bârna asta de lemn suspendată între cer și pământ ca pe o balanță între bun și rău, sus și jos, fericire și necaz, întuneric și lumină, mișcare și încremenire, aici și dincolo, natură și om, viață și moarte, stavilă și obstacol, trecut și viitor… O întrupare autohtonă a universalului Yin și Yang, expresia dualismului și complementarismului absolut.

Ne-am abătut din sat pe-un drum de pământ, care ne-a trecut pe lângă câmpuri presărate cu rotocoale de paie, promisiunea unei ierni îndestulate pentru animale. Apoi, în pădurea din calea noastră, am trecut pe lângă o bancă, ca și cum te-ar fi îmbiat la odihnă în mijlocul naturii. În cele din urmă GPS ul ne-a semnalat că ajunsesem la campingul ,,Poiana Stelelor”. Pe lângă Ioana și Vlad, gazdele noastre, mișunau pisici și un hasky fabulos, Max. Prietenoși cu toții.

Puteți opta pentru cazare în una dintre cele trei căsuțe pentru două persoane, rulotă sau puteți veni cu cortul. De anul acesta sunt autorizați pentru ,,camping de 3 stele”, care prevede racordare curent, utilități și o parcelă de 80 de m pătrați pe care vă puteți instala tabăra.

Complexul se întinde pe un hectar e dotat cu foișor, zonă de grătar și ceaun, ciubăr, jacuzzi, living cu bucătărie utilată, terasă, teren de volei sau mini golf, leagăne, zonă de hamace, vatră de foc, butuci de stat cu tâmplele între palme și de ascultat gândurile… Veți observa că totul e integrat perfect într-un cadru natural fermecător.

Dacă ar fi să cuprind tot într-un cuvânt, aș alege ,,firesc”.  Nu e nimic ostentativ, nu zgârie retina sau deranjează privirea. Însă nici nu se adresează turiștilor iubitori de turism zgomotos. Dacă îți vrei tălpile mângâiate de iarbă și rouă și nu de gazon, dacă vrei să numeri stelele de pe cer și nu de pe cartea de vizită, dacă îți place un blidișel de zamă mai mult decât fonfle-uri sofisticate, dacă în urechi vrei triluri de păsărele și nu hituri răsunătoare, te afli în locul potrivit.

 Ne-am petrecut după amiaza răcorindu-ne în ciubăr, jucând șah și volei, mâncând pere de vară din pomii atât de încărcați de rod, încât aveau nevoie de proptele, citind și jucându-ne cu animalele. Max e cel mai jucăuș hasky pe care l-am întâlnit.

Ne lătra doar când ne luam cu ale noastre, atrăgându-ne atenția că el e jucăria favorită și nu-i place să fie ignorat. Pisicile din ,,Poiana Stelelor” n-aveau cum să poarte nume decât de constelații: Phoenix, Lynx, Mensa, Ara și Pegas.

Locul meu preferat de savurat o cafea a fost la masa confecționată dintr-o sanie veche, primită de la bunicii Ioanei. De altfel, din fiecare colțișor îți fac cu ochiul obiecte ce pot depăna amintiri. Fie că e vorba de un lădoi vechi, recondiționat, un butoi transformat în ghiveci, o ladă de aprozar vopsită căreia i s-au atașat roți și a devenit spațiu de depozitare, o copaie de îmbăiat pruncii transformată în chiuvetă retro șic sau de un mileu din macrame ce vorbește de răbdare, migală și mii de împunsături… De pretutindeni îți fac cu ochiul flori movulii de lavandă sau produse derivate.

Așa am și dat de proprietari: plimbându-mă în câmpul de lavandă din Hideaga, Maramureș. E cealaltă afacere de familie. Cândva erau amândoi ,,corporatriști”, cum nu mă pot abține să-i numesc pe cei prinși într-un angrenat în care te poți simți doar ca un șoricel în labirint. Apoi au devenit antreprenori, într-un business cu mobilă din pal.

În pandemie au intuit potențialul unui serviciu turistic de nișă, care să apropie oamenii de natură și să ofere relaxare în mijlocul ei, însă având confort și acces la utilități. Vlad își ajuta socrul la niște treabă, când a dat de acest loc și i s-a părut raiul de pământ. Așa s-au decis să-l achiziționeze și să muncească împreună la un vis. Cred că au reușit.

Îmi plac oamenii care au curaj să creadă că visele pot deveni realitate, nu renunță la cel mai mic obstacol, dar, mai ales, se înhamă la căruță trăgând în aceeași direcție, se sprijină și se susțin reciproc. Acum trăiesc din cele două hobby-uri: lavanda și serviciile turistice.

Reinvestesc tot profitul, au planuri de extindere. Până în toamnă vor construi un cuptor tradițional și se vor autoriza ca ,,punct gastronomic local”. Astfel, rețetele și bucatele bunicii vor ajunge în farfuriile celor ce le vor deveni clienți. Intenționează să construiască pe deal două căsuțe ecologice de hobbit. Campingul se îmbunătățește permanent: ba o alee pietruită, ba un leagăn, ba un foto corner de unde se deschide panorama întregii zone, ba un balansoar.

Ne-am cazat în căsuța turcoaz, că e culoarea mea preferată. Înăuntru se găsește un pat matrimonial, o măsuță, un dulăpior, un ventilator, dar și o sobiță cu lemne pentru sezonul rece. Noaptea, stând pe prag, am numărat stelele și ne-am minunat de un fenomen încă neîntâlnit de mine: lună plină, cer senin, însă un nor ivit în care se dădea o bătălie cu fulgere. Tot acest spectacol de lumini al naturii se desfășura în singurul nor de pe cer. În vecini am dat de un cuplu din Ungaria, cazați aici după o vacanță de o săptămână prin Transilvania.

Am prins zile caniculare. O căldura dogoritoare, încât și ,,ceasul se căznea să bată”, cum cântă Alifantis. Abia spre seară s-a mai domolit cuptorul. Vlad ne-a dus cu mașina de teren până pe Vârful Pietrosul Sălajului. Distanța e de vreo 2,5-3 km, se poate parcurge într-o plimbare în condiții meteo mai prietenoase.

Am trecut pe lângă terenuri agricole și pășuni mărginite de garduri electrificate, cât să țină animalele în zona delimitată. Un cal păștea solitar pe-un câmp imens, iar în cap mi-a venit ideea de libertate totală, dar și versuri dintr-un cântec de munte care spune ,,de-o păpădie priponește-ți calul”.

Sălajul nu deține vârfuri muntoase impresionante. Însă are trasee turistice deloc de neglijat pentru iubitorii de natură. În mare parte vorbim de relief de podiș, de lunca Someșului, însă pe alocuri e brăzdat de văi ce au săpat în calcar moale și gresii, formând chei, peșteri, exploatări de piatră… Ce n-ar trebui ratat dacă vizitați Sălajul? Cred că e de pus pe listă:  Grădina Zmeilor (Gâlgăul Almașului), cascadele de la Treznea, Cetatea Porolissum (Moigrad),  poiana cu narcise de la Racâş, podgoriile producătoare de vinuri potolite, dar și spumante, peștera Măgurici (comuna Ileanda), Grădina Botanică de la Jibou, bisericile de lemn, Stanii Clițului (Surduc, Răstoci)…

Odată ajunși pe Vârful Pietrosul Sălajului, ,,la relee”, nu-ți mai rămâne altceva de făcut decât să te lași prins în vraja frumuseții naturii ce ți se așterne la picioare. Când e senin, în zare se pot vedea Măgura Șimleului, Munții Vlădeasa, Valea Loznei, vetrele satelor înșirate pe malurile Someșului… Iarba e plină de flori de câmp și plante medicinale, gâze fel de fel. E înaltă până la brâu și nu știe să se teamă de tăișul coasei sau de umbletul omului.  

Întorși la camping, am fost invitați la un ceaun în care s-au perpelit la foc mic felurite legume și bunătățuri. Vecinii maghiari au fost și ei încântați de ce a ieșit din mâinile de gospodină ale Ioanei, doamna casei.

A doua zi, după ce am savurat o cafea, am încercat terenul de mini golf. Cel mai distractiv a fost că Max ne fura mingile. E și golful o modalitate de a-ți petrece timpul. Însă mi-am promis că nu voi fi niciodată atât de plictisită, încât să ajung să practic acest sport. Mă rog, nici nu îmi prevăd un succes financiar neașteptat, așa că nu-s cu risc de jucat golf cu miliardarii lumii. Nici îmbrăcată în alb nu-mi stă prea bine. Dar parcă tot aș participa la o cursă cu mașinuțe din alea de plimbă crose și babalâci, ca în filmele din copilărie cu Louis de Funès.  

Pierdut pe dealuri în mijlocul nicăieri-ului, campingul ,,Poiana Stelelor” te cucerește prin simplitatea și apropierea de natură. Mâini harnice au muncit astfel încât fiecare colțișor să slujească relaxării și încărcării bateriilor turiștilor ce poposesc aici. O să te îndrăgostești și vei vrea să revii. În ,,Poiana Stelelor”, liniștea e întreruptă de cate-un măr ce cade din pom, un lătrat vesel, un zumzet de albină ce mai prinde o floare de lavandă întârziată. Și-apoi coboară în minte și-n suflet și mergi acasă relaxat, odihnit și mulțumit că mai sunt pe lumea asta oameni care se încăpățânează să creadă că visele devin realitate.

Pe drumul spre casă am vizitat zmeii. Unde? La Grădina Zmeilor (Gâlgăul Almașului, la 10 km de orașul Jibou, rezervația geologică și peisagistică unică în Europa. Traseul  se parcurge pe poteci cu piatră cubică sau pe cărări prin pădure. În partea de sus, pe deal, cea care oferă cea mai spectaculoasă priveliște a stâncilor, lângă liziera pădurii, e amenajat un foișor, iar pe drumul din pădure sunt niște balustrade de lemn.

Cu puțină prudență și fără selfie-uri  în buza prăpastiei, cred că oricine se poate bucura de minunile oferite de năstrușnica daltă a naturii, indiferent de vârstă sau gabarit.

Când privești stâncile bizare care poartă nume pitorești, îți pare greu de crezut că zăceau cândva  pe fundul mării. Cu aproape două miliarde de ani în urmă, Marea Thetis și creaturile subacvatice dădeau târcoale stâncilor vulcanice. Acum, Zmeii acceptă răbdători zborul uliilor și mișunatul oamenilor. Însă procesul de eroziune se petrece sub ochii noștri în fiecare zi. Cine știe ce le rezervă viitorul?

Ultima alunecare serioasă de teren a avut loc în anul 1971, când blocuri uriașe s-au desprins din Dealul Închieturi (376 m) și au alunecat la vale, pe un sol argilos, rămânând totuși, în picioare. Călătorul se învârte într-un labirint de stânci de până la 10-12 m, cu forme bizare. Asistăm la un „work in progress”, vântul, ploaia şi capriciile naturii își fac treaba în continuare, zi de zi. Pe o suprafață de 3 hectare, o Meteoră autohtonă miniaturală stârnește  imaginația turiștilor, invitându-i la aventură.

Dincolo de măreția naturii, toponimia locurilor m-a impresionat: “Căpitanul și soldații”, “Dorobanțul”, “Moșul” “Horia, Cloșca și Crișan” “Fata Cătanii”,  “Călugării”,  “Zmeul și Zmeoaica”… Iubesc poveștile, iar fiecare denumire a câte unei stânci e legată de o legendă. Pe două stânci gemene se odihneau zmeii, în drumul lor spre Dej, de unde se aprovizionau cu sare.

Altă legendă povestește despre o frumoasă fată îndrăgostită de feciorul neagreat de mama vitregă și de blestemul care a transformat-o în stană de piatră. Oamenii de știință care au studiat fenomenul formării acestor ciudățenii pietrificate din gresie de Sânmihaiu, au mai numit câteva stânci mai sofisticat,  “Acul Cleopatrei” sau “Sfinxul”, fără nicio legătură cu filonul popular care a născocit primele denumiri. Mărturisesc că mie îmi plac mai mult cele dintâi, dar e doar o chestiune de gust și apartenență la personajul colectiv.

Acasă am ajuns relaxați și bucuroși că  am avut ocazia să întâlnim oameni buni și locuri spectaculoase. Fără prea mare efort financiar, la o aruncătură de băț de casă, se pot găsi atracții turistice pentru toate gusturile.